590 de ani de la atestarea documentară a
orașului și
ținutului Tecuci
Atestarea documentară a orașului și ținutului Tecuci
este consemnată într-un hrisov domnesc emis la 1 septembrie 1435. De-a lungul
timpului, numeroși istorici, atât din perioada veche, cât și din epoca modernă,
au analizat organizarea administrativă a Moldovei medievale, acordând o atenție
deosebită acestui document, cu scopul de a-i stabili semnificația istorică și
de a oferi interpretări riguroase, în ciuda limitărilor surselor disponibile
pentru această epocă.
Pentru orice cercetător al istoriei Moldovei, analiza
acestui hrisov presupune o dificultate aparte, cauzată de divergențele de
opinie privind traducerea termenului slavonesc volost în limba română.
Întrucât orice demers istoriografic presupune utilizarea de surse verificate și
interpretări temeinice, este necesară o abordare amplă și argumentată în
vederea clarificării acestei probleme terminologice și conceptuale.
Documentul a fost publicat pentru prima dată în limba
slavonă în Zapiski Odesskago Obshchestva Istorii i Drevnostei, la
rubrica „Materiale gilde Istoria Moldaviei” (Tom IV, pp. 323–351, Odessa, 1858)
și, ulterior, în volumul editat de Ulijanitzkij, Materiale pentru istoria
relațiilor reciproce dintre Rusia, Polonia, Moldova, Țara Românească și Turcia
în secolele XIV–XV (Moscova, 1887, p. 44). Pe baza acestor surse, istorici
precum Nicolae Iorga[1], A.D. Xenopol[2] și Alexandru Papadopol-Calimah au consultat și interpretat actul,
echivalând termenul volost cu „ținut”.
Remarcabil
este faptul că Alexandru Papadopol-Calimah a oferit o versiune românească a
acestui document cu 51 de ani înaintea celei realizate de Mihai Costăchescu,
textul fiind publicat în revista Convorbiri
Literare. În cele ce urmează,
redăm un fragment din această valoroasă contribuție a ilustrului istoric
tecucean:
,,Lui Vladislav, cu mila lui Dumnezeu,
strălucitului Rege al Poloniei, Lituaniei, Rusiei şi al altor multe ţeri Domn,-
slujbă credincioasă în tot ciasul de la Iliaş Voevod Domnul ţerii
Moldovei !- Încunoştiinţăm pe Graţia Voastră că Noi cu fratele nostru
Ştefan-Voevod ne am unit şi ne-am împăcat şi vom rămâne în această pace în
vecii vecinici; ear sacrei corone Polone a Graţiei Voastre vom sluji amândoi cu
credinţă în veci, fără înşelăciune şi fără viclenie contra ori cărui duşman al
Vostru. Deci noi am dat iubitului nostru frate Ştefan Voevod, din ţara noastră
părintească stăpânire peste oraşul Chilia cu vama şi cu lacurile care atărnă de
acel oraş, şi peste oraşul Vaslui şi ţinutul aternat de acel oraş, şi i-am dat
stăpânire de aice peste oraşul Bârladului cu tot ţinutul şi cu morile
Covurluiului, şi peste oraşul Tecuci cu tot ţinutul,
şi peste Olteni. Aceste să-i fie lui, iubitului nostru frate Ştefan Voevod,
uric cu toate veniturile neclintit niciodinioară, în veci pe timpul vieţii
noastre”[3].
În literatura istorică de specialitate, autori precum
Constantin Brătescu[4], Teodor Bălan[5]
și Ioan C.
Filitti[6] au considerat că volost
înseamnă „ținut”. Ulterior, cercetători ca Dumitru Ciurea[7], Leon Șimanschi[8], Adrian Macovei[9] și Ion T. Sion[10] au reiterat această interpretare, respingând echivalarea cu termenul
„ocol”.
