Gheorghe Ghițulescu si eforturile sale de a comemora eroii tecuceni
Gheorghe
Ghițulescu a desfășurat o activitate îndelungată în administrația publică din
Tecuci. La început a fost comisar al Poliției locale, apoi a activat ca funcționar
în cadrul Primăriei orașului, unde a coordonat Serviciul Bunuri și Serviciul de
Stare Civilă. Totodată, a fost implicat în viața religioasă a comunității, ocupând
funcția de epitrop la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”[1].
Apropiat
al familiei Cincu, în special al lui Nestor Cincu, Ghițulescu a inițiat, între
anii 1924–1932, elaborarea unei lucrări istorice intitulată Monografia și Istoricul Târgului Tecuci.
Aceasta a fost publicată în serial în paginile ziarului „Curierul Tecuciului”,
pe care îl conducea în calitate de proprietar și director. În demersul său, a
beneficiat de sprijinul Elenei Tudor Pamfil și al fiului acesteia, locotenentul
Pamfil Ioan din Batalionul de gardă al Majestății Sale Regele, precum și al lui
Theodor Popovici, directorul Orfelinatului agricol din Zorleni, județul Tutova,
care i-au pus la dispoziție, vreme îndelungată, propriile biblioteci[2].
Motivând
dificultățile financiare, Ghițulescu a ales să publice lucrarea în ziar,
arătând că, „în broșură ea ar
forma două volume cu clișee de hărți vechi, documente nepublicate, planuri și
vederi vechi ale Târgului Tecuci, tipar ce ar costa peste 150.000 lei”[3].
Cu
sinceritate, autorul recunoștea limitele contribuției personale: „n-a fost scrisă toată de mine. M-am
mulțumit a copia tot ce am găsit scris, cu stilul și ortografia autorilor noi
și vechi”” [4].
În perioada interbelică, Ghițulescu s-a numărat printre personalitățile locale care au acționat stăruitor pentru a păstra memoria eroilor căzuți în Războiul de Întregire Națională, inițiind ridicarea mai multor monumente comemorative.
Unul dintre
acestea a fost Monumentul Cercetașului, dedicat copiilor care și-au pierdut
viața în timpul iernii 1916–1917, în contextul retragerii armatei române și al
ocupației germane. Statuia a fost ridicată în memoria „copilașilor eroici,
sublimii mucenici din iarna retragerii, care s-au prăpădit de ger și boală la
Tecuci”. Despre
tragedia acelor zile, mărturiile păstrate sunt cutremurătoare: „Trupurile lor plăpânde nu au mai rezistat
şi astfel zburară la cer sufletele atâtor îngeri, pe cari Dumnezeu i-a iubit mai
mult decât noi, de vreme ce i-a socotit vrednici de suprema jertfă pentru
patria lor”. Se mai spune că, „prinși
de febra exantematicului, unii din ei s-au aruncat în fântâna din Grădina
Publică a Tecuciului. Când fântâna a fost desființată, s-au găsit în fundul ei
osemintele a patru cercetași. Aceste oseminte au fost îngropate în Cimitirul
Eroilor din Tecuci”.
Statuia
Cercetașului a fost dezvelită la 16 iunie 1925, în prezența principelui Carol,
fiind considerată a doua de acest fel din lume, după cea ridicată la Roma.
Tecucenii au fost felicitați pentru ,,actul
lor de pietate” și pentru că ,,s-au învrednicit să cinstească amintirea
micuților eroi”, gestul fiind perceput drept ,,o legătură mai mult de cosângenitate
frățească între românii moldoveni și munteni” [5].
În
vara aceluiași an, la inițiativa primarului, Ghițulescu s-a implicat în
amplasarea unei cruci de stejar pe locul fostei fântâni din Grădina Publică,
unde fuseseră descoperite osemintele cercetașilor[6].
La acel
moment, el deținea funcția de șef al Serviciului de Stare Civilă din Tecuci.
