Evoluția și transformările
Parcului Crâng din Tecuci
Tecuciul de altădată, la fel ca și cel
de astăzi, întruchipează o așezare urbană modestă care își desfășoară existența
zilnică într-o atmosferă molcomă, asemenea unui vechi târg moldovean ce a
cunoscut în trecut momente de măreție
atât în domeniul politic, cât și în cel cultural[1].
La mijlocul secolului al
XIX-lea, în acest mic târg cu o viață cotidiană plină
de calm, odată cu urbanizarea populației, s-a născut nevoia unei Grădini
Publice.
Pentru amenajarea acesteia, Isprăvnicia
ținutului Tecuci a ales în anul 1844 un teren generos în partea de nord-vest a
orașului, acolo unde astăzi se află Parcul Carol I și Cimitirul Eternitatea. Așa
cum reiese din ,,Sama d<umnealui>
neguțătoriului Toadir Nica di banii ci s-au cheltuit la Grădina Publică”[2], s-au folosit, încă
din acel an, sume semnificative pentru amenajarea grădinii.
În perioada care a urmat, lucrările nu
au înaintat prea mult, deoarece Isprăvnicia informa, la 17 martie 1852, Departamentul Lucrărilor Publice că ,,șanțul
cu care este încongiurat locul pomăzuit pintru Grădina Publică, unde acum nu să
găsăști nici un pom, fiind cu totul dărămat și reastupat”. Pentru a aduce Grădina într-o ,,stare bună”,
au fost folosiți deținuții de la închisoarea locală, cu speranța ca până ,,la toamna
viitoare să se sădească
copăcei cătră o mai bună înfrumusețare”. Din răspunsul Departamentului Lucrărilor Publice, Secția 3-a,
din 19 martie 1852, aflăm că au aprobat ,,dispoziția primită în interesul înfiincerii
grădinii publice” și au solicitat
Isprăvniciei ,,să deschidă o școală de copaci
și cătră apropierea toamnei, a regulariza
săparea bortelor pentru plantarea copăceilor după înadins planu ce se va face
de către arhitectul poliții Focșani, urmând ca copacii să fie procurați
de la boerii particulari”[3].
Adevărata amenajare a grădinii
a fost realizată de Anton Cincu în timpul mandatului său de primar, când au
fost plantați 14.000 de pomi[4].
Prin
testamentul din 1 ianuarie 1868, Theodor Săndulescu,
unul din marii filantropi ai orașului Tecuci, a lăsat municipalității 1000 de galbeni pentru amenajarea
Grădinii Publice. El dorea ca aceasta să fie realizată fie ,,unde
se află acum însemnată”, fie să se
achiziționeze o casă cu grădină situată într-o poziție mai centrală în oraș. Totodată,
a solicitat ca această grădină să îi poarte numele, în semn de pomenire[5].
În anul
1875, doctorul J. Kopețki, care era șeful Serviciului Sanitar al Districtului, i-a
transmis primarului hotărârea Consiliul Hygienei Publice și Salubrității din
data de 6 aprilie 1875, prin care s-a decis să se creeze ,,o grădină publică câtu
se poate în centrul urbei”. La propunerea
consilierului Gh. Cuza, susținută de Consiliul Comunal, au fost oprite
lucrările ,,începute
la grădina publică de mai înainte”, pentru care Primăria alocase bani în bugetul orașului[6].
În anul 1876, Grădina Publică de la marginea
orașului a fost privată de o mare parte din terenul său. În urma unei ședințe extraordinare
a Consiliului Comunal al orașului Tecuci, s-a hotărât înființarea cimitirului
orașului ,,pe
dial din Gădina Publică”. Consilierii au stabilit că ,,locul pentru cimitir
să fie pe locul liber din dial, începându
din muchia dialului
înspre apus, cât va fi necesar, pentru cuvântul că pe vale, în Grădină, apa esti
pria aproape”. Această decizie urma să
fie supusă aprobării Comitetului Permanent al Consiliului Județean[7].
Grădina de la marginea orașului, lăsată în
paragină de către autorități, a devenit locul de unde locuitorii cartierului
Poșta își procurau paie și fân de pe ariile rămase din Grădina Publică a orașului.
De asemenea, se întâmpla frecvent ca aceste furaje să fie luate de soldații
ruși, după cum reiese dintr-o plângere adresată primarului la data de 8 mai 1877[8].
