SMARANDA (ESMERALDA) SCULY LOGOTHETI
Din
căsătoria Smarandei cu Leon Sculy Logotheti au rezultat 4 copii: Eduard,
Marie-Antoinette (căsătorită cu Costin Sturdza), Margareta (căsătorită cu Constantin
Herescu) și Georgeta/ Geta Sculy Logotheti (căsătorită cu Constantin Iarca).
Smaranda
a moștenit de la tatăl său următoarele proprietăți: ,,Moșia Cărăpcești, din
județul Tutova” (pe care o primise zestre
la măritiș), ,,părțile cumpărate de la domnul D. N. Prassin și Bușilă, situate tot în
județul Tutova, precum și moșia Brătulești din județul Tecuci”. Aceste moșii cuprindeau
,,toate trupurile, pădurile și acaretele aflate pe dânsele, afară de casele
cumpărate de la domnul D. N. Prasin și pe care le-am dăruit Comunei Cărăpcești
spre a-i servi de local de școală”. De asemenea, ea a moștenit și ,,casele din
Iași, situate în strada Romană, cumpărate de la erezii defunctului I.
Brănișteanu, pe care case le și locuiește fiica mea, precum și o vie în podgoria Iașilor numită Sorogari”[2].
Doctorul Leon Sculy Logotheti, profesor la Facultatea de medicină, fost deputat, mare proprietar, comandor al Coroanei României, Cavaler al Ordinului ,,SteauaRomâniei”, a încetat din viață la 13 aprilie 1912. Presa a consemnat, cu acest prilej, ,,prinosul de omagii și de admirații adresate doamnei dr. Sculy, care a fost modelul soției iubitoare și de încredere absolută în soțul său, exemplu rar și vrednic pururea de imitat al adevăratei căsnicii familiale; fapt cu care, de altfel, doctorul Sculy se fălea în intimitatea sufletului său și constituia una dintre cele mai înalte ale sale fericiri”[3].
Smaranda
(Esmeralda) Sculy Logotheti a încetat din viață la București, pe 14 septembrie
1930, și a fost înmormântată la Iași, la 17 septembrie, în cavoul familiei din cimitirul ,,Eternitatea”[4].
După decesul său, a
rămas o avere de aproximativ 100 milioane de lei, constând în patru moşii în
județul Tecuci, o vilă la Sinaia, două vii, păduri, o casă în Iași (strada Lascăr Catargi) şi
bijuterii în valoare de mai multe milioane[5].
Relațiile dintre urmașii
Esmeraldei nu au fost dintre cele mai bune. La începutul lunii februarie 1935,
presa anunța că Eduard Sculy Logotheti și
Georgeta (Geta) Iarca s-au acuzat reciproc de agresiune fizică. Eduard a
reclamat că, în seara zilei de 6 februarie 1935, în curtea imobilului din
strada Grigore Alexandrescu din București, a fost atacat de soții Iarca, care
au tras asupra sa trei focuri de armă. După ce s-a refugiat într-un colț al
curții, ambii l-au agresat fizic cu un ciomag, lovindu-l în cap și peste corp.
Grav rănit, a fost transportat la spital de către trecători. La rândul său, Geta Iarca a susținut că fratele ei
a agresat-o, precizând că nu era prima dată când o lovea, el având antecedente
penale pentru acte de violență[6].
Procurorul
Macovei a efectuat cercetările și a dispus trimiterea în judecată, la
Tribunalul Corecțional, a lui Eduard Sculy Logotheti și a lui Constantin Iarca.
Geta Iarca a fost exonerată de acuzațiile ce i-au fost aduse. În rechizitoriu
se consemna: ,,În seara zilei de 6
februarie 1935, inculpatul Iarca întâlnindu-se cu inculpatul Logotheti şi
cerându-i socoteala pentru faptul de a fi lovit pe soţia sa, Geta Iarca, i-a
aplicat mai multe lovituri cu un baston gros, cauzându-i grave leziuni în cap. Victima
a fost internată în spital. Cu acest prilej, inculpatul Iarca, scoţând
revolverul ce-l purta fără cuvenita autorizaţiune, s-a servit de el trăgând mai
multe focuri de revolver asupra lui Logotheti, fără însă a-l nimeri. De asemeni, inculpatul Eduard Sculy
Logotheti a fost trimis în judecată pentru că a bătut pe sora sa, doamna Geta
Iarca, rănind-o grav”[7].
Bănuim că incidentul
s-a produs pe fondul neînțelegerilor legate de moștenirea lăsată de părinți. De
altfel, în februarie 1936, Eduard
Sculy Logotheti a fost condamnat,
de Judecătoria Ocol 1 Urban, ,,la o lună de închisoare, pentru abuz de
încredere comis în administrarea moștenirii părintelui său”[8].