Într-o dispoziție adresată acestuia, primarul indica dimensiunile piedestalului
(0,80 m lățime pe toate laturile și 0,50 m înălțime), precizând că latura
dinspre grădină trebuie să fie înclinată pentru a monta o placă de marmură cu
inscripția „1916–1917”. Se menționa, totodată: „Asupra inscripțiunii de pe
marmura mare, vă vom comunica ce urmează a cuprinde. Dacă suma de 500 lei nu va
fi suficientă, ne veți mai cere, pentru că întreaga cheltuială ne privește pe
noi personal”.
În răspunsul său, Ghițulescu relata detaliile tehnice ale lucrării: „Primind ordinul dvs. nr. 3200/925 relativ la facerea piedestalului și crucii de stejar în Grădina Publică pe locul unde era fântâna, am luat măsuri ca, din suma de 500 lei ce am primit odată cu sus-numitul ordin, să execut această lucrare. Țin să vă aduc la cunoștință că fântâna, fiind de anul trecut astupată, pământul este înfoiat și, pentru a face piedestalul în dimensiunile arătate, trebuie să îngrop pe marginile sănătoase ale fântânei și la o adâncime de 50 cm doi stejari groși în lungime de 4 m, așezați orizontal cu gura fântânei. Pe acești stejari să fac o fondație de cel puțin 40 cm până la nivelul pământului peste care fondație să fie turnat piedestalul care să subție crucea. Deci vă rog să binevoiți a aproba lucrarea în acest sens și a se da ordin a ni se pune la dispoziție doi stejari din depozitul Comunei”. Solicitarea a fost aprobată de primar[7], iar inaugurarea monumentului a avut loc în luna noiembrie 1925[8].
De asemenea, Gheorghe
Ghițulescu a fost inițiatorul și coordonatorul lucrărilor de edificare a Monumentului
Eroilor Ceferiști din Tecuci. Proiectul
a fost conceput de sculptorul Athanasie Constantinescu de la Școala Superioară de
Arte și Meserii din București[9], iar execuția lucrărilor s-a desfășurat între
anii 1927 și 1928. Ridicarea monumentului a urmărit să păstreze vie memoria
eroismului ceferiștilor care și-au jertfit viața în vara anului 1917.
Actul
comemorativ publicat în 1935 în Curierul
Tecuciului, identic cu cel din sulul nr. 7/1927 aflat în colecțiile
Bibliotecii Academiei Române, consemnează: „În
al zecelea an de când micul regat al României a intrat în marele Război Mondial
– 1916 – care a adus unirea tuturor românilor sub un singur rege...”.
Pe de altă parte, inscripția de pe monument, intitulată tot Act Comemorativ, începe cu
formula „În al 12-lea an de
când...”, ceea ce indică încheierea lucrărilor în anul 1928.
Un
articol apărut la 5 septembrie 1928 în ziarul Viitorul, referitor la problemele edilitare ale
orașului Tecuci, menționa că „în
fața gării se ridică falnic monumentul eroilor tecuceni, monument care va fi
curând terminat”[10].
La
sfârșitul lunii octombrie 1928, comitetul care se ocupa de realizarea acestui
monument a anunțat prin presă că dezvelirea oficială va avea loc pe 8 noiembrie
1928, la ora 10 dimineața. Cu această ocazie, „familiile celor a căror amintire este eternizată prin acest
monument sunt rugate să participe la solemnitatea dezvelirii lui”[11].
La
șapte ani după finalizarea lucrărilor, Gheorghe Ghițulescu aducea la cunoștința
opiniei publice că „la terminarea
monumentului, s-au ivit neînțelegeri între domnul inginer Leon – șeful secției
Tecuci – și inspectorul de atunci Avram Gorga”, motiv pentru care „monumentul nu a putut fi sfințit”
nici în momentul dezvelirii, nici ulterior.
În
anul 1935, autoritățile locale au intenționat să organizeze ceremonia religioasă
de sfințire a monumentului la data de 26 octombrie, cu ocazia unei zile festive
în oraș, în care urma să aibă loc și „sfințirea
muzeului arheologic comunal și sfințirea monumentului lui Spiru Haret”.