Primul
care a tradus termenul slavonesc volost
prin echivalentul românesc ocol
a fost Gheorghe Ghibănescu, în volumul XV al colecției Surete și Izvoade[11]. Cu toate acestea, interpretarea sa a trecut practic neobservată în rândul
istoricilor. Deși Mihai Costăchescu a realizat o recenzie a lucrării respective
și chiar menționează traducerea scrisorii domnești din 1 septembrie 1435 – „În
1435, Sept. 1, se întâlnește locul Vaslui și ocolul către care acest loc
ascultă <<tot asemenea, cu Bârladul și Tecuciul>>” [12]–,
nu este clar dacă, în lucrarea sa Documente moldovenești înainte de Ștefan
cel Mare (Iași, 1932, vol. II, pp. 682–683), s-a inspirat din studiul lui
Ghibănescu. În această colecție de
documente, Costăchescu atribuie
termenului volost sensul de ocol –consemnând într-o notă de
subsol că „Ocolul nu e sigur. Poate fi și ținut” –, fără însă a menționa, în
lista edițiilor anterioare în care a fost publicat documentul, contribuția
precedentă a lui Gheorghe Ghibănescu.
P.
P. Panaitescu atrage atenția într-un articol publicat în anul 1932 asupra
faptului că Mihai Costăchescu omite să indice numeroase surse, inclusiv
documente publicate în colecții rusești, precum cea a lui V. Uljanițkij[13]. Astfel, deși contribuția lui Gheorghe Ghibănescu este anterioară, cel mai
frecvent citat în literatura de specialitate rămâne Mihai Costăchescu.
Un cititor neavizat ar putea întreba: cine are
dreptate? Cei care echivalează volost cu „ținut” sau cei care îl traduc
prin „ocol”? Pentru a răspunde, trebuie să avem în vedere organizarea
administrativă a Moldovei în epoca medievală, dar și contextul politic în care
a fost emis actul.
Potrivit lui Gheorghe Ghibănescu, odată cu introducerea
dărilor de către domnitori pe anumite întinderi teritoriale, delimitate după
numărul satelor, au apărut ținuturile, denumite voloste sau derjave[14].
În același
sens, Ioan C. Filitti subliniază că aceste unități administrative erau
dependente de un oraș sau o cetate, în timp ce ocolul reprezenta o subdiviziune
a ținutului[15]. De asemenea, Dumitru Ciurea precizează că „ținutul include, de regulă,
toate așezările rurale aflate sub proprietate boierească sau clericală” [16].
Deși unii istorici susțin că, inițial, satele erau
incluse în ocoalele târgurilor și nu în ținuturi, această afirmație nu este pe
deplin susținută de sursele documentare. Nici poziția lui Constantin C.
Giurescu, conform căreia volost, în epoca redactării actului, ar desemna
„ocol” și ulterior „ținut”[17], nu beneficiază de o susținere clară în izvoarele epocii. Ioan C. Filitti
notează că termenul ocol apare o singură dată în vremea lui Ștefan cel
Mare[18],
într-un document din 20 aprilie 1491, referitor la „ocolul târgului Bacăului”[19],
în timp ce Dumitru Ciurea indică apariția sa într-un document original abia în 1546[20].
O distincție clară între ținuturi și ocoale apare abia
într-un document din 1630, în care domnitorul se adresează șoltuzului și
pârgărilor din Piatra referitor la niște sate ale mănăstirii Aron Vodă: „acele
sate fost-au umblând cu ținutul, iar acum voi le trageți cu ocolul târgului” [21]. O situație similară găsim și într-un document din 1725, când un sat este
considerat parte a ținutului Hârlău, nu a ocolului Dorohoi[22].
Conform lui Dumitru Ciurea, ocoalele de sate domnești
nu existau înainte de domnia lui Ștefan cel Mare (cu excepția Volovățului).
Satele din apropierea târgurilor erau menționate în documente ca atare, iar
cele domnești erau asociate direct cu ținutul[23].
