Urmările cutremurului din
10 noiembrie 1940 la Tecuci
Cutremurul de pământ din 10 noiembrie 1940 a avut o arie de impact
ce s-a întins pe o suprafață de peste 2 milioane de kilometri pătrați. Mișcarea
seismică a fost percepută spre est, de la Odessa, Cracovia, Poltava, Kiev și
până la Moscova, generând inclusiv unele distrugeri în această ultimă zonă (intensitatea
estimată fiind de V-VI grade pe scara Mercalli-Sieberg). În direcția nordică,
zona macroseismică a acoperit teritorii până la Leningrad, spre vest s-a extins
dincolo de râul Tisa, și spre sud-est, cuprinzând întreaga Bulgarie și ajungând
până la Istanbul[1].
La sfârșitul
lunii martie 1941, în cadrul unei sesiuni de comunicări organizată la Academia
de Științe din București, Nicolae Al. Rădulescu, conferențiar la Facultatea de
Științe, a prezentat rezultatele cercetărilor efectuate în sudul Moldovei și în
estul Munteniei, regiunea epicentrală a cutremurului din 10 noiembrie 1940, desfășurate
imediat după eveniment.
În raportul
său, se arată că intensitatea maximă a cutremurului a fost resimțită în două
regiuni distincte: Focșani-Panciu (la Panciu s-a înregistrat gradul X) și
Bârlad-Berești-Corod (cu puncte de intensitate maximă la Mândrești-Tecuci și
Corod, gradul X). În Vrancea, intensitatea a atins gradele VI-VII-VIII, fiind
mai accentuată în zonele de terase înalte și de-a lungul marginii faliei Carpaților.
Conferențiarul a avansat ipoteza că epicentrul s-a situat de-a lungul fracturii
Panciu-Corod, care separă Câmpia Română de Podișul Moldovei, două blocuri
continentale care exercită presiune reciprocă[2].
Ioan G. Popescu, profesor la Facultatea de Științe
din București, a menționat într-un articol publicat în ziarul ,,Universul” la data
de 1 ianuarie 1941 că undele seismice ale cutremurului din 10 noiembrie 1940 au
fost mai puternice decât cele ale cutremurului din Anaitala de la 27 decembrie
1939 și comparabile numai cu cele ale marelui cutremur care, în 1908, a distrus
orașele italiene Reggio di Calabria și Messina. Profesorul a subliniat
raritatea unor astfel de cutremure în țara noastră. Cele mai notabile evenimente
seismice din România au avut loc în anii 1620, 1738, 1790, 1802, 1838 și 1940.
Cu mențiunea că cel din 1940 pare să fi fost, până la acel moment, cel mai
puternic dintre toate cele resimțite vreodată în România. De altfel, în urma
acestui seism, au rezultat câteva
sute de decese, iar alte câteva mii de persoane au fost rănite, devenind
victime ale acestui cataclism. Acest cutremur a distrus complet orașul Panciu, a
avariat grav clădirile în alte 15 orașe din țară și a afectat în mod
semnificativ sau parțial câteva sute de sate, lăsând zeci de mii de oameni fără
adăpost. La București, nu a rămas nicio casă care să nu fi suferit urmări ale
mișcărilor violente ale pământului[3].
Dezastrul a fost de o amploare considerabilă, afectând 80% din
locuințele populației[4]. Foișorul de Foc, aflat în
proces de reparații, din centrul pieței, a fost complet distrus, împreună cu toate
clădirile din jur, inclusiv cele 8 compartimente care găzduiau diverse
prăvălii. Dintre cele 8 biserici din oraș, doar trei au putut oficia slujbe
religioase duminică, alte trei fiind grav afectate, iar două dintre ele au fost
,,complet distruse”: biserica ,,Sf. Ioan”, ,,o biserică de o frumusețe
rară ctitorită de familia Cincu”, și biserica din suburbia Crivițeni. La
catedrala din Grădina Publică, care era în plină construcție, întregul plafon
s-a prăbușit, iar una dintre cele două turle a fost distrusă.
Instituțiile publice au suferit și ele pagube grave, fiind afectate
primăria, tribunalul, judecătoria, poliția, cercul de recrutare, cercul subofițerilor,
liceul comercial, gimnaziul de fete și toate școlile primare. Distrugeri
importante s-au înregistrat și la banca corpului didactic, precum și la cooperativă.
