RĂSCOALELE ȚĂRĂNEȘTI DIN ANUL1894
ANCHETA PRESEI
La începutul
anului 1894, seceta și pierderea recoltelor au agravat situația satelor
românești. În același timp, legislația fiscală și administrativă adoptată de
statul „burghezo-moșieresc” în 1893 — legea jandarmeriei rurale, legea clerului
și legea maximului — a accentuat tensiunile sociale din mediul rural. În aceste
condiții, situația economică și socială a țăranilor a devenit extrem de
tensionată. Actele normative menționate afectau în special țărănimea săracă din
satele aflate în apropierea târgurilor și orașelor din regiunile de deal și de
munte. Ele au constituit cauzele imediate ale răscoalelor țărănești izbucnite
în iarna și primăvara anului 1894.
O parte a
presei, în special publicațiile apropiate guvernului, a încercat să
minimalizeze amploarea acestor mișcări. În același timp, majoritatea
parlamentară s-a opus investigării cauzelor izbucnirii răscoalelor și a
violențelor comise de autorități în timpul reprimării acestora,
susținând că tulburările „sunt opera unor instigatori, a unor agenți
provocatori ai opoziției”. În acest context, în spațiul public a apărut
inițiativa organizării unei anchete jurnalistice.
Propunerea a
venit din partea unor reprezentanți politici ai județului Bacău. Deputații
Caton G. Lecca și I. G. Lecca au adresat presei un apel public. Ei solicitau
investigarea situației din teren și stabilirea responsabilităților pentru
violențele produse în timpul reprimării răscoalelor. În scrisoarea trimisă
redacțiilor ziarelor, cei doi subliniiau necesitatea aflării adevărului. Se considera că opinia publică trebuia informată corect asupra realităților din
mediul rural și asupra modului în care autoritățile interveniseră pentru
înăbușirea mișcărilor țărănești. În scrisoarea trimisă
redacțiilor, aceștia subliniau necesitatea aflării adevărului:
„Ca reprezentanți ai județului Bacău în Parlament, facem
apel la presă spre a face o anchetă în acest județ, bântuit dintr-un capăt
într-altul de agitațiuni și răscoale țărănești. Țara trebuie să știe într-un
mod exact care sunt cauzele acestor nemulțumiri și răscoale și asupra cui
trebuie să cadă răspunderea măcelurilor din comuna Leontinești, între altele,
unde femei și copii au fost împușcați”.
Apelul parlamentarilor a fost primit cu
interes de o parte presei, în special celei idependente și liberale, care a
înțeles că situația din județul Bacău putea fi lămurită numai printr-o
cercetare la fața locului. Ziarul Evenimentul
își exprima sprijinul pentru această inițiativă, arătând că va participa activ
la anchetă și că reprezentanții presei urmau să se deplaseze în zonele afectate
pentru a discuta cu localnicii.
În scurt timp, în urma unei consfătuiri
desfășurate la redacția ziarului Românul,
s-a stabilit ca reprezentanții mai multor publicații să se deplaseze în județul
Bacău pentru a cerceta cauzele răscoalelor și modul în care acestea fuseseră
reprimate. Totodată, deputații și senatorii județului au fost invitați să
participe la această investigație, pentru a conferi demersului o autoritate
publică sporită.
Cu toate acestea, încă de la început,
inițiativa presei s-a lovit de opoziția cercurilor guvernamentale. Ziarele
apropiate puterii au refuzat să participe la anchetă, invocând faptul că au
deplină încredere în guvern și în instituțiile statului. În realitate, observa
presa independentă, refuzul lor era motivat de teama că investigația ar putea
scoate la iveală responsabilitatea autorităților în izbucnirea și reprimarea
răscoalelor:
„În realitate însă, motivul adevărat era că aveau
desăvârșita convingere că descoperirile acestei anchete nu vor fi favorabile
guvernului. Prin acest refuz, oficioasele au căutat să-și rezerve o portiță de
scăpare, să poată striga […] că ancheta n-a ascultat decât un singur clopot”.
Mai mult decât atât, autoritățile au
încercat în repetate rânduri să împiedice desfășurarea anchetei. Un exemplu
sugestiv îl constituie incidentul legat de o telegramă trimisă de Alexandru V.
Beldiman, directorul ziarului Adevărul,
către corespondenții presei aflați în provincie. Mesajul, prin care era anunțată
sosirea comisiei de anchetă la Bacău, a fost refuzat de direcția telegrafelor,
invocându-se articolul 7 din regulamentul telegrafopoștal (îl reproducem
alăturat), care permitea guvernului să oprească transmiterea unor depeșe
considerate periculoase pentru siguranța statului sau contrare ordinii publice.
„Guvernul poate opri transmiterea oricărei depeși,
prin telegraf, sau corespondență deschisă, prin poștă, care ar părea
primejdioasă pentru siguranța Statului, sau care ar fi contrară legilor, ordinii
publice sau bunelor moravuri. Pe depeșele refuzate se vor însemna motivele
refuzului și se vor restitui prezentatorului”.
Presa a
interpretat însă această măsură ca pe un act de cenzură arbitrară. În
comentariul publicat cu acest prilej, ziarul Evenimentul se întreba, în
mod ironic, dacă „telegrama domnului Beldiman este contrară legilor, ordinii
publice, bunelor moravuri sau primejdioasă siguranței statului?”, sugerând
totodată că „guvernul se face de râs prin asemenea măsuri inutile și stupide”.
În opinia redacției, astfel de intervenții nu făceau decât să confirme
încercarea autorităților de a împiedica circulația informațiilor și de a limita
aflarea adevărului asupra evenimentelor.
În paralel cu
aceste încercări de a stăvili răspândirea informațiilor, documentele publicate
în presă arată că autoritățile locale și militare urmăreau cu deosebită atenție
deplasările comisiei de anchetă și căutau să-i supravegheze legăturile cu
populația. Rapoartele maiorului N. Boerescu, înaintate prefectului, arată
limpede că membrii comisiei erau ținuți sub observație, iar accesul lor la
mărturii și date era adesea îngrădit. Astfel, într-un raport se arată că
ancheta, ajunsă la Scorțeni, „nu a putut face nimic”, fiind refuzată atunci
când a cerut numele persoanelor arestate.
Alte note informative arată că
autoritățile căutau să împiedice orice apropiere între anchetatori și țăranii reținuți
ori martorii întâmplărilor. Cei care încercau să vorbească cu deținuții erau
îndepărtați de soldați, iar membrii comisiei nu puteau obține lămuriri directe
asupra victimelor represiunii. În sprijinul acestor constatări reproducem mai
jos câteva scrisori adresate prefectului de către maiorul N. Boerescu,
publicate în ziarele vremii.
Domnule prefect,
Ancheta
a fost la Scorțeni și nu a putut face nimic; de acolo s-a deplasat la ora 8
seara la Ardeoani, la primărie, cerând numele arestaților, dar a fost refuzată.
De acolo se spune că s-au îndreptat spre Tețcani. Aceste informații le-am
primit astăzi dimineață, în momentul plecării mele spre Ardeoani.
Maior Boerescu
Moinești, 3 mai, ora
6:35 a.m.
*
Domnule prefect,
Am primit avizul d-voastră la ora 12 și vă
pot spune că voi regla totul. Chiar dacă ancheta se duce la Leontinești,
trebuia să treacă pe la Ardeoani și să fiu informat. Noaptea trecută, pe la ora
11, au sosit două birje cu persoane pe lângă hotel; voi cerceta situația
dimineață.