În opinia lui Leon Șimanschi, în urma crizei politice
interne din perioada 1466–1470, Ștefan cel Mare a inițiat organizarea ocoalelor
domnești, cu scopul de a-și consolida baza socială a puterii și de a stimula
dezvoltarea târgurilor din țară. Potrivit izvoarelor documentare, acest proces
a început cu târgurile Piatra (1475), Vaslui (1491), Bârlad (1495), iar la date
neprecizate, cu Tecuci, Târgu Frumos și cetatea Soroca. Măsura a fost
continuată pe tot parcursul domniei voievodului, astfel încât, la începutul
secolului al XVI-lea, aproape toate cetățile și așezările urbane importante
dispuneau de ocoale.
Acestea s-au constituit treptat, deoarece alipirea
satelor la un ocol presupunea, de regulă, răscumpărarea acestora de către
domnie de la foștii proprietari, fapt care necesita resurse financiare
semnificative[24]. Se apreciază că, spre finalul domniei lui Ștefan cel Mare, cele mai
importante cetăți și orașe ale Moldovei dispuneau de ocoale domnești, care
reuneau aproximativ 200 de sate[25].
În ceea ce privește organizarea
administrativ-teritorială, prima atestare documentară a unui „ținut” în
Moldova, sub termenul volost, precede cu 27 de ani emiterea scrisorii
domnești din timpul lui Iliaș Vodă[26].
O analiză terminologică a documentelor emise în perioada anterioară sau imediat ulterioară acestei scrisori[27] arată că termenul volost era folosit cu o frecvență mult mai mare decât derjava: Roman (1408)[28], Țețina și Hmelovul (1433)[29], Hotin (1436)[30], Cernăuţi (1457)[31], Cârligătura (1458)[32], Suceava (1472)[33], Neamţ (1482)[34]. În cazul ținutului Olteni, ambele denumiri lipsesc[35], el având o existentă efemeră[36]. În ceea ce privește Covurluiul, documentul din 1435 menționează doar „morile Covurluiului”, fără a indica în mod explicit existența unui ținut. După cum remarcă cercetătorul Tudose Tatu, prima mențiune directă a acestei unități administrative apare în hotarnica din 12 ianuarie 1495, deși există suspiciuni că pasajul respectiv ar putea constitui o interpolare târzie din secolul al XIX-lea, adăugată pe un suret. O atestare clară și necontestată a ținutului Covurlui se regăsește într-un document emis la 28 aprilie 1555.
Se poate observa, așadar, că termenul volost a
fost preferat în documentele vremii pentru desemnarea ținuturilor, fiind
utilizat cu mult înaintea și mai des decât derjava.
Absența denumirii ținuturilor din unele documente nu
implică inexistența acestora. Gheorghe Ghibănescu remarca faptul că, în
asemenea cazuri, „moșiile se citează după ape sau ocoale, nu după ținuturi” [37]. La rândul său, Paul Negulescu observa că, în Moldova, aproape toate
ținuturile poartă numele orașelor cele mai importante din regiune, cu excepția
Covurluiului, Cârligăturei și Tutovei, care au preluat denumirea apelor ce le
străbat[38].
Teodor Bălan explică absența numelor de ținuturi prin
influența „diacilor de cancelarie”, care foloseau expresia stereotipă „în țara
noastră moldovenească” pentru a indica locul unde se aflau moșiile, ceea ce
îngreuna stabilirea ținutului exact. Această formulare apare pentru prima dată
într-un document din 18 noiembrie 1393, prin care domnitorul Roman dăruia o
moșie, și a fost utilizată frecvent ulterior. Identificarea teritoriului era
posibilă doar în măsura în care erau indicate râuri sau sate învecinate[39], ori se foloseau expresii de tipul „unde a fost cneaz […], jude […],
vătăman” [40].
Istoricul
ieșean Dumitru Ciurea susține că termenii volost
și derjava sunt echivalenți ca sens și
corespund termenului latin districtus,
desemnând ținutul ca unitate administrativ-teritorială în documentele din
secolul al XV-lea[41]. Un
exemplu relevant îl constituie ținutul Țețina, care este menționat cu variații
terminologice în mai multe izvoare: în documentul din 13 decembrie 1433 apare
sub denumirea de volost, în cel
din 18 octombrie 1435 este numit derjava,
în actul din 23 septembrie 1436 revine denumirea volost, iar în documentul redactat în limba latină la
28 februarie 1444, unitatea este desemnată prin termenul districtus[42].
