Rivalitatea politică dintre conservatori și liberali în Tecuci la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. O privire asupra presei vremii
1. Preambul. Două influente familii de
mari proprietari funciari, Anastasiu și Cincu, dețineau controlul asupra
principalelor resurse economice ale orașului și județului Tecuci, exercitând
totodată o autoritate considerabilă în deciziile administrative. Rivalitatea dintre
cele două familii se manifesta atât în plan economic, cât și politic: în timp
ce familia Anastasiu era afiliată liberalilor, familia Cincu susținea conservatorii.
Influența
acestora asupra dezvoltării sociale și economice a Tecuciului a fost esențială,
deși sursele referitoare la viața și activitatea membrilor lor sunt puține și
fragmentare. Dacă familia Cincu a fost deja analizată într-o lucrare anterioară,
în cele ce urmează vom reveni asupra acesteia, în contextul relației de opoziție
cu familia Anastasiu.
Din
cauza precarității surselor documentare (fie inedite, fie publicate) ziarele
rămân principalul instrument de investigare a evenimentelor și atmosferei
epocii. La trecerea dintre secole, presa din România era deja bine reprezentată,
publicațiile vremii constituind veritabile izvoare de informație istorică.
La
Tecuci, însă, în perioada 1875–1914, numărul publicațiilor apărute a fost modest
– aproximativ 42 de titluri (inclusiv reviste culturale, ziare politice și
buletine informative) – în contrast cu orașele vecine: Galați (circa 300 de titluri),
Focșani (180), Bârlad (80). Cu toate acestea, examinarea presei tecucene oferă
informații limitate privind climatul social și stilul de viață din acea vreme.
Majoritatea publicațiilor
locale aveau caracter politic și apăreau săptămânal, dar cele mai multe au avut
o existență efemeră, fiind lansate în preajma alegerilor și dispărând după doar
câteva numere sau luni de activitate. Conținutul lor era dominat de polemici partizane,
dispute între facțiuni și campanii electorale prelungite, în detrimentul
relatărilor despre viața cotidiană a orașului[1]. De regulă, ziarele
apăreau în tandem: unul susținut de conservatori, celălalt de liberali. Astfel,
în 1877 a fost lansat ziarul conservator Aurora[2], contrabalansat de Curierulu de Tecuci[3], tribuna locală a
Partidului Liberal aflat la guvernare. În 1899, conservatorii au fondat Tecuciul[4], iar liberalii au răspuns cu Voința Tecuciului[5].
În
lipsa unei prese locale consolidate, actorii politici din Tecuci apelau frecvent
la publicațiile centrale pentru a-și exprima opiniile sau a răspunde adversarilor.
Conservatorii preferau Epoca[6], în timp ce liberalii se regăseau în paginile Voinței Naționale[7], organul oficial al partidului. Printre alte
publicații naționale care reflectau aspecte ale vieții politice din orașul de
pe Bârlad se numărau Adevărul,
Lupta, Românul, România Liberă, Telegraphul, Timpul, Dimineața ș.a.
2. Descrierea orașului. Înainte
de a analiza informațiile furnizate de presă, este utilă o prezentare a imaginii
Tecuciului în perioada analizată. O descriere a orașului a fost identificată
într-o introducere la o cronică judiciară despre o bandă de hoți, publicată în
ziarul Telegraful din
18 octombrie 1884. La acea vreme, la fel ca și în prezent, atenția cititorilor
era atrasă în mod deosebit de astfel de evenimente. Redăm în continuare un fragment din articolul
respectiv, care oferă o perspectivă interesantă asupra localității:
„Sunt unele locuri din ţară unde nici ziare existând, nici corespondenţi de
ziare, ca în alte părţi de lume... totul se poate petrece şi întâmplă, fapte de
tot felul se pot împlini, fără ca lumea să audă, să ştie ceva. Unul din aceste
colţuri e şi Tecuciul, cu 10.000 de locuitori, o uliţă mare comercială, compusă
din vreo sută cincizeci de prăvălii, care mai de care mai mică, o gară mai mult
de trecere, câteva uliţi şoseluite, un turn de foc unic în felul lui la noi în
ţară. Iată Tecuciul.
