Istoria Tecuciului

 ASPECTE DIN VIAȚA COMUNITĂȚII EVREILOR 

DIN TECUCI. ACTIVITATEA SIONISTĂ

Primele manifestări sioniste au fost organizate la Tecuci în anul 1870, odată cu înființarea Societății „Frăția păzitorilor Sionului și a Ierusalimului”[1].

La sfârșitul secolului al XIX-lea s-a manifestat o amplă mișcare de emigrare a evreilor către America și Palestina.

După ce, la sfârșitul anului 1881, la Tecuci și Ivești, a fost constituită asociația „Ișuv Leareț Israel”[2], în perioada octombrie–decembrie 1882, la Tecuci, precum și în alte orașe ale țării, au fost create organizații locale „Oliphant”, având ca scop sprijinirea emigrației în Palestina[3]. Numai în primele zece luni ale anului 1882, în Palestina ar fi debarcat, cu vapoarele, 1.332 de evrei proveniți din România[4]. Consemnăm faptul că primii evrei români care s-au organizat în mod sistematic în vederea emigrării au fost cei din Nicorești și Tecuci, în anul 1893[5]. De altfel, în februarie 1903, emigrările evreilor din județul Tecuci însumau peste 600 de persoane[6].

Menționăm că la primele congrese ale asociațiilor sioniste din țară, desfășurate în anii 1881, 1883 și 1887, au participat și delegați ai asociației din Tecuci, aceasta fiind considerată una dintre cele mai importante din România[7].

Reprezentanții secțiilor din Tecuci și Podu Turcului ale Asociației Evreilor Pământeni au luat parte la adunarea generală a secțiilor Asociației Generale a Evreilor Pământeni, desfășurată la București în perioada 11–14 mai 1891. Delegații celor 50 de localități participante l-au ales ca președinte al noului consiliu pe dr. A. Vianu[8].

Un grup de evrei, avându-l în frunte pe S. Leon, a reînființat, în februarie 1894, Societatea de Ajutor Reciproc „Achdes” (Unirea), al cărei scop era „vindecarea bolnavilor”[9].

În anul 1896 a fost înființată prima Societate Filantropică a Meseriașilor Israeliți din Tecuci, având ca obiectiv procurarea de fonduri pentru acordarea ajutoarelor de boală și deces[10]. Un an mai târziu, în oraș funcționau două aziluri confesionale mozaice pentru copii de șapte ani, conduse de Simion Avramescu și Rebeca Koning[11].

La lucrările Congresului Asociației Generale a Israeliților Pământeni, desfășurate la Buzău la 14 aprilie 1897, a participat și delegația secției Tecuci. Cu acest prilej, prin modificarea Statutului, a fost stabilit ca principal obiectiv „lupta pentru asigurarea unei stări legale a israeliților pământeni, pentru cucerirea drepturilor politice și civile”. Până la obținerea acestor drepturi, asociația trebuia să urmărească „suprimarea tuturor dispozițiilor și legilor restrictive”. În aceeași perioadă (14–15 aprilie 1897), Societatea „Chowewe Zion” a organizat o conferință națională la templul din Galați, la care au participat aproximativ 2.000 de persoane, printre care și reprezentanții secției din Tecuci[12].

În anul 1898, la nivel național, s-au desfășurat numeroase activități de asistență socială, destinate strângerii fondurilor necesare sprijinirii învățământului (școli și elevi săraci), spitalelor și altor instituții. Pentru atingerea acestor scopuri, în 18 localități, printre care Tecuci, Ivești și Podu Turcului, au fost organizate manifestări artistice și culturale, baluri și tombole[13].

La Tecuci, în noiembrie 1908, a fost înființată una dintre primele Secțiuni Sioniste din țară, intitulată „Ierusalim”, al cărei președinte a fost ales Jonas Rosenberg[14].

Societatea culturală SARON, activă atât în București, cât și în alte localități ale țării, și-a deschis în anul 1911 o filială la Tecuci. Aceasta urmărea răspândirea culturii în rândul populației evreiești din România și promovarea programului sionismului cultural. În acest cadru erau organizate conferințe susținute de distinși intelectuali, șezători culturale și muzicale, precum și editarea de cărți și concursuri cu premii destinate studenților și elevilor din școlile secundare[15].