Pe baza acestor dovezi, se poate concluziona cu
claritate că termenul volost are semnificația de ținut. În
consecință, scrisoarea lui Iliaș Vodă se referă atât la orașul, cât și la
ținutul Tecuci.
Deși data exactă a întemeierii orașului Tecuci nu este
cunoscută, numeroase surse susțin caracterul său vechi, anterior constituirii
statului feudal moldovenesc. Nicolae Iorga descrie Tecuciul drept „un oraș
vechi, în legătură desigur cu vămile tătărești din vremurile lui Nogai” [43]. Alexandru I. Gonța afirmă că localitatea exista înainte de anul 1241,
menționând negustorii lioveni care căutau un drum mai scurt pentru transportul
peștelui decât cel prin Chilia. Aceștia ar fi „reînviat vechiul drum și
târgurile Vaslui, Bârlad și Tecuci, prefăcute în ruine de pustietoarea năvălire
a tătarilor” [44]. Petre P. Panaitescu consideră, la rândul său, că cele mai vechi orașe din
Moldova de Sud-Vest, cunoscute înainte de 1430, sunt: Tecuci, Bârlad, Huși,
Cetatea Albă și Chilia[45].
Prin urmare, chiar dacă prima atestare documentară
certă a Tecuciului este legată de documentul domnesc menționat, există
suficiente argumente pentru a considera că acest oraș este unul cu existență
îndelungată, nicidecum un „oraș nou”, cum afirmă unele lucrări de specialitate[46].
Pentru stabilirea perioadei în care a fost înființat
ținutul Tecuci, un indiciu valoros îl oferă tradiția consemnată în interpolarea
realizată de Misail Călugărul în Letopisețul lui Grigore Ureche,
referitoare la întemeierea, de către domnitorul Alexandru cel Bun, a celui
de-al doilea scaun episcopal la Roman: ,,Făcut-au
ș-al doilea episcop, după mitropolit, la sfînta mănăstire ce ieste în oraș în
Roman și i-au dat eparhia o parte din ținuturi de suptu munte den gios” [47].
Ținuturile atribuite Episcopiei Romanului sunt
menționate de Axinte Uricariul în Cronica paralelă a Țării Românești și a
Moldovei: Romanul, Bacăul, Putna, Tecuciul, Covurluiul, Tutova, Vasluiul[48].
Părintele Scarlat Porcescu consideră că Episcopia
Romanului a fost înființată de Alexandru cel Bun în intervalul 1408–1413[49]. La rândul său, părintele profesor Mircea Păcurariu susține că actul de
întemeiere a avut loc în anul 1408[50].
Totuși, unii istorici plasează apariția Eparhiei[51] sau Mitropoliei Romanului[52] în anul 1436. În opinia noastră,
anul 1436 trebuie asociat nu cu înființarea, ci cu modificarea statutului
acestei instituții, respectiv ridicarea Episcopiei Romanului la rangul de
Mitropolie, în contextul împărțirii Moldovei între cei doi fii ai lui Alexandru
cel Bun.
Această schimbare este susținută de un document legat de desfășurarea
Sinodului de la Ferrara-Florența, datat 30 iulie 1437, în care sunt menționați
ca reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe din Moldova: Damian al Sucevei și
protopopul Constantin, locțiitor al Moldovlahiei (de Jos), adică al Episcopiei
de Roman, devenită între timp Mitropolie. Această Mitropolie ar fi funcționat
până în decembrie 1442, când Ștefan l-a ucis pe Iliaș și a devenit unicul
domnitor al Moldovei. Deși în unele hrisoave ulterioare acestei date Episcopia
de Roman mai este menționată ca Mitropolie, acest fapt nu reflectă neapărat o
continuitate a statutului, ci mai degrabă o formulare stereotipă sau formală.