Maior Boerescu
*
Domnule prefect,
Iată ce am putut afla și executa astăzi :
1.
Dimineața,
la ora 8, am expediat toți arestații de la Ardeoani. Ofițerul mi-a raportat că
afară erau mai multe persoane care voiau să vorbească cu arestații, dar au fost
împiedicați și retrași la d-l Kiriac, unde au stat toată noaptea.
2.
De
la Ardeoani m-am dus la Scorțeni, unde ancheta a discutat cu câțiva oameni până
ce ofițerul a aflat și unul Gemăti i-a condus pe la 2–3 case.
3.
La
ora 9, am trimis un călăraș, Oprovici, la Leontinești, să se asigure că
informațiile ajung la familii; mi s-a raportat că anterior fusese trimisă deja
corespondența. Raportul oficial va veni de la primari.
4.
Ajungând
la Moinești, am întâlnit pe dr. Lieblich, care mi-a spus că ancheta, venind la spital,
nu a putut primi informațiile; au intrat V. Roseti și G. Cantacuzino și,
informându-se de la medic că nu sunt decedați, s-ar fi exprimat că „vedeți
nenorocirea dacă ne potrivim la toți” și au plecat convinși că realitatea
contrazice relatările inițiale.
Am venit la Comănești, dar nu v-am găsit,
în ciuda eforturilor mele; am schimbat doi birjari. Trimit două depeși găsite
la poștă și vă rog să nu uitați cartea pe care v-am dat-o referitoare la
alocație.
— Maior N. Boerescu
P.S. La Scorțeni, am expediat o depeșă și
d-lui director al prefecturii.
Aceste
împrejurări pun în lumină conflictul tot mai vădit dintre presă și autorități
într-un moment de adâncă tulburare socială. În timp ce guvernul căuta să
stăvilească circulația informațiilor și să micșoreze însemnătatea răscoalelor,
presa independentă își lua sarcina de a cerceta faptele și de a le aduce la
cunoștința opiniei publice. Trimițând reprezentanți la fața locului și adunând
mărturii directe, ziarele au încercat să stabilească atât cauzele mișcărilor
țărănești, cât și împrejurările în care acestea au fost reprimate.
Însemnătatea
acestei anchete depășește însă cadrul strict al evenimentelor din anul 1894.
Relatările și documentele publicate atunci în presă constituie astăzi mărturii
prețioase pentru înțelegerea stării satului românesc la sfârșitul secolului al
XIX-lea, dezvăluind tensiunile dintre administrație și țărănime, precum și
modul în care autoritățile au răspuns la mișcările de protest din mediul rural.
*
ANCHETA PRESEI
Proces-verbal (I)
La Dărmănești și la Berzunț. În urma invitației făcute presei de d-nii deputați
de Bacău, Caton și Ioan Recea, de a delega reprezentanți pentru a constata la
fața locului faptele foarte grave ce se petrec într-un număr însemnat de comune
rurale din județul Bacău, subsemnații C. D. Anghel (Adevărul), G.
Cantacuzino (Voința Națională), V. G. Morțun (Munca), Vintilă C.
A. Rosetti (Românul), Ștefan Sihleanu (Patria), ne-am întrunit în
ziua de luni, 2 mai, la Bacău, împreună cu d-nii senatori A. Vilner și C.
Sebastian, și d-nii deputați Caton și Ion Lecca, reprezentanți ai Bacăului, și
am procedat imediat la îndeplinirea misiunii noastre.
De la Moinești
înainte am lucrat împreună și cu d. G. R. Scorțescu (Evenimentul), care nu
a putut sosi la timp, deoarece direcția telegrafelor nu crezuse de cuviință
să-i transmită telegramele de convocare.
La Bacău aflăm
că d-nu N. Sachelarie, judecătorul de instrucție local, a fost pus în
disponibilitate pentru cauza indiferenței culpabile față de răscoalele
țărănești (ordinul telegrafic către Parchetul Bacău din 30 aprilie) și înlocuit
cu d. Gh. Nicolau, procuror de Botoșani. Asemenea aflăm că Berzunțul, Oreșa,
Bașoteni și Căiuțul sunt în agitație.
În spitalul
Bacău nu sunt țărani răniți, dar în infirmeria armatei se găsesc trei soldați
răniți: unul la ceafă, altul la cap, amândoi cu petre, iar al treilea la pulpa
dreaptă, probabil de un glonț. Acești soldați au fost răniți la Leontinești.
În arestul
preventiv se află cel puțin 30 de săteni deținuți, cu mandate confirmate de
tribunal.
Slobozia-Luncani. La această comună, situată la 14 km de Bacău, pe
șoseaua care duce la Moinești, am găsit pe ușa crâșmei satului următoarea
circulară prefectorală:
„Se publică
spre cunoștința tuturor locuitorilor din comunele rurale ale acestui județ, că
toate zvonurile răspândite în privința unor taxe ce s-ar înființa pe vite,
pluguri, păsări, ouă, pește, măsuri, căni, sunt minciuni menite să tulbure
locuitorii pașnici. Nu se pune absolut nicio taxă nouă. Singurele taxe comunale
ce se vor aproba de comitetul permanent și se vor aplica în comunele rurale
sunt următoarele:
·
Din vinul
vândut la crâșme, hectolitru — 4 lei
·
Din bere de
orice fel vândută în crâșme — 3 lei
·
Din spirturile
de la 60° în sus, temperatura 12° C, decalitrul — 20 lei
·
Din spirturile
de la 40° la 60°, decalitrul — 16 lei
·
Din spirturile
de 40° în jos — 6 lei
·
Pentru un bilet
de vânzări de vite mari — 50 lei
·
Pentru un
extract de naștere — 1 leu
·
Pentru un bilet
de căsătorie — 2 lei
·
Pentru un bilet
de identitate — 1 leu
·
Pentru marcatul
unei măsuri — 20 bani și zecimele care au mai fost comunale.
Acestea sunt
singurele taxe comunale ce se vor aproba și percepe; altele, niciuna”.
27 aprilie
1894, No. 1472
Prefectul jud.
Bacău, RADU ROSETTI
*
Pe șosea stăm de
vorbă cu Gh. Arion, consilier comunal din Ardeoani, care ne declară că din acea
comună au fost arestați locuitorii Costache Munteanu, Vasile Olariu, Toader
Ciulină și Neculai Pață. Tot el declară că au murit la Leontinești: fata lui
Ion Zamfirei, Neculai Nestor, iar C. Ichim Lăcătușu și o femeie, au fost transportați grav răniți la
spitalul Moinești. Șapte locuitori tot din același sat sunt depuși în arestul
Bacău.
Singura cauză a
răscoalelor din Leontinești a fost, după G. Arion, legea maximului. Ion Curilă,
actualul primar din Slobozia-Luncani, ne-a spus că atunci când era primar
Grigori Luncanu, subprefectul D. S. Sturza l-a chemat și i-a zis să se voteze
legea maximului. Luncanu a pus chestia în consiliu și a găsit opoziție din partea
a doi consilieri, care au comunicat locuitorilor. Aceștia, în număr de 15, au
făcut un protest pe care primarul l-a înaintat comitetului permanent împreună
cu procesul-verbal al votării legii de către consiliu. Pentru acest fapt,
Luncanu a fost destituit de subprefect.
