Câteva considerații despre monumentele ridicate în Tecuci
Despre monumentele ridicate de tecuceni, după Primul Război Mondial, menite să cinstească memoria eroilor care s-au jertfit pentru realizarea idealului național, am mai relatat și cu alte prilejuri, așa încât în acest material voi prezenta aspecte mai puțin cunoscute tecucenilor.
La Tecuci, în perioada interbelică, una dintre personalitățile implicate activ în acțiunile de cinstire a memoriei eroilor jertfiți pentru patrie și inițiatorul construirii mai multor monumente a fost Gheorghe Ghițulescu.
Primul dintre acestea a fost Monumentul Cercetașului, ridicat în amintirea „copilașilor eroici, sublimii mucenici din iarna retragerii care s-au prăpădit de ger și boală la Tecuci”.
În iarna „de spaimă” 1916-1917, din cauza frigului, foametei și tifosului exantematic, „trupurile lor plăpânde nu au mai rezistat și astfel zburară la cer sufletele atâtor îngeri, pe cari Dumnezeu i-a iubit mai mult decât noi, de vreme ce i-a socotit vrednici de suprema jertfă pentru patria lor”. Se spune că „prinși de febra exantematicului, unii din ei s-au aruncat în fântâna din Grădina Publică a Tecuciului. Când fântâna a fost desființată s-au găsit în fundul ei osemintele a patru cercetași. Aceste oseminte au fost îngropate în Cimitirul Eroilor din Tecuci”.
Statuia Cercetașului, dezvelită în prezența principelui Carol pe 16 iunie 1925, a fost a doua din lume, prima fiind ridicată la Roma.
Întrucât tecucenii „s-au învrednicit să cinstească amintirea micuților eroi”, aceștia erau felicitați pentru „actul lor de pietate, o legătură mai mult de cosângenitate frățească între românii moldoveni și munteni”.
În vara anului 1925, din dispoziția primarului, Gheorghe Ghițulescu s-a ocupat de ridicarea unei cruci de stejar în Grădina Publică, pe locul unde era fântâna în care au fost găsiți cei patru cercetași morți în timpul războiului.
În acea perioadă, Gheorghe Ghițulescu deținea funcția de șef al Serviciului de Stare Civilă Tecuci. În respectiva dispoziție, primarul îi comunica inclusiv dimensiunile piedestalului (lățime pe toate laturile de 0,80 m și înălțime de 0,50 m) și faptul că latura dinspre Grădina Publică trebuia să fie înclinată, deoarece pe ea urma să fie montată o placă de marmură „ce va purta data de 1916-1917”. La final, se menționa că „asupra inscripțiunii de pe marmura mare, vă vom comunica ce urmează a cuprinde. Dacă suma de 500 lei nu va fi suficientă, ne veți mai cere, pentru că întreaga cheltuială ne privește pe noi personal”.
În răspunsul său, Gheorghe Ghițulescu consemna:
„Primind ordinul Dvs. 3200/925 relativ la facerea piedestalului și crucei de stejar în grădina publică, pe locul unde era fântâna, am luat măsuri ca din suma de 500 lei ce am primit odată cu sus numitul ordin să execut această lucrare: țin să vă aduc la cunoștință că fântâna, fiind astupată de anul trecut, pământul este înfoiat și pentru a face piedestalul în dimensiunile arătate, trebuie să îngrop pe marginile sănătoase ale fântânei și la o adâncime de 50 cm doi stejari groși, în lungime de 4 m, așezați orizontal cu gura fântânii. Pe acești stejari să fac o fundație de cel puțin 40 cm până la nivelul pământului, peste care să fie turnat piedestalul care să susțină crucea. Deci vă rog să binevoiți a aproba lucrarea în acest sens și a se da ordin ca ni se pună la dispoziție doi stejari din depozitul Comunei”.
Conform rezoluției de pe document, solicitarea a fost aprobată de primar, iar inaugurarea monumentului a avut loc în noiembrie 1925.
