Înmormântarea lui Tache
Anastasiu
între legendă și adevăr
Tache
Anastasiu este un personaj istoric al unei epoci dispărute, iar sursele pe care le putem folosi pentru a
evoca personalitatea sa sunt puține. În mare parte, acestea sunt reprezentate
de articole publicate în presa de la sfârșitul secolului al XIX-lea și
începutul secolului al XX-lea. Relatările respective sunt influențate de
orientarea politică a publicațiilor sau de formația intelectuală, interesele, convingerile
și pasiunile autorilor, astfel încât imaginea sa publică variază: pozitivă în
presa liberală, negativă în cea conservatoare sau independentă.
Cu
toate acestea, decesul și înmormântarea lui Tache Anastasiu sunt prezentate în
toate publicațiile cu decență și obiectivitate, spre deosebire de unii scriitori
(V. I. Popa și Ion Petrovici), care, în lucrările lor, au pus în circulație fabulații
preluate ulterior și de alții.
Astfel,
în 1938, Victor Ion Popa (1895-1946) publica volumul Ghicește-mi în cafea, ce
reunește mai multe nuvele și povești, printre care și Pașa cu trei tuiuri — o biografie
romanțată a lui Tache Anastasiu, concepută ca o dramă în patru acte, având la
bază legendele perpetuate în tradiția orală a sătenilor din Călmățui. Autorul
susține că țăranii clăcași nu au vrut să-i primească trupul neînsuflețit în
biserica din Călmățui și i-ar fi aruncat sicriul în apele Siretului[1].
Ion
Petrovici, în memoriile publicate în 1966, face și el referire la aceleași
presupuse evenimente: ,,Eram pe la finele studiilor liceale, când am aflat
de moartea lui Anastasiu la moșia sa din Călmățui. Am auzit și de răzbunarea
țăranilor de acolo, care aveau de plătit un lung șirag de mizerii și de
apăsări. Acum că stăpânul lor, (și rău, și necruțător), ajunsese un cadavru
neputincios, au intrat în biserica satului, unde fusese depus vremelnic pe catafalc,
i-au apucat vârtos sicriul și l-au asvârlit afară pe scări. A trebuit ca
devotații mortului să-l așeze în grabă într-o căruță și, biciuind caii fără încetare,
să-l transporte în fugă la Tecuci. La deschiderea testamentului, sentimentele publicului
pe alocuri s-au mai schimbat. Decedatul își lăsa toată averea Academiei Române,
cu singura obligație de a-i transforma palatul într-o școală de agricultură, cu
elevi din județ”[2].
În zilele noastre, astfel de informații
sunt reluate și de presa gălățeană. Marius Mototolea, în articolul Înmormântarea odiosului boier Take Anastasiu
s-a transformat în răscoală. Ţăranii gălăţeni nu l-au primit în cimitir,
lângă morţii lor, postat pe
adevărul.ro la 10.03.2013 susține că: ,,Sătenii n-au permis nici
ca sicriul cu trupul moşierului, faimos pentru cruzimea şi zgârcenia lui, să
fie depus în biserică. Cortegiul funerar a fost întors la conac, iar boierul,
îngropat noaptea, pe furiş”. Autorul îl citează pe Marius Mitrof, care afirmă: „Take
Anastasiu a murit în anul 1900, lăsând în urma sa aceeaşi ură nestăvilită a ţăranilor
oprimaţi. Când a sosit momentul să-i fie depus trupul neînsufleţit în biserica
ctitorită de unchiul său, pe moşia de la Călmăţui, ţăranii s-au adunat în faţa acesteia
şi au împiedicat intrarea cu sicriul în lăcaşul de cult. O reacţie
care spune totul despre cel care a fost Dimitrie Anastasiu!”.
M. Mototolea concluzionează: ,,De altfel, ţăranii de pe
moşiile Călmăţui şi Ţigăneşti n-au îngăduit ca Take Anastasiu să fie înmormântat
în acelaşi cimitir cu rudele lor aşa încât, spre imensa umilinţă şi durere a familiei
fostului moşier, sicriul a fost dus înapoi la conac şi apoi îngropat în puterea
nopţii, pe furiş”[3].
Aceste
relatări sunt ficționale și nu conțin niciun sâmbure de adevăr. Pentru a
înțelege cum s-au desfășurat faptele în realitate, este necesar să apelăm la
sursele contemporane.
