TECUCIUL ÎN VREMEA CIUMEI ROȘII
Cap. I - Tecucenii sub cizma Armatei Roșii
2. Contribuția județului Tecuci la executarea Convenției de Armistițiu
Jaful declanșat în
ultimele zile ale lunii august 1944 a fost ulterior oficializat prin încheierea
Convenției de Armistițiu cu Națiunile Unite, semnată la 12 septembrie 1944[1].
Acest document, alcătuit dintr-un preambul, 20 de articole și șase anexe, a
stat la baza statutului politic și juridic al României până la 31 martie 1947.
Prin articolele 10, 11 și 12, statului român i-au fost impuse obligații
economico-financiare extrem de împovărătoare: întreținerea trupelor sovietice
aflate pe teritoriul țării, plata despăgubirilor de război (stabilite la 300
milioane de dolari, calculate la paritatea de 35 de dolari pentru uncia de aur)
și restituirea bunurilor transferate din U.R.S.S [2].
Până la 31 mai 1945,
România a livrat, în cadrul obligațiilor asumate, 15.357 de vagoane de cereale
și produse derivate, 10.407 de vagoane de leguminoase și zarzavat, 1.885 de
vagoane de carne, 387 de vagoane de conserve din carne, 163 de vagoane de
grăsimi, 124 de vagoane de produse lactate, 88 de vagoane de pește, 27 de
vagoane cu delicatese și 20 de vagoane cu fructe și produse derivate[3].
În temeiul
articolului 11 al Convenției de Armistițiu, până la 31 decembrie 1945 România a
efectuat plăți în natură constând în: 317.000 de capete de bovine, 365.000 de
ovine, 135.000 de porcine, 120.000 de cabaline, 608.000 de tone de cereale,
3.611.000 de tone de nutreț, 94.000 de tone de produse petroliere și 557.000 de
metri cubi de cherestea[4].
Pentru îndeplinirea
obligațiilor care decurgeau din Convenția de Armistițiu, județul Tecuci a fost
nevoit să susțină un efort economic considerabil. În vederea aplicării
prevederilor articolului 10 al Convenției, referitor la întreținerea
Subcomisiei Aliate de Control Tecuci, precum și a trupelor sovietice aflate în
tranzit sau staționate în oraș și județ, autoritățile locale au cheltuit, în
intervalul septembrie 1945 – martie 1947, suma totală de 18.264.820 de lei[5].
Fonduri importante au fost alocate și pentru repararea imobilelor destinate cazării trupelor sovietice. Astfel, au fost cheltuiți 3.385.890 de lei pentru repararațiile efectuate la vila Cincu din comuna Țigănești, care găzduia trupele unității sovietice nr. 18840[6]; 112.951 de lei pentru lucrările executate la imobilul Mariei Penescu, din Tecuci, str. Dr. Copetschi nr. 3, unde erau cantonați ofițerii sovietici ai unității nr. 24599[7]; 199.262 de lei pentru repararțiile clădirii A. Teodorescu, din str. Elena Doamna nr. 4, utilizată de U.M. sovietică nr. 49694[8]; 20.000 de lei pentru lucrările efectuate la imobilul I. Kaț din str. Catedralei nr. 2, în care funcționa Școala primară sovietică nr. 2[9]; 43.312 de lei pentru plata reparațiilor realizate la imobilul D. Ghețu din str. Mărășești nr. 60, unde a fost instalat Spitalul pentru copii sovietici (U.M. sovietică nr. 36704)[10]; precum și 41.341 de lei pentru lucrările făcute la clădirea moștenitorilor Dumitriu din str. Carol nr. 45, care adăpostea Maternitatea sovietică (U.M. sovietică nr. 36704)[11].
Mai multe imobile
din oraș au fost rechiziționate în luna iulie 1946 și puse la dispoziția
ofițerilor sovietici[12].
Totodată, printr-o decizie a Ministerului Sănătății și Ocrotirii Sociale, la
Tecuci a fost înființat un depozit de medicamente și materiale sanitare
destinat tratării militarilor răniți, români și sovietici[13].
