Tecuciul în zorii comunizării.
Transformări politice și administrative
Odată
cu preluarea puterii de către comuniști, sprijiniți de Armata Sovietică, s-a
declanșat un amplu proces de subminare a valorilor naționale, având ca scop
instaurarea controlului asupra vieții economice, sociale și culturale din
România. Comunizarea a debutat imediat după semnarea Convenției de Armistițiu,
la 12 septembrie 1944, moment în care noua putere politică s-a aliniat direct
intereselor Uniunii Sovietice.
Primul
pas l-a constituit epurarea administrației publice de cadrele vechiului regim,
în temeiul Legii nr. 486/1944 privind purificarea administrației. Promulgată la
8 octombrie 1944, aceasta permitea înlăturarea funcționarilor suspectați de
abuzuri, de colaborare cu regimuri străine ostile sau de apartenență la
organizații fasciste ori legionare. Legea
se aplica și salariaților angajați între 6 septembrie 1940 și 23 august 1944[1].
În
orașul și județul Tecuci, procesul de comunizare a cunoscut o desfășurare accelerată,
concretizată prin înlocuiri frecvente în administrația locală. După intrarea
trupelor sovietice în oraș, avocatul Traian Corodeanu a fost confirmat
provizoriu în funcția de primar de către Comandamentul Militar[2], însă
a fost în scurt timp înlocuit de Ionel Alexandrescu.
La data de 5 octombrie 1944, presa publica lista primarilor
și ajutoarelor de primar din orașele reședință de județ din Moldova care
încetau să-și mai exercite funcțiile începând cu 30 septembrie 1944. Printre aceștia
se numărau și Ionașcu Nicolae, primar, și Zaharia Furnică, ajutor de primar al
orașului Tecuci[3].
În realitate, aceștia fuseseră deja înlocuiți din funcție odată cu ocuparea
orașului de către trupele sovietice, iar procesul de epurare administrativă a
fost consolidat prin înlăturarea, la 14 decembrie 1945, a funcționarilor din
Primăria Tecuci considerați ,,reacționari”[4].
Odată
cu formarea Blocului Partidelor Democratice, reprezentanții acestuia au preluat
gradual conducerea instituțiilor publice locale[5]. Astfel, în
decembrie 1944, prefectul Dimitrie Sbârnea (Partidul Comunist) a fost numit primar
al orașului, iar avocatul Petre Croitoru, din partea Partidului Național Țărănesc,
a fost desemnat prefect începând cu 1 ianuarie 1945[6]. După doar șase luni, Croitoru a fost înlocuit de
Vasile Galan[7], iar la 18 august 1945
funcția de prefect a fost atribuită
avocatului Constantin Bulboacă[8].
Deși
ziarul Scânteia, în
ediția din 19 august 1945, anunța că Octavian Vasiliade era înlocuit de
Constantin Bulboacă, în realitate Vasiliade deținea funcția de subprefect al
județului Vaslui, fiind numit prefect al aceluiași județ prin decizia ministerială
din 17 august 1945[9].
Ulterior, revenit în județul Tecuci, activitatea sa a fost suspendată între 12
octombrie și 15 noiembrie 1945, după care a fost transferat, în interes de serviciu,
ca subprefect al județului Brașov[10].
Născut
în 1900, în comuna Tălpigi, județul Tecuci, Doniga provenea dintr-o familie de răzeși,
fiind fiul lui Ioniță Doniga. A urmat școala primară în satul natal, apoi Seminarul
„Sfântul Andrei” din Galați și, ulterior, Liceul „Vasile Alecsandri”, unde a
obținut bacalaureatul. A devenit licențiat al Facultăților de Drept, Litere și
Filosofie din București, activând ca profesor de limba română și germană la gimnaziul
din Nicorești.
În
1929, s-a înscris în Baroul din Tecuci, profesând avocatura timp de unsprezece
ani. Atașat valorilor democratice, s-a implicat activ în viața politică locală,
fiind inițial membru al Partidului Național Țărănesc[11].
După instaurarea dictaturii regale, s-a înscris în Frontul Renașterii Naționale, fiind numit, în septembrie 1939, secretar al filialei județene Tecuci [12], iar din martie 1940, secretar pentru categoria intelectualilor în cadrul aceleiași filiale[13],
În
mai 1940, a fost numit prefect al județului Tecuci, înlocuindu-l pe colonelul
Gheorghe Pața. Numirea a fost oficializată prin ordinul ministrului de interne,
Mihail Ghelmegeanu [14].