Presa vremii anunța că Tache Anastasiu, ,,fost senator, deputat și prefect, Mare Ofițer al ordinului Coroana României, Comandor al ordinului Steaua României și Mare Ofițer a mai multor ordine străine, a încetat din viață la București, sâmbătă 11 martie, în etate de 63 ani”[4]. În consecință, afirmația lui Ion Petrovici, potrivit căreia Tache Anastasiu ar fi murit la Călmățui, se dovedește a fi inexactă.
Trupul neînsuflețit al lui Tache Anastasiu, „mare proprietar, fost prefect și șef al liberalilor din oraș”, a fost adus la Tecuci cu un tren special, sosind miercuri, 15 martie, la ora 6 dimineața.
Corespondentul ziarului Universul menționa: „o lume imensă, o mare de capete, și era
imposibil a face un pas, așa de mare aglomerație era, pot zice fără exagerație
vreo 5-6000 de persoane veniseră să vază pe acel al cărui nume a fost «Take
Anastasiu».”
Deschiderea vagonului mortuar a avut loc la ora
opt, iar ,,mulțimea începu
să dea năvală spre a vedea inertul corp”. Se afirma că ,,avea o figură aproape vie, părea
că vorbește”.
A urmat un serviciu religios oficiat de episcopul Silvestru al Hușilor, asistat de toți preoții din oraș. N. N. Săveanu, din Focșani, a rostit o cuvântare emoționantă, „ce a avut darul de a stoarce lacrimi din ochii întregii asistențe”, în care a vorbit despre valoarea celui dispărut: „Take Anastasiu a fost ca un pom roditor în care s-a aruncat cu pietre, pe când într-un simplu copac nimeni n-aruncă.” La sfârșit a adăugat: ,,Veniți voi rude, amici intimi, de luați ultimul adio de la scumpul vostru părinte și protector, veniți voi, adversari politici și strângeți, pentru ultima oară, mâna aceluia pe care l-ați combătut; veniți voi săteni din Călmățui și sărutați mâna fostului vostru stăpân, care v-a lăsat o școală, unde fiii fiilor voștri vor găsi învățătură, veniți voi săteni din Țigănești de plângeți pe acel care v-a lăsat un palat în care se va face o școală de meserii, unde fiii voștri vor învăța un meșteșug”.
În fruntea coloanei se afla carul cu coroane
depuse de diverse instituții, personalități și membri ai familiei, fiind urmat
de ,,peste o mie de săteni veniți de pe
moșiile defunctului, precum și de prin alte comuni. Fiecare delegațiune de
săteni avea în frunte câte un drapel negru cu inscripția comunei respective. Apoi vine în urmă carul
funebru, care de-abia se mai vede de mulțimea coroanelor depuse. Societățile
comerciale și ale agricultorilor, cu drapele și musicele lor, însoțeau și ele carul. Din persoanele cari urmau în trăsuri
cortegiul funebru am putut observa pe: Dimitrie A. Sturdza, șeful liberalilor
și fost prim-ministru cu domnul N. Săveanu din Focșani, doamna Elena Anastasiu, soția defunctului cu d-na
Rosa, d-nele Alecu și loan Anastasiu, d-na Voinov cu d-rele, dl. Aristide Papadopol, colonel
Fiorescu, col. Băjescu, col. Cutzarida, Pătărlăgeanu, Sachelarie, Cociaș
Brăila, Dall’orso Galați, Râșcanu, major Gomisopol, Bobeică primar, Amicu
polițai, col. și major Istrati (București), Racoviță farmacist, Donici președinte
de tribunal, dr. Petraș, dr. Caragiane etc”. Onorurile militare au fost
acordate de un batalion de infanterie aflat sub comanda maiorului Boureanu.
Cortegiul
funerar a oprit în fața Școlii profesionale, unde ,,directoarea
școlii, domnișoara Dimitriu, ținu un frumos discurs arătând meritele
defunctului, precum și regretele profesoarelor și elevelor. După aceasta, se depuse două
coroane pe carul mortuar din partea elevelor și profesoarelor școlii.
De aci
cortegiul își reluă drumul pe șoseaua națională spre Țigănești, moșia defunctului,
unde cadavrul fu pus în biserica ce era frumos decorată”[6].
După ce ,,săteni din Țigănești și-au luat rămas bun de la fostul lor stăpân”[7], trupul a fost dus la Călmățui și depus în biserică, cu autorizația mitropolitului Moldovei, Iosif Naniescu, până la finalizarea lucrărilor la cavoul construit de Academia Română. Înmormântarea propriu-zisă a avut loc la 22 iunie 1900, în prezența lui Dimitrie A. Sturdza[8].