Pe lângă clădirile publice, numeroase case particulare au fost grav
afectate, printre acestea numărându-se casa cu etaj a reprezentantului
Societății de Asigurare Generală, domnul Solomonovici, care s-a prăbușit în mijlocul
străzii. De asemenea, casa ciaprazarului-croitor Pătrașcu a avut acoperișul și
plafonul prăbușite în două camere, la fel ca și casa comerciantului Abramovici,
unde acoperișul și plafonul au căzut peste prăvălie, din cauza căderii unui
perete de la etajul clădirii vecine. Distrugeri semnificative au fost suferite
de locuințele colonelilor Gotescu, Neagu și Nicolau, farmacia Hasnaș, institutorului
Ioan Pascu, controlorului Apostolescu, Grigore Vasiliu, Constantin Purcherea,
Ioan Hozoc, căpitanul Niță, colonelul Savopol, Berlescu, avocatul Vasile Radu,
Chircoveanu, Banca ,,Prevederea”, Plitos, Camera de Comerț, căpitanul prim-pretor
Dongoroz, avocatul Ghiță Casan, George Dimitriu, Banca Națională, frații Davidescu,
colonelul Giușcă, precum și toate prăvăliile de pe strada Ștefan cel Mare. În
general, toate casele particulare au suferit daune grave, iar nicio locuință nu
a scăpat fără avarii la hornuri sau acoperișuri.
Ziarele au făcut publice numele victimelor cutremurului, printre
care se numără fiica și fiul hahamului S. Rabinovici, Pica în vârstă de 17 ani
și băiatul Moca de 14 ani, alături de servitoarea lor, Aglaia Dănilă, în vârstă
de 50 de ani. De asemenea, sergentul concentrat Ambăruș Ioan, din Regimentul 3
Pioneri din orașul Huși, a murit strivit de dărâmăturile frontispiciului casei
Cercului Subofițerilor. Alte victime ale tragediei au fost Betti Herșcovici, soția
comerciantului de fier vechi Herșcovici, care a fost îngropată sub dărâmăturile
pereților casei dentistului dr. Gâtlan. În lista victimelor s-au regăsit numele
evreicei Felga Bercovici, precum și al soldatului Costică Dragomir, care a
decedat în Spitalul „Anton Cincu“. Tot aici a fost adus în stare gravă,
prezentând fracturi la picioare, căpitanul Parfeni din Focșani, care și-a
pierdut soția în timpul cutremurului.
Din județ au fost raportate decese în diverse locuri, cum ar fi
comuna Mândrești, unde a decedat fiica lui Balif, nepoata generalului Balif,
având 20 de ani, dar și două decese la Ivești. De asemenea, un deces a fost înregistrat
la schitul de călugări din comuna Tudor Vladimirescu și unul în târgul Podu
Turcului.
Printre locuitorii orașului care au suferit răni grave s-au numărat
Frima Șaraga, o farmacistă în vârstă de 20 de ani, Ferezica Șaraga, în vârstă
de 17 ani, Cecilia Șaraga, în vârstă de 12 ani, precum și Moise Șaraga, în
vârstă de 23 de ani, care a suferit fracturi la un picior. Aceștia sunt copiii comerciantului
Șaraga și au fost salvați de sub dărâmături. În plus, multe alte persoane au
suferit răni ușoare.
Imediat după producerea cutremurului, autoritățile locale au întreprins
măsuri de ajutorare a populației. Prefectul județului, I. Dobre, împreună cu
comandantul Garnizoanei Tecuci, colonelul Goțescu, au dispus mobilizarea
trupelor de infanterie și artilerie aflate în oraș pentru a veni în ajutorul populației.
De asemenea, șeful poliției locale, Ioan Cuptor, a ordonat ca organele de poliție
să patruleze însoțite de patrule militare pentru a asigura securitatea orașului
pe timp de noapte și a preveni jafurile. În același timp, s-a dispus concentrarea tuturor meseriașilor
(zidari, dulgheri, sobari) la postul de poliție pentru a interveni în reparația
celor mai afectate clădiri.
