Istoria Tecuciului

 

 

               Căpitanul aviator Ioan Ruță

S-a născut la 30 octombrie 1899, în comuna Gostavățu, județul Romanați. După terminarea liceului a urmat mai întâi cursurile Școlii Militare de Infanterie, iar din 1923 pe cele ale Școlii Militare de Pilotaj. În 1931, și-a unit destinul cu cel al Elenei Pelin, împreună având doi copii, Ioan Virgil și Liliana. Timp de 13 ani a îndeplinit funcția de instructor de zbor la Școala de la Tecuci[1].

Având în vedere referatul Inspectoratului General al Aeronauticii cu numărul 4.034 din data de 4 martie 1930, referitor la numirea profesorilor la Școala de Pilotaj din Tecuci, a fost emisă Decizia ministerială numărul 286 din data de 31 martie 1930, prin care, începând cu data de 1 ianuarie 1930, locotenentul Ruță Ioan predă  cursul ,,Accidente de Aviație”, la ,,elevi piloți, seria 1929—1930”[2].

Ulterior, a contribuit la înființarea Școlii de Perfecționare a Aviației din Buzău, a fost pilot de încercare, comandant de escadrilă de elevi, șef al serviciului tehnic al Școlii Militare de Pilotaj din Tecuci și director de studii al acesteia. Din anul 1937, a servit ca pilot de recepționare la I.A.R. [3].

Ioan Ruță și-a desfășurat activitatea la Tecuci în calitate de instructor de zbor și comandant între anii 1930 și 1938. În iunie 1931, a fost decorat cu  Ordinul „Crucea de aur a Virtuții Aeronautice” [4].

În iunie 1933, Ioan Ruță a fost implicat într-un ,,groaznic accident” de aviație care a avut loc pe aerodromul Școlii de Pilotaj din Tecuci. Pe data de 13 iunie 1933, coresponden-tul ziarului ,,Dimineața” a relatat că două avioane s-au ciocnit violent, distrugându-se complet. În timpul unei coborâri, avionul condus de sublocotenentul Baidac, instructor de zbor, în care se afla și ofițerul elev pilot sublocotenentul Ioan Roșescu, a fost luat de vânt și împins spre avionul pilotat de căpitanul aviator Ioan Ruță, ce îl avea ca pasager pe locotenentul ofițer elev pilot Chirilă. Acest avion, aflat în pregătire pentru decolare, a intrat în coliziune cu avionul pilotat de sublocotenentul Baidac, rănindu-l grav. Ceilalți trei ofițeri au scăpat nevătămați. Evenimentul a avut loc la ora 8 seara, iar rănitul a fost transportat la Spitalul Anton Cincu din localitate cu o camionetă. Ulterior, medicul dr. Plăcințeanu din Bârlad a fost notificat telefonic și a ajuns în localitate pentru a efectua o intervenție chirurgicală. Starea sublocotenentului Baidac era gravă[5].

Cinci ani mai târziu, într-un alt  accident aviatic survenit  în timpul unui zbor de încercare la aeroportul Băneasa,  avea să-și găsească sfârșitul[6].

Presa a relatat că în ziua de duminică, 17 aprilie 1938, cu prilejul unui miting aviatic desfășurat pe aeroportul Băneasa s-a hotărât prezentarea avionului german „Bücker-Student Bi-180”, în fața generalului adjunct Paul Teodorescu, Ministrul Aerului și Marinei[7]. Acest tip de avion urmând să fie achiziționat pentru aviația de turism.

