Infanteriștii tecuceni în luptele pentru apărarea Dobrogei
La 27 august 1916, Batalionul IV / Regimentul 24 Infanterie Tecuci și Batalionul IV / Regimentul 64 Infanterie Tecuci au fost integrate în Brigada 6 Mixtă, unitate ce făcea parte din Divizia 19 Infanterie, comandată de generalul de brigadă Nicolae Arghirescu.
După cinci zile consecutive de marșuri, la 1 septembrie 1916, întreaga divizie ajunsese la aproximativ 20 km de Bazargic. Brigada 6 Mixtă se afla la sud de Caraomer, după ce parcursese, în marș forțat, 121 km în decurs de 55 de ore. În acest interval, brigada a angajat lupta de la Cocimar și a executat numeroase atacuri, nejustificat întrerupte, care au contribuit la uzarea moralului trupelor române în fața unui adversar inferior numeric.
La 3 septembrie 1916, Brigada 6 Mixtă a reușit să pătrundă aproximativ 8 km în spatele diviziei de cavalerie bulgare, însă a primit ordin de retragere spre Caraomer (Negru Vodă). Operațiunea s-a desfășurat în condiții extrem de dificile, iar trupele române au suferit pierderi considerabile, înregistrând peste 1.652 de oameni morți, răniți și luați prizonieri. Cu toate acestea, ostașii brigăzii au dat dovadă de tenacitate, reușind ca, în cursul nopții de 3/4 septembrie, să ajungă la circa 26 km nord-est de Bazargic.
Documentele epocii au consemnat și numele unor eroi proveniți din localitățile fostului județ Tecuci, care s-au jertfit în luptele pentru apărarea Dobrogei. Îi amintim aici pe: Albu Șt. Gheorghe – sergent; Bejan Ioan, Zlotu Gheorghe – caporali; Bălan Ioniță, Bulancea C. Ioan, Cucoș Ioan, Corneliu Atanasiu, Dumitru Gh. Ioachim, Ghiță Mardare, Ioniță Munteanu, Petrache Oprea, Lazăr Gheorghe, Lupașcu Dima, Moroșan P. Ioan, Zaharia Ion – soldați (Regimentul 64 Infanterie); Bulgaru Gh. Nicolae, Bogdan V. Vasile, Chiscop V. Ioan, Cerembli Ioan, Mihalache Cornel, Manolache Bratu, Onea Gheorghe, Toader Gh. Florea – soldați (Regimentul 24 Infanterie).
La mijlocul lunii septembrie 1916, Divizia 19 Infanterie avea efectivele reduse la jumătate, după ce purtase lupte aproape zilnic. În aceste condiții, s-a procedat la o primă reorganizare a diviziei, în urma căreia cele două batalioane ale regimentelor tecucene au fost integrate, alături de Batalionul IV al Regimentelor 12 și 52 Infanterie, în cadrul Regimentului 39 bis Infanterie. Acesta, împreună cu Regimentul 39 Infanterie, a constituit Brigada 5 Mixtă din cadrul Diviziei 19 Infanterie.
Ca urmare a pierderilor continue, la 13/26 octombrie 1916 a avut loc o nouă reorganizare, Divizia 19 Infanterie fiind contopită cu Divizia 9 Infanterie. A rezultat astfel Divizia 9/19 Infanterie, trimisă ulterior pe frontul din zona Argeșului. În pofida tenacității și spiritului de sacrificiu cu care au luptat majoritatea trupelor, inclusiv cele două batalioane tecucene, din rândul cărora numeroși ostași și-au vărsat sângele în bătăliile de pe valea Neajlovului, unitățile, copleșite de inamic, au fost silite să se retragă peste râul Argeș. Din cei 16.000 de oameni pe care Divizia 9/19 îi avea la începutul bătăliei, la 4 decembrie 1916, pe linia Argeșului, abia au mai putut fi strânși aproximativ 4.000. După Bătălia pentru București, desfășurată între 22 noiembrie / 4 decembrie 1916, rămășițele trupelor Diviziei 9/19 (denumite ulterior Brigada Mihăescu) au intrat în componența Diviziei 21 Infanterie.
Fapte de eroism, curaj și sacrificiu ale ostașilor tecuceni pe frontul din Dobrogea. Iată câteva relatări referitoare la faptele de arme ale celor două batalioane din regimentele tecucene, aflate în compunerea Brigăzii 6 Mixtă.
Această brigadă a cucerit, în dimineața zilei de 21 august 1916, localitatea Cocimar. La ora 14 însă, batalioanele IV din Regimentele 50 și 94 Infanterie, împreună cu un divizion de artilerie din Regimentul 17 Artilerie, s-au retras la Karapelit. Drept consecință, cele două batalioane din Regimentele 23 și 52 Infanterie, rămase la Cocimar, au fost surprinse și măcelărite de 3–4 escadroane bulgare, care au atacat cu violență pozițiile românești. La rândul lor, unitățile aflate în retragere spre Karapelit au fost atacate de alte 3–4 escadroane (probabil din Regimentul 1 Cavalerie „Maria Luiza”) ale cavaleriei bulgare, fapt ce a provocat panică în rândul trupelor române.
