Brigada 4 Roșiori Tecuci în campania militară
din toamna anului 1916
Unitățile militare din Tecuci și-au adus o contribuție importantă la vastul efort militar al întregului popor român pentru înfăptuirea idealului național. Acestea au fost angajate în principalele bătălii purtate de armata română, atât în campania anilor 1916–1918, cât și în operațiunile militare desfășurate pentru făurirea și apărarea României Mari (1918–1920).
Participarea tecucenilor și a locuitorilor fostului județ Tecuci la războiul de întregire națională s-a realizat, în principal, în cadrul marilor unități și unități militare existente la Tecuci: Brigada 4 Roșiori, Regimentul 6 Roșiori, Regimentul 11 Roșiori, Regimentul 24 Infanterie, Regimentul 64 Infanterie și Grupul 2 Aviație Tecuci. Dacă regimentele de infanterie au acționat în cadrul unor mari unități diferite, pe sectoare distincte de front, în funcție de evoluția operațiunilor militare și de concepția de întrebuințare a forțelor stabilită de Marele Cartier General, regimentele de roșiori, componente ale Brigăzii 4 Roșiori din cadrul Diviziei 2 Cavalerie, au luptat în mod constant în același sector de front. O situație particulară este reprezentată de cele două batalioane ale regimentelor de infanterie tecucene, integrate în Brigada 6 Mixtă din cadrul Diviziei 19 Infanterie, care au participat la luptele pentru apărarea Dobrogei și la Bătălia pentru București.
Brigada 4 Roșiori Tecuci a constituit o mare unitate de cavalerie, formată la 14/27 august 1916, prin mobilizarea unităților și subunităților existente în timp de pace. Din compunerea brigăzii făceau parte Regimentul 6 Roșiori Tecuci și Regimentul 11 Roșiori Tecuci. Garnizoana de reședință era stabilită în orașul Tecuci. La începutul războiului, brigada era comandată de colonelul Nicolae Botea și dispunea, la mobilizare, de un efectiv de aproximativ 2.000 de oameni. Brigada făcea parte din Divizia 2 Cavalerie (comandant – general de brigadă Gheorghe Basarabescu) și se afla în subordinea Armatei de Nord (comandant – general de divizie Constantin Prezan).
La debutul campaniei, unitățile regimentelor tecucene care alcătuiau brigada au fost concentrate la Onești, de unde s-au deplasat în zona Târgu Secuiesc pentru îndeplinirea misiunilor de cercetare și de preluare a depozitelor inamice. În intervalul 18 august – 2 septembrie 1916, brigada a cantonat în satul Tinoasa (Kezdisárfalva), comuna Lunga, județul Covasna, după care a participat la acțiunile de luptă ale Diviziei 2 Cavalerie, desfășurate inițial pe valea Oituzului și ulterior pe valea Oltului, precum și pe pantele Munților Harghitei. În faza finală a ofensivei, Brigada 4 Roșiori Tecuci, alături de celelalte regimente ale Diviziei 2 Cavalerie, s-a regrupat în zona Miercurea Ciuc – Jigodin – Leliceni, pe flancul stâng al Armatei de Nord.
În fața ofensivei declanșate de forțele germano-austro-ungare (,,Grupul von Schmettow”), unitățile Diviziei 2 Cavalerie au fost nevoite să evacueze Târgu Secuiesc la 9 octombrie. La 10 octombrie, cavaleriștii ocupau poziții pe muntele Moghioruș, între satele Brețcu și Oituz. Divizia 2 Cavalerie (comandant – general de brigadă Nicolae Sinescu) a format, împreună cu Divizia 15 Infanterie, așa-numitul „Grup Oituz” (comandat de generalul de brigadă Eremia Grigorescu), având misiunea de a opri ofensiva inamică pe frontul din Transilvania, pe aliniamentul Carpaților, până la instalarea iernii, „când zăpezile mari ce vor cădea peste munți vor opri operațiile”.
În cursul acestor lupte, începute în seara zilei de 28 septembrie/12 octombrie 1916, ostașii regimentelor tecucene din cadrul Brigăzii 4 Roșiori au dat dovadă de remarcabile fapte de eroism. În timp ce artileria călăreață a brigăzii, comandată de colonelul Gheorghe Rusescu, ocupa o poziție înaintată pe înălțimea unde se afla monumentul ridicat de unguri fostei împărătese Elisabeta, la nord-est de Brețcu, cavaleriștii români nu au ezitat să atace trupele inamice, lansând șarje violente. În lipsa armelor prevăzute cu baionetă, aceștia au contraatacat cu lancea. Inamicul a fost respins și alungat până în localitatea Brețcu; totuși, atacurile germane au continuat, iar, în cursul serii, brigada condusă de colonelul Rusescu a fost silită să se retragă de la monumentul situat pe Moghioruș. Ulterior, brigada a fost trecută în rezerva grupului Greceanu. Deși nu erau obișnuiți cu lupta pe jos, cavaleriștii au rezistat cu dârzenie atacurilor declanșate de trupele germane până la sosirea regimentelor Diviziei 15 Infanterie pe poziții. Cu excepția artileriei călărețe, care a rămas pe front pentru sprijinirea infanteriei în apărarea trecătorii, divizia de cavalerie a fost retrasă la Hârja, fiind ulterior trimisă spre aripa stângă pentru a stabili legătura cu detașamentele de pe valea Cașinului.
Atitudinea eroică a ostașilor români a fost dată drept exemplu de regele Ferdinand comandanților celorlalte armate: „Armata de Nord, într-o situație dificilă și în fața atacurilor unor forțe superioare, a contraatacat admirabil zece zile de-a rândul și a reușit să izgonească pe inamic peste frontieră. Aștept același lucru și de la celelalte armate”.
