Istoria Tecuciului

 

     

File din istoria Cenaclului Literar ,,Calistrat Hogaș”

 al Casei de Cultură Tecuci (II)

În absența registrelor cu procesele-verbale ale ședințelor cenaclului literar de pe lângă Casa de Cultură din Tecuci, presa constituie principala sursă de informații privind activitatea acestuia.            

În stadiul actual al cercetărilor, pentru perioada cuprinsă între sfârșitul lunii decembrie 1964 (când cenaclul purta numele „Ion Creangă”) și luna octombrie 1967 (când apare în paginile ziarelor sub denumirea „Calistrat Hogaș”), nu au fost identificate relatări privind activitatea cenaclului tecucean, astfel că data exactă a schimbării titulaturii rămâne necunoscută.

Cu prilejul unei întâlniri organizate în octombrie 1967 de redacția ziarului Viața Nouă, având ca temă „Viața culturală a orașului”, Ștefan Andronache a evocat activitatea cenaclului literar „Calistrat Hogaș”. El a subliniat că „dacă activitatea unui cerc literar se apreciază după numărul lucrărilor meritorii și nu după numărul membrilor cercului și al ședințelor ținute, atunci putem spune că și cercul nostru cunoaște o evoluție ascendentă. O confirmă numele unor condeieri precum Dionisie Duma, Teodor Creangă, Doru Scărlătescu și Ana Petică, ale căror lucrări, în versuri și proză, apar tot mai des în coloanele ziarului nostru regional sau în reviste literare”.

În același cadru, au fost formulate și critici referitoare la slaba legătură a cenaclului cu publicul, numărul redus al șezătorilor organizate la stația de radioamplificare, în întreprinderi și instituții de învățământ, precum și la puținătatea deplasărilor de documentare ale scriitorilor locali în unități de producție și cooperative agricole. S-a propus, totodată, ca în culegerile Casei Regionale a Creației Populare să fie incluse mai frecvent lucrări valoroase ale membrilor cenaclului tecucean [1].

Este de remarcat că în acest material nu se face nicio mențiune despre o eventuală întrerupere a activității cenaclului. Abia pe 10 ianuarie 1968, I. Pisaroglu publică în Viața Nouă o notă intitulată „Vacanță prelungită la cenaclul literar din Tecuci”, în care se arată că ultima ședință a cenaclului „Calistrat Hogaș” a avut loc pe 25 iulie 1967.

Cu acel prilej, profesorul Mirel Blumer a citit schița „Aștept ziua de mâine”, iar studentul Aurel Brumă a prezentat piesa „Mona Lisa”. De atunci, nu s-au mai organizat alte manifestări. Această situație era explicată prin faptul că „unii intelectuali pasionați au plecat din oraș”, iar alții erau „suprasolicitați cu alte activități”. Corespondentul ziarului menționa, totodată, că „reorganizarea colectivului cenaclului este în atenția celor care au competența de a o face”[2].

La mai bine de trei luni de la publicarea „semnalului critic”, Dan Plăeșu efectuează o vizită în orașul de pe malurile Bârladului, după care publică, în ziarul „Viața Nouă”, articolul intitulat „La cenaclul «Calistrat Hogaș» din Tecuci! Ce trebuie făcut se știe. Acum, așteptăm faptele”. Constatările de la fața locului confirmă lipsa de activitate, ultimele două ședințe ale cenaclului desfășurându-se la 23 ianuarie și 10 februarie 1968. Ulterior, în zilele în care ar fi trebuit să aibă loc întâlnirile, doar „câțiva pasionați” se mai prezentau, astfel încât ședințele nu se mai desfășurau în mod efectiv.

Pentru a identifica cauzele acestei situații, redactorul ziarului a purtat discuții cu Adriana Gîlea, metodistă la Casa Municipală de Cultură din Tecuci, precum și cu câțiva membri ai cenaclului. Reproducem în continuare câteva dintre opiniile celor intervievați: Iulia Gheorghiu, directoarea Liceului nr. 1 din Tecuci, declara: „Cunosc activitatea mai veche a cenaclului. Erau inițiative foarte bune, transformate în fapte de un grup de oameni plini de suflet. Deși în bună parte membrii săi au rămas aceiași pasionați, cenaclului i-ar trebui mai multă viață, o mai mare popularitate în municipiu”.