Tot în anul 1911 s-a deschis la Tecuci sediul organizației Hovevei Sionului (Simpatizanții Sionului). Dintre activiștii de seamă îi amintim pe Herman Edelstein, Artur Schwartz, Iancu Moscovici, Carol Trister, Ițhac Moșe Goldstein, Mayer Mandel, Iosef Wolfingher, Levi Solomon, Filip Caufman, Iosef Făinaru, Groper și alții[16].

La 1 august 1911 a fost creat Cercul Cultural Sionist „Dr. Th. Herzl”[17], care s-a implicat activ în viața comunității prin înființarea unei biblioteci populare, publicarea de foi volante și editarea, în anul 1936, a unei broșuri aniversare, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de activitate[18].

În perioada interbelică, organizațiile civice ale comunității evreiești din Tecuci au desfășurat o activitate intensă. Organizația femeilor sioniste „Vizo” se ocupa în special de grădinița de copii cu inițiere în limba ivrit. De asemenea, activau societățile „Filantropia” și „Meir Bal Nes”. Erau organizate conferințe și era sprijinită cultura laică, precum și presa[19].

În anul 1927 a fost înființată Organizația Tineretului Sionist „Hanoar Haționi”, cu sediul la școala comunității din Tecuci. Comitetul de conducere din acel an era alcătuit din Ida Ianculovici, Leon Sigler, Iancu Lucaci și Mandi Weinrauch. Doi ani mai târziu, structura de conducere s-a modificat, noul comitet fiind format din Sofi Mandel, Ida Ianculovici, Iancu Halpern, Isac Șaraga, Dora Cantor, Emanuel Rosenthal, Beno Schwartz, Leon Moscovici, Carol Weinrauch, Avram Șapira și Iancu Lucaci[20].

Organizația „Hanoar Haționi” (C.T.S.) a fost profund implicată în viața comunității, „dezvoltând o acțiune culturală și educativă remarcabilă”. Astfel, în vara anului 1933 au fost organizate „sihoturi” zilnice, în cadrul cărora au fost prezentate materiale referitoare la viața sionistă, acțiunea națională, cultura evreiască și cultura generală. Printre conferențiari s-au numărat avocatul I. Halpern, Many Weinrauch, Leon Siegler (student la medicină), Iancu Lucaci, avocatul I. Ianculovici, Șaraga (student la drept), Paul Steiner (student la drept), Dany Trister, Glasman, Rahla Cantor, Clara Edelștein (studentă la litere), Iacubov și Șoicheti (institutori). De asemenea, Herman Edelștein a susținut mai multe conferințe despre curentele și ideile din mișcarea sionistă, despre poetul Moris Rosenfeld, evreii din Germania și despre evreul în istorie și legendă[21].

Cu toate acestea, din cauza orgoliilor manifestate de unii dintre conducătorii comunității, în septembrie 1933 s-a decis evacuarea organizației „Hanoar Haționi” (C.T.S.) din sediul școlii comunității, fiind totodată interzise sihoturile zilnice în sălile acesteia. În legătură cu acest incident, ziarul „Cuvântul nostru” consemna:

„Clădirea ridicată din contribuțiunile întregii evreimi locale nu are numai destinația de școală. În ea se includ și adăpostesc toate societățile evreiești, toate grupările. E o casă evreiască, așa cum se găsesc în multe localități.

Comitetul comunității are dreptul să reglementeze accesul și folosirea încăperilor școlii, dar nu să interzică, cu desăvârșire, adăpostirea unei organizații evreiești.

Dacă școala comunității poate folosii trupelor de teatru pentru a da reprezentații, în salonul ei pot avea loc nunți, serbări, baluri, de ce n-am îngădui și organizația „Hanoar Haționi” să-și ție ședințele, oricât de populate ar fi ele. Intoleranța n-are ce căuta în rândurile noastre”[22].

În timpul războiului, organizația tineretului sionist „Hanoar Haționi” a mai organizat doar conferințe susținute în sinagogi și petreceri comune, însoțite de seri de cântece[23].