Conform informațiilor din presă, după
cutremur, prefectul I. Dobre a efectuat vizite în satele și târgurile din județ,
luând măsurile necesare pentru a ajuta persoanele afectate de dezastru. Zonele
cele mai grav afectate au fost Nicorești, Podu Turcului și Ivești, unde
numeroase clădiri și biserici au suferit pagube semnificative[5].
Una dintre clădirile grav afectate a fost
biserica monumentală din Ivești, o ctitorie a familiei boierești Balș. Din acest
motiv, părintele iconom-stavrofor Alexandru Cristea, care a slujit timp de 40
de ani în această biserică, a solicitat sprijinul guvernului și al Episcopiei Romanului
pentru reparea stricăciunilor suferite. Această
biserică a fost reconstruită sub îndrumarea arhitectului I. D. Traianescu și
împodobită cu picturi realizate de P. Bulgăraș și Ţintă[6].
A doua zi după devastatorul cutremur din 10 noiembrie 1940, Ion Dobre, prefectul județului Tecuci, a dat publicității un apel prin care locuitorii județului erau chemați la post și rugăciune. În apel se spune: ,,Mulțimea păcatelor noastre l-a făcut pe Dumnezeu să-și întoarcă fața de la noi. Am recomandat printr-o circulară să ne revizuim toți conștiințele și să ne împăcăm cu Dumnezeu. Am răspuns cu nepăsarea noastră. Facem un ultim apel. Declarăm săptămâna aceasta (11-17 noiem-brie) săptămână de post și rugăciune. Vom mânca toți câte un fel de mâncare de post la fiecare masă, vom munci ziua mai mult ca de obicei, iar seara de la ora 7 ne vom aduna în piețele publice și vom înălța, în frunte cu preoții, rugăciuni către Cel Atotputernic. Rugăciunile nu vor fi mai lungi de o jumătate de oră. La sfârșit, tot poporul va intona rugăciunile: ,,Doamne al Puterilor” și ,,Cu voi este Dumnezeu”. Dacă nici acum nu vom vrea să privim în față blestemățiile noastre și să construim din temelii împăcarea cu Dumnezeu, nici focul Gheenei nu va fi în stare să ne mai spele”[7].
Locuitorii
orașului au răspuns la apelul prefectului Ion Dobre și, timp de șapte seri
consecutive, sub conducerea preoților orașului, s-au adunat în piața orașului, în
preajma ,,locului sfințit de martiriul lui Vasile Nacu, pentru a implora mila lui Dumnezeu prin rugăciune”.
Serviciul religios a avut loc într-un cadru impresionant, în care doar ,,lumina
lumânărilor străpungea întunericul, iar frunțile s-au plecat în umilință”. La
finalul fiecărei ,,seri de împăcare cu Dumnezeu”[8], în conformitate cu cerința
prefectului, întreaga comunitate, aflată în genunchi, a intonat rugăciunile ,,Tatăl
Nostru”, ,,Doamne al Puterilor” și ,,Cu noi este Dumnezeu”[9].
Dintre
cei care au participat, presa i-a menționat pe următorii: preotul Alexandru
Micu, Vasile Tașcă - primarul orașului, Ion Păvăluță - adjunctul primarului, avocatul
Traian Corodeanu și colonelul Coman Ionescu. Acesta din urmă, în una din seri,
a recitat un pasaj din profeția lui Iosif, care cuprindea previziunea
începutului de sfârșit de veac, marcat de secetă, foamete, cutremure și
războaie. De asemenea, ,,groaznicul cutremur, care ne-a zguduit ființele și
ne-a stricat așezările”, a fost considerat un ultim avertisment[10]. La una dintre serile de
rugăciune, a participat și comandantul Corpului de Armată, Atanasiu, ,,însoțit
de statul major”[11].
La
data de 17 noiembrie 1940, Tecuciul a primit vizita Majestății Sale, Regele
Mihai I. Itinerariul parcurs a inclus: opriri la biserica ,,Sf. Ioan” (,,grav afectată de cutremur”), Cercul
Militar, strada Carol, Cercul Subofițerilor, Liceul de Fete (,,greu încercat”),
strada Ștefan cel Mare, biserica ,,Sf. Nicolae”, catedrala orașului și spitalul
,,Anton Cincu”, unde a stat de vorbă cu pacienții. Ulterior, Regele a ajuns în piața orașului, unde a putut vedea
Foișorul prăbușit și o parte din hala care fusese distrusă[12].