Aparatul era un monoplan, cu două locuri, având aripa joasă și fiind echipat cu motor „Walter Mikron II” de 60 CP, consumând 7,5 litri de benzină la suta de kilometri și atingând o viteză maximă de 175 de kilometri pe oră. Greutatea totală a aparatului era de 500 de kilograme. A sosit de la Berlin, cu o săptămână înainte de producerea accidentului, pilotat de Bayer, pilotul casei din Berlin. Avionul efectuase în zilele precedente o serie de demonstrații pe Aerodromul Otopeni și urma să fie încercat de cei mai buni piloți români, în fața autorităților aviatice. În acest scop, căpitanul Ioan Ruță, pilot de încercare al Uzinelor I. A. R. de la Brașov, s-a deplasat la București. După prezentarea făcută de pilotul german Bayer, care a efectuat mai multe acrobații,  ,,avionul a fost încercat și de cunoscuții noștri aviatori Max Manolescu și căpitanul Pufi Popescu, care au realizat cu acest aparat cele mai îndrăznețe evoluții”. La ora 12:30, căpitanul Ruță s-a urcat în carlingă pentru a face și el o probă cu avionul german. General Paul Teodorescu, Ministrul Aerului și Marinei, părăsise aeroportul cu zece minute mai înainte.

După ce și-a luat zborul, aparatul a evoluat normal  până în  momentul în  care s-a  angajat  într-un picaj de la 400 de metri. Datorită faptului că ,,profundorul s-a rupt în aer” la o distanță de 50 de metri de pământ, avionul nu a mai putut fi redresat, prăbușindu-se la pământ. Datorită distanței mici față de sol, pilotul nu a mai avut timp să folosească parașuta, astfel încât ,,nefericitul aviator a fost sfâșiat în mod oribil sub sfărâmăturile avionului care s-au răspândit pe o rază de peste o sută de metri... Avionul se sfărâmase complet, motorul pătrunsese adânc în pământ, iar sub rămășițele sale zăcea corpul oribil mutilat al nefericitului căpitan aviator Ioan Ruță”. Acesta era unul dintre cei mai buni instructori de zbor și își desfășurase activitatea în această calitate timp de 14 ani la centrul de la Tecuci[8].

Transportarea rămășițelor căpitanului Ruță la Tecuci a fost anunțată de ziarul ,,Curentul” din 22 aprilie 1938. Conform anunțului, marți, 19 aprilie, în cursul după-amiezii, rămășițele pământești ale căpitanului aviator Ioan Ruță au fost transportate de la capela spitalului militar  (unde fuseseră depuse după accident) până la Gara de Nord, pentru a fi duse la Tecuci, localitate ]n care, a doua zi, urma să aibă loc înmormântarea în cimitirul local.

Coșciugul, așezat în capela spitalului militar, era acoperit de jerbe și coroane de flori aduse de rude, camarazii de la toate unitățile aeronautice, precum și de reprezentanții fabricii de avioane Bücker. O companie de onoare de la baza aeriană Pipera a adus onorurile. La trista ceremonie au participat generalul adjunct Paul Teodorescu, Ministrul Aerului și Marinei, generalii I. Stoicescu, Negrescu, Telemac, Beroniade, comandorul Al. Gheorghiu, secretarul general M. A. M., comandorii Scarlat Rădulescu, Ramiro Enescu, Ionescu Vasile, Secărescu Aurel, căpitanii comandor Zapan, Nicolau, Marcu, Fătulescu, Pâclea, Ionescu Râmnic, Bălteanu, căpitanul Galeno Francesco, Ulise Petrescu, Balotescu, Hulea Gh, Georgescu Al., Rotaru, Pavlovsky, Mitică, Băltărețu, Penescu, Octavian, și alții. De asemenea, a asistat un delegat al legației germane, mama nefericitului pilot, fratele și cumnata sa.

După oficierea serviciului religios, generalul de escadră Negrescu, în numele Ministerului Aerului și Marinei, a rostit o cuvântare pe care o redăm în continuare: ,,Săptămâna Patimilor este resimțită în acest an de către aviația română în toată tragică ei măreție. Un mare doliu, cu o nemărginită durere, copleșește inimile tuturor celor din aeronautică când cei mai buni dintre ei ne părăsesc în felul năprasnic în care aviația, arma de sacrificiu, ne-a obișnuit de la începuturile ei. La lungul șir al celor ce s-au sacrificat în țară și peste hotare pentru stăpânirea aerului și progresul aviației, Săptămâna Patimilor lui Hristos adaugă alți martiri, începând cu acela care se află acum neînsuflețit în fața noastră, și care a fost căpitanul aviator Ruță Ioan.

