TECUCIUL ÎN VREMEA CIUMEI ROȘII
Jaful provocat de trupele de ocupație ale
Armatei Roșii
Orașul Tecuci a
avut de înfruntat, de-a lungul veacurilor, în repetate rânduri, vicisitudinile
istoriei. În anul 1877 a fost practic ocupat de trupele țariste[1], iar patru
decenii mai târziu a fost supus bombardamentelor germane[2]. Ulterior,
locuitorii orașului au îndurat privațiunile specifice celui de-Al Doilea Război
Mondial, precum și bombardamentele americane din vara anului 1944. Cu toate
acestea, nimic nu se poate compara cu suferințele care au urmat după ocuparea
Tecuciului de către armata sovietică.
Trupele Armatei
Roșii și-au făcut simțită prezența pe teritoriul orașului Tecuci încă de la
sfârșitul lunii august 1944. Semnificația acestei prezențe este ilustrată în
mod elocvent de documentele de arhivă. Încă din zilele de 23 și 24 august 1944,
ostașii sovietici intrați în oraș s-au dedat jafurilor și furturilor din avutul
populației. Localnicii au fost profund marcați de rapacitatea și violența
noilor ocupanți, cu atât mai mult cu cât aceștia se prezentau sub masca
„eliberatorilor”, a „prietenilor” și a „aliaților”.
Ostași ai
armatei sovietice aflați în trecere prin oraș, în zilele de 23 și 24 august
1944, au devastat atelierul mecanic aparținând lui Ferdinand Fighel (str. Carol
nr. 56 bis), de unde au sustras mai multe utilaje și unelte, automobilul
proprietarului, precum și două camioane încărcate cu scule și materiale[3].
O parte dintre
trupele sovietice care au ocupat orașul au cantonat în locuința preotului Anton
Lucian[4], situată pe strada Turtureanu nr. 6. De aici au fost furate numeroase
bunuri de uz casnic și gospodăresc, evaluate la suma totală de 1.628.800
lei[5]. În noaptea de 26/27 august 1944, soldații sovietici l-au împușcat
mortal pe Panaite Dragu, locuitor al cartierului Bulevard. Ulterior, văduvei
sale, Maranda Panaite Dragu, i-au fost luați de către sovietici cei doi cai și
căruța[6].
În acele
vremuri, unul dintre cei mai bogați locuitori ai orașului era Alexandru P.
Anastasiu. Casa acestuia, situată pe strada I. G. Duca nr. 2, a fost ocupată de
trupele sovietice încă din 25 august 1944, fapt care l-a constrâns pe
proprietar să locuiască temporar la C. Petroiu, pe strada Catedralei nr. 14[7].
Din gospodăria devastată au fost sustrase bunuri în valoare de 73.286.400 lei.
Lista impresionantă a obiectelor „ridicate” din imobilele situate pe străzile
I. G. Duca nr. 2 și Carol I nr. 75 se întinde pe mai multe pagini și cuprinde,
între altele: un automobil marca Delage, cu șase cilindri și o putere de 80–100
CP; un atelier de reparații auto complet utilat; o motocicletă; două biciclete;
arme de vânătoare; un pian marca Blüthner; opt tablouri; acțiuni bancare;
titluri de rentă; trei ceasuri din aur și două din argint; mobilier;
îmbrăcăminte; blănuri; bijuterii; precum și cantități considerabile de vin,
coniac și rachiu etc.[8].
Sovieticii au „împrumutat”
de la locuitori căruțe, cai, porci, vite, cereale și obiecte de uz casnic. Spre
exemplu, din locuința Floricăi Stela Bruner au fost furate de trupele sovietice
intrate în Tecuci numeroase bunuri, dintre care se pot menționa: 1.200 de
volume de cărți; 11 tablouri aparținând unor pictori consacrați (Sabin Pop,
Soroceanu, Doru Ionescu, Grăsescu etc.); obiecte din argint și aur; un ceas cu
pendulă; trei vaci; un cal; o căruță; 32 de găini; 25 de curci; șase curcani;
18 rațe; 4.000 kg de porumb; trei căpițe de fân; lenjerie și articole de
îmbrăcăminte[9]. Paraschiva Radu (str. Lăpușneanu nr. 14) a reclamat devastarea
locuinței și furtul mai multor bunuri și obiecte casnice[10]. Lui Alexandru
Gheorghiu (str. Unirii nr. 4), în urma evenimentelor din 23 august și 3
septembrie 1944, i-au fost devastate casa și prăvălia, din care au fost furate
mai multe butoaie cu vin. Totodată, au fost prădate brutăriile pe care le
deținea pe străzile I. G. Duca nr. 24 și I. C. Brătianu nr. 18, prejudiciul
fiind estimat la 1.600.000 lei[11].