Unul dintre membrii vechi ai cenaclului, Emil Băicoianu, era de părere că „ședințele noastre sunt prea oficioase” și considera că „mai multă intimitate și mai puțin caracter protocolar n-ar strica. Ar fi mai bine ca întâlnirile să fie concepute sub formă de șezători deschise, la care să poată fi invitate și alte persoane. În același timp, programarea lor ar trebui făcută cu mai multă grijă și din vreme”.

La rândul său, Mirel Blumer sugera: „La cenaclu ar putea fi invitați și cei mai talentați creatori din rândul elevilor și al tinerilor muncitori. S-ar asigura astfel un caracter mai dinamic și atractiv ședințelor, iar cenaclului i-ar spori popularitatea și prestigiul”. Doru Scărlătescu solicita o legătură mai puternică cu Casa de Cultură.

Redactorul ziarului „Viața Nouă” arăta că cenaclului „Calistrat Hogaș” din Tecuci îi lipsește „caracterul de școală, de atelier literar, unde prezența tuturor și a fiecăruia în parte să fie determinată de o cauză comună: necesitatea de a comunica păreri, idei, de a cere opinia colegului de alături, indiferent dacă el este profesor, jurist, muncitor sau elev”. Activitățile întâmplătoare i-au diminuat popularitatea și prestigiul, iar „ecoul celor discutate nu trece, de cele mai multe ori, dincolo de sala de ședințe”.

La finalul articolului, se menționa necesitatea ca activitatea cenaclului să fie îndrumată competent de Casa de Cultură, care trebuia să sesizeze orice obstacol în calea continuității acestuia și să intervină când era cazul. De asemenea, erau amintite Comitetul Municipal de Cultură și Artă Tecuci, precum și Casa Județeană de Creație Populară, instituții care trebuiau să ofere sprijinul necesar[3].

În toamna anului 1969, Casa Municipală de Cultură din Tecuci  a  publicat  prima  culegere  de  poezie  tecuceană, intitulată La poarta sfertului de veac. În cele 80 de pagini ale volumului sunt incluse creații aparținând membrilor cenaclului „Calistrat Hogaș”[4].

Pe marginea acestei lucrări, în articolul „Lirica tecuceană”, Dan Plăeșu publică, în  „Viața Nouă” din 21 septembrie 1969, câteva considerații critice. După ce precizează că marea majoritate a celor publicați sunt „nume deja cunoscute dincolo de granițele orașului”, autorul face câteva aprecieri asupra unor texte.

,,Gabriel Drăgan semnează versuri grave, generează acorduri ample și metafore profunde, cum ar fi în „Plecarea lui Egmont”: „Sunt prisăcarul gândurilor mele...”. Poeziile sale au un fior clasic care le conferă culoare și valoare: „Un cer de aramă pătează colinele-n zare.../ Nu-i pudra de raze ce poate-o aruncă apusul/ De soare, pe vârfuri de codri, cetăți și orașe,/ Ci flăcări și pajuri aievea confirmă prepusul:/ Castele ce ard și se macină-n oarbă trufie,/ Poporul-n revoltă și-arată cumplita-i minte...” (Plecarea lui Egmont).

Despre Dionisie Duma, câștigătorul concursului literar al ziarului „Viața Nouă”, Plăeșu notează: ,,Este și în acest volum un sentimental profund, apt să convingă prin versuri și să emoționeze: „...E țara tot aceeași; la Carpații cu dorul meu mă atârn de vârful ei. Și trec entuziast încoronat cu cei/ ce cântă-n corul mare de bărbați./ Și strâng comori, veniți să le vedeți de pe meleaguri chiar din patru zării./ Sunt mândru că sunt fiu-acestei țării pe file de istorii cu peceți” (Țară în toamnă).

Poetul  Gheorghe  Bălan  construiește  idei  clare  și profunde în lucrările „Greul pământului”, „Drumul”, „Mormânt necunoscut”. Versurile sale sunt bine definite și transpun cu tărie trăirile interioare.

Emil Băicoianu este mai expansiv, edificiul său poetic fiind ornamentat, cu gânduri explicate ce propun viziuni deosebite.