În manualul învățătorului Nicolai I. Crivăț, intitulat
,,Geografia Județului Tecuci”, tipărit în anul 1886, se menționează
că această grădină era situată ,,lângă
târgul vitelor”[9], iar în Dictionarul geografic, statistic si istoric al
judetului Tecuciu publicat în anul
1897 de Theodor N. Ciuntu, se specifică
că parcul era amplasat ,,la marginea de miază-noapte, pe strada Carol I, și
la marginea de apus a acestei grădini, se află cimitirul”[10].
Conform unor surse, acest loc de recreere a fost pus la ,,dispoziția orășenilor” începând cu data de 1 iunie 1912[11].
Doi ani mai târziu, Primăria a primit o donație în valoare de 12.000 de lei de
la Societatea Română Anonimă ,,Carl Francke”, cu scopul de a reamenaja ,,parcul comunal”[12].
Parcul de la marginea orașului a fost menționat în scrierile istoricului
Nicolae Iorga și ale scriitorului Alexandru Lascarov Moldovanu. La sfârșitul
anului 1909, reputatul istoric îl descria astfel: ,,Ieși din Tecuci prin lunga stradă pe care
o încheie clădirea nouă a gimnaziului, scos, cum se vede, la aer curat. În stânga
se vede turnulețul unei biserici de cimitir, iar în față, minunații copaci ai unei mari grădini părăsite
– totuși proprietate a comunei – își răsucesc trunchiurile în goala desperare
neagră a iernii, pe când buruienile năvălitoare zac moarte pe iarba îngălbenită
de vânturile reci”[13].
În aceeași ordine de idei, Alexandru Lascarov
Moldovanu considera că ,,al
doilea loc de plimbare era grădina cimitirului, o pădurice minunată cu alei de plopi şi cu stejari
bătrâni. Azi nu mai este căci a pus-o jos hulpava lăcomie rusească în războiul
trecut”[14]. Totuși, documentele dezvăluie că distrugerile au fost cauzate și de
trupele române. Astfel, la data de 12 mai 1917, primarul orașului Tecuci a adresat
o plângere Ministrului de Interne, afirmând că ,,trupele
române în trecere în acest oraș au făcut mari devastări în dauna comunei, distrugându-să
parcul comunal în întregime, tăindu-să toți arborii ca lemne de foc, s-au ars și
crucile mormintelor, s-au luat pentru hrana cailor tot furagiul companiei de
pompieri ce era depozitat acolo, aseminea s-au ars zaplazurile și băncile de la
școli”[15].
Ample lucrări de modernizare a parcului au avut loc în anul 1936, și mai apoi în 1954, când a primit numele de ,,Parcul Crâng”[16].
În 1968, inginerul C. Hogaș a făcut anumite precizări referitoare
la numele parcului: ,,L-am socotit cel
mai nimerit”, deoarece în componența lui ,,nu intră numai verdeața, canalul de apă
curgătoare, bazinul de la mijloc, ci și lacul din partea de răsărit cu sălcile
pletoase, bărcile de canotaj, crângul din jurul lacului, ca și peninsula din
jurul lacului, unde va exista un bufet și loc pentru muzică și dans”. Cu acestă ocazie au fost plantați stejari, arțari, mesteceni și molizi[17].
La începutul anului 1971, în
vecinătatea popasului (restaurantul ,,Ocaua lui Cuza”), locul în care, cu peste
un secol în urmă, domnitorul Alexandru Ioan Cuza își schimba caii pentru poștalionul
său în drum spre Iași, au început lucrările de reamenajare a parcului. În plină
iarnă, prima cupă de pământ a fost excavată ,,pe un teren sălbatic, al
bălăriilor atotstăpânitoare”, și transformat într-un șantier al muncii voluntare,
unde au contribuit atât salariații unităților economice, cât și elevii liceelor
din Tecuci. Pentru amenajarea lacului cu
o suprafață de 7 hectare, a fost săpată albia
lacului la o adîncime de 2,5 m. De asemenea, a fost transportat pământul mîlos,
precum și cel vegetal necesar înierbării malurilor lacului, au fost plantate
1200 de sălcii, flori și arbori de tuya[18]. În același timp, a fost
amenajată și Grădina Zoologică.
Potrivit informațiilor din presa
vremii, inaugurarea acestui loc de agrement a avut loc la data de 21 august 1971,
în prezența lui Gheorghe Moca, primul secretar al Comitetului municipal de partid
Tecuci, și a lui Constantin Dăscălescu, membru al Comitetului Central al Partidului
Comunist Român, prim-secretar al Comitetului județean de partid, președinte al
Comitetului executiv al Consiliului popular județean Galați și deputat în Marea
Adunare Națională[20].
