Vila Mouka de la Țigănești
Conacul
Nestor Cincu, cunoscut și sub numele ,,Vila Mouka”, a fost construit în anul 1903 pe baza unui proiect întocmit de arhitectul
Giovanni Culluri. Imobilul este
situat la 7 kilometri de Tecuci, pe șoseaua Tecuci-Bârlad, vizavi de gara
Frunzeasca.
Proprietarul
imobilului era Nestor Cincu (1867-1927), fiul lui Anton și Soltana Cincu. El a
fost căsătorit cu Maria, cunoscută sub numele de Mouka, Apostoleanu
(1877–1966), și au avut împreună trei copii: Fernanda, Anton și Magdalena.
Despre proprietatea
de la Țigănești a politicianului tecucean, avem două descrieri interesante.
Prima dintre acestea datează din timpul retragerii de la sfârșitul anului 1916
și aparține lui Radu Cosmin. Celebra reședință a lui Nestor Cincu a fost
prezentată astfel: ,,La Frunzeasca,
dintr-un mare parc împrejmuit cu zid și grilaj poleit, se înalță trufaș castelul
alesului democrat al Tecucilor, Nestor Cincu. Gara și silozurile ce adăpostesc
grânele boierului se ridică pe stânga liniei ferate, în fața castelului. Și ca ironie
a sorții, prin fața trufașului turn feodal, trec în șir lung și jalnic, ca o
procesiune funebră, călăreții noștri cavaleriști pe jos”[2].
Peste ani, în 1936, în urma unei vizite la Țigănești,
Constantin Argetoianu avea să descrie proprietatea
lui Nestor Cincu de la Țigănești în felul următor: ,,Instalație luxoasă de fost
proprietar mare. Casă cu etaj și cu multe odăi, silozuri monumentale de
zid pentru sute de vagoane de cereale, casă pentru administrație făloasă, dependințe,
acareturi și toate rosturile clădite sau înființate cu drag de pasionatul de pământ
ce era Nestor Cincu, și care toate poartă acum doliul lanurilor și ogoarelor
pierdute din cauza reformei agrare”[3].
La
,,Vila Mouka”, în timpul Primului Război Mondial, s-au amenajat
mai multe spitale, atât de către autoritățile civile, cât și de cele militare. De
exemplu, în aprilie 1917, în curtea conacului de la Țigănești, s-a deschis
Spitalul Femeilor Scoțiene. Regina Maria a consemnat în Jurnalul de Război că,
pe 31 mai/13 iunie 1917, s-a îndreptat ,,spre un loc care aparține familiei
Cincu, pe lângă Tecuci, unde câțiva doctori și surori de caritate din Anglia
conduc un spital în corturi, pentru ruși”[4]. Tot în aprilie 1917, a ajuns la Tecuci și
Spitalul Z al Crucii Roșii britanice. Activitatea acestuia a fost coordonată
de chirurgul James Berry (1860-1946). Atât autoritățile locale, cât și comandantul
rus, generalul Gavrilov, au sprijinit planul lui Berry de a înființa un spital
de chirurgie în Tecuci, oferind în acest scop ,,Vila Cincu”[5].
La 4 august 1917, regele Ferdinand a făcut ,,un scurt popas la Spitalul Crucii Roșii al Misiunii Engleze, instalat în casa Cincu, au vizitat răniţii în bătălia de la Mărășești, care, cu toate rănile lor grele, păreau că nu suferă și că sunt străini de orice durere trupească, atât de senin și de ridicat le era moralul”[6].
Începând cu data de 9 august 1917, Spitalul nr. 5 din pădurea Țigănești a fost transferat în casa Nestor Cincu și în grădina acesteia, din fața gării Frunzeasca, pentru ușurarea operațiunilor de triere a răniților. Menționăm că la acest spital s-a atașat și formațiunea sanitară a doamnei Yvonne Cămărășescu [7].
În aprilie 1918, Regina Maria a trecut pragul vilei Mouka,
unde a savurat ,,un prânz excelent, în casa Cincu”, însoțită
de ,,marele Grigorescu”[8]. Acest eveniment a avut loc după întoarcerea
lui Nestor Cincu de la Odessa, unde fusese arestat împreună cu familia sa de
către bolșevicii conduși de doctorul Cristian Racovski[9].
Presa relata că din cauza exproprierilor
efectuate după război, Nestor Cincu a pus agricultura pe un plan secundar și
s-a orientat către industrie. Astfel, el și-a mutat familia la București, unde
deținea o fabrică, astfel încât la Frunzeasca nu mai avea decât statutul de
musafir[10]. După
decesul lui Nestor Cincu, de proprietățile de la Țigănești s-a ocupat fiul său,
Anton/Tony Cincu. Într-o perioadă, acesta a deținut și funcția de primar al
comunei Munteni.
În perioada interbelică, la etajul vilei a
locuit Aristide Giovanni Culluri, care îndeplinea funcția de administrator al
moșiei. La sfârșitul anilor '40, el a decis să se mute la Tecuci, unde a
construit trei case: una pentru el și două pentru cele două fiice ale sale.