După oprirea ofensivei germane la trecători, Divizia 2 Cavalerie a fost trimisă în sprijinul trupelor din Dobrogea, după care a participat la Bătălia pentru București.
Odată cu instalarea iernii și încetarea luptelor, Brigada 4 Roșiori Tecuci a fost retrasă pentru refacere în nordul Moldovei, în județul Botoșani.
Regimentul 6 Roșiori Tecuci s-a înființat în anul 1895, prin transformarea fostului Regiment 6 Călărași. La mobilizare, unitatea dispunea de un efectiv de aproximativ 800 de oameni și era comandată, la intrarea în război, de colonelul Gheorghe Rusescu. Împreună cu Regimentul 11 Roșiori Tecuci, a constituit Brigada 4 Roșiori din cadrul Diviziei 2 Cavalerie, brigadă comandată, la începutul războiului, de colonelul Nicolae Botea.
Parcursul de luptă al acestui regiment în campania 1916–1918 a fost asemănător cu cel al Regimentului 11 Roșiori Tecuci. Unitatea a participat la principalele operațiuni militare de pe frontul românesc – ofensiva din Transilvania, Prima și A Doua Bătălie de la Oituz, precum și la Bătălia de la Mărășești – pe întreaga durată a conflictului.
După retragerea din toamna anului 1916, Regimentul 6 Roșiori Tecuci, afectat de epidemii de tifos și febră recurentă, a fost trimis pentru refacere în nordul Moldovei. Regimentul, comandat de locotenent-colonelul Nicolae Popescu, era cantonat în satul Plopeni.
Regimentul 11 Roșiori Tecuci s-a înființat la 10 octombrie 1912, prin transformarea fostului Regiment 10 Călărași. Unitatea a participat la campania celui de-Al Doilea Război Balcanic din anul 1913.
La intrarea în război, Regimentul 11 Roșiori Tecuci era comandat de colonelul Constantin Neagu și avea în compunere un efectiv de aproximativ 800 de oameni. Regimentul a participat la operațiunile militare ale armatei române pe toată durata conflagrației.
Concentrată inițial la Onești, Divizia 2 Cavalerie s-a deplasat în zona Târgu Secuiesc, după care a înaintat de-a lungul văii Oituzului. Regimentul 11 Roșiori Tecuci a traversat Munții Bodoc, a coborât în valea Oltului și, în cooperare cu Regimentul 8 Vânători, a eliberat localitatea Bixad.
La 17 septembrie 1916, Regimentul 11 Roșiori se afla la Kohalom (Rupea, județul Brașov). În cursul dimineții a sosit ordinul de operații prin care se dispunea ca trupele regimentului să ocupe poziții de avanpost pe aliniamentul cuprins între cota 636, dealul Spetz, dealul Weiners, cota 663 și dealul Die Kuhle.
La 22 septembrie 1916, Regimentul 6 Roșiori a primit ordinul de a ocupa poziții de avanpost la Petek (satul Petecu, comuna Ulieș, județul Harghita), întrucât Divizia 2 Cavalerie trebuia să acopere aripa dreaptă a Armatei a II-a și să împiedice inamicul să taie retragerea acesteia spre Paloș (sat în comuna Cața, județul Brașov).
În dimineața zilei de 28 septembrie 1916, Brigada 4 Roșiori se afla în rezervă, în localitatea Brețcu. După primirea ordinului ca divizia să „acopere valea Oituzului până la venirea trupelor de infanterie ce sunt deja în marș”, trupele Regimentului 11 Roșiori au ocupat poziții pe dealul Moghioruș, în apropierea monumentului.
Spre seară, trupele române au fost atacate de inamic. O descriere sugestivă a luptelor purtate de cavaleriști la Moghioruș este oferită de căpitanul Aurel I. Gheorghiu, participant direct la aceste încleștări. După ce inamicul s-a apropiat la mai puțin de 50 de metri, „deodată, un șopot se strecura de pretutindeni: «baioneta»! Un fluier ascuțit sfâșie liniștea și, cum câteodată explodează, pe neașteptate, o mină ce cutremură văzduhul, zvârlind așchii ucigătoare în toate părțile, astfel clocoti din desișuri un «ura» groaznic, sălbatec, înspăimântător, ca un tunet, iar cicliștii, urmați de călăreți cu baioneta la armă, cu sulițele întinse și cu ochii ieșiți din orbite, năvălesc de pretutindeni asupra valului dușman. De după fiecare brad răsare câte unul din ai noștri și de după fiecare stâncă izvorăsc necurmat roșiorii. O clipă ungurii se opresc; un moment de zăpăceală îi cuprinde, de ezitare, de groază, și, la vederea neașteptată a lor noștri, ce nu mai strigă «ura», ci urlă înfiorător ca niște fiare înfuriate, într-o goană nebună, linia reculează, se frânge și apoi o pornesc în neștire, îngroziți, împânzind șoseaua, valea, munții… Fug ei, noi îi ținem de aproape, tunurile trag, mitralierele se iau la întrecere, baionetele se frâng, corpuri se îndoaie sub lovituri de suliți, rostogolindu-se în prăpastie; firea întreagă se zbuciumă și se frământă. I-am dus până în sat, la Brețcu”.
După retragerea din toamna anului 1916, regimentele tecucene de roșiori, afectate de tifos și febră recurentă, s-au deplasat în nordul Moldovei pentru refacere. Regimentul 11 Roșiori Tecuci, comandat de colonelul Constantin Neagu, a fost cantonat la Burdujeni, localitate aflată la acea dată pe granița dintre România și Bucovina.
(Daniel Bradea, Contribuții la istoria orașului Tecuci, Ed. Studis, Iași, 2021, p. 128–133).