Cert este că ținutul Tecuci se afla sub jurisdicția canonică a Mitropoliei de
Roman[53].
În concluzie, scrisoarea domnească din 1 septembrie
1435 constituie prima atestare documentară certă atât a orașului, cât și a
ținutului Tecuci. Deși nu se cunoaște cu exactitate data întemeierii orașului,
cercetările istorice recente indică o vechime considerabilă a acestuia,
probabil anterioară constituirii statului feudal Moldova. Ulterior, Tecuciul a
devenit centrul administrativ al ținutului omonim, înființat cel mai probabil
în perioada 1408–1413, în contextul reorganizării ecleziastice și
administrative din timpul domniei lui Alexandru cel Bun.
(Daniel Bradea, Tecuciul de altădată, Editura StudIS, Iași, 2025).
[1] Nicolae Iorga, Istoria poporului românesc, vol.
II, Ed. ,,Casei Şcoalelor” 1922, p. 83-84: ,,Totuşi după câteva bătălii
fraţii încheiară în August 1435 un tratat care acorda amândurora acelaşi titlu
de Domn al ţării Moldoveneşti; conform
acestuia Ilie îşi culegea veniturile din partea de Miazănoapte a ţării, iar
Ştefan din ţinuturile
Vaslui, Bârlad, Tecuciu, Olteni, Covurlui şi Chilia”.
[2] A. D. Xenopol, Istoria Romînilor din Dacia Traiană, vol.2, partea a
III-a, 1889, Iaşi, p. 166.
[3]
Alexandru Papadopol Calimah, Două acte vechi în ,,Convorbiri Literare’’, anul XV,
nr.5, 1 august,1881, p.
186.
[4] Constantin
Brătescu, Valuri, hotare și tranșee
basarabene, în ,,Revista Istorică”,
an IV, nr. 11-12, 1918, p. 124: ,,Și noi
am dat scumpului nostru frate Ștefan Voevod din moșia noastră Ținutul anume: orașul Chilia și cu vama și cu iezerele,
care aparțin către acest oraș, și locul Vasluiului și Ținutul care aparține
către acest loc și Ținutul de la Tutova și tîrgul Bârladului cu tot Ținutul și
morile Covurluiului și locul Tecuciu cu tot ținutul și Oltenii”.
[5] Teodor Bălan, Vornicia în Moldova, în ,,Codrul Cosminului”
VII, 1931, Cernăuţi p. 8: ,,Când, la 1435, se împacă fraţii Ilie şi
Ştefan, fii lui Alexandru cel Bun, Ştefan primeşte între altele oraşul Vaslui
cu ţinutul care se ţine de el, târgul Bârlad cu tot ţinutul şi oraşul Tecuci cu
tot ţinutul”... ,,Pentru ţinut
se zice pe lîngă volost şi derjava”
(Ibidem, p. 83).
[6] Ioan C. Filitti, Despre vechea organizare administrativă a
Principatelor Române, studiu publicat în ,,Revista de drept public”, 1934-5, Bucureşti, 1935, p. 18: ,, În
Moldova – în acest principat, teritoriul apare
împărţit în volost sau derjava, adică ţinuturi, dependente de câte
un oraş sau cetate”... ,,
Este de observat că în Moldova, cele mai
multe ţinuturi poartă numele oraşelor de reşedinţă, ceea ce arată că acestea au
preexistat’’ (Ibidem, p. 19).
[7]În
studiul Organizarea administrativă a statului feudal
Moldova (sec. XIV- XVIII),
„Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie A. D. Xenopol din
Iaşi”, Tom II, 1965, arată că: ,,prin actul din1435, septembrie 1, Iliaş
Voievod notifica regelui polon reconcilierea cu fratele său Ştefan. Aici sunt menţionate ţinuturile şi
teritoriile care i-au fost repartizate (lui Ştefan n.n.), târgul Vasluiului cu
ţinutul (volost), târgul Bârlad cu tot ţinutul (volost), morile de la Covurlui,
Târgu (misto) Tecuci cu tot ţinutul (volost) şi Oltenii’’.