Grigoreni. Aici întâlnim pe preoteasa lui Toader Dăscălescu,
preotul din comuna Poduri. Ea merge la Bacău, unde se află soțul arestat încă
joi, 27 aprilie. Cauza arestării este acuzațiunea că ar fi citit locuitorilor
legea maximului. Preoteasa ne mai spune că i s-a afirmat că, la Scorțeni,
sublocotenentul Danja a pălmuit preotul, care a fost dus jos, între baionete,
până la Bacău (43 km), dar că ea însăși nu a văzut fapta.
Pleacănd din
Grigoreni, întâlnim cărăuși din Scorțeni. Ei ne declară că acolo au fost bătuți
în mare număr (peste 100) cu nuiele de către vânători. Locuitorii cer
desființarea legii maximului, despre votarea căreia primarul nu îi informase.
Tot pe drum
întâlnim pe Dumitru Berilă, care spune că luni, 25 aprilie, locuitorii din
Scorțeni s-au dus la primărie, unde au cerut explicații primarului în privința
legii maximului. Primarul, crezându-se amenințat, a promis că va restitui
taxele noi deja percepute și că vor rămâne cele vechi. Atunci locuitorii s-au
declarat mulțumiți și primarul a oferit cinste. Aceste declarații au fost
confirmate și de locuitori și de femei din Scorțeni, cu adăugarea că primarul a
promis să răspundă cu averea lui dacă se vor mai impune taxe pe viitor.
Marți, pe
seară, a sosit armata. Liniștea în sat era deplină, căci cauza nemulțumirii nu
mai exista. Dar primarul i-a denunțat pe țărani. Mulți locuitori au fost
bătuți, unii transportați la Ardeoani. Ștefan Lichi, consilier, a fost și el
bătut, arestat și dus la Ardeoani. Au mai fost bătuți Spiridon Mocan și femeia
lui Costachi Marian.
Nadișa. Primarul Neică și notarul au fugit de frica
locuitorilor, refugiindu-se la d. Vasile Nițulescu, arendaș al moșiei Statului
Cetățuia. Locuitorii i-au urmărit. D. Nițulescu s-a dus la armată să anunțe,
iar d-na Nițulescu s-a pus cu pușca la ușa locuinței pentru a se face respect
pe locuitori. Aceștia au amenințat că vor dărâma casa, iar d-na Nițulescu a
răspuns că nu-i pasă, deoarece casa e a Statului. Armata sosind la Nadișa a
prins circa 60 de oameni; pe unii i-a eliberat după bătăi, pe alții i-a ținut
arestați.
Scorțeni. La intrarea în sat întâlnim un bătrân, Sandu Popa,
care declară că în Scorțeni s-au bătut peste 70 de oameni în noaptea de
miercuri spre joi de către vânătorii de la Iași; cinci dintre cei bătuți au
fost duși în arestul de la Ardeoani, ceilalți zac la casele lor. Locuitorii au
fost denunțați de primarul Neculai C. Antochi.
Printre cei
bătuți se află: Ioan Ardeleanu, Ioan a lui V. Stamate, Ioan a lui V. Andrei,
Ioan a lui Avram Vasile, Ioan Niță și Ioan Prihanea, iar Ștefan Lichi,
consilierul, precum și Costache N. Antochi și Spiridon Macarie, grav bătuți, au
fost transportați și închiși la Ardeoani.
Dintre femeile
bătuțe sunt: Anița, soția lui Costache Marian; Marghioala, soția lui Costache
Măciucă; și femeia lui Neculai Vratic. Toate aceste bătăi au fost săvârșite cu
vergi de vișin; bărbații erau despicați, puși jos și loviți; femeile erau luate
în spinare de câte un soldat, li se ridicau poalele și erau lovite.
Un alt martor
confirmă că bătăile s-au săvârșit în localul Primăriei și Percepției în noaptea
de miercuri spre joi, de armata sosită marți seara, în prezența prefectului,
procurorului Theodorine, subprefectului Capșa și a ofițerilor care comandau
trupele.
Aceste informații fiind culese,
ne-am transportat la casele victimelor, spre a constata prin noi înșine starea
lor.
II
Scorțeni. Prima victimă vizitată de noi în Scorțeni a
fost Ion
Ardeleanu (45 ani), găsit suferind acasă. Acesta prezenta
ambele fese tumefiate, vinete, acoperite de echimoze lungi, mai pronunțate pe
partea dreaptă, cu puncte sanguinolente. Ardeleanu ne-a declarat că a fost
arestat miercuri după-amiază și închis în școală; noaptea, a fost scos și târât
la percepție, trântit la pământ și lovit cu vergi și curele, un soldat
încercând să-i năbușească țipetele prin tragerea de nas. A fost readus la arest
unde a stat două zile. Depunerea a fost confirmată și de Costache Cernat
și Ștefan
Neculae Corhană.
Ardeleanu a mai relatat că la Scorțeni erau
închiși Neculai
Vasile Vratic, Iosif Davidescu (fierar), Ștefan Lichi
(consilier), Const.
Nec. Antohi și Spiridon Macari, toți grav bătuți.
Am încercat să îl vizităm pe Ion a lui Vasile Strimie,
dar nu era acasă. Soția și fratele lui, Antohi V. Stamate, ne-au confirmat că
acesta fusese torturat similar lui Ardeleanu și că, deși bolnav, a mers la câmp
să își vadă de vite.
Marghioala, soția lui Costache Măciucă, ne-a
declarat că fusese arestată de miercuri seara până a doua zi dimineața, scoasă
din arest, dusă la percepție, întinsă jos și bătută la pielea goală, prezentând
numeroase vânătăi. Tot ea a relatat că soția lui Neculai Vrotic
a fost arestată pe drum, împreună cu copilul ei de opt ani, și bătută în fața
copilului, care țipa de groază.
Locuitorul Ioan Niță a spus că
miercuri, pe 27 aprilie, a fost luat de la plug și închis în școală, unde erau
aproximativ 22 de arestați. Soldații îi chemau la apel, îi puneau jos cu doi
soldați la cap și doi la picioare și îi băteau cu vergi de vișin, deși erau
neînarmați. Niță a fost eliberat abia luni, 2 mai, prezentând vânătăi severe pe
fese.
Ion Prihoancă (aprox. 50 ani) a relatat că miercuri 27
aprilie a fost arestat împreună cu Vasile Prihoancă și Costache a lui Popa Ion,
fiind bătuți cu pedepse fizice severe la percepție, inclusiv palme și vergi
împătrite.
Alți locuitori, printre care Vasile Prihoancă (45
ani), au fost bătuți similar, prezentând vânătăi evidente. Un locuitor
anonim a confirmat că printre victime se aflau și tineri precum Sandul a lui Gheorghe
Pavăl (18 ani), Vasile Niță, Gh. Tudurachi,
iar printre femei, sora lui Vasiliu, fost primar.
În timpul anchetei, am fost opriți de căpitanul Nicolau
din Regimentul 14 Infanterie, care ne-a spus că avem nevoie de autorizație de
la procuror pentru a umbla prin sate. Soldații au organizat patrule pentru a ne
împiedica să mai comunicăm cu locuitorii.
Am reușit să vizităm apoi pe răniții Ion Avram
și Constantin
Nicolae Avram, care prezentau vânătăi identice cu cele ale lui
Ardeleanu. Totodată, am întâlnit pe femeia lui Nicolae Vratic, bătută în
prezența copilului său de 8 ani în timp ce se ducea să cumpere făină.