La
câteva zile după cutremur, prefectul județului Tecuci, comandantul legionar Ion
Dobre[13],
a dat un ordin prin care Liceul Comercial
s-a mutat în clădirea
rechiziționată de la Comunitatea Evreiască din Tecuci. În această situație,
Școala Primară Mixtă a Comunității Evreiești, delegația religioasă a
comunității, secretariatul, arhivele și biblioteca, care își desfășura
activitatea în acest local, au fost evacuate[14]. În
această situație, copiii evreilor tecuceni, precum și cei evacuați din comunele
județului și-au continuat școala în sinagogi.
Cutremurul
a lăsat câteva sute de tecuceni fără locuințe. Conform unei situații întocmite de Primăria
Tecuci rezultă că 146 de locuitori din oraș, ,,sinistrați din urma cutremurului de la 10 noiembrie 1940, sunt înscriși
pentru obținerea de împrumuturi în vederea refacerii construcțiilor, conform ordinului
Ministerului Lucrărilor Publice sub nr. 18.611/1941”. Aceștia erau doar
acei sinistrați care aveau venituri ce le puteau permite să achite împrumuturile.
Printre persoanele nominalizate în respectiva listă îi regăsim pe: av. Nicolae
Berha, Balaban Dumitru, maior Vl. Neagu, col. V. Giurcă, lt. Octav Stavrescu,
Iorgu Petrașcu, col. Coman Ionescu, Constantin Cernat, Gheorghe Carp, Alex. Muscă,
Alexandru Gheorghiu, Smaranda col. Damian, Zamfira Muche, Maria Șerbănescu, Elisabeta
Zărnescu, Dumitru Bontaș, lt. T. Stoica, preot T. Dimoftache, lt. col. N.
Crângu, Dongoroz Gheorghe, Elena T. Corodeanu, Anastasia Penciu, Virgil
Mironescu, Elena V. Radu, moștenitorii Ștefan Plitos, dr. căpit. N. Vasiliu,
Angela I. Darbun, Elena căpit. Ruță, Spiridon Cosmeanu, Maria col. Goțescu,
Grigore Găină, maior I. Mitrofan, Lucia Berlescu, ing. Gheorghe Rădulescu, Anton
Raiciu[15].
La mai bine de doi ani de la producerea cutremului, multe dintre clădirile din oraș care au suferit avarii erau în continuare susținute cu bârne și proptele, deși, conform Deciziei Ministerului de Interne nr. 2994/1942, proprietarii acestor imobile trebuiau să le repare până la data de 1 decembrie 1942. Astfel, pe data de 17 februarie 1943, șeful Poliției Tecuci, Nicolae Teodorescu, a înaintat Primăriei Tecuci un tabel cu proprietarii acestor clădiri[16], printre care se numărau: Botroș Ioan, Solomon Angelovici, Făinaru Iosif, Constantin Vascan, Panaite Bordea, Nicu Vascan (situate pe strada Cuza Vodă nr. 5, 15, 35, 26, 55 și 50), moștenitorii preot Budescu (strada Plot. Stoicescu nr. 19), Angela Demetriade, Neli Popovici (strada Dr. Boteanu nr. 3, 19), Maria Chiriac (strada Anton Cincu nr. 5), Gheorghe Papadopol (strada Ghica Vodă nr. 26), Neculai Rașcanu (Bv. Elisabeta nr. 14), Elena Corodeanu, E. Hârlescu, I. Hozoc (strada Panfil nr. 9, 7, 8), Balaban Dumitru, N. Niță, H. Rapaport, Cercul Militar Subofițeri (strada Carol nr. 26, 69, 87, 53), B.N.R , Azilul de bătrâni (strada Carol), Elena Magearu (strada Genoiu nr. 3), Lucia Berlescu, Plitos Clemansa, Adrian Teodorescu, Elena Panfil, Vrâncianu Nicolae (strada Elena Doamna nr. 3, 7, 9, 30, 36), Gheza Varga, Arnold Weinrauch, Avram Aronsohn, Fotache Nistor, C. Ciuciu, Zola Kahane, N. Moscovici, Dodachian K., (strada Ștefan cel Mare nr. 313, 262, 285, 289, 248, 279, 265, 223)[17]. Pentru intrarea în legalitate, în cursul lunii martie 1943, Primăria a notificat acești proprietari să își repare sau să demoleze imobilele în termen de 30 de zile de la primirea înștiințării. În situația în care măsurile indicate nu erau luate, Primăria intervenea pentru demolarea imobilului pe cheltuiala proprietarului[18]. Dacă aceștia erau mobilizați, invalizi sau nevoiași, primeau o păsuire (conf. Circularei Ministerului de Interne 2273 din 3 martie 1943), până la 26 octombrie 1943[19].