Ceea ce face cinste însă acestui oraş e următorul lucru caracteristic: din toate casele boiereşti, prăvălii etc., cele mai frumoase şi bine zidite sunt şcolile. De altfel, orăşelul nu e urât. Este aproape o grădină mare, sau mai bine o pădure. Având nenorocul de a arde aproape cu desăvârşire de o mulţime de ori, căsuţele sunt mici, dar noi mai toate şi frumuşel clădite. Iubitorii bachicelor băuturi, cari se împacă cei mai mulţi atât de bine cu aerul curat, cu verdeaţa şi cu singurătatea, lucruri predominante în Tecuci, pot trăi bine în acest orăşel. Nicoreştii, una din podgoriile renumite în ţară, e cale de o jumătate de ceas de Tecuci, iar vinul e ieftin de tot’’[8].
Într-un articol publicat în revista Literatură și artă română, cu douăzeci şi cinci de ani mai târziu, oraşul Tecuci era descris astfel: „Tecuciul e unul din oraşele mici ale Moldovei (căci numărul locuitorilor săi abia trece de 10.000), dar, cu toată micimea lui, acest oraş are frumuseţile şi avantajele lui. Străbătut de la nord la sud de cele două artere principale — strada propriu-zis comercială spre răsărit, şi strada proprietarilor şi a autorităţilor spre apus — vânturile de la nord îi prefac necontenit aerul, aşa că Tecuciul e unul din oraşele cele mai sănătoase şi mai plăcute ca temperatură din ţară. La aceasta ajută încă şi casele sale cari, fiind rari şi înconjurate toate de mari grădini pline de arbori, îi purifică atmosfera şi întreţin vara mai ales o răcoare plăcută, parfumată de plante. Sunt unele serii cu adevărat ideale în oraşul Tecuci. Străzile sale sunt drepte, pavate bine, cu trotuare în dale mari de piatră şi întreţinute foarte curat. [...]
Între cele două artere principale
se află piaţa mare, care e largă şi pătrată şi în mijlocul căreia stă turnul de observaţie al pompierilor, o
clădire înaltă, cum puţine din oraşele noastre au. Intrând de la gară,
călătorul străbate mai întâi Bulevardul Elisabeta, umbrit de arbori, şi ajunge
cu el în inima oraşului, în faţa Tribunalului care e o frumoasă clădire modernă,
pe şoseaua Carol I.
Luând-o la stânga,
avem pe dreapta grădina publică, în care se află un pavilion-restaurant, şi un
altul, pe o movilă, destinat muzicii, şi unde publicul care umple grădina e
delectat, până târziu, de cântecul orchestrei locale şi al bandei militare care
răsună peste tot oraşul în liniştea serii. La dreapta grădinii publice, dinspre
piaţă, e Teatrul oraşului, o clădire mare, în care se dau reprezentaţii şi
concerte de artiştii trecători. În faţa grădinii, pe şosea, se află casa frumoasă
a lui Take Anastasiu, fost prefect timp îndelungat. Ceva mai încolo, tot pe
stânga, e primăria, în stil românesc, făcută de arhitectul Maimarol. De aici
încep, pe o parte şi pe alta a străzii, casele particulare, înconjurate de
grădini, mergând până la marginea oraşului, unde se sfârşesc cu vila Papadopol-Calimah,
în stil de chalet elveţian. Ea se zăreşte, dincolo de perdeaua unui lung şir de
plopi bătrâni, într-o curte imensă. Într-însa Tecuciul a avut pe vremuri
punctul cel mai intensiv de viaţă socială. Stăpâna ei, doamna Amelia Papadopol
Calimah, născută Plitos, coborâtoare din familia postelnicului Plitos, era o
femeie plină de farmec şi bună muzicantă, la care se strângea regulat în
fiecare seară toată elita oraşului Tecuci. Aici a citit mult regretatul
Dimitrie C. Olănescu primele sale poezii de tinereţe, pe când n-avea decât 25
de ani; aici a recitat sentimentalul poet Teodor Şerbănescu unele din
amoroasele sale stihuri. Poetul era născut în Tecuci şi se speră că în curând
oraşul îi va ridica un bust în grădina publică. Hotelurile şi restaurantele
oraşului sunt bune. Trăsurile, curate şi ieftine. Gimnaziul, o clădire nouă, e
frecventat de mulţi şcolari. Sunt, apoi, două regimente în garnizoană, iar
viaţa în genere e plăcută şi liniştită. Uliţa mare, numită strada Ştefan cel Mare,
este toată alcătuită din magazine comerciale, începând dela biserica Sfinţii Voievozi
şi mergând drept până la biserica Sf. Dumitru. În partea oraşului dincolo de
apa Bârladului, pe care trece un pod de piatră, erau altădată mai multe locuri
de petrecere, ca: grădina Chihaia, grădina Neamţului, plină de flori, via
Protopopului, cu arborii ei seculari”[9].