Ciclul „Iarna cuvintelor” al lui Doru Scărlătescu oferă o viziune autentic lirică, în care poezia izvorăște natural din cuvinte, alcătuindu-se în idei mereu neliniștite. Fiecare poezie din ciclu este o mică dramă, obligată să se producă în văzul nostru, o înscenare adevărată prin tragedia pe care o implică: „În fiecare noapte,/ când cresc din adâncuri/ imperioase chemări,/ eu freamăt dureros,/ înlănțuit de mine însumi/ ca de-un catarg.// Neliniștiți pe punte,/ marinarii surâd/ cu pleoapele apăsate ușor/ de ceara dulceagă/ a somnului” (Ulise).

Versuri interesante publică și Aurel Brumă, Elena Manea, Ovid Caledoniu, Elena Obreja și Mircea Chiriac.

La final, Dan Plăeșu consideră că volumul reprezintă un prim pas în vederea unei mai bune cunoașteri a liricii tecucene contemporane de către cititori, pe care o consideră „o replică peste ani (poate modestă încă) la bogata tradiție literară a orașului de pe malul Bârladului”[5].

După acest eveniment editorial, relatările despre activitatea cenaclului literar din Tecuci dispar, pentru o perioadă îndelungată, din presa gălățeană. Abia pe 29 octombrie 1971, ziarul „Viața Nouă” publică un articol în care se menționează că „de câteva zile, cenaclul literar «Calistrat Hogaș» din Tecuci și-a reluat activitatea”. Articolul precizează că ședințele de lucru ale cenaclului au loc joia, iar la cea din 21 octombrie, sub conducerea profesorului Doru Scărlătescu, secretarul cenaclului, Ștefan Andronache, a discutat tema „Literatura și artele plastice”. În continuare, tinerii Gabriela Iordache Medeleanu și Grecu au citit din compozițiile proprii[6].

O analiză a activității cenaclurilor literare din județul Galați, realizată la sfârșitul lunii mai 1972 și publicată în paginile ziarului „Viața Nouă”, relevă că, dintre cele cinci cenacluri literare din regiune, doar trei mai erau active, printre care și cenaclul „Calistrat Hogaș” din Tecuci. Membrii cenaclului tecucean erau implicați în strângerea creațiilor folclorice, efectuând deplasări în localitatea Țepu, satul natal al lui Tudor Pamfile. La ședințele cenaclului participau și scriitori care depășiseră statutul de amatori, demonstrându-și valoarea prin publicarea de volume de autor.

Articolul semnala totodată absența cadrelor didactice din viața cenaclurilor menționând existența unei relații tensionate între profesori și creatori, caracterizată prin „ignorare și suspiciune reciprocă”. În acest context, se remarca pozitiv modelul practicat la Tecuci, unde, înaintea lecturilor de creații originale, aveau loc discuții tematice pe subiecte de estetică sau prezentări de istorie literară, cu titluri precum: „Literatura și artele plastice”, „Baudelaire”, „Verlaine”, „Macedonski” și altele[7].

La consfătuirea cercurilor și cenaclurilor literare din Moldova, desfășurată în aprilie 1972 la Bacău, sub organizarea Centrului de Îndrumare a Activității Artistice de Amatori în colaborare  cu  U. G. S. R.  și C. C. al U. T. C., a participat și profesorul Doru Scărlătescu, secretarul cenaclului „Calistrat Hogaș” din Tecuci.

În intervenția sa, profesorul tecucean afirma că „cenaclul nu poate fabrica talente” și susținea ideea că o activitate autentică se poate desfășura doar în jurul unei publicații. Cu toate acestea, considera apariția unei reviste a cenaclurilor drept „neavenită”. De asemenea, sublinia necesitatea confruntării periodice a membrilor cenaclului cu publicul larg, avertizând că, în lipsa acestui contact, activitatea literară riscă să devină formalistă și sterilă, „facilitând apariția unor veleitari, abonați permanenți ai coșurilor redacționale, rupți de realitate și considerându-se mari neînțeleși și nedreptățiți”.

Profesorul Scărlătescu pleda și pentru organizarea de cenacluri literare dedicate elevilor, susținând că „în liceele noastre există o veritabilă efervescență creatoare”, exprimată prin „numărul mare de reviste, unele foarte bune, ale elevilor”. În opinia sa, „este greu de presupus că un talent nerealizat până la vârsta de 40 de ani se va împlini prin participarea la ședințele unui cenaclu. Pentru elevi, aceste ședințe pot fi însă de real folos, ajutându-i să se descopere și să delimiteze ceea ce este al lor de ceea ce este dobândit prin studiu”[8].