Mandatul său a fost scurt, fiind înlocuit la 16 iulie de colonelul Mihail
Ștefănescu [15].
În
această perioadă, a trebuit să gestioneze efectele revărsării râurilor Bârlad
și Siret, care au afectat grav județul. Au fost complet inundate comunele
Fundeni și Umbrărești, precum și zone întinse din localitățile Ivești, Munteni,
Tudor Vladimirescu și Cosmești. Suprafața totală afectată a cuprins aproximativ 11.000 ha de teren arabil, parțial
însămânțat, și 5.000 ha de pășuni și fânețe[16].
După
căderea regimului antonescian, Doniga a aderat la Gruparea Avocaților Democrați
din România, implicându-se în acțiuni de „combatere a obscurantismului fascist”[17]. La
22 decembrie 1944, a fost numit consilier în Comisia Interimară a Baroului
Avocaților din județul Tecuci [18].
Prin
decretul nr. 2356 din 28 iulie 1945, a fost numit acuzator public pe lângă
Tribunalul Poporului din București, însărcinat cu instrumentarea cazurilor
privind crimele de război și responsabilitățile pentru dezastrul țării[19].
Activitatea sa în această calitate a fost una intensă.
România Liberă anunța participarea sa la
convocările oficiale pentru audieri de martori și suspecți. Astfel, la 29 august,
Doniga lansa apeluri urgente pentru prezentarea unor ofițeri, printre care lt.
col. mag. Cicoveanu Dumitru, col. mag. Proca Dumitru și cpt. mag. rez.
Gavrilovici[20].
În ziua următoare, ziarele Era Nouă și România Liberă difuzau avertismente
adresate locotenentului Tony Constantin și plutonierului T. R. Bădescu Alexandru,
foste cadre militare implicate în acțiunile de la Odesa, în octombrie 1941, notificându-i
că, în caz de neprezentare, vor fi judecați în lipsă[21]. La
31 august 1945, Scânteia și Universul publicau noi convocări
semnate de acuzatorul public Zaharia Doniga, adresate altor foști ofițeri și colaboratori
ai regimului antonescian[22].
După
finalizarea mandatului la Tribunalul Poporului, Doniga s-a reîntors la Tecuci, fiind
numit din nou prefect, în locul lui Constantin Bulboacă, care demisionase din motive
de sănătate. Instalarea oficială a avut
loc pe 12 iunie 1946[23].
Ulterior,
la 10 noiembrie 1946, presa consemna participarea sa, în calitate de prefect, la
o adunare electorală a Blocului
Partidelor Democrate, desfășurată la Nicorești. Printre participanți s-au numărat generalul de
divizie și subsecretar de stat Dumitru Dămăceanu, avocatul Nicolae Teodorescu, primarul
Ionel Alexandrescu și profesoara Maria Vartic, președinta F.D.F.R.[24]
La
1 iulie 1948, România Liberă anunța numirea lui Zaharia Doniga ca inspector
general administrativ [25].
Cariera
sa reflectă complexitatea unei epoci dominate de instabilitate politică și
ideologică. Activitatea sa exemplifică adaptabilitatea unui funcționar capabil
să rămână activ în structurile statului, indiferent de regimul aflat la putere.
*
Din
perspectiva comuniștilor, frecvența schimbărilor de primari și prefecți era
atribuită acțiunilor așa-numitei „reacțiuni de la centru”, acuzată că ar fi
încercat reinstalarea „elementelor putrede, profasciste, care fugiseră
abandonând instituțiile”. Propaganda oficială susținea că masele populare s-au
opus acestor tentative, „primindu-i pe cei buni și respingându-i pe cei răi”.
În logica discursului ideologic al vremii, guvernele „reacționare” anterioare,
în special cel condus de generalul Nicolae Rădescu, ar fi împiedicat România să
„pășească pe calea democratizării”.
În
luna februarie 1946, în conformitate cu prevederile articolului 2 din Legea nr.
217/1945 privind epurarea administrației publice, la Prefectura județului
Tecuci au fost înlăturați din funcții următorii angajați: Budan Constantin
(director), Aldea Constantin (șef de birou) și Pencoș Ecaterina (subșef de
birou)[27].