Presa
vremii îl descria pe Eduard Sculy Logotheti ca având o „fire violentă”, implicat
adesea în conflicte cu locuitorii din Cărăpcești, județul Tutova, unde deținea
o moșie. Astfel, pe 18 mai 1937,
,,Eduard
Sculy, proprietarul moşiei Cărăpăceşti (Tutova) şi nepotul său, Heinrich Sculy,
s -au luat la ceartă pentru o pereche de boi, cu săteanul Gh. Patriche din aceeaşi
comună. În timpul certei, Eduard Sculy a tras asupra săteanului mai multe
focuri de revolver, împuşcându-l în abdomen. În stare gravă, victima a fost
dusă la spital”[9].
Se
relata că, pe vremea doctorului Sculy, moșia de la Cărăpcești era de toată frumusețea,
însă, după moartea acestuia, conacul ajunsese în părăsire, ,,fără împrejmuiri, ruinat, dând aspectul unei
pustiiri fără nici un semn de viaţă”, iar moșia ,,jale și paragină”. Din cauza
conflictelor cu locuitorii din Cărăpcești și satele vecine, moșierul ajunsese ,,să treiere grâul iarna şi să culeagă porumbul în primăvară” sau să rămână cu terenurile
nesemănate, întrucât ,,toată lumea fuge
de un buclucaş
ca dânsul”[10].
Ziarul ,,Dreptatea” oferea o versiune detaliată a incidentului: ,,În ziua de 18 Mai, pe la amiază, pe când locuitorul Ion Patrichi din Cărăpceşti dădea vitele la apă în iazul islazului comunal, au apărut deodată domnii Eduard şi Richy Sculy şi au luat, ajutaţi de argaţii lor, vitele ducându-le la nişte coşere boiereşti ca răzbunare că oamenii refuză să se ducă la arat pe moşia boierească. Gh. Patrichi, tatăl, şi cu fiul său Ion s-au rugat în tot felul să le libereze vitele, fiindu-le plugurile pe brazdă. Dar domnul Eduard Sculy s-a înfuriat mai rău, i-a luat la bătaie şi, în cele din urmă, văzând că bieţii ţărani rezistă, a tras cu 7 gloanţe de revolver asupra lor, rănind grav în stomac pe Gh. Patriche. Bietul ţăran, în loc să-şi vadă acum de plug, a ajuns la spital, iar domnii Sculy au dispărut, fugind direct la Bârlad, de frica sătenilor. În Bârlad, om cu mare trecere, domnul Sculy se plimbă nestingherit de nimeni şi îşi aranjează cum e mai bine isprava, fiind menajat cu toată indignarea generală de autoritățile în drept”[11].
Pe
25 mai 1937, ziarul Universul
publica un articol bazat pe raportul prim-procurorului C. Plitos referitor la
incidentul din Cărăpcești. Potrivit documentului, între Eduard Sculy Logotheti
și locuitorii satului exista „o veche ură, provenind de la stăpânirea unui iaz
în codevălmăşie. Acum câtăva vreme, a venit în faţa tribunalului un proces,
al cărui obiect era un iaz stăpânit în codevălmăşie de săteni cu boierul.
Judecata a dat câştig de cauză sătenilor, de unde gândul lor că prin stăpânire
pot deveni proprietari. Aşa s-a întâmplat în ziua de 18 mai, când săteanul Gh.
Patriche din Cărăpceşti, împreună cu 3 fii ai săi, s-a dus cu vitele la păscut pe
moşia domnului Sculy. În repetate rânduri, sătenii îl ameninţau pe domnul
Sculy, fapt care l-a determinat să încunoştinţeze parchetul. În ziua amintită,
săteanul cu fiii săi a dus vitele şi le-a priponit pe imaşul boieresc. Tânărul
Sculy, care a observat sătenii, l-a înştiinţat pe unchiul său, care a venit
înfuriat spunându-le sătenilor să iasă de pe imaş. Patriche însă l-a întâmpinat
cu lovituri de ciomag, trântindu-l la pământ. Văzându-se ameninţat cu moartea,
domnul Sculy, spre a-şi pune viaţa la adăpost, a scos revolverul şi a tras mai
multe focuri de armă spre a intimida pe săteni. Unul din gloanţe a lovit pe Patriche
în partea stângă a toracelui.
Victima
e însă în afară de orice pericol. Domnul
Sculy a adus cazul la cunoştinţa parchetului, iar după câteva ore a sosit şi
săteanul Patriche care s-a predat, fiind apoi înaintat serviciului sanitar spre
a aviza”[12].
O
viață atât de tumultoasă nu putea avea decât un sfârșit tragic, survenit un an
mai târziu, în urma unei ,,sângeroase agresiuni” petrecute la
Cărăpcești.
Pe 5 iunie 1938, ziarul România relata despre ancheta
condusă de prim-procurorul C. Plitos, din care reieșea că uciderea moșierului
fusese premeditată: ,,În dimineaţa zilei de 24 mai 1938, moşierului i s-a
adus la cunoştinţă că în acea zi va fi asasinat în timp ce se va întoarce de la
câmp. Pentru a preveni primejdia, chiar în acea zi, introduce la şeful
postului de jandarmi o cerere prin care denunţă pe indivizii Niculae Ilașcu,
Vasile Ilașcu şi Neculai Șt. Chicoș zis Perju, cerând a i se asigura paza
conacului contra unui atac neprevăzut. Spre a fi în deplină
siguranţă, la întoarcerea de pe moşie, la conac, şi-a organizat apărarea prin
oameni de la munca câmpului, punând în spatele trăsurii pe administratorul
moșiei Neculai Moisă, care era înarmat, alături de el pe copilul Zoltán Kota,
fiul vechilului, iar în spate un convoiu de muncitori. În drum spre conac, a început
să se înopteze de-a binelea. Asasinii, de o parte și de alta a drumului, au
întins o sârmă cu laţ spre a prinde victima de gât şi a o sugruma, ceea ce nu
le-a reuşit, deoarece laţul n-a ajuns să prindă decât pălăria moşierului.