În concluzie, în urma
producerii acestui eveniment tragic, comunitatea locală a fost puternic
afectată, prin pierderea a 7 vieți și rănirea altor câteva zeci de persoane. A urmat o
perioadă dificilă, marcată de suferință și eforturi de reconstrucție. O parte
din populație a fost evacuată din locuințele lor, iar autoritățile locale au luat
măsuri pentru a ajuta și sprijini locuitorii orașului în acele momente critice.
În ciuda pierderilor și distrugerilor, ,,poporul” s-a unit în rugăciune și și-a
găsit sprijinul în credință.
Pe lângă suferința umană, cutremurul a cauzat daune importante, afectând aproximativ 80% din locuințe, inclusiv instituțiile publice, școlile și bisericile din Tecuci. Deciziile ulterioare ale autorităților privind rechiziționarea unor clădiri au generat dispute în rândul locuitorilor, mai ales în cazul școlii comunității evreiești, creând tensiuni și neînțelegeri legate de resursele limitate și prioritățile educaționale. Astfel, cutremurul din 10 noiembrie 1940 a avut un impact deosebit asupra orașului Tecuci și a necesitat eforturi susținute pentru a readuce la normalitate viața comunității și infrastructura locală.
[1] Comptes Rendus des Séances de l’Académie des Sciences de Roumanie, 1941. Număr consacrat cercetărilor privind cutremurul din 10 noiembrie 1940 din România, Tomul V, Numărul 3, Mai-Iunie, Editura Cartea Românească, București, paginile 177-288.
[2] ,,Universul”, anul 58, nr. 83, 30 martie 1941, p. 3; vezi și Comptes Rendus des Séances de l’Académie des Sciences de Roumanie, 1941..., p. 206, 251 și 261.
[7] SJAN Galați, fond
Prefectura județului Covurlui, dosar
nr. 35/1941, f. 474.
[8] ,,Cuvântul”, anul 7, nr. 35, 17 noiembrie 1940, p. 14.
[10] ,,Cuvântul”, anul 7, nr. 35, 17 noiembrie 1940, p. 14.
[11],,Cuvântul”, anul 7, nr. 38, 20 noiembrie 1940, p. 3.
[12] ,,Cuvântul”, anul 7, nr. 39, 21 noiembrie 1940, p. 9. Suveranul a fost primit cu onoruri în fața
aerodromului de către I. Dobre, prefectul județului, generalul de corp de armată
Atanasiu, colonelul D. Goțescu, comandantul garnizoanei, maiorul Dia, responsabil
cu piața, și N. Stoenescu, șeful poliției. Regele a efectuat o vizită la
Regimentul 24 Infanterie și Regimentul 5 Artilerie, unde a primit omagiile
generalului Glogojanu și colonelului Stănculescu, comandanții celor două unități
militare.
[13] Profesorul Dobre Ion a fost numit prefect al județului
Tecuci prin Decretul emis la 20 septembrie
1940 (Matatias Carp, Cartea neagră. Suferințele
evreilor din România (1940-1944), vol. I – Legionarii și rebeliunea, Atelierele
grafice SOCEC & CO, București, 1946, p. 329)
[14] SJAN Galați, fond
Primăria orașului Tecuci, dosar 16/1940, f. 145. În noiembrie 1940 au avut loc
rechiziții arbitrare de școli evreiești în toată țara, inclusiv la Tecuci (Matatias
Carp, op. cit., p. 153).
[15] SJAN Galați, fond
Primăria orașului Tecuci, dosar nr. 16/1940, f. 44-45.
[16] SJAN Galați, fond Primăria orașului Tecuci, dosar nr.
23/1941, f. 4.
[17] Ibidem, f. 6.
[18] Ibidem, f. 5.
[19]
Ibidem, f. 54.