În timpul cercetării am găsit o listă,
întocmită de notarul Părvu la ordinul primarului, cu numele locuitorilor
suspecți de a fi arestați și bătuți; toți cei confirmați ca fiind bătuți erau
marcați cu o cruce. Satul Scorțeni părea un stat pe jumătate părăsit: multe
case închise și numeroși locuitori fugiți în păduri.
La Ardeoani, Ion Arhip ne-a relatat că miercuri, 20
aprilie, locuitorii au cerut primarului să le arate legea maximului. Primarul, Mihalache Pricopie,
a negat existența vreunei legi, iar consilierul C. Diaconescu a refuzat să
le răspundă insultându-i. Primarul a fugit, iar notarul a arătat sătenilor
legea. Mai târziu, primarul s-a reîntors cu subprefectul și o companie din
Regimentul 14 Infanterie; locuitorii s-au adunat și au fost înconjurați de
soldați. A avut loc un incident minor, dar fără lupte.
Arestările au început mai târziu: vineri, Costache Munteanu;
duminică, Neculai
Pașe, Vasile Olariu și Toader Ciulin;
ulterior, Constantin
Zugravu și Vasile Dularu. La primărie erau înghesuiți
17 oameni într-o singură cameră. Răniții, precum Spiridon Macarie,
erau greu bolnavi și spălați cu spirt zilnic. 12 țărani erau fugiți prin
păduri, de frică, printre care Alecu Popa, C. Dospinescu, Gheorghe Nistor Preșcău,
Ion
Dospinescu și alții.
În comuna Leontinești, la cătuna
Șesuri, locuitorii ne-au declarat că primarul nu comunica nimic despre noua
lege și refuza să răspundă întrebărilor. După Paști, oamenii s-au adunat pe
câmp și au întrebat consilierul Ștefan Dospinescu despre semnături și taxe;
acesta a negat orice implicare. Locuitorii au fost trimiși la primar pentru
clarificări, care a spus că unii consilieri nu semnaseră, dar alții da. A
început o ceartă între consilieri și primar, dar situația s-a calmat temporar.
Nu se știe din ce motiv primarul a trimis
după noi armata. Neputând să o ia pe la Ardeoani, aceasta a venit prin Tețcani.
Infanteria și călărașii au sosit vineri, iar oamenii au pus câteva bârne peste
drumul principal, pe unde trebuia să treacă armata pentru a ajunge la primărie.
Căpitanul Ofrovici, din trupele călărașilor, a încercat, cu
cuvinte blânde, să împace locuitorii. Aceștia, liniștiți, au fost de acord să
ciocnească cu căpitanul un pahar de vin în semn de pace, ceea ce s-a și
întâmplat.
În acel moment au sosit două birje care
aduceau pe Prefect,
maiorul
Solomonescu, Procurorul Theodorini și judecătorul de
instrucțiune. Aceștia i-au întrebat imediat pe locuitori cine
și de ce a pus bârnele. Țăranii au răspuns că ei, pentru a se proteja pe ei și
pe copiii lor de cavalerie.
Autoritățile au dat ordin ca sătenii să
ridice bârnele. Aceștia au promis că vor face acest lucru, cu condiția ca
trupele să se retragă puțin, pentru a le da timp să se retragă în siguranță.
Prefectul, procurorul și maiorul s-au retras câțiva pași spre dreapta
locuitorilor și, după o scurtă consfătuire, au dat ordin trupei să ridice
bârnele.
Însă țăranii, cu bețe, au încercat să
împiedice mișcarea trupelor. Între timp, în ambele capete ale baricadei, armata
a început să strice gardurile, pregătind înconjurarea sătenilor.
III
La Leontinești,
în șanțul baricadei se află casa lui Costache Ifrim Lăcătușu. El se apropie și
se opune la stricarea gardului pentru a nu trece trupa peste semănăturile lui.
Îndată se trag primele focuri, fără să fi fost făcută somațiunea de procuror și
fără să se fi dat semnalul din goarnă, după cum prescrie legea.
Costache Ifrim cade lovit în partea dreaptă
a pieptului de un glonț care iese prin spate. În același timp, femeia Lenta,
soția lui Ion Gh. Cernat, care stătea pe prispa casei sale cu un copil mic în
brațe, este lovită în piept. Această femeie însărcinată se târăște până în
casă, unde rămâne moartă.
Costache Munteanu este împușcat la deget.
Alecu Mireanu, fost soldat la Plevna, primește două împunsături de baionetă în
partea occipitală și la ceafă.
Locuitorii, în mare parte, încep a fugi,
iar ceilalți, împreună cu femeile, aruncă cu pietre în armată. Aceasta se
retrage trăgând focuri pentru a face loc călărașilor. Aceștia se reped pe
drumul din stânga baricadei, crezând că vor putea pe acolo întoarce poziția și
lua în spate pe țărani.
Acel drum însă, în loc să cotească spre
primărie, cotea în stânga spre biserică și se înfunda la cimitirul situat pe
marginea râpei. După trecerea cavaleriei, locuitorul Nicolae Nistor a încercat
să treacă drumul spre casa fratelui său, pentru a se apăra de gloanțe. Dar
focurile reîncep și Nistor cade mort, lovit în frunte.
Femeia Ștefan, soția lui Ion Mihalache
Condrea, care voia și ea să treacă drumul, este lovită de un glonț care îi
pătrunde prin falcă și iese prin ceafă. Această femeie era însărcinată.
Focurile continuă să se tragă în toate
părțile și amenință chiar cimitirul, unde o parte dintre oameni se refugiaseră.
Acolo călărașii sunt întâmpinați de mai mulți locuitori și siliți a descăleca
pentru a se apăra de amenințările lor, căci altfel ar fi fost precipitați din
înălțimea râpei. Intervenirea unui bătrân sătean a liniștit pe țărani, care
s-au retras.
Atunci cavaleria distruge un gard al cimitirului
și se raliază cu restul trupei.
Sătenii pretind că s-a tras în acea zi
peste două mii de focuri. Numeroasele urme de gloanțe pe care le-am putut
constata pe acoperământul casei noi din dreapta baricadei, pe garduri, pari și
copaci, pe casa unde a fost ucisă femeia Lenta și mai ales pe zidurile
bisericii, care sunt ciuruite de gloanțe, ne autorizează să credem că arătările
sătenilor nu sunt exagerate.
În sat, copiii se jucau cu tuburi de
cartușe și noi înșine am adunat mai multe asemenea tuburi și gloanțe.
După ce au încetat focurile, primarul a
format o listă de aproximativ 60 de oameni bănuiți care să fie arestați. Din
aceștia, șapte au fost duși la Scorțeni și apoi la Bacău.
Între cei arestați se află:
Costache Martin, consilier care refuzase să
iscălească noile taxe și care a fost luat de la plug; Costache Gh. Nistor, văr
cu cel împușcat; Vasile Gosma Ghineț, rezervist; Costache Munteanu;Vasile
Beșleagă, fost militar, care, după declarația femeii lui, a fost crunt bătut și
spălat cu salamură la Scorțeni, unde femeia îi ducea zilnic mâncare;
Nistor Cercel; Iancu Catana, a cărui femeie ne-a declarat că știe de la un
soldat de vânători că bărbatul său a fost crunt bătut.
Printre cei arestați se află și C.
Dospinescu, meșter de fântâni din Șesuri, care a fost luat din Măgrești, dus la
Moinești și ținut o săptămână în arest. El ne-a spus:
„Trei zile am stat nemâncat; plângeam de
foame. De milă, un soldat mi-a dat o bucată de pâine. Apoi a dat femeia de mine
și am avut ce mânca.”