„Noua organizație sionistă” era implicată în pregătirea evreilor care intenționau să părăsească țara.

Un referat al Direcției Generale a Poliției, întocmit în anul 1940, arată că Cercul Cultural Sionist „Dr. Rh. Herzl” din Tecuci făcea parte din „Noua organizație sionistă” – o mișcare sionistă cu orientare anticomunistă – și urmărea, totodată, „pregătirea elementelor pentru emigrarea în viitorul stat iudeu”[24].

Întrucât, prin comitetul „Alyia”, Noua Organizație Sionistă obținuse aprobarea Președinției Consiliului de Miniștri (nr. 6773/1942) și a Ministerului Afacerilor Interne (nr. 13.517/1942) pentru organizarea transporturilor evreilor care părăseau definitiv țara, Direcția Generală a Poliției a solicitat, la 10 iulie 1942, Secției a II-a Informații din cadrul Marelui Stat Major al Armatei a IV-a „să aprobe și să dispună comandamentelor din subordine acordarea autorizațiunilor necesare pentru ținerea ședințelor de comitet și a cursurilor de pregătire destinate membrilor care părăsesc definitiv țara, la secțiunile Noii Organizații Sioniste din localitățile enumerate în tabloul anexat”. În lista întocmită la 19 iunie 1942 figura și orașul Tecuci[25].

Dintr-un „Tabel nominal de evrei înscriși în controlul Cercului Teritorial Tecuci care au emigrat în Palestina”, întocmit de Corpul 3 Teritorial, reiese că patru evrei tecuceni au emigrat prin portul Constanța[26].

Activitatea sionistă după război

După capitularea României, populația evreiască a orașului a părăsit cartierul în care fusese constrânsă să trăiască aproape ca într-un ghetou, pentru a respira aerul libertății, întâmpinând cu ovații trupele sovietice care au intrat în Tecuci. Pentru evrei, acest moment a alimentat speranța începutului unei vieți noi[27].

O parte dintre evreii tecuceni s-a alăturat organizațiilor locale ale P.M.R. și U.T.M. Dintr-o analiză a structurii etnice a membrilor de partid, realizată pentru anul 1947, rezultă că în județul Tecuci ponderea evreilor era de 1,24%[28]. În același an, organizația județeană Tecuci a partidului număra 10.551 de membri români și 133 de membri evrei[29].

Cu toate acestea, majoritatea evreilor din Tecuci s-a orientat către organizațiile sioniste active în oraș. Astfel, Organizația Sionistă locală era condusă de Herman Edelștein, iar în cadrul organizației C.T.B. activau avocații Iona Halpern, Izi Șaraga și Avramel Zeidman.

În toamna anului 1944, Organizația Tineretului Sionist „Hanoar Haționi” și-a reluat activitatea, continuând tradiția structurilor A.T.S. și C.T.S. Scopul acesteia era promovarea idealului sionist (haganah) și pregătirea pentru aliyah în Eretz Israel[30].

Tinerii evrei, eliberați după anii întunecați ai războiului, frecventau zilnic sediul organizației, unde învățau cântece și jocuri, limba ebraică (ivrit), istoria și geografia Palestinei și participau la conferințe cu tematică sionistă. Activitatea organizației avea un pronunțat caracter cultural și educativ, fiind orientată, totodată, spre pregătirea emigrării în Israel[31].

Secția locală (ken) funcționa într-o casă particulară situată în apropierea bisericii „Sf. Nicolae”, pe o stradă din spatele magazinului de ferărie al fraților Davidescu. Organizarea kenului urma modelul cercetășesc al mișcării britanice Boy Scout. Regulamentul impunea anumite restricții, precum interdicția consumului de alcool și a fumatului, precum și abstinența. Respectarea acestei din urmă reguli se dovedea mai dificilă pentru băieți, care, uneori, mergeau pe ascuns pe strada stabilimentelor de plăceri, situată între prăvălia de coloniale a lui Gropper și potcovăria de sus. Kenul organiza excursii și tabere de vară (Iom Mahane) în pădurile de la Movileni, Hanul Conachi și pe malul Siretului, la Cosmești[32].