Ziarul Viața Nouă a reflectat această amplă dezbatere privind rolul cenaclurilor literare în județul Galați. În paginile publicației, se remarca necesitatea eliminării „spiritului de competiție neacademică”, a „demonstrațiilor” gălăgioase din partea candidaților în căutarea notorietății, a lansării de „bombe” literare și a manifestărilor de infatuare. Totodată, se sublinia contribuția valoroasă a cenacliștilor tecuceni, caracterizați drept „un grup de prestigiu” în peisajul literar local.

 În concluziile formulate în cadrul dezbaterii, se insista asupra perceperii activității cenaclurilor nu ca pe o „aventură” intelectuală, ci ca pe o veritabilă școală de formare artistică, în sensul său cel mai profund. Aceasta presupunea ca lucrările prezentate să fie clare și „în acord perfect cu transformările socialiste din frumoasa noastră țară”, reflectând fidel viața și munca oamenilor din jur. Se accentua necesitatea promovării unei literaturi care „să pulseze cu îndemnurile timpului prezent”, evitând „definițiile abstracte” în favoarea unei exprimări literare ancorate în realitățile contemporane.

Printre propunerile formulate s-a numărat și aceea ca unele ședințe ale cenaclurilor să fie dedicate vizitării unor obiective economice importante din județ. Aceste deplasări urmau să fie înțelese ca „activități documentare și de dialog cu oamenii”, nu simple evenimente sociale încheiate cu „zaiafeturi”.

De asemenea, s-a sugerat invitarea la serile cenaclurilor a unor muzicieni, actori, arhitecți și coregrafi, în vederea creării unui climat propice dialogului între tinerii de toate vârstele pe tema rolului formativ al artelor în viața spirituală a județului[9].

Prin urmare, între anii 1965 și 1973, activitatea cenaclului literar „Calistrat Hogaș” din Tecuci s-a desfășurat cu intermitențe, marcând perioade prelungite de stagnare. Reflectarea sa în presa locală a fost sporadică, apărând mai ales în contextul analizelor privind mișcarea literară din județul Galați sau al consfătuirilor regionale. Referințele directe la ședințele cenaclului erau rare, ceea ce confirmă caracterul episodic al funcționării acestuia.

   (Vezi Daniel Bradea, Tecuciul de altădată, Editura StudIS, Iași, 2025)

---

[1] Valeriu Gorunescu, Opinii despre viața culturală a   orașului Tecuci, în ,,Viața Nouă”, anul 24, nr. 7110, 22 octombrie 1967, p. 3.

[2] I. Pisaroglu, ,,Vacanță” prelungită la cenaclul literar din Tecuci,  în ,,Viața Nouă”, anul 24, nr. 7177, 10 ian. 1968 , p. 3.

[3] Dan Plăeșu, La cenaclul „Calistrat Hogaș” din Tecuci! Ce trebuie făcut se știe. Acum, așteptăm faptele, în ,,Viața Nouă”, anul 24, nr. 7264, 20 aprilie 1968 , p. 3.

[4] Virgil Țigănuș, Revirimente scontate. La Casa Municipală de Cultură Tecuci, în ,,Viața Nouă”, anul 26, nr. 7750, 12 noiembrie 1969 , p. 3.

[5] Dan Plăeșu, Lirică tecuceană, în ,,Viața Nouă”, anul 26, nr. 7706, 21 septembrie 1969 , p. 3.

[6] ,,Viața Nouă”, anul 28, nr. 8358, 29 oct. 1971 , p. 3.

[7] L. Rugină, Satisfacții și exigențe. Din viața cenaclurilor literare, ,,Dunărea”, publicație social-politică, culturală editată de ziarul ,,Viața Nouă” Galați, mai 1972,  p. 15,  distribuit cu  ,,Viața Nouă”, anul 28, nr. 8539, 31 mai 1972.

[8] Sergiu Adam, Eugen Uricaru, Consfătuirea cercurilor și cenaclurilor literare din Moldova, în ,,Ateneu”, anul 9, nr. 5 (49), 1 mai 1972, p. 5.

[9] ,,Viața Nouă”, anul 30, nr. 8977, 27 octombrie 1973.