Menționăm aici, după declarațiile lui
Nicolae Mireanu, consilier, că încă din decembrie trecut consiliul înaintase
procesele-verbale pentru taxe, dar acestea au fost înapoiate, nefiind găsite
bune.
Subprefectul Sturdza a trimis primăriei din
Leontinești alte procese-verbale scrise prin notar. Pe acestea le-au iscălit
primarul și consilierul comunal Ștefan Dospinescu, care au semnat fără știrea
lor și în numele consilierilor Nicolae Mireanu și Nicolae Nistor.
Costache Munteanu, împușcat la al treilea
deget al mâinii drepte, a fost vizitat de noi în dimineața de 3 mai, găsindu-i
rana cu început de gangrenă. D. Ioan Lecca a luat măsuri să fie trimis de
urgență la spitalul din Bacău.
La
Bucșești, În dimineața zilei de 3 mai ne-am dus la Bucșești. Aici,
adunându-se mai mulți locuitori, le-am cerut să ne spună ce s-a petrecut în
satul lor.
Vasile, băiatul lui Ion a Popei (cam de 30
de ani), ne-a declarat următoarele, de față cu ceilalți locuitori:
În duminica Floriilor au venit aproximativ
50 de locuitori de la Cernu, cătun pendinte de Bucșești, cerând lui G. Ghineț,
ajutor de primar, să le arate legea maximului. Acesta a refuzat, iar locuitorii
nu au insistat.
Joia următoare, subprefectul a venit în
Cernu, însoțit de Ghineț. Nu a vorbit cu locuitorii, dar Ghineț le-a spus că nu
vor face Paștele în liniște.
A doua zi, vineri, cei din Cernu au venit
din nou în Bucșești; primarul Guță Secară fugise înainte de sosirea lor.
Sâmbătă a sosit procurorul cu două companii
de infanterie și un escadron de călărași și a arestat patru oameni denunțați de
primar: Tudor Munteanu, Gheorghe Munteanu, Corist Busuioc și Ion Guarză. Trimiși
la Bacău, ei au fost puși în libertate a doua zi de Paști, după intervenirea
lui Vasile Mangur.
Când oamenii au fost arestați, satul întreg
a vrut să-i scape și s-a declarat solidar cu ei. Atunci căpitanul Petru l-a
lovit în cap cu patul revolverului pe Gh. Ariton, iar Constantin Petru a fost
lovit cu patul puștii. Oamenii erau dezarmați.
Armata a plecat din Bucșești la 24 sau 25
aprilie.
În Bucșești, toate plângerile sunt îndreptate contra
autorității comunale, care a înscris în buget un spor de peste 480 lei pentru
trebuințele cultului, lucru ce a nemulțumit pe țărani.
Tot Vasile, fiul lui Ion Popa, ne declară
că atunci când preotul Dăscălescu, arestat în comuna Poduri, trecea prin satul
Bucșești, a vrut să ia câteva parale de drum de la cumnatul său care locuiește
aici. Căpitanul Nicolau (regimentul 14) i-a dat două lovituri cu latul sabiei
peste mână. Tot astfel a fost lovit și Ghiță Nicolau, un alt arestat.
La toate aceste declarațiuni, făcute în
fața a aproximativ 20 de locuitori, a asistat și consilierul Palade.
La Poduri, la intrarea în comună locuiește subprefectul de Moinești,
d. Theodor Denei. La trecerea noastră prin fața casei sale constatăm că soldații
de infanterie (regimentul 27) săpau grădina domnului subprefect.
În Poduri, arestările au precedat orice
agitație. Astfel a fost arestat preotul T. Dăscălescu.
În ziua arestărilor se aflau la primărie
prefectul, procurorul de Curte Sadoveanu, procurorul Tribunalului Bacău,
maiorul Solomonescu și alții.
Preotul a fost adus de la școală între doi
soldați. Procurorul Sadoveanu l-a acuzat de instigațiune. Preotul, întrebând cu
cine are onoarea a vorbi, asistenții au ieșit, lăsându-l singur cu procurorul Theodorini,
care l-ar fi lovit.
Iordachi Sava, unchiul primarului, ne
declară că nu știe de ce primarul a chemat armata. Duminică, 24 aprilie,
locuitorii s-au adunat la primărie și au cerut notarului să le citească legea
maximului. Citirea a fost făcută de notar, de preotul Dăscălescu și de Vasile
Cojan.
Văzând locuitorii că legea este publicată
în Monitor și procesele-verbale întărite de comitet, au întrebat dacă mai pot
schimba legea. Vasile Cojan le-a spus că nu mai este nimic de făcut și să se
liniștească.
Printre cei adunați se aflau și trei
consilieri care se plângeau că au fost iscăliți în procesele-verbale fără
știrea lor.
Armata a sosit luni sau marți: călărașii cu
căpitanii Oprovici
și Cârjă, iar infanteria cu căpitanul Petru. Locuitorii au fost înconjurați și
au fost arestați preotul Dăscălescu, Ghiță Nicolau, consilier iscălit în
procesele-verbale de taxe fără știrea lui, Ion Tudor, Grigorie Ciser și încă
trei.
Mai mulți locuitori ne spun că au auzit de
bătaia preotului.
La ușile tuturor cârciumilor am găsit
afișată următoarea:
Ordonanță
Noi, Prefectul județului Bacău, având în
vedere tulburările ce s-au ivit în mai multe comune din acest județ, în puterea
art. 16 și 23 ale legii administrative,
Ordonăm:
Ca toate crâșmele din comunele Poduri, Văsiești,
Comănești, Agași, Brusturoasa și Dărmănești, plasa Muntelui, vor fi închise
până la noi dispozițiuni.
Moinești, 29 aprilie
PrefectR. Rosetti
IV
În Poduri,
Gherasim Zotta ne spune că armata a fost chemată de primar și că, pe lângă arestații
din Poduri mai sus numiți, se mai află arestați și Neculai Scorțeanu și Toader
Țincu.
Vasile Gojan a
fost arestat luni seara, la Moinești, iar aproximativ șaizeci de locuitori din
Poduri au voit să meargă să ceară eliberarea lui. În cele din urmă s-au
mărginit a trimite prefectului o petiție cu 73 de semnături.
Toți țăranii
prezenți au declarat că Gojan nu a fost instigator, ci, dimpotrivă, i-a
îndemnat pe toți la liniște. Ei au mai spus că arestarea lui s-a datorat
faptului că primarul Șova fusese destituit, iar Gojan, împreună cu alți nouă
locuitori, îl chemase în judecată pentru delict electoral.
Herman Leonte,
fost sergent în timpul campaniei, ne afirmă că locuitorii au fost arestați după
denunțurile primarilor și că cei arestați sunt mai ales dintre delegații
colegiului al III-lea de la ultimele alegeri.
După venirea
armatei, Herman a fost chemat la primărie și acuzat de prefect că ar fi
instigat pe săteni, acuzație bazată pe denunțul consilierului Bujor. Herman l-a
dat însă în judecată pentru calomnie.
Ioan Gheorghe
Bujor, ajutor de primar, întrebat de noi, ne mărturisește că a fost de față
când procurorul l-a lovit pe preotul Dăscălescu, după cuvintele: „Cu cine am
onoare…”.
La Moinești, Costachi a Calvinei declară că el și Tache Botezatu,
ambii consilieri comunali, când li s-a propus de către primar să voteze taxele
prevăzute de legea maximului, au cerut amânarea votului pentru a se consulta cu
locuitorii. O nouă convocare a consiliului nu s-a mai făcut.