Aceste imobile au fost ridicate pe
terenul care aparținuse doamnei Maria C. Mille, (sora lui Teodor și Nestor
Cincu). Doamna Mille a fost, de asemenea, cea care a parcelat și vândut
respectivul teren, cu excepția unei porțiuni păstrată în proprietatea sa.
Aceste informații sunt susținute de un document
aflat în posesia lui Iosif Alexandru (deținem și noi o copie xerox a acestuia)
intitulat ,,Planul de situație al terenului parcelat în 29 de loturi,
proprietatea D-nei Maria C. Mille, din str. Tudoran Cincu, Tudor Pamfile și Vasile
Alecsandri”. Conform acestui act, Aristide Culluri apare înscris la
parcelele cu nr. VIII (895 m.p.), IX (894,90 m.p.) și X (894,30 m.p.). Cele trei clădiri construite de Aristide
Giovanni Culluri sunt încă în picioare, cu unele modificări, și pot fi admirate
și astăzi.
Informații interesante despre reședința lui
Nestor Cincu de la Țigănești ni se dezvăluie prin relatarea doamnei Mihaela
Profiriu:
,,Complexul
a fost conceput de către arhitectul italian Giovanni Culluri, străbunicul meu,
la rugămintea familiei Cincu și a lui Constantin Mille, prietenul lui Giovanni,
care-l și adusese din Veneția pentru sprijinirea lui Anghel Saligny la
construirea Podului. Amendamentul lui Giovanni a fost de a-și rezerva, acolo,
un loc pentru familia sa...
Conacul avea la început un turn, care a fost desființat în 1941, la ideea
bunicului, după cutremurul din 1940, pentru a proteja clădirea în cazul unui
alt cutremur de mare intensitate.
În fața conacului se afla o fântână care avea în mijloc o statuie, ce
reprezenta o femeie cu un ulcior din care curgea apa. Statuia a dispărut, cu
toate că dimensiunile ei erau foarte mari pentru a fi transportată. Acum se
poate vedea doar bazinul.
Într-o parte a clădirii se afla un chioșc unde se dansa, iar la subsol
era lăptăria, unde se făceau brânzeturile și untul. Încă se văd cârligele de
care se agățau sacii cu brânză.
Tot aici se aflau și clădirea Fierăriei și a Lemnăriei, Uzina, Depozitul
de benzină și Cantina (locul unde luau masa servitorii).
Trăsura și sania își aveau locul lor, la fel și automobilele venite mai
târziu. Acolo se afla și o grotă, care apare în toate fotografiile, dar pe care
nu am putut să o găsim, datorită plantelor care au pus stăpânire peste tot
locul.
De amenajarea și întreținerea grădinilor
se ocupa familia Pfneiser, iar de treburile gospodăriei se ocupa doamna Lăzanu.
Pe amândouă doamnele le-am cunoscut la București”[11].
După 23 august 1944,
,,Vila Mouka” a fost ocupată de trupele sovietice, iar pentru a
le asigura confortul, autoritățile locale au alocat suma de 3.385.890 lei[12].
În urma aplicării Legii nr. 187 pentru înfăptuirea reformei agrare, din 23 martie 1945, vila a
fost repartizată Comitetului de expropriere Munteni, pentru a găzdui Centrul
de experimentare ,,Creșterea Grâului” și ,,Centrul de Motocultură”[13]. În
anul 1950, în fosta proprietate a moștenitorilor lui Nestor Cincu, a fost
inaugurată o Gospodărie Agricolă de Stat[14].
După o vizită efectuată la Tecuci, în vara anului 1961, G. Voroiskaia, redactor la ziarul ,,Slavă Sevastopolului”, a publicat articolul ,,Prin România populară. Orășelul în care nu se întâmpla nimic”. Din acest articol redăm fragmentul care se referă la ,,vila Mouka”: ,,În afara orașului, în palatul fostului moșier Cincu, unde nu odată venind la vânătoare, petrecea regele, acum este G.A.S. Țigănești. În camera de primire, cu plafonul pictat în ulei, este acum biroul organizației de bază P.M.R., în sala de petreceri este acum clubul muncitorilor”[15].
Documentele de arhivă dezvăluie că în
primăvara anului 1944, din cauza apropierii frontului, familia Cincu s-a
refugiat la București (str. Piața Cantacuzino nr. 6), în timp ce Aristide
Giovanni Culluri, împreună cu soția și cele două fiice, s-au stabilit în comuna
Deagu, județul Muscel. Ca urmare a acestor evenimente, autoritățile comuniste
l-au acuzat pe Anton N. Cincu că ,,a susținut
activități fasciste și hitleriste, și a părăsit conacul și moșia în timpul
retragerii trupelor germane”, ceea ce a condus ,,la exproprierea sa de către țărănime”[16].
Din relatarea Mihaelei Profiriu Mateescu, aflăm că după război, Anton N. Cincu ,,și-a găsit de lucru la o fabrică ca muncitor și umbla cu haine tare ponosite. De la mare boier ajunsese un biet muncitor. Bătrâna doamnă Cincu (Maria/ Mouka ad. n.) se cocoșase îngrozitor (era înclinată la 90 de grade cum nu am mai văzut) și ieșea la mici cumpărături însoțită de fiica sa, Fernanda, care era nașa mamei. Pentru a se întreține, vindeau lucruri valoroase din casă, deoarece lumea nu avea bani. Apoi, au început să facă filmări în frumoasa casă”[17].