Jafurile și
furturile din avutul populației deveniseră un fapt obișnuit. Leon Aronzohn a
reclamat că, în urma evenimentelor din ultimele zile ale lunii august 1944, mai
mulți soldați sovietici necunoscuți i-au devastat prăvălia și locuința[12]. De
asemenea, lui Ganea Vasile i-a fost sustras ceasul de mână, în valoare de
60.000 lei, precum și alte bunuri[13]. Exemplele pot continua: comerciantului
Aizic Zeilic, domiciliat pe strada Ștefan cel Mare nr. 21, i-a fost prădat
magazinul de coloniale și băcănie[14], iar din magazinul Federalei „Unirea”,
situat pe strada Mihail Kogălniceanu, soldații sovietici au furat cantități
importante de mărfuri și cereale (1.603 kg grâu, 800 kg ovăz, 11.569 kg porumb,
36.000 kg fasole)[15].
Armata sovietică
a ridicat bunuri materiale fără documente justificative de la instituțiile
publice din oraș și din județul Tecuci. Valoarea acestora s-a ridicat la
1.468.429.165 lei pentru orașul Tecuci, 1.699.200 lei în plasa Podu Turcului,
6.572.170 lei în plasa Ivești, 875.000 lei în plasa Stănișești, 18.161.965 lei
în plasa Nicorești și 6.680.788 lei în plasa Homocea. Valoarea totală a
bunurilor rechiziționate și confiscate de trupele sovietice, în perioada 23
august – 2 noiembrie 1944, pe întregul județ Tecuci, a fost de 1.502.718.308
lei[16].
Trupele
sovietice au luat, fără documente sau plată, bunuri și materiale aparținând
autorităților publice sau particularilor din județ: 2.277 de cai, 1.862 de
bovine, 13.009 ovine, 1.492 de porci, 10.842 de păsări, 3.113.829 kg de
cereale, 1.313 stupi de albine, 1.426.190 kg de furaje, 88 de aparate radio,
2.052 de vehicule de tracțiune, precum și îmbrăcăminte, încălțăminte,
carburanți, harnașament etc. Valoarea totală a acestora a fost estimată la
2.682.753.934 lei[17].
În toamna
anului 1944, comandamentul armatei sovietice a rechiziționat toate cerealele
din județ, inclusiv pe cele destinate însămânțărilor, considerate pradă de
război[18]. În acest context, Marele Stat Major al Armatei Române a emis
ordinul nr. 984.200 din 30 septembrie 1944, prin care armata, poliția și
jandarmeria erau obligate să se opună cu toată fermitatea, inclusiv prin
recurgerea la arme, tentativelor de jaf comise de soldați sovietici sau de
indivizi care purtau în mod fraudulos uniforma acestora. Documentul prevedea
trimiterea în fața Curții Marțiale a tuturor ofițerilor și ostașilor care nu ar
fi apărat până la sacrificiu bunurile statului aflate în paza lor[19].
Cu toate
acestea, măsurile adoptate de autoritățile române s-au dovedit ineficiente. Nu
a existat raport sau dare de seamă întocmită de Legiunea de Jandarmi Tecuci ori
de Poliția Tecuci în care să nu fie menționate fărădelegile comise de
sovieticii „eliberatori”[20]. Astfel, la 18 septembrie 1945, colonelul Doruș a
fost atacat și jefuit în gara Barcea de trei ostași sovietici[21]. La 21
septembrie 1945, „cinci ostași sovietici au plecat din stația Vameș spre
Liești, unde au jefuit populația”[22]. La 21 noiembrie 1945, un locotenent
sovietic dintr-un tren cu prizonieri germani staționat în gara Cosmești l-a
lovit și rănit grav la cap pe sergentul-major Dragomir Ioan[23]. În noaptea de
10 ianuarie 1946, doi ostași sovietici au pătruns în cazarma Legiunii de
Jandarmi Tecuci, de unde au sustras mai multe bunuri[24].
Un raport al
„Grupei Speciale” a Serviciului Special de Informații a relevat starea de
spirit alarmantă a populației, generată de faptul că elemente ale Armatei Roșii
provocau frecvent scandaluri și abuzuri. În aceste condiții, locuitorii
orașului și ai județului Tecuci au fost uneori nevoiți să riposteze. La 25
iulie 1945, în regiunea Șerbănești, a fost omorât ostașul V. A. Dunaev, al
cărui cadavru a fost găsit ulterior în râul Siret[25]. La 7 octombrie 1945, în
comuna Țepu, a avut loc o agresiune asupra militarilor sovietici[26]. Două luni
mai târziu, în comuna Munteni, un grup de ostași sovietici a fost bătut de
populație. În luna noiembrie 1945, pe raza aeroportului din Tecuci, a fost ucis
un ofițer sovietic, iar un caz similar s-a produs în luna octombrie 1945, în
cartierul Satu-Nou[27].
Agresiunile
îndreptate împotriva ostașilor sovietici, fie de către locuitori ai satelor,
fie de către elemente rămase din armata generalului Vlasov, soldate cu moartea
mai multor militari ruși, au atras nemulțumirea Comisiei Aliate de Control
pentru Aplicarea Armistițiului. În aceste condiții, la 3 noiembrie 1944,
Prefectura a ordonat comandantului Legiunii de Jandarmi, comandantului Poliției
Tecuci și pretorilor din județ organizarea de razii atât în oraș, cât și pe
teritoriul comunelor, pentru identificarea tuturor dezertorilor și a
militarilor cu situație neclară[28].