La 22 aprilie,
fiind luați de locuitori și duși la primărie, au cerut să li se citească
procesul-verbal, ceea ce notarul a făcut, în ciuda opoziției primarului Palade.
Cu mirare au văzut atunci că figurau și ei ca semnatari și au jurat că
semnătura prin punere de deget – deoarece nu știu carte – nu este a lor, ci că
s-a comis un fals, fapt declarat și procurorului de curte Sadoveanu.
Cerând
socoteală de acest lucru, notarul a declarat că i-a semnat din ordinul
primarului.
Ni s-a mai spus
că Costache Dumitriu, consilier care semnase procesul-verbal în afara ședinței,
a fugit din localitate de două săptămâni.
La Moinești
ne-am întâlnit cu G. A. Scorțescu („Evenimentul”), care pornise dimineața din
Bacău. În Scorțeni, acesta fusese întâmpinat de căpitanul Nicolau, care i-a
notificat că are ordin să împiedice orice comunicare cu locuitorii.
Cu toate
acestea, Scorțescu a reușit să vorbească cu Costache Cernat, care i-a declarat
că fusese amenințat cu arestarea și cu amendă de către ajutorul de subprefect
Bârzescu și de primarul N. C. Antohi, pentru că vorbise cu noi în ajun.
Tot el ne-a
confirmat că sora lui Vasiliu, fost primar în Scorțeni, fusese bătută două zile
de către arțindari, ca și alte femei din sat, fiind purtată în spinare de un
vânător. Scopul torturii era să o silească să mărturisească faptul că fratele
ei ar fi fost unul dintre instigatori.
După aceste
schingiuiri, locuitorii din Scorțeni au trimis regelui și lui Lascăr Catargiu o
telegramă de protest.
Mergând la
spitalul din Moinești, am constatat prezența a doi răniți din Leontinești.
Costache Ichim
Lăcătușu, despre care am spus că are plămânii străpunși de un glonte ieșit prin
spate, suferă – după declarația medicului – de o pneumonie traumatică, dar rana
evoluează bine și se speră că va scăpa.
Ștefana lui Ion
Mihalache Condrea este însărcinată și a fost lovită în falcă de un glonte care
a ieșit prin ceafă. Se crede că este pe cale de vindecare.
La Moinești,
senatorul Chiril Sebastian ne-a părăsit, fiind chemat de afaceri urgente la
Bacău.
Văsiești. Aici agitația a avut la început același caracter ca și
în celelalte comune, manifestându-se în ziua de 23 aprilie.
Primarul Gh.
Dabiș și ajutorul său Alex. Ghirnoagă au fugit la Moinești după armată. A venit
apoi prefectul, care a încercat să liniștească locuitorii, dându-le o declarație
scrisă, semnată și sigilată, că nu vor fi supuși la alte dări decât cele vechi.
Oamenii s-au
liniștit și au crezut că pacea fusese restabilită.
Mare le-a fost
însă mirarea când, în seara de 2 mai, târziu, au văzut venind armata. Au
început arestările la domiciliu, după liste întocmite de primar.
Printre
arestați se aflau: Ion Stan, Alex. Th. Miron, Gh. Frățilă, Costă Boltoaiei, Ion
a Pintiloaiei, Ion Gheorghieș Ghirnoagă, Gheorghe a Irinei, Ion Polițaru, Ion
Marin, Spiridon Chiriac și Gheorghe Docănel – acesta din urmă fiind bătut de
primar.
Toader Miron,
consilier, este fugit din sat și urmărit pentru că refuzase să semneze
procesul-verbal al taxelor, în care totuși apare fals semnat de primar.
Ion Negru este
urmărit pentru că a citit locuitorilor legea maximului din „Monitorul Oficial”.
Aceste
declarații ne-au fost făcute de aproximativ 30 de locuitori, adunați la han. Ei
ne-au mai spus că administrația cere predarea lui Toader Miron pentru a-i pune
în libertate pe ceilalți arestați.
Comănești. La ieșirea din
Văsiești întâlnim o birjă în care se aflau procurorul Theodorini și primarul
din Moinești.
Comuna era
ocupată militar. Comandantul trupelor era maiorul Ion Mavrocordat, ginerele
proprietarului D. Ghica Comăneșteanu.
În sat observăm
patru posturi importante de vânători (Batalionul IV), în ținută de campanie.
Locuitorii se
agitase contra legii maximului în 24 aprilie. Notarul Glitescu fusese bătut.
Armata sosise
la 26 aprilie, iar liniștea domnise până la 2 mai, când au venit autoritățile
civile. Atunci mai mulți locuitori, indicați de primari și notari, au fost
aduși la primărie, arestați și bătuți.
Gh. Popovici,
cizmar, pe care l-am văzut, fusese bătut cu teșacele și i se pusese căciula în
gură pentru a nu i se auzi țipetele.
Conflictul cu procurorul
În timp ce
culegeam aceste informații, procurorul Theodorini intră în Comănești și se
oprește la primărie cu căpitanul Brătescu, după ce dăduse ordin locotenentului
Manolescu să ne notifice că trebuie să părăsim comuna.
Ofițerul ne-a
întrebat cu a cui autorizație ne aflăm acolo și dacă avem bilet de la
subprefect sau de la primar.
Am răspuns că
nu știm să fie nevoie de asemenea bilete pentru a călători prin sate și că,
nefiind declarată starea de asediu, ne considerăm în dreptul nostru.
Am cerut procurorului
să ne arate articolul de lege pe baza căruia suntem opriți.
După ce a
răsfoit codul penal, acesta a declarat:
— „La rigoare,
vi s-ar putea aplica articolul 90 din codul penal.”
I-am răspuns că
articolul nu ni se poate aplica, întrucât nu suntem nici înarmați și nici
răsculați.
În cele din urmă, procurorul a recunoscut:
— „Dreptul este de partea dumneavoastră, dar am ordin
și nu pot face altfel.”
Noi am luat act de această declarație și am spus că ne
supunem forței, nu legii.
La întrebarea noastră de la cine are ordin, procurorul
a răspuns:
— „De la procurorul general.”
— „Unde se află acesta?”
— „La Dărmănești.”
V
Dărmănești. La intrarea în sat am întâlnit pe femeia
lui Vasile Bolohan Cojocaru, care ne-a spus că aici fusese mare groază în
timpul dimineții; satul era pustiu de bărbați, care fugiseră de gloanțe prin
dealuri. Noi înșine am văzut patrule urmărind oameni pe ulicioarele dinspre
deal.
În dreptul primăriei ne-am oprit; aici am
văzut mare desfășurare de armată și mișcare. Erau două companii de vânători sub
comanda căpitanului Șeicărescu și un escadron de călărași conduși de căpitanul
Căijă.
La crâșma din fața primăriei, câțiva
locuitori și femei ne spun că duminică, 24 aprilie, s-au adunat oameni la
primărie și au cerut socoteală consiliului comunal pentru votarea legii
maximului. O nouă adunare a avut loc la 28 aprilie, la care au luat parte peste
700 de oameni. Doi consilieri au declarat că nu au iscălit procesele-verbale,
iar primarul a fugit.
La 3 mai dimineața, adică peste cinci zile,
a venit armata. Atunci sătenii s-au adunat la primărie, iar administrația a
ordonat arestări: soldații au înconjurat pe oameni, care, voind să scape, au
fost întâmpinați cu focuri.