Generalul Romulus Scărișoreanu remarca sângele rece de care a dat dovadă locotenentul Cârlan, comandantul unei companii din Batalionul IV / Regimentul 64 Infanterie Tecuci, care a reușit să limiteze, în parte, violența atacului cavaleriei bulgare: „În adevăr acest locotenent, având comanda companiei din coada coloanei ce mergea spre Karapelit, intervine cu multă energie și întorcând-o cu fața spre inamicul ce se găsea la aproximativ 800 de metri depărtare, deschizând focul, oprește elanul acestei cavalerii, care cu cadavrele cailor și călăreților ei, o parte acoperă câmpul de luptă, iar restul se retrage în dezordine spre Sud”.
Un soldat de origine română din Regimentul 7 Infanterie Preslav (Divizia a 4-a, Armata a III-a bulgară) descrie astfel această confruntare: „Am mers ceva mai înainte și am găsit o companie sau mai mulți soldați români din Reg. No 64 Tutova [Tecuci n. D. B.] în niște locuri cu porumb necules. Aceștia, văzându-se înconjurați de cavaleria inamică, a început a lupta vitejește. Era un sublocotenent sau locotenent de care s-au mirat și bulgarii de tactica și vitejia ce a avut-o acest brav ofițer. Cavaleria bulgară fiind la atac, noi, infanteria, stam și priveam, nefiind cu putință a trage foc. Acest brav ofițer, cu sabia în mână, văzându-se înconjurat de cavaleria inamică, a pus pe linia I-a de soldați culcați, a doua în genunchi, a treia în picioare, a patra stânga împrejur și au nimicit 100 de cai și soldați. Vedea bine că sunt înconjurați nu numai de cavalerie, dar și de infanterie, și tot s-a luptat până în ultimul ceas, când au fost nimiciți cu toții de sabia vrăjmașă. Am văzut un sergent, căzut, rănit grav, de nu se mai putea scula în picioare, cum s-a târât pe pântece până la o armă ce era în apropierea lui. A luat arma și în starea în care se afla a doborât încă 2 soldați bulgari și un cal, până a fost văzut și spăngiuit de alți bulgari”.
Această relatare provine din manuscrisul lui Nicolae Ș. Șucu, Viața unui român din Bulgaria între anii 1908–1918, păstrat la Secția de manuscrise a Academiei Române.
Menționăm că, în urma atacului bulgar, unele subunități ale Brigăzii 6 Mixtă au reușit să se salveze, „trecând în fugă spre Karapelit… pune în panică oamenii de la trăsurile trenurilor regimentale… și în cea mai mare dezordine se angajează într-o fugă nebună pe șoseaua Karapelit–Bazargic”.
Patrulele de recunoaștere trimise de generalul Scărișoreanu au confirmat faptul că bulgarii au suferit pierderi semnificative ca urmare a focului companiei din Regimentul 64 Infanterie Tecuci. De altfel, cavaleria bulgară s-a retras în direcția din care declanșase atacul, în spatele ei aflându-se trupe de infanterie.
Acțiunea companiei din regimentul tecucean a fost cu atât mai meritorie cu cât aceasta era alcătuită din „oameni care nu aveau nicio pregătire” militară. Într-o situație similară se aflau, de altfel, toate batalioanele brigăzilor mixte, motiv pentru care comandamentul diviziei emitea ordine ce conțineau „recomandațiuni care impuneau capitole întregi în instrucția acestei trupe… în al cărei suflet demoralizarea pătrunsese chiar de la începutul războiului”. În acest context, generalul Scărișoreanu oferea drept exemplu cele două batalioane (Batalionul IV din Regimentele 11 și 24 Infanterie) din Brigada 6 Mixtă, care suferiseră eșecul de la Karapelit și aveau moralul scăzut. Înaintea atacului de la Carachioi, generalul le-a adresat un discurs prin care făcea apel la patriotism și spirit de sacrificiu, încheiat cu fraza: „Cu vitejia noastră și ajutorul lui Dumnezeu, sigur victoria va fi a noastră”. Potrivit lui Scărișoreanu, după această cuvântare, trupa s-a descoperit, a început să se închine, iar toți se rugau: „Ajută-ne Doamne și fă pace”.
Lucrările apărute după război consemnau că înfrângerea din luptele purtate în Dobrogea s-a datorat atât lipsei de pregătire a trupelor, cât și „defecțiunii morale produse în unele unități”, care au fugit din fața inamicului într-o retragere dezordonată. Un exemplu de eroism, alături de compania din Regimentul 64 Infanterie Tecuci, l-a constituit Regimentul 79 Infanterie, format aproape în întregime din rezerviști vârstnici. Acest regiment a luptat în sectorul central al capului de pod de la Turtucaia cu devotament și spirit de sacrificiu, pierzând, într-o singură zi, 46 de ofițeri morți și răniți și peste 3.000 de soldați morți și răniți.
(Daniel Bradea, Contribuții la istoria orașului Tecuci, Editura StudIS, Iași, 2021, p. 154–157).