Pilot de înaltă clasă, nu doar prin aptitudinile sale neîntrecute de zburător, dar și prin avântul său sufletesc către zări albastre, prin dragostea sa puternică pentru zbor și prin neclintita sa încredere în viitorul aviației, căpitanul Ruță Ioan poate fi considerat ca tipul ofițerului aviator. La școala de pilotaj de la Tecuci, unde ani de zile a fost pildă de muncă în zbor, ca instructor și comandant de escadrilă, unde câteva sute de elevi au învățat secretul zborului de la acest maestru în arta de a zbura și de a învăța pe alții cum să mânuiască avionul, nu se poate crede că aviatorul Ruță nu mai este. Am avut prilejul să apreciez toate aceste calități timp de doi ani cât am fost comandant al școlilor aeronautice și când școala de la Tecuci mi-a fost subordonată și când, datorită aptitudinilor neîntrecute de pilot și instructor de zbor ale căpitanului Ruță, s-a putut realiza un program de zbor complet, într-o singură vară, cum nu se mai făcuse până atunci și prin care s-a realizat o mare economie și un real progres.

Vestea despre calitățile lui, cum era și normal, au determinat autoritățile superioare să-i dea o misiune mai încrezătoare, mai importantă, care, dacă el se smulgea temporar din mijlocul familiei sale dragi, îi dădea în schimb satisfacția sufletească de a fi ales între aleși, căci el urma să facă încercarea în zbor a avioanelor nou ieșite din fabricile „I.A.R.” de la Brașov. Aceasta era, în timpul din urmă, marea și grea menire a căpitanului aviator Ruță la fabrica de avioane „I.A.R.” și tot într-o misiune similară, încercând în zbor un avion nou sosit în țară, plătește prin sacrificiul său salvarea altora care au zburat în țara de origine sau care ar fi urmat să zboare la noi pe acest tip de avion.

Și acum, când trebuie să ne luăm ultimul adio de la căpitanul Ruță, aducem în numele M. A. M., precum și în numele tuturor zburătorilor din această țară, prinosul nostru de admirație pentru neîntrecutul zburător care a fost căpitanul Ruță, omagiul de recunoștință pentru strălucitul ofițer, care niciodată nu a cunoscut odihna când interesul serviciului era în joc; dragostea noastră cea mai curată și durerea noastră sinceră pentru admirabilul camarad și caracterul de elită ce a fost acest pui de oltean cu inima de aur. Rugăm îndurerata sa soție și familie să vadă o cât de slabă mângâiere în doliul sincer care a cernit acum întreaga noastră aeronautică. Amintirea ta va fi neștearsă, între noi, drag zburător”.

Sicriul, purtat cu solemnitate de camarazii aviatori, a fost scos din capelă și îndreptat spre Gara de Nord, însoțit de întreaga asistență, în frunte cu generalul adjunct Paul Teodorescu, Ministrul Aerului și Marinei. Aici, după ce compania de onoare a prezentat onorurile militare, sicriul a fost urcat în vagonul mortuar atașat trenului  ce urma să plece către Tecuci, purtându-l pe cel ce a fost căpitanul Ruță spre locul de odihnă din acel oraș[9].

A fost înmormântat în cimitirul din Tecuci, în prezența ministrului Aviației și Marinei, Paul Teodorescu, și a primarului Ioan C. Hozoc. Cortegiul funerar, însoțit de sunetele clopotelor tuturor bisericilor din Tecuci, a parcurs străzile principale ale orașului, de la biserica ,,Sf. Nicolae” până la cimitir, oprindu-se în fața casei sale de pe strada Boteanu, numărul 2[10].