Pe când culegeam aceste informațiuni, se
apropie repede de noi un vânător din armată, care ne somează să părăsim comuna.
Totodată auzim goarnele sunând adunarea în pas gimnastic pentru vânători și
încălecarea pentru călărași. În fața noastră defilează două convoaie de
prizonieri duși între baionete. Ofițerii ordonă soldaților să-i depărteze de
noi.
Peste două sute de oameni se aflau arestați
în acel moment. Căpitanul Șeicărescu, văzând pe niște cărăuși vorbind cu d.
deputat I. Lecca, ordonă arestarea lor. Tot astfel se arestează săteanul ce
vorbea cu noi lângă cârciumă.
În curtea primăriei zărim printre trupe pe
prefect, pe subprefectul Capșa — care nu administra acea plasă — și un preot.
Înăuntrul localului se aflau procurorul de Curte Sadoveanu și inspectorul
activ.
Legații înaintăm către ofițeri și cerem a
vedea pe d. procuror Sadoveanu. Un sublocotenent ne răspunde că, din ordinul
comandantului său, cererea noastră nu poate fi admisă. Santinele puse în jurul
nostru ne izolează și suntem în imposibilitate de a mai culege informațiuni. Ne
hotărâm să părăsim localitatea, când un pluton de călărași cu săbiile scoase,
comandați de sublocotenentul Balis, se ia după noi.
Intrigați de această escortă, oprim ceva
mai departe trăsurile și întrebăm pe ofițer dacă onoarea era pentru noi. El ne
declară că are ordine să ne escorteze patru kilometri afară din sat, pentru a
ne opri de a comunica cu cineva.
Am rugat atunci pe d. Balis să ne acorde
cinstea deplină, făcând să fim și precedați de escortă. Lucrul ni s-a îngăduit
și astfel am mers până în satul Doftana, precedați și urmați de o escortă de 14
călărași.
Îndată ce aceștia ne-au părăsit, am cules
noi informațiuni de la oamenii întâlniți în drum. Din Târgu Ocna, unde am ajuns
noaptea, o parte din noi ne-am întors a doua zi, 4 mai, în Dărmănești, unde am
găsit satul cu totul pustiu.
Jitarii de la poarta satului ne-au declarat
că nu mai e nici un bărbat în localitate, parte fiind închiși la primărie,
parte fugiți, și că numai femei și copii sunt pe acasă. De asemenea ne-au spus
că la primărie, în dimineața zilei, ar fi murit doi locuitori răniți și că se
ținea lumânarea unui al treilea.
Mergând pe la case, am găsit pe femeia lui
N. Postolache, pe a lui Gh. I. Postolache, pe soacra lor și mai multe alte
femei, care ne-au declarat că, auzind lumea despre legea maximului și
îngrijindu-se de noile dări ce se puneau, s-a adunat la primărie, cerând
primarului și consilierilor să le dea lămuriri.
Primarul Gh. Florian, speriat de iritația
locuitorilor, a fugit la Moinești ca să aducă armată. Locuitorii s-au dus
atunci la învățătorul C. Boureanu, cerându-i să le facă o hârtie către
împăratul Rusiei, ca să-i scape de dări. Învățătorul a refuzat și, mai târziu,
fiind bănuit pentru aceasta de către locuitori, a părăsit și el comuna.
În ziua de 3 mai, când a venit armata (ora
8 dimineața), erau înaintea primăriei cam o sută de oameni. Armata i-a
împresurat ca să-i aresteze. Locuitorii, spăimântați, au reușit să-și facă loc,
fugind în toate părțile, urmăriți de soldați care trăgeau întruna focuri.
Unii au fost împușcați prin pădurile din
deal și mai mulți răniți afară din sat. Doi țărani au căzut morți pe dealul
Măgurii, la un kilometru depărtare, și unul în dosul primăriei.
Printre cei răniți, după declarațiile
acelorași femei: Ion Stan, tăiat cu sabia la gât; Gh. Brătescu, tăiat la
urechi; Iordachi Stărpariu, cu falca ruptă; I. Roșu, rănit la cap.
Împușcăturile au durat până aproape de
amiază. Femei cu copii fugeau peste dealuri, lăsând casele părăsite. Ele au
stat dosite până noaptea târziu. Urmăririle și arestările au durat până în
dimineața zilei următoare.
Una din femei ne spune că la Toader Bogdan
soldații ar fi spart ușa și că i-ar fi făcut de râs femeia lui.
Necolae Postolache, care în timpul zilei de
3 lipsea din sat, fiind dus cu căruța la bârne, a fost arestat noaptea la
întoarcerea lui. Gheorghe Postolache, consilier, a fost arestat tot noaptea,
când se întorcea de la arat. Acest consilier nu iscălise procesul-verbal al
taxelor, fiind lipsă din comună în ziua votării.
De cu seară se aduseseră două sarcini de
vergi, iar primarul indica pe cei ce urma să fie bătuți. Schingiuirile se
făptuiau în primărie, iar după bătaie unele dintre victime erau udate cu spirt
și bătute din nou.
Țipetele celor bătuți se auzeau din
Corhana, loc depărtat de 300 metri. Bătăile au fost atât de crâncene încât
victimele au refuzat mâncarea adusă a doua zi de femeile lor.
Între cei mai greu bătuți sunt: Ștefan
Golopu, Alecu Ferentz, Ion a lui Toma Stan, Gh. Stângaciu Ferarul și Constantin
a Radului.
Printre cei care umblă fugari, urmăriți
după arătările primarului, se află și Nistor Buhuș, fost primar. A plecat cu
femeia și cu copiii. Am aflat mai târziu că acesta a fost arestat în marginea
Târgu Ocna, crunt bătut și încarcerat.
Toate aceste informațiuni ne-au fost date
de femeile sus-numite, care ne-au mai spus că mulți copii din sat zac bolnavi
de spaimă.
În călătoria noastră am întâlnit mai mulți
săteni din Brusturoasa, care ne-au dat amănunte asupra celor întâmplate
acolo. Luni, 25 aprilie, s-au adunat mai mulți locuitori la primărie, cerând să
li se arate legea. Primarul N. Roșu a refuzat, dar, stăruind sătenii, s-a
dovedit că el, împreună cu notarul, iscălise în procesul-verbal, fără știrea
lor, pe consilierii Ionică a lui Maxim și Ionică N. Vetre.
În urma acestora, primarul a fugit din sat
pentru a cere armată. Ni se afirmă că preotul satului, N. Theodoreanu,
aflându-se la Moinești, ar fi spus prefectului că nu este nevoie de trupe
pentru a liniști lumea. Totuși s-a trimis o companie de vânători și un
detașament de călărași, care au ajuns la Brusturoasa sâmbătă noaptea, 30
aprilie.
A doua zi s-au strâns mulți oameni.
Soldații i-au înconjurat și i-au băgat într-un ocol de vite, în număr de
aproape 300. Dintre aceștia au fost arestați, după arătarea primarului: Petru
Aron și feciorul lui, Petru a lui Gh. Morariu, Ianuș Codreanu, Gheorghe a lui Filipan, precum și femeile Paraschiva J.
Crețu și femeia lui Cilep, acestea două fiind deținute până la predarea soților
lor.
Acestea sunt constatările ce am putut face
în călătoria noastră prin comunele din Bacău în care se pretinde că au fost
răscoale. Timpul ne-a lipsit pentru a face cercetări și în alte comune, iar
autoritățile civile și militare ne-au împiedicat și ele în mod brutal în
lucrarea noastră.