Cu această ocazie, în perioada 22-24 august, pe estrada amenajată
Parcul „Crîng”, s-au desfășurat spectacole ale fanfarei „Trandafirul” și formației
de muzică ușoară „Rubin” de la Fabrica de Conserve Tecuci, formația de muzică
populară și ușoară a sindicatului O.C.L. „Alimentara”, precum și formațiile artistice
ale Cooperației Meșteșugărești Tecuci, împreună cu formațiile artistice ale Căminului
Cultural din comuna Munteni[21].
În ziarul ,,Scânteia Tineretului”, din 1 septembrie 1971, Ioan Chiric a publicat un articol intitulat ,,Pesărușul”, mândria tinerilor din Tecuci, în care anunța că lacul de agrement ,,Pecărușul” a fost dat în folosință. Autorul menționa că au fost efectuate următoarele lucrări: s-au săpat 71.800 metri cubi de pământ, s-au transportat cu roabele 48.000 metri cubi de pământ, malurile au fost conturate pe o lungime de 6.200 de metri pătrați, și s-au împrăștiat 54.700 metri cubi de balast pe fundul lacului. De asemenea, au fost amenajate două insule în mijlocul lacului, acesta întinzându-se pe o suprafață de 28.700 de metri pătrați[22].
Cu toate acestea, deși lacul de
agrement a fost inaugurat, lucrările pentru amenajarea acestuia au continuat și
în anul 1972, conform informațiilor apărute în ziarele din acea perioadă.
Astfel, același Ioan Chiric, într-un articol publicat pe 29 aprilie 1972 în ,,Scânteia
Tineretului”, redă un dialog purtat cu Mitică Chiriac, comandantul unei brigăzi
de la Liceul nr. 1 din Tecuci, implicată în amenajarea Grădinii Zoologice și a lacului
de agrement, din care reproducem următorul fragment: ,,Acest lac l-am
început anul trecut. Acum îl extindem, mai facem o insulă, apoi legăm insulele
cu poduri de mal”.
Lucrările erau în desfășurare și în parcul
zoologic. Aici se realizau alei de beton, se construiau împrejmuiri pentru lei,
urși și alte animale care urmau să fie adăpostite acolo. Desigur, ,,tovarăşul
Gheorghe Moca, prim secretar al comitetului municipal de partid”, nu lipsea
de pe șantier, ,,fiind prezent în mijlocul
tinerilor, dându-le indicaţii”[23].
Între Grădina Zoologică și lacul de agrement a fost
amenajată tabăra pionerilor. La începutul lunii iunie 1972, erau finalizate și pregătite
pentru inaugurare 80 de corturi cu diverse denumiri (,,Cireșarii”, ,,Cutezătorii”,
,,Rândunica”, ,,Șoimii”, ,,Vitejii”)[24]. După doar un an, autoritățile au decis să mute tabăra din Crâng
în Parcul 1 Mai, acolo unde corturilor
existente li s-au alăturat nouă căsuțe-dormitor primite în dar de la întreprinderile
industriale din municipiu[25].
Prin transformările aduse Parcului Crâng,
,,târgul prăfuit de altădată, cu prăvălii şi străzi înguste, oraşul cu salcâmi”,
își lărgea orizonturile făcând încă un pas spre urbanizare. Acest parc, în
perioada comunistă, a reprezentat principalul loc de agrement pentru locuitorii
din Tecuci.
Pe estrada amenajată în parc, aveau
loc cu regularitate diverse manifestări culturale, la care formații muzicale și
coregrafice de amatori ale Casei de Cultură și ale întreprinderilor din oraș, dar
și din afara acestuia, contribuiau la spectacole artistice bogate, menite să
ofere bucurie celor ce veneau pentru recreere în Crâng[26]. De
asemenea, acest loc a fost gazda primelor cinci ediții (1969-1973) ale
Festivalului interjudețean de folclor ,,Cântă de răsună lunca”, care, de-a
lungul anilor, a promovat cântecul, dansul, portul și tradițiile populare românești[27].
După decembrie 1989, din cauza indiferenței autorităților, ceea ce fusese creat cu trudă de către locuitorii orașului s-a deteriorat, deși au existat câteva tentative de revitalizare. De exemplu, în jurul anului 2000, primarul Gheorghe Lazăr a inițiat ample lucrări de decolmatare a lacului și de drenare a zonei mlăștinoase din Parcul Crâng, eliminând astfel excesul de umiditate și readucând lacul la forma inițială. O altă inițiativă a avut loc în septembrie 2011, când Consiliul Local a votat proiectul ,,Miniparc de distracții pentru copii”, propus de S. C. Piețe Zone Verzi S. A., având ca obiectiv amenajarea zonei Parcului Crâng ca un spațiu de agrement destinat copiilor[28]. Cu toate acestea, de atunci, parcul a fost neglijat și se află în prezent într-o stare deplorabilă.