Numele său este înscris pe placa de bronz dezvelită la Baza Aeriană Pipera în ziua de 5 noiembrie 1938, ca un pios omagiu adus ,,distinșilor aviatori și tehnicieni jertfiți pe altarul științei aeronautice”[11].

 

---

[1] ,,Revista Aeronauticei și Marinei”, anul 12, nr. 6/7, iunie-iulie 1938, p. 15. Conform unei alte surse 14 ani (,,Curentul”, anul 11, nr. 3670, 20 aprilie 1938, p. 11).

[2] ,,Monitorul Oficial”, partea I, nr. 77, 4 aprilie 1930, p. 14.

[3] ,,Revista Aeronauticei și Marinei”, anul 12, nr. 6/7, iunie-iulie 1938, p. 14-16.

[4] ,,Dimineața”, anul 27, nr. 8785, 9 iunie 1931, p. 3.

[5] ,,Dimineața”, anul 29, nr. 9504, 15 iunie 1933, p. 4.

[6] ,,Universul”, anul 55, nr. 110, 21 aprilie 1938, p. 13. În anunțul publicat de familie în presă se spune: ,,Zdrobiți de durere și în veci nemângâiați: Linica, Gini și Lilu, soție și copilași, Zoe Pelin, soacră, Ana Ruța, mamă, Mimica și Lt.-Colonel Savopol, cumnați, Mary și consilier Nicușor Pelin, cumnați, familiile D. Ruța, C. Ruță și P. Ruță V, frați, profesorul Alex și Maria Zaharia, Nicușor Zaharia, Ghighi, Radu și Ileana, nepoți, și familiile Carpso Botez, profesorul Remus Caracaș, Monoghene, Smaranda Caracaș, Col. Dr. Lucescu și Nestor, aduc la cunoștință năprasnica moarte a adoratului lor căpitan aviator Ioan Ruță, decorat cu Virtutea Aeronautică de aur și Coroana României, căzut la datorie în accident de avion. Cortegiul a plecat de la Spitalul Militar București, marți, 19 aprilie, ora 15, la gara B. M. și înhumarea va avea loc la Tecuci, cortegiul plecând de la Biserica ,,Sf. Niculae”, miercuri, ora 15 p. m., și roagă cunoscuții și prietenii a lua parte la trista ceremonie”.

[7] Alături de generalul adjunct Paul Teodorescu, Ministrul Aerului și Marinei, se mai aflau comandorul Scarlat Rădulescu, directorul aviației civile, comandorul Marcu, precum și inginerii Timoșcenko de la Uzinele I.A.R., Jerliss și Balș.

[8] ,,Curentul”, anul 11, nr. 3670, 20 aprilie 1938, p. 11.

[9] ,,Curentul”, anul 11, nr. 3672, 22 aprilie 1938, p. 3.

[10]Ziarul ,,Universul” din 26 noiembrie 1938 anunța că văduva și cei doi minori ai defunctului, căpitan aviator Ioan Ruță, au depus la  Tribunalul Ilfov, secția a III-a,  o plângere împotriva firmei ,,Bücker Flugzeugbau” din Rangsdorf  Teltow (Germania), furnizoarea monoplanului tip ,,Bücker Student” cu care acesta și-a găsit sfârșitul tragic, prăbușindu-se în timpul unei încercări de zbor. În articol se arăta că accidentul s-a produs din cauza faptului ,,<<ampenajele de profunzime>> s-au rupt, iar <<pasărea>> avariată și-a strivit pilotul în pământ”. Reclamanții solicitau daune în cuantum de 3 milioane de lei (,,Universul”, anul 55, nr. 323, 26 noiembrie 1938, p. 8).

[11] ,,România”, anul 1, nr. 97, 6 septembrie 1938, p. 7.

(Daniel Bradea, Tecuci, târgul fără legendă, Editura StudIS, Iași, 2024).