Totuși, subsemnații afirmăm în fața țării
că în procesul-verbal de față am consemnat numai adevărul și că, departe de a
exagera, ne-am menținut de multe ori sub realitatea faptelor. Faptele sunt atât
de grave, atât de dureroase și de revoltătoare, încât ne-am mărginit a le
reproduce fără nici un comentariu.
Opinia publică va judeca.
Reprezentanții presei:
C. D. Anghel (Adevărul),
G. C. Cantacuzino (Voința
Națională),
V. G. Morțun (Munca),
V. C. A. Rosetti (Românul),
G. A. Scorțescu (Evenimentul),
Șt. Sihleanu (La Patrie).
Reprezentanții Bacăului:
Al. Villner, senator;
Ch. Sebastian, senator;
Caton G. Lecca, deputat;
Ioan G. Lecca, deputat.
*
Totuși,
terorizarea populației rurale nu a încetat nici după publicarea concluziilor
anchetei jurnalistice. Din relatările presei reiese că represiunile au
continuat în numeroase sate, iar autoritățile au încercat să justifice
violențele prin teoria existenței unor pretinși instigatori politici. În acest
sens, ziarul „Evenimentul” polemiza cu presa guvernamentală, respingând
categoric ideea că mișcările țărănești ar fi fost provocate artificial:
„Reptilele — toate la unison — bineînțeles, nu pot
lăsa fără răspuns grozăviile comise cu «potolirea» răscoalelor țărănești și atât de exact
constatate de ancheta presei. După reptile, au trebuit să fie instigatori, deoarece
răscoalele au fost numai în unele județe și nu s-au întins în toată țara. Se
poate oare o afirmare mai stupidă? Cred poate reptilele că nemulțumirile
împotriva legilor infame votate de conservatori s-au sfârșit? Tocmai faptul că
răscoalele n-au fost generale e dovada cea mai bună că țăranii n-au fost
instigați, că ele au izbucnit acolo unde legile au fost aplicate și unde
administrația conservatoare era mai păcătoasă. «Țara» e bine când cere nu numai
potolirea răscoalelor, dar și pedepsirea autorilor morali. Aici suntem perfect
de acord. Autorii morali trebuiesc pedepsiți. Dar e oare vreun om în țară care
să nu fie convins că autorii morali ai acestor răscoale sângeroase sunt
conservatorii, din fire dușmani ai țăranului, și care, prin ultimele legi, n-au
făcut decât să-l aducă la disperare? Da, autorii morali trebuie pedepsiți”.
De altfel, gradul
de disperare la care au fost aduși acești oameni este dovedit și de un fapt
care vorbește mai elocvent decât orice comentariu. La Dărmănești, țăranii,
neputând găsi dreptate la autoritățile propriei lor țări, au cerut
învățătorului să le scrie „o hârtie către împăratul Rusiei, ca să-i scape de
dări”.
Când un popor ajunge să-și caute scăparea la un suveran străin, aceasta nu mai
este o simplă nemulțumire: este semnul unei administrații care și-a pierdut
orice autoritate morală asupra celor pe care îi guvernează.
În același
timp, represiunea s-a concretizat și în numeroase arestări, iar familiile celor
închiși au fost puse în situația de a suporta consecințele financiare ale
proceselor. Presa a relatat, de pildă, cazul unor țărani implicați în mișcarea
de la Fruntișeni, pentru a căror eliberare pe cauțiune era necesară o sumă
considerabilă pentru posibilitățile familiilor lor:
„Curtea de Apel din Galați a hotărît eliberarea pe
cauțiune a celor 6 țărani implicați în răscoala de la Fruntișeni, astăzi
închiși în barăcile holericilor din Bârlad. Cifra fixată de curte este de 200
lei de om. Nenorocitele femei și rude ale acestor deținuți se zvârcolesc acum
ca să poată înjgheba cei 1200 lei de garanție, pretinși de lege. De unde însă
să poată ele închipui acești bani, când au cheltuit și paraua de pe urmă cu
procesul de rebeliune? De aceea noi deschidem o listă de subscripție pentru
acoperirea sumei de 1200 lei, necesară spre depunerea cauțiunii”.
În
interpretarea ziarului, responsabilitatea pentru violențele produse nu
aparținea țăranilor, ci administrației locale, care ar fi provocat conflictul
și apoi l-ar fi reprimat cu brutalitate:
„Sătenii n-au vrut să facă răscoale; acesta este
adevărul care reiese din ancheta presei. Dacă omoruri și dezordine s-au
întâmplat, ele se datoresc numai administrației. Ea le-a provocat, pentru ca să
aibă ocazia de a le înăbuși în sânge. Pretutindeni ei voiau să protesteze
împotriva falsurilor comise de primari și să ceară, «cu cel mai profund
respect», dizolvarea actualelor consilii comunale. La «profundul lor respect»
li s-a răspuns cu gloanțe și bătăi. Cererile lor umile și cu căciula în mână,
armata le-a satisfăcut cu vârful baionetei și cu patul puștii. Li s-a tras la
cap, pentru că ei, mojicii, n-au dreptul să reclame, nici să se plângă”.
Relatările
despre situația din județul Bacău indicau că starea de teroare s-a prelungit
mult timp după încetarea mișcărilor. Potrivit corespondențelor publicate în
presă, arestările continuau, iar numeroși săteni se refugiau în păduri pentru a
evita represiunile:
„Din Bacău ni se scrie că sătenii din acest județ
sunt victimele celor mai mari prigoniri din partea administrației. Arestările
se fac cu duiumul. Din cauza aceasta, sătenii pribegesc prin păduri și sunt
amenințați să rămână fără recoltă. Arestații, în număr de mai bine de o sută,
nu pot comunica cu nimeni. Instrucția lor trăgănează”.
Într-un alt
articol, se arăta că represiunea administrativă și judiciară continua
chiar și după încheierea mișcărilor țărănești:
„Administrația și justiția de la Bacău continuă
a-și face de cap în chestiunea răscoalelor. Întreaga lună mai, mii de oameni au
fost luați de la munca câmpului și duși la Bacău, parte ca acuzați, parte ca
martori, iar alții au rătăcit și continuă a rătăci ca fugari prin păduri, de groaza
nebunului Rosetti, a ignobilului Teodorini și a baionetelor și gloanțelor
vânătorilor”.
Aceste mărturii
publicate în presa epocii au sugerat că, după înăbușirea răscoalelor din 1894,
nu a fost restabilită imediat normalitatea în mediul rural. Dimpotrivă, pentru
multe comunități țărănești, perioada care a urmat a fost marcată de arestări,
anchete prelungite și de o atmosferă generală de intimidare. Astfel s-a
înfățișat, în toată goliciunea ei, politica autorităților. În loc să asculte
glasul poporului, au răspuns cu sabie și pușcă; în loc să potolească
nemulțumirea prin dreptate, au încercat să o înăbușe prin violență. Niciodată,
poate, nu s-a văzut mai limpede prăpastia care despărțea administrația de
poporul pe care pretindea că îl cârmuiește.
Daniel Bradea
George A. Scorţescu, Unde sunt instigatorii?, în „Evenimentul”,
anul II, nr. 381, 19 mai 1894, p. 1.
,,Evenimentul”, anul II, nr. 363,
28 aprilie 1894, p. 1.
„Evenimentul”, anul II, nr. 400, 15 iunie 1894, p. 2.