Cu toate acestea, Inspectoratul C.F.R. Galați nu a acordat avizul necesar,
întrucât monumentul fusese amplasat pe terenul căilor ferate, iar autorizația acestuia
era obligatorie.
În acest context,
Ghițulescu a apelat la directorul ziarului Curentul, cerând „să
intervină pe calea publicității pentru a înceta acest scandal și direcția
generală să dea ordin pentru ca sfințirea monumentului să se facă irevocabil la
26 octombrie 1935”. În cele din urmă, doar ceremonia de „sfințire” a
bustului lui Spiru Haret a avut loc pe 21 noiembrie 1935, în timp ce
evenimentele de la muzeu și de la monumentul eroilor ceferiști nu s-au mai
desfășurat.
În paralel, Gheorghe Ghițulescu a inițiat, în ianuarie 1930, în calitate de epitrop al Bisericii „Sfântul Ioan”, constituirea Comitetului Special Clopotul, Clopotnița și Parcul Eroilor”[12]. După alegerea sa în funcția de președinte al comitetului, a susținut realizarea celor trei obiective menționate, ce urmau să fie amplasate în curtea bisericii. Inițiativa era justificată prin proximitatea bisericii față de cazărmi și poziționarea acesteia în centrul cartierului militar. Clopotul, cu o greutate de 597 kg, a fost turnat la Fabrica „Nicolae Ionescu” din București. A fost recepționat în capitală de Theodor Cincu și transportat la Tecuci, unde, la data de 11 aprilie 1931, a fost preluat de Gheorghe Ghițulescu și de preotul paroh Ic. Ștefan Velniceru”[13]. Însă, proiectul instalării unui Clopot al Eroilor în curtea Bisericii „Sfântul Ioan” a întâmpinat opoziție, în special din partea armatei, care susținea că monumentul ar trebui amplasat în Cimitirul Eroilor.
În pofida dificultăților întâmpinate,
primarul orașului Tecuci i-a adresat o scrisoare generalului Constantin Dragu,
comandantul Corpului 3 Armată Chișinău, solicitând sprijinul armatei sub forma unei
intervenții cu forță de muncă, considerând că realizarea proiectului ar fi,
altminteri, dificilă. În același document se sublinia că, „până în prezent, în Tecuci
nu s-a făcut nimic pentru eroi, deși s-au luat atâtea inițiative”. Totodată,
edilul îi propunea generalului acceptarea „Președenției de Onoare a Comitetului”.
Cu toate acestea, armata nu a răspuns
favorabil solicitării. Ulterior, în urma unui denunț anonim, Societatea „Cultul
Eroilor” a acuzat comitetul local de deturnarea fondurilor colectate „în orașul
Tecuci, pentru înființarea unui Parc al Eroilor, ulterior tinzându-se la
achiziționarea unui Clopot al Eroilor”. În consecință, generalul N. Negreanu,
directorul superior al Societății, a dispus ca sumele rămase să fie
direcționate către amenajarea Cimitirului Eroilor din localitate.
În răspunsul
său la acuzațiile de escrocherie legate de utilizarea fondurilor colectate pentru
„Clopotul Eroilor”, Gheorghe Ghițulescu preciza următoarele: „De ce nu se
pune clopotul la cimitirul eroilor? Atunci când am făcut apel, fie la serbări, fie
cu liste de subscripție, am arătat în apeluri, în bilete, precum și pe listele
de subscripțiuni, că Clopotul Eroilor Tecuceni se va așeza în curtea Bisericii
Sfântul Ioan. Cine a vrut și a primit această condițiune a subscris. Cine nu [a
acceptat clauza] a refuzat sau nu a subscris. Iar probă că este așa, depunem
d-vs. apelul ce l-am făcut chiar către Garnizoana Tecuci la 14 noiembrie 1930,
sub nr. 1120, înregistrat la Garnizoană cu nr. 5703 din 28 noiembrie 1930. În
acel apel se vede subliniat cu roșu unde vom așeza clopotul. Tot așa, anexăm și
lista de subscripții nr. 1, adresată tot Garnizoanei Tecuci, cu apelul sus-menționat.
