Disputele
dintre Cinculești și
Tache
Anastasiu
,,Epoca” era principala publicație
prin intermediul căreia familia Cincu își susținea lupta politică împotriva lui
Tache Anastasiu și a liberalilor. În septembrie 1886, T. Cucianu publica un
articol în care relata că Tache Anastasiu intenționa să construiască o șosea pe
moșia lui Cincu, cu scopul de a se răzbuna, întrucât „frații Cincu din orașul
nostru duc o campanie energică pe toate căile legale împotriva barbariilor și bazbuzuciilor
satrapului de la Țigănești”. În acest context, Tache Anastasiu „i-a asmuțit pe
toți slugoii săi împotriva domnilor Cincu și le-a poruncit să-i persecute pe
toate căile”.
Pentru a-și atinge scopul,
ar fi fost pus la cale un „act mișelesc”, constând în solicitarea adresată
inginerului județului de a „schița un plan” privind amplasarea unei șosele care
să traverseze întreaga moșie Țigănești, proprietatea lui Nestor Cincu. Trei
ingineri ar fi refuzat să întocmească acest plan, însă un al patrulea a cedat
presiunilor și „a schițat planul, în contra unei circulare ministeriale”.
Potrivit articolului, „șoseaua nu aduce niciun folos pe acolo pe unde e
proiectată”, deoarece traversează „un deal colosal, ce trebuie să fie tăiat”,
iar în plus „mai trebuie să se construiască două poduri peste gârlele existente”.
Lucrările erau programate să înceapă în data de 9 septembrie 1886, însă, în
urma unei reclamații înaintate de Nestor Cincu, „inginerul-șef al
circumscripției a dat ordin să se suspende lucrarea până la sosirea sa la fața
locului, pentru a constata situația exactă”[1].
Zece ani mai târziu, Tache
Anastasiu se regăsea, la rândul său, în poziția de contestatar al construirii
unei șosele care urma să traverseze moșia sa. Este vorba despre „calea
vicino-comunală de la Ocheșești – Iazu Epure”, a cărei construire fusese
aprobată de Consiliul Județean Tecuci și susținută printr-un decret regal.
Nemulțumit de această decizie, Tache Anastasiu, „imediat ce a venit la guvern”,
a dispus ca toate consiliile comunale din localitățile pe unde urma să treacă
drumul să întocmească procese-verbale în care să se precizeze că „nu este
nevoie de șoseaua pomenită mai sus”.
În ședința extraordinară a
Consiliului Județean Tecuci din 26 mai 1896, pe ordinea de zi a fost introdusă
„avizarea declasării căii vicino-comunale de la Ocheșești – Iazu Epure”. În cadrul
dezbaterilor, Nestor Cincu a propus o moțiune în care se arăta că: „Drumul de
la Ocheșești la Iazul Epure a existat ca drum mare din vechime și până la devenirea
domnului Take Anastasiu ca proprietar al moșiei Țigănești, iar de atunci domnia
sa, care cumula și funcția de prefect al județului, l-a închis din proprie
inițiativă... După cum rezultă din voturile consiliilor comunale pe care acest
drum le deservea, dar și din cunoștințele noastre directe, acest drum scurtează
cu aproape 5 km distanța dintre Iazul Epure și Tecuci, ceea ce constituie o
evidentă dovadă a utilității sale publice”.
Moțiunea susținea că
revenirea asupra votului anterior al consiliului ar „însemna a se blama pe ei
înșiși” și, având în vedere existența decretului regal, se solicita „să se
permită executarea acestei lucrări”. Ancheta Ministerului Lucrărilor Publice
confirmase că „drumul a existat și că Take Anastasiu l-a închis în perioada în
care deținea funcția de prefect al județului”. Prin urmare, „nu avea niciun
drept la o despăgubire pentru terenul expropriat”. În aceste condiții, cererea
prefectului Alexandru Pătărlăgeanu privind „declasarea acestui drum” nu se
justifica. Mai mult, prefectul era acuzat că favorizează interesele personale ale
lui Anastasiu, „neglijând îndatoririle ce-i revin prin funcția sa”. Din aceste motive, consiliul județean „regretă
și blamează atitudinea domnului Alexandru Pătărlăgeanu, prefectul județului
Tecuci, în această afacere și trece la ordinea de zi, refuzând să revină asupra
votului dat anterior”. Totuși, președintele de ședință, Aristide
Papadopol-Calimah, „nu a admis ca moțiunea să fie supusă votului, invocând
faptul că legea nu permite acest lucru într-o ședință extraordinară”. În
schimb, prin diverse chichițe procedurale, s-a obținut declasarea drumului,
deși acesta era de o evidentă utilitate publică[2].