Cheltuieli
considerabile au fost alocate pentru asigurarea condițiilor de trai ale
trupelor sovietice cantonate în județ. Astfel, numai în intervalul iunie 1945 –
iunie 1946, autoritățile locale au cheltuit suma de 1.507.807 de lei pentru
achiziționarea de veselă și diverse bunuri necesare unităților sovietice
staționate în cazărmile Regimentelor 24 Infanterie, 5 Artilerie și Flotila 2 Bombardament
din Garnizoana Tecuci[14].
De asemenea, în perioada mai–decembrie 1945, s-au alocat 2.706.484 de lei
pentru plata serviciilor de apă, electricitate și salubritate aferente
imobilelor ocupate de trupele sovietice[15].
În vederea dotării
și bunei funcționări a cantinei și
căminului sovietic autoritățile locale au organizat, în luna decembrie 1945,
mai multe colecte în urma cărora s-au
strâns bunuri și sume importante de bani de la locuitorii orașului: 24.100 de lei
și diverse bunuri (găleți, ligheane, lenjerie) de la locuitorii străzilor
Ștefan cel Mare și Cuza Vodă[16];
32.600 de lei pentru cantină și cămin[17];
precum și 107.500 de lei și diferite bunuri destinate militarilor aviației
sovietice[18].
Pentru aplicarea
articolului 12 din Convenția de Armistițiu, referitor la rechiziționarea cu
plată a animalelor necesare înlocuirii celor pierdute, în vederea restituirii
lor către U.R.S.S., Comisia de Rechiziții Tecuci a colectat și expediat, în
intervalul 15 septembrie – 11 noiembrie 1945, un număr de 633 de cai, depășind
astfel cota de 600 de capete stabilită pentru județ. În schimb, pentru
aplicarea articolului 11 al Convenției (în primii doi ani), județului i-a fost
repartizată o cotă de 125 de cai, însă au fost colectate și predate doar 77 de
capete[19].
În cadrul
obligațiilor asumate prin articolul 11 din Convenția de Armistițiu, județul
Tecuci trebuia să livreze, cu titlu de despăgubiri de război plătibile în
produse, 20 de tone de carne proaspătă de bovine sau, alternativ, 40 de tone de
vite pe picior. Aceste cantități urmau să fie colectate și predate până la data
de 5 decembrie 1945, la Centrul de Exploatare Tecuci[20].
De asemenea, din producția anului agricol 1945, județul avea obligația de a
preda 500 de vagoane de grâu în contul articolului 11 și încă 80 de vagoane în
contul articolului 10 al Convenției[21].
Mandatara statului pentru colectarea cerealelor în anul 1945 a fost Federația „Unirea” Tecuci. Cerealele colectate erau depozitate în magaziile din gara Umbrărești, de unde urmau să fie expediate către U.R.S.S[22]. Colectări de cereale au fost realizate și prin intermediul Centrului de Exploatare Tecuci, care dispunea de depozite la Tecuci, Ivești, Podu Turcului, Stănișești, Vultureni și Berheci[23].
Pentru aprovizionarea trupelor sovietice, în
trimestrul al III-lea al anului 1945, județului Tecuci i-a fost impusă
obligația de a colecta și preda 800 de tone de grâu[24].
Conform unei situații întocmite la
sfârșitul lunii noiembrie 1945, au fost livrate 46 de tone de grâu în contul
articolului 10 și 800 de tone în contul articolului 11 al Convenției[25].
Totodată, județul a mai predat 701 kg de unt (până la 3 septembrie 1945)[26]
și 47de tone de porumb destinate hranei animalelor[27].
În plasa Podu Turcului,
producătorii agricoli au fost obligați să predea integral cantitățile de grâu
destinate cotelor obligatorii pentru sămânță, fapt care a determinat lipsa
bonurilor speciale necesare obținerii bumbacului pentru îmbrăcăminte, acordat
în mod obișnuit în schimbul cerealelor[28]. În
condițiile în care prețurile de achiziție stabilite de autorități erau foarte
scăzute, populația județului Tecuci a încercat să se sustragă acestor
obligații, determinând Comisia de Rechiziții Tecuci să decidă, la 16 octombrie 1945,
trecerea la rechiziționarea forțată a vitelor[29].