În această listă se vede subliniat că clopotul va fi așezat în curtea Bisericii
Sfântul Ioan. Deci, iată că nu este o escrocherie, cum zice denunțul, că
cetățenii care au subscris doresc să fie așezat clopotul în cimitirul eroilor.
Această condițiune pusă pe apeluri și listele de subscripție, este un adevărat
contract între subscriitori și noi – Comitetul – și, nici unii, nici alții,
astăzi, nu mai putem schimba condițiunile acestui contract. Și ceva mai mult:
această condițiune s-a gravat cu litere destul de mari chiar pe clopot”.
Pentru
edificarea cititorilor, redăm în cele ce urmează textul inscripției
comemorative turnate pe clopot: „În primul an de Domnie a Majestății Sale
Regele Carol al II-lea, turnatu-s-a acest clopot în amintirea marilor noștri eroi,
căzuți pe câmpul de luptă, la postul de onoare, pentru apărarea Patriei și
Întregirea Neamului. Fie ca el să sune duios în amintirea lor, iar pentru noi,
cei de azi, fie clopotul redeșteptării conștiinței Naționale și sentimentului
religios ca să ne iubim: Credința, Țara, pe Rege și Eroi, mai mult ca în
trecut. Acest clopot va fi așezat în curtea bisericii Sft. Ioan Botezătorul din
Tecuciu, biserică ce e zidită de Serdarul Tudoran și Smaranda Cincu. 1930
Noiembrie 14”.
La data de
28 iunie 1930, Gheorghe Ghițulescu a adresat Primăriei orașului Tecuci o solicitare
privind organizarea unei manifestări comemorative, cu prilejul împlinirii a 100
de ani de la nașterea lui Anton Cincu. În memoriul înaintat, acesta a propus
ridicarea unui bust al „ilustrului cetățean, fost primar, deputat, senator și
mare donator al orașului”, pe una dintre cele mai reprezentative străzi ale
Tecuciului, în contextul aniversării din 9 noiembrie 1931, când se împlinea
centenarul nașterii acestuia și se putea organiza și ceremonia de dezvelire a
monumentului.
Ulterior, în
luna martie 1931, în numele Consiliului Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” și
al epitropiei, a fost adresată o cerere către autoritățile locale prin care se
solicita cedarea „piedestalului de beton, din fața bulevardului (colț cu
Tribunalul)”, construit anterior de „Comitetul bustului Tudor Panfil”. Intenția
era ca pe acest postament „să fie așezat bustul lui Anton Cincu, pe care ne
obligăm a-l turna noi cu fondul ce-l vom aduna de la enoriași”[14].
În
anul 1936, Gheorghe Ghițulescu i-a trimis o scrisoare deschisă colonelului
Gheorghe Pața, comandantul Regimentului 24 Infanterie Tecuci. În această
scrisoare, îl ruga să trimită „o oală cu pământ” de la cimitirul în care se
odihneau eroii regimentului, căzuți în luptele de la Bartolomeu – Brașov.
Totodată, el propunea aducerea de pământ din toate locurile unde au luptat
ostașii regimentului, precum și transportarea unei stânci dintr-un asemenea
loc, care urma să fie îngropată în rondul din fața Tribunalului. Pe această
stâncă urmau să fie inscripționate denumirile bătăliilor în care acești eroi au
căzut. Ghițulescu considera că această inițiativă ar reprezenta „cel mai frumos monument, în aceste timpuri
de atâta nepăsare din partea acelora ce erau chemați să ridice acest monument”[15]. Totuși, demersul său nu a primit niciun
răspuns, iar ideea nu a fost pusă în aplicare.