[8] Leon Şimanschi, Criza
politică din Moldova dintre anii 1432 şi 1437, „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie A. D.
Xenopol din Iaşi”, XXXIII, 1996, p. 25: ,,...înscăunat
în Suceava, Iliaş îi dăruia lui Ştefan spre administrare mai multe ţinuturi
sudice (Chilia,Vaslui, Tutova, Tecuci şi Covurlui)’’.
[9] Adrian
Macovei, în Organizarea administrativ – teritorială a Moldovei între anii 1832 şi
1862 (I), AIIA, 1982, p. 357, precizează faptul că până la urcarea
pe tron a lui Ştefan cel Mare sunt menţionate documentar, într-un act din 1435,
doar ţinuturile Chilia, Vaslui, Tutova, Bârlad şi Tecuci, iar după anul 1457 şi
până în 1566, de când există prima listă completă a unităţilor administrative
ale Moldovei, mai apar încă 17 ţinuturi.
[10] Precizării cu privire la documentul de
atestare a Tecuciului (,,Observator T”, an III, nr. 151, 21-27
septembrie, 1995, p.3), Marginalii la
lucrările legate de istoria Tecuciului
(,,Arhiva Moldaviae”, revista Arhivelor Naționale Iași, vol. I, 2009, p.
401-416), Gânduri despre Tecuciul de
altădată (,,Observator cultural”, nr. 1, ianuarie 2005, p. 3).
[11] Gheorghe
Ghibănescu, ,,Surete şi Izvoade”,
vol. XV, Iaşi, 1926, p. 5: ,, …iar noi înşine am dat milei Sale
fratelui nostru Ştefan Voevod din ale noastre ţinuturi anume: Cetatea Chiliei,
cu vama şi cu ozere care atârnă de această cetate şi locul Vaslui şi ocolul
care către acest loc ascultă şi ţinutul de la Tutova şi târgul Bârladului cu
tot ocolul şi cu morile de la Covurlui şi locul Tecuci cu tot ocolul şi Oltenii”.
[12]
,,Ioan Neculce”, fascicola VI, 1926-1927, Institutul de arte grafice ,,Viața
Românescă”, Iași, p. 378-380.
[13] P. P.
Panaitescu, „Revista Istorică Română”, vol. II, fasc. IV, 1932, pp. 411–414.
[14] ,,Când însă s-a stabilit puterea
politică şi domniile au început a impune dări: birul şi
celelalte dăjdii, ,,a luare de a zecea din toate”, sistemul
încasării dărilor era de a le da în
vânzare ori în
credinţă. Boierului căruia i se ceda în vânzare încasarea dărilor într-o anumită întindere
de pământ, după numărul satelor şi cursul văilor de ape, i se dădea în deplină
stăpânire toată acea regiune, pe a sa răspundere ca să isprăvească sarcina sa
fiscală. Toate aceste regiuni s-au numit derjave sau ţinuturi, şi
peste ele s-au rânduit anumiţi pârcălabi, ispravnici, apoi cari aveau chemare
de a-şi isprăvi însărcinarea lor, ca la orice acaret, clădire sau însărcinare
oficială. Şi aşa s-a împărţit ţara
în voloste şi derjave sau în
ţinuturi…” (Surete şi Izvoade, vol. XV, Iaşi, 1926, p.
55).
[15]Ioan
C. Filitti, Despre vechea organizare administrativă a Principatelor Române,
studiu publicat în ,,Revista de drept public”, 1934-5, Bucureşti, 1935, p. 18.
[16] D.
Ciurea, Organizarea administrativă a statului feudal
Moldova (sec. XIV – XVIII), A.I.I.A, Iaşi, II,
1965, p. 143 – 235.
[17] C. C.
Giurescu, Istoria Românilor, II, ed. IV, Bucureşti, 1943.