(Daniel Bradea, Portrete din Tecuci: Familia Anastasiu și alte personalități, Editura Pim, Iași, 2023).
[1] V. I.
Popa, Ghicește-mi în cafea, Editura Minerva, București, 1972, p. XXIV. ,,Când
s-a auzit că sicriul cu mortul a fost
pus la tren și vine, după dorința lui din viață, să fie înmormântat în
Călmățui, tot ce-a fost vrednic să umble
în sătucul acela de clăcași năpăstuiți, a pornit înainte, în gura Cosmeștilor
să aștepte venirea trenului, care dovedea mântuirea… Iar noaptea când au
ajuns călmățuienii la capătul podului de pe Siret, au găsit acolo furnicar de
oameni, alergați din toate satele, din Țigănești și Ungureni, din Grivița și
din Mînjina, din sus, din jos, din răsărit și din apus”. După ce trenul a oprit,
,,a fost un iureș nebun de-a lungul vagoanelor, până au dat de cel cu sicriul”,
iar după ce au găsit sicriul ,,a fost o sălbăticie ce nu s-ar putea spune”
și ,,toată lumea era înebunită”.
În această atmosferă încărcată ,,un călmățuian a strigat… să nu-i lăsăm să-l
ducă la noi în sat” și ,,cât ai clipi, cutia a fost smulsă din loc, a
zburat pe sus, s-a rostogolit hurducată și învârtită de lovitura malului, până
în apa bulbonată, care bătea cu spume la cotitură”. Mai apoi, ,,pe podul
plutitor de la Călieni, coana Ileana, vitează și crâncenă, a mers trei zile și
trei nopți în mijlocul apei, așteptând să pescuiască sicriul blestemat. Malurile
erau înțesate de oameni. Toți se juraseră
să nu primească mortul pe pământ. Atunci femeia a așteptat noaptea, a tăiat
odgonul și s-a lăsat dusă la vale cu sicriu cu tot, până ce a socotit că iese
din făgașul urei… Acolo a tocmit o căruță, a pus sicriul la mijloc, l-a
acoperit în toate părțile cu saci cu ovăz și l-a trimis la curte, la Călmățui,
pe drumuri ocolite și pustii… Azi oamenii l-au iertat. Ei uită
ușor, pentru că durera din trecut e blajină și frumoasă. Face parte din poveste”
(Ibidem, p. 434-437).
[2] Ion Petrovici, De-a lungul
unei vieți, Editura Ideea Europeană, București, 2007, p. 63.
[3] Marius Mototolea, Înmormântarea odiosului boier Take Anastasiu s-a transformat în răscoală. Ţăranii gălăţeni nu l-au primit în cimitir, lângă morţii.lor, postat pe adevărul.ro la 10.03.2013, https://adevarul.ro/stiri-locale/ galati/inmormantarea-odiosului
-boier-take-anastasiu- 1417128.html.
[4],,Universul”,
anul 18, nr. 72, 14 martie 1900, p. 3; ,,Tribuna Poporului”, Arad, anul 4, nr.
52, 16/29 martie 1900, p. 1.
[5] ,,Transilvania”, Sibiu, anul 31, nr. 4, 15.04.1900, p. 77; vezi și Filantropii Dunării de Jos. Tache Anastasiu, film postat de Trinitas TV pe 14.12.2021, https://www.trinitas.tv/filantropii-dunarii-de-jos-tache-anastasiu/; ,,Universul”, anul 18, nr. 72, 14 martie 1900, p. 3.
[6] ,,Universul”, anul 18, nr. 76, 18
martie 900, p. 2
[7] Menționăm că,
în ferparul trimis de familie ziarelor, se preciza următoarele: „ceremonia funebră, care va avea loc marți,
14 martie, la orele 2:30 p.m., în Biserica Sf. Gheorghe-Nou, de unde va fi
transportat la Gara de Nord, spre a fi înmormântat la moșia sa Țigănești, din
județul Tecuciu”. („Timpul”, nr. 58, 14
martie 1900, p. 3). La momentul trimiterii anunțului funerar spre
publicare, prevederile testamentare privind dorința lui Tache de a fi
înmormântat la Călmățui nu erau încă cunoscute.
[8] ,,Adevărul”, anul 13, nr. 3916,
22 iunie 1900, p. 3.