O
altă inițiativă de cinstire a memoriei eroilor a fost legată de construirea
unui „Mausoleu cercetășesc”
în subsolul Catedralei din Tecuci, destinat comemorării cercetașilor care au
murit în timpul Primului Război Mondial. Într-un apel publicat în anul 1938 se
afirma: „Primul popas al unei
armate ostenite de luptă a fost la Tecuci. Căci aici s-au oprit cei cari nu mai
puteau înainta; aici s-a făcut începutul înnoirii unei armate ostenite de lupte
grele. Aici, o populaţie de refugiaţi îngroziţi a aflat primul popas. Dar mai
ales, aici s-a sfârşit (şi pentru totdeauna) firul vieţii a peste 3000 de tineri,
contingentul 1919—1920, feciori mândri de olteni şi de munteni sprinteni,
porniţi de la şanurile părinteşti în căutarea unei zări de mântuire. Iarna
1916—1917 i-a răpus prin frig şi prin foame, dar mai ales prin grozavă boală. 1874
dintre aceştia odihnesc în groapă comună, iar ceilalţi, risipiţi fără nume,
printre mormintele tecucene din cimitirul oraşului. Cândva, am turnat în
bronz şi am aşezat, într-o modestă piaţă, chipul Cercetaşului, în amintirea
lor, foşti (cei mai mulţi) cercetaşi; am închis cu gard şi am însemnat printr-un
monument de stejar, locul lor de odihnă. Primul Cercetaş, Regele Ţării, a
cinstit cu prezenţa Sa atunci inaugurarea şi s-a plecat în faţa mormântului comun.
Astăzi, când urmele cele dintâi se şterg şi când anii aştern uitare pe cercetaşi,
nu se cade să piară, am crezut şi luptăm să cinstim aceste oseminte sfinte,
aşezându-le într-o criptă, sub altarul Catedralei noi a oraşului Tecuci, căreia
îi vom adăuga supranumele de Mausoleu cercetăşesc”.”[16]. Din păcate, acest „imn de slăvire celor trei mii de morţi ai
durerii şi ai jalei noastre”
nu a fost înălțat, iar subsolul catedralei a fost utilizat, în cele din urmă,
pentru depunerea osemintelor unor locuitori ai orașului.
[1] SJAN Galați, fond Primăria orașului Tecuci, dosarul
nr. 2/1924, f. 6-7; Ibidem, dosar nr.
32/1931, f. 22-23.
[2] ,,Curierul Tecuciului”, anul 1,
nr. 1, 3 febr. 1935, p. 2.
[3] Idem, p. 3 Totuși, în anul 1936, Gheorghe Ghițulescu a solicitat Primăriei orașului Tecuci suma de 15.000 de lei pentru a publica monografia. În acest scop, s-a constituit o comisie care să evalueze lucrarea. Textul publicat în 43 de numere ale ziarului ,,Curierul Tecuciului” a fost analizat de Dimitrie Balaban și profesorul Ioan Dorin. Aceștia au considerat că ,,«Monografia orașului Tecuci», înaintată nouă de Primăria Tecuci spre a ne da avizul asupra ei, este o lucrare de diletant, care însă merită tot interesul şi toată atenţiunea, prin numerosul material documentar ce conţine, cum şi prin variatele hărţi şi planşe ce o însoţesc. Este însă – până acum cel puţin – un început numai, destul de serios al istoriei şi înţelegerii oraşului Tecuci”. Membrii comisiei au concluzionat că ,,lucrarea domnului Gheorghe Ghiţulescu este meritorie, iar continuarea şi desăvârşirea ei, o necesitate de care primăria ar trebui să ţină seamă, încurajând eforturile mai mult decât lăudabile ale autorului ei, a cărui iniţiativă, trudă şi merite caută a fi susţinute şi încurajate”. Ei au făcut totuși unele observații și recomandări autorului, cum ar fi ,,completarea lucrării cu o sumă de alte date, studii şi consideraţiuni privitoare la timpurile mai noi şi la cele actuale, ca să poată cu drept cuvânt întruni însuşirile care se cer unei adevărate monografii” (SJAN Galați, fond Primăria orașului Tecuci, dosar nr. 19/1936, f. 6).