[1] Gen. Radu Rosetti, Operațiuni militare puțin cunoscute din
Războiul pentru Independență, în Analele Academiei Române, Memoriile Secțiunii
Istorice, seria III, tom XXVI, 1943–1944, p. 307.
[2] Serviciul Județean al Arhivelor
Naționale (SJAN) Galați, fond Primăria orașului Tecuci, dosar nr. 13/1917, f. 1–72.
[3] SJAN Galați, fond Primăria orașului
Tecuci, dosar nr. 26/1944, f. 74. La 25 august 1944 au pătruns în oraș unități de
tancuri și motorizate sovietice. În aceeași zi, pe strada Logofăt Tăutu, în
fața casei familiei Giovani Finchelștein, o mașină militară sovietică a
provocat moartea prin strivire a copilului Arolică Finchelștein, în vârstă de
11 ani (vezi și Ștefan Andronache, Tecuci
– Evenimente, monumente, instituții, personalități, publicații. Ghid,
ediție revăzută și adăugită, Biblioteca Municipală „Ștefan Petică”, Tecuci,
2001, p. 61).
[4] Preotul Anton Lucian deținea, de la 1 septembrie 1934, funcția de protoiereu al județului Tecuci.
[5] SJAN Galați, fond Primăria orașului
Tecuci, dosar nr. 26/1944, f. 32.
[6] Ibidem, f. 99.
[7] Soții Alexandru și Ecaterina Anastasiu,
importanți donatori ai orașului (au contribuit financiar la reclădirea
Teatrului județean și la ridicarea Catedralei „Sfântul Gheorghe”), au avut o
soartă tragică. Potrivit unui memoriu din anul 1995, o refugiată din Basarabia,
angajată ca paznic la catedrală, i-a denunțat trupelor sovietice, imediat după
ocuparea orașului, ca fiind cei mai bogați locuitori ai Tecuciului. Drept
consecință, cei doi au fost molestați și jefuiți, fiind alungați din propria
locuință și adăpostiți ulterior de o familie de evrei. Alexandru P. Anastasiu a
decedat la 6 februarie 1945 și a fost înmormântat în paraclisul din subsolul
Catedralei „Sfântul Gheorghe”, într-un mormânt care a rămas mult timp acoperit
doar cu pietriș (Vezi pisania din pridvorul
Catedralei «Sfântul Gheorghe» din Tecuci, precum și Ing. Ionescu Coman și Ec.
Nicolau Florica, Memoriu
privind pisania Catedralei «Sfântul Gheorghe» din Tecuci, adresat
protoiereului Vasile Râmfu, f. 7–8, probabil octombrie–noiembrie 1995).
[8] SJAN Galați, fond Primăria orașului
Tecuci, dosar nr. 26/1944, f. 58.
[9] Ibidem, f. 47.
[10] Ibidem, f. 53.
[11] Ibidem, f. 76.
[12] Ibidem, f. 104.
[13] Ibidem, f. 113.
[14] Ibidem, f. 160.
[15] Ibidem, f. 218.
[16] SJAN Galați, fond Prefectura județului
Tecuci, dosar nr. 127/1944, f. 10, 11, 15, 16.
[17] Ibidem, dosar nr. 133/1945, f. 1.
[18] Gheorghe Onișoru, Economie, societate
și abuzuri sovietice în România anilor 1944–1947, în Cercetări Istorice, XVI,
Iași, 1997, p. 374.
[19] SJAN Galați, fond Prefectura județului
Tecuci, dosar nr. 110/1944, f. 9.
[20] Prefectura județului Tecuci a transmis
rapoarte privind abuzurile soldaților sovietici inclusiv către Comisia Română
pentru Aplicarea Armistițiului de la București (Arhivele Naționale ale
României, Serviciul Arhivelor Naționale Istorice Centrale – SANIC București,
fond Comisia Română pentru Aplicarea Armistițiului, dosar nr. 272/1945).
[21] SJAN Galați, fond Legiunea de Jandarmi
Tecuci, dosar nr. 64/1945, f. 28.
[22] Ibidem, f. 27.
[23] Ibidem, f. 51. Menționăm că în orașul
Tecuci a funcționat un lagăr pentru prizonieri de război (SANIC București, fond
Comisia Română pentru Aplicarea Armistițiului, dosar nr. 1088/1945).
[24] SJAN Galați, fond Legiunea de Jandarmi
Tecuci, dosar nr. 64/1945, f. 59.
[25] Ibidem, f. 60.
[26] Ibidem, f. 63.
[27] Ibidem, f. 65.
[28] SJAN Galați, fond Pretura plășii
Ivești, dosar nr. 187/1945, f. 366. Documentul consemnează existența unor
informații potrivit cărora elemente rămase din armata generalului Andrei Vlasov
(comandant al „Armatei Ruse de Eliberare”, aflată în slujba Germaniei naziste
împotriva regimului stalinist), împreună cu soldați germani, desfășurau acțiuni
de tip partizani în anumite regiuni ale țării, atacând trupele sovietice și
terorizând populația civilă.