În toamna anului
1945, îndeplinirea obligațiilor impuse prin Convenția de Armistițiu a devenit
din ce în ce mai dificilă din cauza secetei severe. În acest context, la 15
octombrie 1945, prefectul județului a informat Comisariatul General pentru
Aplicarea Armistițiului (C.G.A.A.) de la București că în județul Tecuci nu mai
existau furaje, întrucât carantinele de la Berheci și Cosmești epuizaseră
complet resursele locale. Până la data de 20 octombrie 1945, comunele din plasa
Tecuci nu reușiseră să predea nici măcar jumătate din cota de unt aferentă
trimestrului al III-lea[30].
De asemenea, primarul comunei Furceni a
comunicat prefectului imposibilitatea predării cotei de grâu stabilite în raport
cu suprafața însămânțată[31],
iar la 22 noiembrie 1945 nici Primăria Liești nu îndeplinise integral obligația
de livrare a grâului[32].
Dimensiunea
considerabilă a obligațiilor economice și incapacitatea județului Tecuci de a
le onora au determinat reacția prefectului, care sublinia că „județul Tecuci a
fost bântuit în anul acesta de o secetă excepțională, porumbul lipsind complet
pentru hrana populației, astfel că nu se poate executa cota de grâu impusă
județului, o parte din producție trebuind să fie destinată consumului
populației, care, în caz contrar, este amenințată cu foametea”[33].
Pentru aplicarea
prevederilor articolului 5 din Convenția de Armistițiu — referitor la
întreținerea Comisiei Aliate Județene de Repatriere și la susținerea
cetățenilor sovietici care urmau să fie repatriați — județul Tecuci a alocat,
în anul 1945, următoarele sume: 259.627 de lei pentru amenajarea unei clădiri
destinate cazării „cetățenilor sovietici” în carantina sovietică[34];
19.968.100 de lei, pentru repatrierea acestora în URSS[35];
407.753 de lei pentru cheltuielile de deplasare a celor 25 de gardieni care au
însoțit convoaiele până la gara Socola[36].
În același timp, autoritățile locale au asigurat hrana, îmbrăcămintea și
asistența medicală persoanelor aflate în
procedura de repatriere în U.R.S.S.[37]
Dincolo de dimensiunea strict contabilă a acestor cheltuieli, trebuie subliniată drama trăită de românii din Basarabia și Bucovina refugiați pe teritoriul județului Tecuci. Aceștia au fost considerați în mod abuziv „cetățeni sovietici” și constrânși să se „repatrieze” în Uniunea Sovietică. În același timp, „cetățenii proveniți din teritoriile Națiunilor Unite” — persoane aduse cu forța, internate în lagăre la începutul războiului sau refugiați — care refuzau repatrierea erau lipsiți de orice drept la hrană, îmbrăcăminte, asistență medicală și transport. Mai mult, aceștia erau obligați să semneze declarații prin care renunțau explicit la orice pretenție față de statul român[38].
Refugiații aflați pe
teritoriul plasei Ivești, județul Tecuci, au primit ordin să se prezinte la
Pretura Ivești în ziua de 27 noiembrie 1944, în vederea repatrierii[39]. Cei care au refuzat au fost urmăriți și arestați, iar bunurile
lor mobile au fost confiscate în mod abuziv și ilegal. În urma acestor excese,
Comisia Română pentru Aplicarea Armistițiului și Ministerul Afacerilor Interne
au intervenit, dispunând măsuri ferme pentru încetarea abuzurilor. Astfel, prin
adresa nr. 23.507/1945 din 5 octombrie 1945, transmisă comandantului Legiunii
de Jandarmi Tecuci, Comisia Română pentru Aplicarea Armistițiului preciza
explicit: „nimeni să nu mai fie repatriat împotriva voinței sale și să nu se
mai ceară arestarea și ridicarea persoanelor repatriabile”[40].
Cu toate acestea,
din județul Tecuci, în perioada ianuarie–martie 1945, au fost „repatriați” un
număr de 165 de „cetățeni sovietici”[41].
[1] Convenția de Armistițiu a fost
semnată, din însărcinarea Guvernului și a Înaltului Comandament al României, de
Lucrețiu Pătrășcanu, general adjutant Dumitru Dămăceanu, Barbu Știrbei și Ghiță
Pop, iar din partea guvernelor Statelor Unite ale Americii, Uniunii
Republicilor Sovietice Socialiste și Regatului Unit al Marii Britanii, de mareșalul
Uniunii Sovietice Rodion Malinovski.