[18] Ioan
C. Filitti, op. cit, p. 21.
[19] Ioan
Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare,
Bucureşti, 1913, vol.1, Doc. CCXXXV, p. 463: ,,Ştefan dărueşte mânăstirei
Tazlăului… şi satul Bureşti, zis şi Fundul, pe Siret, care se ţinea de ocolul
târgului Bacăului, cu bălţile lui şi cu loc de prisacă peste Siret, la locul ce
se zicea mânăstirea”.
[20] Dumitru
Ciurea, Situația internă a Moldovei în
epoca lui Ștefan cel Mare, în ,,Studii”, revistă de istorie, an
X, nr. 6, 1957, p.73.
[21] Ioan
C. Filitti, op. cit,
p. 21.
[22] Ibidem, p. 21.
[23] Dumitru
Ciurea, Situația internă a Moldovei … p.
73.
[24] Leon
Șimanschi, Politica internă a lui Ștefan
cel Mare, în ,,Revista de istorie”, Tom 35, nr. 5-6, mai-iunie
1982, București, p. 593-594.
[25] Ibidem, p. 601.
[26] Documenta Romaniae
Historica, A, Moldova, vol. I,
1334-1448 (volum întocmit de C. Cihodaru, I. Caproș, L. Șimanschi), Editura
Academiei, București, 1975, p. 32-33.
[27]În scrisoarea
domnească din 1 septembrie 1435 sunt desemnate cu termenul volost ţinuturile: Vaslui, Bârlad, Tecuci, iar cu termenul derjava ţinutul Tutova.
[28] DRH..., vol.1, p. 32-33.
[29] Constantin
Burac, Ținutul Țețina-Cernăuți, în
,,In honorem Ioan Caproșu”, Editura Polirom, 2002, p.
156, 158.
[30] Ibidem, p. 156.
[31] Ulijanitzkij..., doc. nr. 84, p. 92-95.
[32] Ioan Bogdan, Documentele
lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1913, vol.1, p. 24: ,,Ştefan confirmă lui Stanciul Sinescul
stăpânire peste următoarele ocine ale sale: a) satele din ţinutul Cârligăturei:
Sineştii pe Cireşniţa, Crepăturenii şi Şturneştii…” (Doc. XIII, din 11 noiembrie 1458).
[33] Ibidem,
vol.1 , doc. din 19 august 1472, p. 173: ,,Ştefan
scoate pe locuitorii din cele trei sate ale mânăstirei Sf. Nicolae din Poiana
(Probota), ţinutul Sucevei, anume Bodeştii, Tătarii şi Iurcanii pe Probota, de
sub jurisdicţia diregătorilor, globnicilor şi pripăşarilor domneşti afară de
cazurile de omor şi răpire de fată, pentru care domnul va încasa gloabele şi
deaci înainte prin globnicii săi”.
[34]Ibidem , vol.1, doc. din 15 martie 1482, p. 260 : ,,Ştefan
confirmă diacului Ivul stăpânirea asupra satului Văleni de lângă Iucaş, în
ţinutul Neamţului, cumpărat de la Ana, sora logofătului Dobrul, şi de la
nepotul ei Stanciul, fiul lui Feteo Starostescul, cu 200 zloţi tătăreşti”.
[35]Nicolae
Stoicescu, Unitatea românilor în evul mediu,
Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1983, p. 59: ,,Se ştie, de pildă, că în partea de sud a
ţinuturilor Tecuci şi Covurlui în extremitatea estică a ţinutului Putna, exista
încă din secolul al XV-lea o regiune, poate chiar un ţinut, numită Oltenii care
este amintită în documente la 1435 şi
[36]În Scrierea Cronicei despre ţara Moldovenească
cum şi despre ai ei Gospodari,
apărută la Iaşi, în anul 1566 oct. 28 (7075), sunt prezentate cele 24 de ţinuturi ale Moldovei, dar printre ele nu mai
regăsim Oltenii. Menționăm
faptul că marea majoritate a istoricilor consideră că a fost doar o
regiune și nu o unitate administrativ teritorială.