(Daniel
Bradea, Tecuci, târgul fără legendă, Editura StudIS, Iași, 2024).
[1] G.
Stoenescu, Tecuciul de astăzi, de altădată,
în Universul, ediția de provincie,
anul 61, 15 februarie 1944, nr. 45, p. 3.
[2] La poziția nr. 53 în ,,Opis di documenturile primite di la casa
răpos<atului> spăt<ar> Constandin
Vidră privitoare proprietățăi moșăi Opștii târgului, numită Tecuciu și Focșa” (Ştefan Andronache, Documente istorice tecucene, vol. 3, Biblioteca Municipală Tecuci, 2002, doc. 145, p. 185-190).
[3] Ibidem, doc. 161, p. 208-209,
,,Isprăvnicia ținutului Tecuci înștiințează Departamentul Lucrărilor Publice
din capitala Moldovei asupra măsurilor ce a luat pentru crearea Grădinei Publice
în localitatea de reședință”.
[4]SJAN Galați, fond Primăria orașului Tecuci, dosar nr.
14/1931, f. 9 v.
[5] Dimitrie Balaban, Cartea donatorilor orașului Tecuci,
Tipografia ,,Gutenberg”, București, 1907, p. 50.
[6] SJAN Galați, fond Primăria orașului Tecuci, dosar nr. 1/1874, f. 2
[7] Ibidem, dosar nr. 2/1876, f. 52
[8] Ibidem, dosar
nr. 2/1877, f. 2.
[9] Nicolai I. Crivetz, Geografia județului Tecuciu, pentru clasa a
II-a primară, ediția a doua, Tecuciu, Ed. Librăriei Ioan Slăvescu, 1886, p. 17.
[10] Theodor N. Ciuntu, Dictionarul
geografic, statistic si istoric al judetului Tecuciu, Stabilimentul grafic I.V.
Socecu, București, 1897, p. 208.
[11] Ștefan Andronache, Tecuciul
și împrejurimile sale. Ghid turistic..., p. 144.
[12] SJAN Galați, fond primăria orașului Tecuci, dosar nr. 7/1914, f. 71v.
[13] Nicolae
Iorga, Oameni cari au fost, vol. II, ediție îngrijită și note de Ion
Roman, Editura pentru Literatură, București, 1967, p. 345.
[14] Alexandru Lascarov-Moldovanu,
Amintiri dintr-un oraș moldovenesc, în ,,Convorbiri Literare”, anul 75,
nr. 1-2, 1.01.1942, p. 32.
[15] SJAN Galați, fond Primăria orașului Tecuci, dosar nr.
23/1916, f. 14.
[16] ,,Viața Nouă”, anul 30, 25 ianuarie 1974, nr. 9052, p. 3.
[17] C. Hogaș, Tecuciul de
ieri și astăzi, dactilografiat, 1968, p. 92, apud Cristian Stănilă, Tecuci – Studiu de geografie
urbană, Ed. Grapho Press, Tecuci, 2013, p.104
[18] ,,Viața Nouă”, anul 27, 8 august 1971,
nr. 8288, p. 1-2.
[19] ,,Viața
Nouă”, anul 27, 22 august 1971, nr. 8300, p. 1 și 5.
[20] ,,Viața Nouă”, anul 27, 22 august
1971, nr. 8300, p. 1 și 5.
[21] ,,Viața Nouă”, anul 27, 21 august
1971, nr. 8299, p. 4.
[22] ,,Scînteia Tineretului”, anul
27, nr. 6933, 1.09.1971, p. 2.
[23] ,,Scînteia Tineretului”, anul
28, nr. 7139, 29.04.1972, p. 2.
[24] ,,Viața Nouă”, anul 28, 9 iunie 1972, nr. 8547, p. 2.
[25] ,,Viața Nouă”, anul 29, 22 august 1973, nr. 8921, p.3.
[26] ,,Scînteia”, anul 53, nr. 12967, 3
mai 1984, p. 2.
[27] Daniel Bradea, Contribuții
la istoria orașului Tecuci, vol. 2 p. 284.
[28] Nina Popa, Parcul
Crâng renaște din propria cenușă, pe www.tecuci.eu, 7.09.2011.