[2] Detalii privind contextul și
consecințele economice ale Convenției se regăsesc în lucrarea lui Mihai Irimia,
23 August 1944. Consecințe
economice, Editura Prahova, Ploiești, 2002, cap. IV: Convenția de Armistițiu cu Națiunile Unite
din 12 septembrie 1944 – un dictat al Moscovei la umbra pasivității
anglo-americane. Clauze economico-financiare împovărătoare pentru România.
[3] Memoriu asupra executării Convenției de Armistițiu – iunie
1945, publicat în volumul România.
Viața politică în documente. 1945, coordonator Ioan Scurtu,
Arhivele Statului din România, București, 1994, p. 273.
[4] Scrisoarea primului-ministru dr. Petru Groza si a ministrului Afacerilor externe Gheorghe Tătărescu către general-colonelul Ivan Susaikov, vicepreşedinte al Comisiei Aliate de Control din România (11 martie 1946) în Gheorghe Boldur Lățescu, ,,Genocidul comunist în România”, vol. II, Editura Albatros, 1994. În acest document se precizează: ,,Dacă adăugăm la suma de 280.000.000 dolari și valoarea livrărilor neincluse în Convenţia de Armistiţiu, care s-a ridicat, conform unor cifre aproximative, la circa 114.000.000 de dolari, putem afirma că valoarea totală a efortului financiar depus în vederea îndeplinirii Convenţiei de Armistiţiu a atins, până la 31 ianuarie 1946, cifra rotundă de 400.000.000 de dolari”. În plus, România era obligată să achite despăgubiri în valoare de aproximativ 508 milioane de dolari către Ucraina, Basarabia și Bucovina, sub formă de livrări în natură, constând în un milion de tone de cereale, 300.000 de capete de vite și 60.000 de tone de alte produse alimentare. Aceste mărfuri urmau să fie livrate la prețurile practicate în anul 1938, semnificativ mai reduse decât cele din perioada postbelică. Asupra caracterului profund inechitabil al acestor obligații insistă și Gail Kligman și Katherine Verdery în volumul Țăranii sub asediu: colectivizarea agriculturii în România (1949–1962), Editura Polirom, București, 2015.
[5] SJAN Galați,
fond Prefectura județului Tecuci,
dosar nr. 111/1945, f. 11 (763.386 de lei, cheltuieli efectuate în intervalul
septembrie 1944 – august 1946; cheltuieli indirecte – art. 10 B: deplasări,
salariul traducătorului, convorbiri telefonice, telegrame, materiale
tipografice, reparații la mașina de scris); Ibidem, dosar nr. 110/1945, f. 1
(281.740 de lei, pentru fabricarea pâinii destinate unităților sovietice, luna
noiembrie 1945); Ibidem, dosar nr. 117/1945, f. 1 (2.493.855 de lei, cheltuieli
similare în perioada august–septembrie 1945); Ibidem, dosar nr. 118/1945, f. 1
(203.662 de lei, pentru deplasarea la București a colonelului Voronov și
întreținerea autoturismului Subcomisiei Aliate de Control Tecuci,
ianuarie–august 1945); Ibidem, dosar nr. 120/1945, f. 1 (565.687 de lei,
aprovizionarea cu alimente a cantinei sovietice în lunile ianuarie–februarie
1945); Ibidem, dosar nr. 127/1944, f. 25 (49.875 de lei, aprovizionare cu
produse alimentare în luna noiembrie 1944); Ibidem, dosar nr. 108/1945, f. 1
(2.558.621 de lei, aprovizionarea cantinei sovietice); Ibidem, dosar nr.
121/1945, f. 1 (1.427.887 de lei, cheltuieli pentru întreținerea Subcomisiei
Aliate de Control în perioada mai–octombrie 1945); Ibidem, dosar nr. 128/1945,
f. 1 (1.300.298 de lei, cheltuieli similare în intervalul octombrie 1945 –
iulie 1946); Ibidem, dosar nr. 126/1945, f. 1 (3.459.065 de lei, pentru plata
serviciilor hoteliere în perioada octombrie 1945 – aprilie 1947); Ibidem, dosar
nr. 115/1945, f. 1 (4.160.744 de lei, cheltuieli indirecte – art. 10 B,
aferente intervalului 1 februarie – 1 octombrie 1945).