Presiunile
și amenințările exercitate asupra celor care dețineau funcții de conducere, dar
nu puteau fi destituiți în mod legal, au fost intense, forțându-i pe mulți să
renunțe de bunăvoie la posturi. Astfel, în februarie 1946, Constantin
Diaconescu a demisionat din funcția de inspector de vânătoare al județului
Tecuci, fiind înlocuit de căpitanul în rezervă Aristide Voinescu. Două luni mai
târziu, viceprimarul Naum și-a dat demisia, locul său fiind preluat de Ion
Nichifor (membru al P.S.D.)[28].
Legea
electorală a fost modificată prin introducerea unor prevederi care declarau nedemne
de a ocupa funcții publice sau de a participa la alegeri persoanele care au deținut
funcția de prefect în Moldova între 6 septembrie 1940 și 23 august 1944. În
lista publicată de presă au fost incluși și prefecți ai județului Tecuci, precum
generalul în rezervă Gheorghe Dănilă, Ion Dobre (care deținuse aceeași funcție și la Iași), Mihail Aurel și
Ștefănescu C. Mihail[29].
Impactul ideologiei comuniste,
marcată de intoleranță și opresiune, s-a resimțit și în Tecuci, un oraș cunoscut
până atunci pentru atmosfera sa liniștită, străzile curate și frumosul său
bulevard de tei[30]. În fața
primăriei au fost montate tablouri reprezentând „biroul politic” sau „clasicii
marxism-leninismului”, iar în școli, elevii erau obligați să organizeze
„colțuri A.R.L.U.S.” în sălile de clasă și să interpreteze piese de teatru
sovietice, precum Puterea cea Mare[31].
După petrecerile care se prelungeau adesea până
târziu în noapte, unii tineri, sub influența alcoolului, cântau pe bulevard Lyubim etot gorod („Iubim acest
acest oraș”).
Ne aflam în
plin stalinism[32].
Între anii 1945 și 1948,
funcționarii instituțiilor publice au fost supuși unor presiuni politice
intense. Cei mai mulți dintre profesori, manifestând rezerve față de ideologia
comunistă, s-au înscris în Partidul Social-Democrat Român, condus la Tecuci de
Ion (Jenică) Popescu, fost membru al Partidului Național Liberal[33].
La 8 iulie 1945, la sediul P.S.D. din Tecuci,
profesorii membri ai partidului au înființat „Grupul Profesorilor Social-Democrați”,
alegând un comitet format din Alexandru Alexinschi (secretar), C. Iancovici și Scuratoschi[34]. În cele
din urmă, organizația social-democrată tecuceană a decis să se alăture necondiționat
Partidului Comunist Român[35].
[1],,Monitorul Oficial”, partea
I-a, anul CXII, nr. 233, 8 octombrie 1944, p. 6559.
[2] Ștefan Andronache, Tecuci.
Ghid..., p. 62.
[3] „Universul”, ediția de
capitală, anul 61, nr. 274, 5 octombrie 1944, p. 4
[4] Ștefan Andronache, Tecuci.
Ghid, p. 62.
[5] Înainte de 23 august 1944,
funcția de prefect al județului Tecuci era deținută de generalul Gheorghe Dănilă (,,Universul”, ediția de provincie,
anul 61, nr. 226, 17 august 1944, p. 8).
[6] ,,Scânteia”, anul 1, nr. 96,
29 decembrie 1944, p. 2. Deciziile de
numire ale prefecților din Moldova, care îndeplineau condițiile legale privind
studiile, au fost semnate la 5 ianuarie 1945
(,,Scânteia”,
anul 2, nr. 101, 6 ianuarie 1945, p. 5). În
decembrie 1944, avocatul Petre Croitoru a fost ales în Comisia Interimară a Baroului
din Tecuci, în calitate de decan. Din comisie mai făceau parte: Gheorghe Dimitriu,
Marin Dumitrescu, Vasile Gheorghiu, M. Nistor și Zaharia Doniga („Monitorul Oficial”, Partea
I, anul 112, nr. 300, 29 decembrie 1944, p. 8430; ,,Scânteia”, anul 1, nr. 93, 23
decembrie 1944, p. 5). Anterior, avocații democrați din cadrul baroului tecucean
au aderat la gruparea Avocaților Democrați din România, angajându-se să ,,lupte
împotriva obscurantismului fascist” (,,Scânteia”, anul 1, nr. 31, 21 octombrie
1944, p. 2).