[37] Gheorghe Ghibănescu, Surete şi Izvoade, vol. XV, Iaşi, 1926, p. 55.
[38]Paul
Negulescu, Tratat de drept administrativ. Organizarea
administrativă a României, Bucureşti, 1904, p.172-173.
[39]Teodor Bălan , op. cit., p.
82.
[40]Instituţiile feudale din
Ţările Române. Dicţionar, Ed.
Academiei RSR, București, 1988, p. 481.
[41]D. Ciurea, Organizarea administrativă a statului feudal
Moldova (sec. XIV- XVII), în
AIIAI, II, 1965, p. 159; Idem, Situația
internă a Moldovei în epoca lui Ștefan cel Mare, în ,,Studii”, revistă de istorie, an
X, nr. 6, 1957, p.73.
[42] Constantin
Burac, Ținutul Țețina-Cernăuți... p.
160.
[43] Nicolae Iorga,
Insemnătatea ţinuturilor de peste Prut, comunicare prezentată în şedinţa
Academiei Române din 12 mai 1912, în ,,Basarabia Română”, antologie de Florin
Rotaru, Editura Semne, București, 1996, p. 55.
[44]Alexandru I.
Gonţa, Legăturile economice dintre Moldova şi Transilvania în secolele
XIII-XVI, Ediţie, prefaţă, bibliografie şi indice de I. Caproşu, Ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 31
[45] P. P. Panaitescu, Interpretări românești, studii de istorie economică și social.
Editura de Stat, București, 1947, p. 197-199.
[46] Vezi Laurențiu
Rădvan, Orașele din țările române în evul
mediu, p. 586. Volumul al IV-lea din
Istoria Românilor (Ed. Enciclopedică, București, 2012) surprinde în mod
neplăcut prin modul în care este abordată problema apariției orașelor și a
formării ținuturilor în Moldova. La p. 75 este menționat (în mod eronat) faptul
că prima atestare documentară a orașului Tecuci ar fi avut loc în anul 1445 (Șt. Ștefănescu,
C. Mureșanu, I. A. Pop, Orașele, meșteșugurile și comerțul, în cap. II.
,,Economie și societate”), iar
la p. 203 se susține că ținutul Tecuci se afla printre ,,primele
ținuturi amintite după moartea lui Alexandru cel Bun” în anul 1436
(C. Mureșanu, I. A. Pop, T. Teoteoi, Unitățile
administrative și dregătorii lor, în cap. III, ,,Instituții și viața de
stat”).
[47]Grigore Ureche,
Letopisețul Tării Moldovei, Ediție
îngrijită, studiu introductiv, indice și glosar de P. P. Panaitescu, Ediția a
II-a revăzută, Editura de stat pentru literature și artă, București, 1958, p.
76.
[48]Axinte
Uricariul, Cronica paralelă a Țării
Românești și a Moldovei, Ediție îngrijită și studiu introductiv de Gabriel
Ștrempel, Editura Minerva, București, 1993, p. 18.
[49] Pr.
Prof. Scarlat Porcescu, Episcopia
Romanului în secolul XV. Întemeiere și organizare, ,,Bucovina”, I.
E. Torouțiu, București, 1941, p. 10.
[50] M. Păcurariu, Istoria
Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991, vol. I, p. 363.
[51] Prof. Emilian
Popescu, Completări și rectificări la
istoria bisericii Moldovei și la relațiile cu Bizanțul în prima jumătatea a
secolului al XV- lea, în ,,Teologie și viață”, an 3, nr. 4-7, 1993, p. 147.
[52] Liviu Pilat, Sihastrul Sava, Ștefan al II-lea și
întemeierea Mitropoliei de la Roman în ,,Studii și materiale de istorie
medie”, vol. XXIII, Brăila, 2005, p. 26.
[53] Vezi Arhim.
Timotei Aioanei, „Biserica
lui Dumnezeu” cea nouă din Moldova. Scurt istoric al Mitropoliei Moldovei,
în „Cu
timp și fără timp. Arhiepiscopia Iașilor în date și imagini, 1990-