Pe fondul influenței tot mai puternice a curentului sionist, la Tecuci au apărut și alte organizații de profil, precum „Hașomer Hațair”, „Gordonia”, „Dror Habonim Busselia” și „Borohovia”[33].

„Hașomer Hațair” era o organizație sionistă de stânga, cu orientare marxistă. Printre membrii săi s-au numărat Rozica Katz, Zigu Adler, Nelu Petraru (fost membru al „Hanoar Haționi”), Ana Iancovici, Finchelstein și Sami Petraru[34].

La un festival organizat de „Hașomer Hațair” în iunie 1947, desfășurat în sala comunității evreiești din Tecuci, în prezența a aproximativ 200 de persoane, „vorbitorii au evidențiat marele sprijin de care se bucură populația evreiască la O.N.U. din partea d-lui Gromâko, reprezentantul U.R.S.S.”[35].

Printre activiștii „Hanoar Haționi” din perioada postbelică s-au numărat Malca Perlman, Corina Davidescu, Marcel Ianovici, Marcel Davidson, Lică Rosentzveig, Gelu Lucaci, Iosef Rabinovici, Fani Epștein, Moșe Davidzon, Dina Bercovici, Samy Aronsohn, Tina Ianovici, Șely și Ety Șirding, precum și alții[36].

Dintre personalitățile implicate în activitatea organizațiilor sioniste locale îi amintim pe Iosef Wolfingher (președinte al Executivei Sioniste din Tecuci), avocatul Iona Halpern (președinte al Organizației Tineretului Sionist, al Organizației Sioniste din Tecuci și membru în Comitetul Central al Organizației Sioniste din România) și M. Davidsohn (fost secretar al Organizației Tineretului Sionist „Hanoar Haționi” din Tecuci)[37].

Febra emigrării în Palestina

În anul 1945, evreii din Tecuci, asemenea celor din alte orașe ale țării, militau intens pentru emigrare[38]. Documentele epocii relevă amploarea valului de aliyah al „populației evreiești care este cuprinsă de frământarea plecării”[39].

Colonelul Gheorghe Craioveanu, inspector în cadrul Jandarmeriei Galați, raporta Serviciului Poliției din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Galați că „evreii fac o intensă propagandă în rândurile conaționalilor lor pentru emigrare în Palestina”. Documentul consemna faptul că, în cadrul pregătirilor pentru emigrare, tinerii evrei urmăreau studierea agriculturii și specializarea practică în acest domeniu, prin muncă la diverse ferme. În acest context era prezentat și un exemplu din județul Tecuci: „La ferma agricolă a col. rez. Pungă Constantin din comuna Negrilești, jud. Tecuci, au fost angajați recent un număr de 20 tineri evrei, cu scopul de a face practică în agricultură, în vederea emigrării în Palestina…”[40].

La Umbrărești, în județul Tecuci, Herșcu Șaim Cahan[41] a fost implicat în organizarea unei tabere de pregătire, atât spirituală, cât și fizică, destinată tinerilor evrei care urmau să se întoarcă în patria strămoșilor ca haluțim (pionieri)[42].

Într-o notă informativă întocmită de comandantul Legiunii de Jandarmi Tecuci, căpitanul Napoleon Zmeu, la 21 august 1947, se menționa că evreii își vindeau bunurile și achiziționau aur, argint și devize occidentale, în vederea emigrării. Din același document reiese că, din acest motiv, au avut loc și dezertări din rândul evreilor „ostași, chiar din arma jandarmeriei”[43].

Emigrarea evreilor din Tecuci în Israel s-a realizat, până în anul 1949, prin intermediul Comitetului Democrat Evreiesc (C.D.E.), iar în anii 1950–1951 a avut un caracter „autonom”. În perioada 1952–1958, emigrările s-au redus semnificativ, ca urmare a prigoanei exercitate de autorități împotriva sionismului și a celor care doreau să părăsească țara. După venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, emigrarea a fost din nou permisă, însă numai în schimbul unor sume de bani, Israelul fiind obligat să plătească pentru fiecare emigrant[44].