[7] „Monitorul Oficial”,
Partea I, anul 113, nr. 131, 12 iunie 1945, p. 4908; ,,Scânteia”, anul 2, nr. 242,
4 iunie 1945, p. 5.
[9] „Monitorul Oficial”, Partea
I, anul 113, nr. 191, 24 august 1945, p. 27424.
[10]„Monitorul Oficial”, Partea I, anul 113, nr. 268, 22 noiembrie 1945, p. 10207.
[11] Daniel Bradea, Tecuci,
file de istorie, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura StudIS, Iași,
2019, p. 242.
[12] „Curentul”, anul 12, nr. 4155, 5 septembrie
1939, p. 3.
[13] ,,Universul”, anul 57, nr. 87, 29 martie
1940, p. 6.
[14]„România”, anul III, nr. 714, 26 mai 1940,
p. 5.
[15]„Universul”, anul 57, nr. 193, 16 iulie 1940,
p. 3.
[16] „Curentul”, anul 13, nr. 4437, 20 iunie 1940,
p. 3.
[17] ,,Scânteia”, anul I, nr. 31, 21 octombrie
1944, p. 2.
[18] ,,Monitorul Oficial”, Partea I, anul 112,
nr. 300, 29 decembrie 1944, p. 8430.
[19] ,,Monitorul Oficial”, Partea I, anul anul 113, nr. 173, 2 august 1945, p. 6676. Vezi și ,,România Liberă”, anul 3, nr. 307, 4 august 1945, p. 3.
[20] ,,România Liberă”, anul III, nr. 327, 29 august
1945, p. 3.
[21] ,,Era Nouă”, nr. 297, 30
august 1945, p. 3; ,,România Liberă”, anul III, nr. 328, 30 august 1945, p. 3.
[22] ,,Scânteia”, anul II, nr.
314, 31 august 1945, p. 2; ,,Universul”, anul 62, nr. 197, 31 august 1945, p.
3. Erau menționați: sublocotenentul Dumitrescu Ion, fost la Brigada 8-a Cavalerie
și comandant al Plutonului 44 Poliție; sergent major rez. Popescu Eugen, procuror
la Tribunalul Prahova, fost la Plutonul 44 Poliție; căpitanul rez. G. Isăcescu,
fost la Curtea Marțială Chișinău (Ibidem).
[23] ,,Universul” ediția de provincie,
anul 63, nr. 142, 27 iunie 1946, p. 4. La ceremonie au participat reprezentanți
ai autorităților administrative județene, precum și inspectorul general administrativ
Gh. Glod. Subprefectul Gheorghe Gavrilescu a mulțumit fostului prefect pentru activitatea
desfășurată, iar noul prefect, Zaharia Doniga, a depus jurământul în fața protoiereului
județului, preotul I. Cristea (Ibidem).
[24] ,,Universul” ediția de
provincie, anul 63, nr. 258, 10 noiembrie 1946, p. 4.
[26] ,,Scânteia”, anul 2, nr. 284,
26 iulie 1945, p. 5.
[27] ,,Scânteia”, anul 3, nr. 446,
8 februarie 1946, p. 3.
[28] ,,Scânteia”, anul 3, nr. 495,
6 aprilie 1946, p. 3.
[29] ,,Moldova Liberă”, anul 3,
nr. 599, 20 sept. 1946, p. 1.
[30] Vasile Curelaru, Amintiri… amintiri… în ,,Noi despre Noi. Promoția 1952
a Liceului Dimitrie A. Sturdza Tecuci (din 1948 Liceul de băieți)”, ediția a -II-a,
Iași, 2002, p. 31-33.
[31] V. Condrea, Aptitudini
artistice, în ,,Noi despre Noi”, p. 87.
[32] Marița, (Bratoveanu Maricel
ad. n.), La 50 de ani, în ,,Noi. despre
Noi”..., p. 84. Expresia folosită în carte, ,,Proșciai libimăi gorod”, nu are o semnificație sau înțeles clar în limba
rusă, fiind o formă greșită a expresiei ,,Lyubim etot gorod” (,,Iubim acest oraș”).
[33] Sorin Ștefan Dimitriu, Amintiri din liceu 1946-1948, în ,,Noi despre Noi”, p. 4.
[34] ,,Ultima Oră”, anul 2,
nr. 246, 17 iulie 1945, p. 3.
[35] Sorin Ștefan Dimitriu, Amintiri din liceu 1946-1948, în ,,Noi despre
Noi”, p. 4.