[6] Ibidem, dosar nr. 112/1945, f. 3. Suma totală cheltuită a fost de 4.688.890 lei; cu toate acestea, pe baza documentelor justificative înaintate Prefecturii Tecuci, Ministerul Afacerilor Interne a aprobat decontarea a doar 3.385.800 lei.
[7] Ibidem, dosar nr. 113/1945, f.
1.
[8] Ibidem, dosar nr. v114/1945, f.
1.
[9] Ibidem, dosar nr. 221/1947, f.
1.
[10] Ibidem, dosar nr. 222/1947, f.
1.
[11] Ibidem, dosar nr. 223/1947, f.
1.
[12] Ștefan Andronache, op. cit., p.
62.
[13] SANIC București, fond Comisia Română
pentru Aplicarea Armistițiului, dosar nr. 110/1944, f.1.
[14]SJAN Galați, fond Prefectura
județului Tecuci, dosar nr. 122/1945, f.
1.
[15] Ibidem, dosar nr. 123/1945, f. 1 (1.708.559 de lei), dosar nr. 124/1945, f. 1 (997.925 de lei).
[16] Ibidem, dosar nr. 127/1944, f.
10.
[17] Ibidem, f. 9.
[18] Ibidem, f.11.
[19] Ibidem, dosar nr. 126/1945, f.
21; dosar nr. 155/1945, f. 35. La data de 30 septembrie 1946, în județul Tecuci
se mai aflau următoarele efective de animale: 7.797 cabaline, 36.605 bovine,
73.953 ovine și 15.271 porcine (Ibidem, dosar nr. 9/1945–1946, f. 7).
[20] Ibidem, fond Legiunea de
Jandarmi Tecuci, dosar nr. 64/
[21] Ibidem, fond Prefectura
județului Tecuci, dosar nr. 136/
Inițial, județului Tecuci i-a
fost impusă o cotă obligatorie de 945 vagoane de grâu, la care se adăugau 201
vagoane reprezentând uiumul perceput de mașinile de treierat și alte 90 de
vagoane datorate morilor țărănești (Ibidem, f. 40). Autoritățile locale au
comunicat Comisariatului General pentru Aplicarea Armistițiului (C.G.A.A.) că,
din punctul lor de vedere, această cotă era excesivă și nerealistă. În urma
verificărilor efectuate pe teren, cota obligatorie stabilită pentru județ a
fost redusă la 250 de vagoane (Ibidem, f. 43). Ulterior, C.G.A.A. a revenit
asupra deciziei, fixând pentru județul Tecuci o cotă obligatorie de 580 de
vagoane de grâu.
[22] Ibidem, dosar nr. 136/1945, f.
10.
[23] Ibidem, f. 24.
[24] Ibidem, f. 7.
[25] Ibidem, f. 73.
[26] Ibidem, dosar nr. 155/1945, f.
37
[27] Ibidem, dosar nr. 136/1945, f.
74.
[28] Ibidem, f. 71.
[29] Ibidem, dosar nr. 139/1945, f.
127.
[30] Ibidem, f. 93.
[31] Ibidem, dosar nr. 136/1945, f.
50.
[32] Ibidem, f. 76.
[33] Ibidem, f. 17.
[34] Ibidem, dosar nr. 116/1945, ff.
2, 5.
[35] Ibidem, dosar nr. 119/1945, f.
1.
[36] Ibidem, dosar nr. 125/1945, f.
1; dosar nr. 127/1945, f. 1.
[37] SANIC București, fond Comisia Română
pentru Aplicarea Armistițiului, dosar nr. 281/1944-
[38]SJAN Galați, fond
Pretura plasei Ivești, dosar nr. 187/1945,
f. 48.
[39] Ibidem, f. 3.
[40] SJAN Galați, fond Legiunea de Jandarmi Tecuci,
dosar nr. 64/ 1945, ff.13-14.
[41]Ibidem, fond Prefectura
județului Tecuci, dosar nr. 119/1945, f.
1 (tabel cu numele a 21 de persoane repatriate), f. 21 (6 pers.), f. 28 (25
pers.), f. 72 (19 pers.), f. 116 (18 pers.),f. 145 (15 pers.), f. 146 (10
pers.), f. 147 (18 pers.), f. 148 (10 pers.), f. 150 (13 pers.), f. 151 (10 pers.).