---

[1] Ștefan Andronache, op. cit., p. 26.

[2] Medy Goldenberg, op. cit., p. 214.

[3]Nicolae Cajal, Hary Culler, Contribuția evreilor din România la cultură și civilizație, București, 1996, p. 622.

[4] Harry Kuller, O istorie a evreilor din România în date, vol. I, Editura Haseffer, București, 2000, p. 206.

[5]Teșu Solomovici, România Judaica: o istorie neconvenționa-lă a evreilor din România: 2000 de ani de existență continuă, Vol. 1, Editura Teșu, București, 2001, p. 146.

[6] O istorie a evreilor din România în date..., vol. I, p. 304.

[7] Medy Goldenberg, op. cit., p. 214-215. La congresul din 30 noiembrie 1881, de la Focșani, au participat și delegați ai asociaților din Tecuci (Herțel Feldman și Hirș Berman) și Ivești (Iacov Șapira și Avram Klein).

[8] Nicolae Cajal, Hary Culler, Contribuția evreilor din România la cultură și civilizație, București, 1996, p. 633.

[9] Ștefan Andronache, op. cit., p. 34.

[10] Cella Vasiliu, Asociații și societăți evreiești, în ,,Buletinul Centrului, Muzeului și Arhivei Istorice a evreilor din România”, București, 1998, p. 166; vezi și Ștefan Andronache, op. cit., p. 34.

[11] Ștefan Andronache, op. cit., p. 35.

[12] Nicolae Cajal, Hary Culler, op. cit., p. 639.

[13] Ibidem, p. 642.

[14] Ștefan Andronache, op. cit., p. 40.

[15] Cella Vasiliu, Asociații și societăți evreiești, în ,,Buletinul Centrului, Muzeului și Arhivei Istorice a evreilor din România”, București, 1998, p. 176.

[16] Medy Goldenberg, op. cit., p. 215.

[17] Ștefan Andronache, op. cit., p. 42.

[18] Menționăm faptul că Cercul cultural sionist „Dr. Th. Herzl" Tecuci a editat ziarul ,,Spre Răsărit” (martie 1915- aprilie 1936), iar înainte de apariția acestuia a mai tipărit foile ocazionale: ,,Pessach” (10 aprilie 1913), ,,Chanuka” (15 decembrie 1913), ,,Purim” (27 februarie 1914), ,,Schevnoth” (18 mai 1914) . La apariția ziarului au colaborat: A. Axelrad, C. Drimer, L. Calmanovici, H. Edelstein, Sieg. E. D. Elpierim, H. Heldy, H. Israel Ben-Iosef, Ben-Pinhas, dr. Steuerman. (Hary Kuller, Presa evreiască din provincie, în ,,Buletinul Centrului, Muzeului și Arhivei istorice a evreilor din România”, București, nr. 2, 1998, p. 72-93; George Băiculescu, Georgeta Răduică, Nenila Onofrei, Publicațiile periodice românești, Tom II 1907-1918 și supliment 1790-1906, Ed. Academiei R.S.R., București, 1969, p. 123, 468, 495, 611, 631; vezi și Medy Goldenberg, Evreii din județul și orașul Tecuci, S.C. Romcartexim S.A., București, 2007, p. 280).

[19] Medy Goldenberg, op. cit., p. 171.

[20] Medy Goldenberg, op. cit., p. 215-216.

[21] ,,Cuvântul Nostru”, anul I, nr. 12, 8 octombrie 1933, p. 3.

[22] Sile, Informațiuni, în ,,Cuvântul Nostru”, anul I, nr. 10-11, 2 octombrie 1933, p. 2.

[23] Medy Goldenberg, op. cit., p. 216.

[24] Florin C. Stan, Situația evreilor din România între anii 1940-1944, Argonaut Publishing House, Cluj Napoca, 2012, p. 116-117.

[25] AMR, fond 26-Armata a 4-a, dosar nr. 779, f. 1-2, apud ,,Chestiunea evreiască” în documente militare române. 1941-1944, selecţia documentelor, note, cuvânt înainte şi studiu introd.: Ottmar Traşcă; pref.: Dennis Deletant, Institutul European, Iaşi: Editura Institutului pentru Studierea Holocaustului din România ,,Elie Wiesel”, 2010, doc. Nr. 284, p.606- 607.