Din documentele identificate la arhive reiese faptul că Primăria a suportat
costurile pentru elaborarea și tipărirea ,,Monografiei orașului Tecuci”. Într-o
cerere din 9 decembrie 1936, Gheorghe Ghițulescu a solicitat Primăriei suma de
6000 de lei, ca prim avans pentru realizarea monografiei. În aceeași zi, Consiliul
orașului a aprobat cu unanimitate de voturi suma de 6000 de lei, care va fi
dispusă ,,conform articolului 42 din bugetul exercițiului
în curs, pentru a continua întocmirea și publicarea monografiei orașului Tecuci”, cu
condiția ca domnul Ghițulescu să țină cont de recomandările Comisiei instituite
pentru evaluarea lucrării deja publicate în 43 de numere ale ziarului ,,Curierul
Tecuciului” și să se concentreze numai pe datele relevante pentru o adevărată
monografie. La 16 decembrie 1936, Gh. Ghițulescu a solicitat o nouă sumă, iar
Primăria Tecuciului a emis o adresă prin care anunță că Delegația Consiliului
Comunal a aprobat, în ședința din 9 decembrie 1936, un nou avans în sumă de 3000
de lei pentru publicarea monografiei orașului Tecuci, către dl. Ghițulescu. Cu toate
acestea, monografia nu a fost publicată niciodată în volum. (Vezi și Ionel
Necula, Uricar la Poarta Moldovei de Jos, vol. XII, Editura Grapho Press
2018, p. 71-77).
[4] ,,Curierul Tecuciului”, anul 2,
nr. 50, 13 oct. 1936, p. 2.
[5] Leontin Iliescu, Anchetele
noastre. Linia ferată de legătură între Dobrogea și Ardeal prin Tecuci. Amintiri
despre tragedia cercetașilor din timpul retragerii în Moldova. Un monument
comemorativ. Însemnările trimisului nostru special, în ,,Universul”, anul XLVII,
nr. 168, joi 25 iulie 1929, p. 7.
[6] SJAN Galați, fond Primăria
orașului Tecuci, dosar nr. 14/1925, f. 27.
[7] Ibidem, f. 26.
[8]Ștefan Andronache, Tecuci:Evenimente,
instituții, personali-tăți, publicații: ghid. Tecuci, Ed. revăzută și adăugită,
Biblioteca Municipală ,,Șt. Petică”, 2001, p. 50.
[9] Ștefan Andronache, Tecuciul și
împrejurimile sale, p. 121.
[10] Dr. Șt. Moldovanu, Problemele edilitare ale orașului Tecuci. Ce s-a putut
realiza acum. Ce mai este de făcut, în ,,Viitorul”, nr. 6165, miercuri, 5 septembrie
1928, p. 3. În același ziar: ,,La coborârea de pe peronul gării întâlneşti statuia
eroilor ceferişti încă în lucrare” (Ciliez, Scrisori djn Tecuci. Cum se prezintă gospodăria
oraşului, în ,,Viitorul”, nr. 6158, marți, 28 august 1928, p. 3).
[11] Monumentul eroilor ceferişti din Tecuci, în ,,Dimineața”, anul 24, nr. 7861, 27 octombrie 1928, p. 2.
[12] Acest comitet apare în
documente și sub alte titulaturi: Comitetul special al ,,Clopotului Eroilor”, ,,Comitetul
pentru Parcul Eroilor” sau Comitetul ,,Clopotul și clopotnița eroilor” (SJAN
Galați, fond Primăria orașului Tecuci, dosar nr. 32/1931, f. 5, 7, 16, 17, 22,
35).
[13]Ibidem, f. 16, 17, 22.
[14] Ibidem, f. 4.
[15] ,,Curierul Tecuciului”, an III,
nr. 27, 21 febr. 1937, p. 2.
[16] ,,Curentul”, 16 mai 1938, p. 2.