(Daniel Bradea, Tecuci, târgul fără legendă, Editura StudIS, Iași, 2024).
În fotografie, de la stânga la dreapta, se regăsesc următoarele persoane: doamnele Lăzanu și Pfneiser, alături de Nestor Cincu, Maria/Mouka Cincu, împreună cu cele două fiice, Fernanda și Magdalena, și grădinarul Pfneiser.
[1] Daniel Bradea, Contribuții
la istoria orașului Tecuci, Tip. Ed. Pim Iași, 2023, p. 52 și 55.
[2] Radu Cosmin, Pagini de pribegie. Exodul, București,
Ed. Librăriei și Tipografiei H. Steinberg, 1919, p. 97.
[3] Constantin Argetoianu, Însemnări Zilnice, Volumul VII, 1 iulie-22 noiembrie 1939, Ediție de Stelian Neagoe, Editura Machiavelli, București, 2003, p. 287.
[4] Maria Regina României,
Jurnal de Război 1917-1918 , traducere din engleză de Anca Bărbulescu, ediție
îngrijită și prefață de Lucian Boia, Editura Humanitas, București, 2015, vol. II,
p. 28.
[5] Richard A. Mason, An Amateur Archaeologist at Athanaric’s Watt: James Berry în Tecuci (1917), disponibil pe net la adresa: https://www.academia.edu/37693488/An_ Amateur_Archaeologist_at_Athanarics_Wall_James_Berry_in_Tecuci_1917_ 10.12.2018.
[6] „România”, anul I, 12
august 1917, p. 1.
[7] Leontin Vasile Stoica,
op.
cit. p. 366.
[8] Maria Regina României,
Jurnal de Război 1917-1918..., vol. III, p. 71. Simion Mehedinți a descris în jurnalul
său aspecte relevante ale vizitei făcute alături de familia regală prin
locurile traversate de taifunul războiului, la Mărăști, Panciu, Mărășești și Tecuci.
Aici au luat masa de prânz la familia Cincu (conform Ionel Necula, Uricar la poarta Moldovei de Jos, vol. V,
Editura Grapho Press, Tecuci, 2013, p. 78-79).
[9] Grigore Procopiu, Parlamentul în pribegie (1916-1918). Amintiri,
note și impresii, Editura Universitaria, București, 1992, p. 98.
[10] ,,Opinia”, anul 23, nr. 5901,
26.01.1926, p. 2 și 3.
[11] Ionel Necula, Culluri
- Cronica unei familii italo-române, Editura Studis, Iași, 2021, p.121-123.
[12] SJAN Galați, fond
Prefectura județului Tecuci, dosar nr. 112/1945, f.3. De fapt, suma cheltuită
a fost de 4.688.890 lei, însă, Ministerul
Afacerilor Interne a aprobat doar 3.385.800. lei. Mihaela Profiriu Mateescu
relatează o întâmplare de la sfârșitul războiului petrecută la vila de la Țigănești,
unde locuia și bunicul dumneaei, Aristide Culluri, cu soția și cele două fiice:
,,Într-o zi, a ajuns în zonă și un grup de soldați ruși disperați, care se
dedau la jafuri. Oamenii speriați, ca să scape de ei, i-au trimis <<la
Conac, că au și două fete>>. Din fericire, bunicul a aflat repede.
A ascuns fetele în hambar, sub porumb, și s-a retras în casă. Când au apărut soldații,
l-au pus în genunchi pe bunicul și, cu
pistolul la frunte, l-au amenințat vrând să afle întâi de toate unde sunt fetele.
Providența a aranjat însă ca la acea vreme să se afle la conac străbunica Babușca, mama bunicii venită din Basarabia.
A fost, de altfel, singura vizită a Babușcăi la conac. Dându-și seama de situație,
ea a coborât în cameră cu o icoană mare a Mântuitorului și, pe rusește, i-a <<rușinat>>.
Aceștia s-au pus în genunchi, au sărutat icoana și au plecat”. (Mihaela Profiriu
Mateescu, Claudiu Simion, Marele mozaic al vieții, Asociația Italienilor
din România – RO.AS.IT, București, 2022, p. 97).
[13] Daniel Bradea, Tecuciul
în vremea ciumei roșii (1945-1950), vol. 1, Editura Pim, Iași, 2019, p. 40.
[14] Ștefan Andronache, Tecuci
–. Ghid, p. 65.
[15],,Avântul”, anul V,
nr. 442, 8 octombrie 1961, p. 3
[16] SJAN Galați, fond
Comisia de Reformă Agrară a Județului Tecuci, dosar nr. 48/1946, f. 17, 25; Ibidem, dosar
nr. 50/1946, f. 6.
[17] Mihaela Profiriu
Mateescu, Claudiu Simion, op. cit., p. 95.