În general, ambele texte transmit impresia unui oraș mic şi plăcut, dar nu foarte dezvoltat din punct de vedere economic sau social.
[1]Ionel Necula, Uricar la
poarta Moldovei de Jos, vol. IV,
Editura GRAPHO-PRESS, Tecuci, 2013, p. 24.
[2] ,,Aurora”, apare
la Tecuci până la 16 noiembrie 1877 (anul I, nr. 16) ; săptămânal, în format 42
x 27 cm.; anul 28 lei, nr. 25 bani; redactor și proprietar D. Chebapci; apărut
la Tipografia Română Galați. Alte tipografii; ,,Ghimpele”, București, 24 iulie
1877; ,,Familia”, Pesta, 21 aug./ 2 sept. 1877; ,,Presa”, București, 19 iulie
1877. (Nerva Hodoș, Al. Sadi Ionescu, Publicațiunile periodice românești. Catalog
alfabetic 1820-1906, Tom I, Librăriile
Socec, București, 1913, p. 57; Marian Petcu, coord., Istoria jurnalismului
în date. Enciclopedie cronologică, Editura Polirom, Iași, 2002, p. 1890).
[3] ,,Curierulu de Tecuci”,
a apărut la Tecuci în perioada sept 1877 -? 1878. Tipărit la tipografia ,,Romanulu”
București, 18 sept., 15 oct., 1 și 15
nov., 20 dec. 1877; ,,Presa” București, 22 sept. 1877; ,,Telegraphul”
București, 11, 16, 22 oct, 2 și 17 nov. 1877 și 1 ian. 1878). Conform Nerva Hodoș,
Al. Sadi Ionescu, op. cit., p.178.
[4] ,,Tecuciul”, 1899,
apărea de două ori pe săptămână sub direcția unui comitet; această serie a avut
o orientare conservatoare (,,Tecuciul”, anul 1, nr. 6, vineri 2 aprilie 1899).
[5],,Voința Tecuciului”,
organ național liberal. A apărut în perioada dec. 1899 – 4 febr. 1900, o dată
pe săptămână. Director și proprietar Thoma M. Drăgulinescu. Tipărit la ,,Aurora”,
Gh. A. Diaconescu (Focșani). Au fost scoase 8 numere (Nerva Hodoș, Al. Sadi
Ionescu, op. cit., p. 797.)
[6],,Epoca”, ziar
conservator, apărut la București, în perioada 16.11.1885-14.06.1889 și 2.11.1895
– 22.11.1916. Director politic - Grigore G. Peucescu, prim-redactor Barbu
Ștefănescu Delavrancea (Nerva Hodoș, Al. Sadi Ionescu, op. cit., p. 241).
Reapare la Iași, fondat de Nicolae Filipescu, între 18.09 și 1.12.1918, după care
s-a mutat la București de la 2.12.1918 (George Băiculescu, Georgeta
Răduică, Nenila Onofrei, Publicațiile
periodice românești, Tom II 1907-1918 și
supliment 1790-1906, Ed. Academiei R.S.R., București, 1969, p. 231). În perioada ianuarie 1919 - august
1923 apare cu titulatura ,,Ediția de Capitală”. În perioada 1926-1929 a apărut
cu intermitențe, iar din decembrie 1930
continuă până în 1938. Fondator Nicolae Filipescu, director Grigore N.
Filipescu (Gabriel Ștrempel coordonator,
Publicațiile periodice românești, Tom IV, Catalog alfabetic: 1925-1930,
Editura Academiei Române, București, 2003, p. 360).
[7],,Voința Națională”, ziar național liberal, apărut la București, 10.07.1884 - 13.04.1914 (George Băiculescu, Georgeta Răduică, Nenila Onofrei, op. cit., p. 741).
[8] ,,Telegraful’’, anul XV, nr. 3720, 18 oct. 1884, p. 2.
[9] A. Costin, Orașul Tecuci,
în ,,Literatură și artă română”, anul 13, nr. 4-6, 1909, p. 112-121.