Pe lângă aceste două monumente, au existat și alte inițiative de cinstire a cercetașilor morți la Tecuci în timpul Primului Război Mondial. Una dintre acestea viza ridicarea unui „Mausoleu cercetășesc” la subsolul catedralei din Tecuci. Într-un apel publicat în 1938 se menționa:
„Primul popas al unei armate ostenite de luptă a fost la Tecuci. Căci aici s-au oprit cei cari nu mai puteau înainta; aici s-a făcut începutul înoirii unei armate ostenite de lupte grele. Aici o populație de refugiați îngroziți a aflat primul popas. Dar mai ales aici s-a sfârșit și pentru totdeauna firul vieții a peste 3000 de tineri, contingentul 1919—1920, feciori mândri de olteni și de munteni sprinteni, porniți de la șanurile părintești în căutarea unei zări de mântuire. Iarna 1916—1917 i-a răpus prin frig și prin foame, dar mai ales prin grozavă boală. 1874 dintre aceștia odihnesc în groapă comună, iar ceilalți, risipiți fără nume, printre mormintele tecucene din cimitirul orașului. Cândva am turnat în bronz și am așezat într-o modestă piață chipul Cercetașului în amintirea lor, foști cei mai mulți cercetași; am închis cu gard și am însemnat printr-un monument de stejar locul lor de odihnă; Primul Cercetaș, Regele Țării, a cinstit cu prezența Sa, atunci, inaugurarea și s-a plecat în fața mormântului comun. Astăzi, când urmele cele dintâi se șterg și când anii aștern uitare pe cercetași, nu se cade să piară; am crezut și luptăm să cinstim aceste oseminte sfinte, așezându-le într-o criptă, sub altarul Catedralei noi a orașului Tecuci, căreia îi vom adăuga supranumele de Mausoleu cercetășesc”.
Din păcate, înălțarea acestui „imn de slăvire celor trei mii de morți ai durerii și ai jalei noastre” nu a mai fost înfăptuită, osemintele fiind depuse la subsolul catedralei.
Gheorghe Ghițulescu a fost și inițiatorul și conducătorul lucrărilor de ridicare a Monumentului Eroilor Ceferiști din Tecuci, proiect conceput de sculptorul Athanasie Constantinescu de la Școala Superioară de Arte și Meserii din București.
Actul comemorativ publicat în 1935 în „Curierul Tecuciului”, identic cu cel din sulul nr. 7/1927 de la B.A.R., menționa:
„În al zecelea an de când micul regat al României a intrat în marele Război Mondial -1916 – care a adus unirea tuturor românilor sub un singur rege…”.
Totodată, inscripția de pe monument începe cu „În al 12-lea an…”, ceea ce ar indica că lucrările au fost finalizate în 1928.
Pe 5 septembrie 1928, într-un articol din ziarul „Viitorul” privind problemele edilitare ale orașului, se menționa:
„În fața gării se ridică falnic monumentul eroilor tecuceni, monument care va fi curând terminat”.
La sfârșitul lunii octombrie 1928, comitetul care se ocupa de ridicarea monumentului eroilor ceferiști morți în război anunța că dezvelirea va avea loc pe 8 noiembrie 1928, orele 10 dimineața, rugând familiile eroilor să participe la solemnitate.
Șapte ani mai târziu, Gheorghe Ghițulescu semnala că „la terminarea monumentului, s-au ivit neînțelegeri între dl. Ing. Leon – șeful secției Tecuci și inspectorul de atunci Avram Gorga”, astfel că „monumentul nu a putut fi sfințit” nici atunci și nici în anii ce au urmat.
În 1935, autoritățile locale doreau să „sfințească monumentul la 26 octombrie, când orașul nostru va îmbrăca haina de sărbătoare, la această dată urmând a se face sfințirea muzeului arheologic comunal și sfințirea monumentului lui Spiru Haret”, însă Inspectoratul C.F.R. Galați nu și-a dat acordul, care era obligatoriu, fiindcă monumentul era ridicat pe terenul căilor ferate.
În această situație, inițiatorul monumentului a făcut apel la directorul ziarului „Curentul” pentru „a interveni pe calea publicității pentru a înceta acest scandal și ca direcția generală să dea ordin ca sfințirea monumentului să se facă irevocabil la 26 octombrie a. c.”. Precizăm faptul că ceremoniile de „sfințire” ale muzeului și ale bustului lui Spiru Haret au fost organizate pe 21 noiembrie 1935, însă cea de la monumentul eroilor ceferiști nu a mai avut loc..
(Daniel Bradea, Contribuții la istoria orașului Tecuci, Editura StudIS, Iași, 2021).