Văzându-şi planul eşuat, asasinii au aşteptat protejaţi de întuneric să se
apropie trăsura de casa văduvei Anica
C. Corduneanu, când au găsit momentul prielnic de a-i da o lovitură în cap,
sfărâmându-i osul parietal stâng. Scăldat în sânge, moşierul Sculy
a căzut în nesimţire din trăsură. Imediat s-a dat alarma. Rănitul a fost transportat
la conacul său, unde domnul doctor Ghiorghiu i-a dat primele îngrijiri. Apoi,
chiar în acea noaptea, a fost transportat la Bârlad, la Spitalul Beldiman, unde,
cu toate îngrijirile date, a murit după două zile de chinuri groaznice. Autorităţile
au arestat pe locuitorii Niculae şi Vasile Ilaşcu, bănuiţi de crimă. Se crede
că agresiunea a fost săvârşită din răsbunare. Moşierul era o fire violentă
având deseori conflicte cu locuitorii de pe moşia sa”[13].
După
moartea sa, sora moșierului, Geta Iarca, a cerut parchetului sigilarea casei de
bani și a unei lăzi de fier aflate în păstrarea doamnei Ninette R. Sculy
Logotheti[14].
Totodată,
familia a înștiințat conducerea Epitropiei Sf.
Spiridon că defunctul „a făcut un testament prin care lasă Epitropiei partea lui din
imobilul
situat la Iași, în strada Lascăr Catargi”[15].
Presa menționa că Epitropia Sf. Spiridon a intervenit ulterior pe lângă ceilalți moștenitori, încercând să-i convingă să cedeze și părțile lor indivize din imobil, în vederea înființării unui azil de bătrâni care urma să poarte numele Sculy[16].
[1] ,,Opinia”, anul 9, nr. 1568, 15.04.1912,
p. 3; Ibidem, nr. 1569, 17.04.1912, p. 2.
[2] Pr. Gheorghe Joghiu, Marii filantropi
din orașul Tecuci - Familia Cincu, Arhiepiscopia Dunării de Jos - Protoieria
Tecuci, 2020, p. 12.
[3] ,,Opinia”, anul 9, nr. 1569, 17
aprilie 1912, p. 2.
[4],Universul”, anul 48, nr. 226,
18 septembrie 1930, p. 9.
[5] ,,Opinia”, anul 27, nr. 7175,
4.04.1931, p. 2.
[6] ,,Argus”, anul 25, nr. 6555, 15
februarie 1935, p. 5; ,,Lupta”, anul 14, nr. 3994, 15 februarie 1935, p. 2.
[7] ,,Lupta”, anul 14, nr. 4096, 22.06.1935,
p. 4.
[8] ,,Opinia” anul 32, nr. 8649,
8.02.1936, p. 4.
[9],,Universul”, anul 54, nr. 137,
21 mai 1937, p. 5.
[10] ,,Dreptatea”, anul 11, nr.
2857, 22 mai 1937, p. 3.
[11] Isprăvile unor gogo-cuziști
de rasă din Tutova. D-ni Eduard Sculy și Richy Sculy trag 7 gloanțe
într-un țăran. El taie coarnele și cozile la vitele sătenilor, în
,,Dreptatea”, anul 11, nr. 2857, 22 mai 1937, p. 3.
[12] ,Universul”, anul 54, nr. 141,
25 mai 1937, p. 2.
[13] Cercetările în jurul
asasinării moșierului Sculy Logothety. Crima a fost premeditată. Moșierul fusese
prevenit, în ,,România”, anul 1, nr. 4, 5 iunie 1938, p. 10.
[14] ,,Opinia” anul 34, nr. 9352, 5
iunie 1938, p. 3.
[15] Avere lăsată Spiridoniei de defunctul Eduard Sculy, în ,,Opinia” anul 34, nr. 9430, 6 septembrie 1938, p. 3.
[16] Spiridonia vrea să întemeieze
un azil pentru bătrâni, în ,,Opinia” anul 34, nr. 9432, 8 septembrie 1938,
p. 3. Prin Decretul Regal nr.627/1939, Epitropia Sf. Spiridon a fost autorizată să accepte legatul testat de
defunctul Eduard Sculy Logotheti, prin testamentul său din 18 Mai 1937, care constă în partea sa indivizibilă din imobilul situat pe
Lascăr Catargi din Iași (,,Opinia”, anul
36, nr. 9581, 4 martie 1939, p. 4).