[26] Florin C. Stan, Situația evreilor din România între anii 1940-1944..., p. 421.

[27] Mosche (Marcel) Davidsohn Doron, Hanoar Haționi, prima mișcare de tineret sionist în Tecuci după război, în Medy Goldenberg, op. cit., p. 149.

[28] Andreea Andreescu, Lucian Năstasă, Andrea Varga, Minorități etnoculturale. Mărturii documentare. Evreii din România (1945-1965), Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, Cluj, 2003, p. 26.

[29] Delia Moisil, Politica de cadre a P.C.R. în 1947, în ,,Totalitarism și rezistență, teroare și represiune în România comunistă”, C.N.S.A.S – Studii I, București, 2001, p. 206.

[30] Medy Goldenberg, op. cit., p. 151.

[31] Sara Nir (Ţuca Segal), Momente din viaţa mea şi a familiei mele, în ,,Evreii din orașul și județul Tecuci – amintiri, evenimente și documente…”, p. 72-75; Dina Reisel (Bercovici), Amintiri de atunci şi de acum…, p. 68-71.

[32] Lică B. Rozențveig, Amintiri despre peripețiile unui sionist în România postbelică, în Medy Goldenberg, op. cit., p. 359-362.

[33] Dina Reisel (Bercovici), Amintiri de atunci şi de acum…, p. 68-71; vezi și Medy Goldenberg, op. cit., p. 216.

[34] Lică B. Rozențveig, loc. cit., p. 359.

[35]Arh. St. București, Direcția Generală a Poliției, dos. 74/1947, f. 13, apud Andreea Andreescu, Lucian Năstasă, Andrea Varga, Minorități etnoculturale. Mărturii documentare. Evreii din România (1945-1965), Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, Cluj, 2003, doc. 125, p. 344. Andrei Andreievici Gromâko (1909-1989) era adjunctul ministrului Afacerilor Externe al U.R.S.S. și reprezentantul acesteia la O.N.U. Ulterior a fost ambasador la Londra, Washington și Havana, ministru al Afacerilor Externe (1957-1985) și președinte al prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. (1985-1988).

[36] Dina Reisel (Bercovici), Amintiri de atunci şi de acum…, p. 68-71; vezi și Medy Goldenberg, op. cit., p. 216.

[37] Medy Goldenberg, op. cit., p. 385.

[38] Liviu Rotman, Evreii din România în perioada comunistă, Polirom, Bucureşti, 2004, p. 90.

[39] Andreea Andreescu, Lucian Năstasă, Andrea Varga, Minorități etnoculturale. Mărturii documentare. Evreii din România (1945-1965), Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, Cluj, 2003, p. 8.

[40] Arh. St. București, Inspectoratul General al Jandarmeriei, dos. 95/1946, f. 294-295, apud Minorități etnoculturale. Mărturii documentare. Evreii din România (1945-1965…, doc. 114, p. 327-328.

[41] Herșcu Șaim Cahan, născut în anul 1912 la Ivești, localitate aflată în apropiere de Tecuci, a fost un militant sionist, industriaș și filantrop activ în perioada interbelică. A reușit să evite persecuțiile instaurate de regimul comunist, emigrând în Palestina în 1948, în ajunul proclamării independenței statului Israel. La scurt timp după sosire, a fost însă expulzat de autoritățile britanice în Eritreea. Stabilit la Asmara, și-a reconstruit viața, afirmându-se din nou în domeniile industriei și comerțului.

[42]Victor Eskenasy, Episoade ale unei istorii: „Un askenazit între România și Eritreea”, postat la 13 august 2013 pe site-ul https://moldova.europalibera.org/a/25075228.html.

[43] Arh. St. București, Inspectoratul General al Jandarmeriei, dos. 70/1947, f. 121, apud Minorități etnoculturale. Mărturii documentare. Evreii din România (1945-1965)..., doc. 135, p. 353- 354.

[44] Lică B. Rozențveig, loc. cit., p. 370-371.