Despre ,,inima caritabilă” a lui
Teodor Cincu
În ultimii ani ai secolului al XIX-lea, ziarul Epoca, dar și alte publicații
ale opoziției, înserau periodic
corespondențe de la Tecuci, ,,în scopul
exclusiv de a lovi în domnul Tache Anastasiu – senator și Alexandru
Pătărlăgeanu – prefectul județului”. Cei de la Voința Națională
considerau acuzațiile ,,aduse de nemernicii corespondenți” drept ,,născociri
stupide și mișelești”[1].
Aceste articole i-au mirat ,,pe cei cari se
interesează de politica acestei țări”, creând
imaginea falsă a unui oraș cu o viață politică ,,grozav de agitată”.
Oficiosul liberalilor considera că, de fapt, ,,totul este opera unui singur om
care doresce a deveni sub viitoarea domnie conservatoare atotputernicul județului,
pentru a-și putea apoi face interesele după plac”. Acest personaj era Teodor
Cincu, prezentat ironic drept ,,o inimă
caritabilă, care sacrifică totul pentru binele public”.
În articol se arată că tânărul politician a moștenit
,,o frumoasă avere” pe care dorea să și-o mărească ,,cheltuind acum 1 leu, ca
să poată pune la loc 100, când îi va veni timpul”. În acest scop, în perioada în
care a fost primar, ,,a comis o ilegalitate, intervenind indirect, prin fratele
său, care arendează moșia orașului cu 23 de lei falcea, ca s-o poată apoi subarenda,
după cum convenise cu cetățeanul Frâncu, cu 58 lei falcea; pentru care fapt a și
fost scos din demnitatea de primar, prin Decretul Regal nr. 4190, publicat în Monitorul
Oficial nr. 171 din 2 noiembrie 1895”[2].
Despre ,,interesele” și goana după înavuțire a lui
Teodor Cincu s-a relatat și în presa de la începutul secolului al XX-lea. De pildă,
în vara anului 1903, a încercat să monopolizeze conducerea Societății Agricultorilor
„Regina Elisabeta”.
Ziarul
Scutul Tecuciului a publicat articolul
Banditismul cinculist de la Societatea Agricultorilor în care se arăta
că:
„Din
cele patru societăţi câte avem în localitate, singură Societatea Agricultorilor
scăpase de lăcomia fraţilor Cincu, pentru motivul că nu li se părea posibil să
exercite presiuni asupra membrilor ei, care s-au constituit în societate pentru
a ajuta mutual, în caz de moarte, <cu> banii trebuitori pentru
înmormântare”.
În articol era descris
modul în care Cinculeștii au încercat să acapareze societatea de ajutor. La
adunarea generală din 25 martie 1903, în administrație intraseră și câțiva
conservatori cunoscuți pentru ,,potlogării”, fiind amintit ,,triumviratul de
tristă amintire format din Gh. Gheorghiu, Raiciu şi Ghiţulescu”, renumit pentru
„neruşinate gheşefturi şi neregularităţi”.
Patru luni mai târziu,
peședintele societății, Toader Costea, a fost revocat din funcție de către Consiliul
de Administrație. Astfel, pe 3 august
1903, au avut loc noi alegeri, supravegheate de poliție. În noua conducere au
fost aleși: Paul Papadopol-Calimah – președinte, Toader Costea și Tănase Ion –
vicepreședinți. Însă nici aceștia nu au fost agreați de adepții lui Cincu, astfel
că, după o săptămână, în urma „stăruinţelor făcute cu
bâta” de
către conservatori, s-au retras.
Iată cum erau prezentate
în ziar evenimentele de la sediul Societății Agricultorilor din zilele de 11 și 12 august 1903:
„În ziua de 11 august, vestiţii bătăuşi
Gheorghiu, Raiciu şi Ghiţulescu se duc la Parchet şi cer un ajutor poliţienesc
ca să asiste la verificarea scriptelor Societăţii. Întrebaţi <fiind>
asupra calităţii lor şi neputând răspunde, procurorul i-a dat pur şi simplu afară”.
Cei trei „pornesc la Societate, mai recrutează câteva lepădături, printre care
Lepădatu, Alec. Trif şi alţii, intră în localul Societăţii unde găsesc pe domnii
Papadopol, Al. Corlătescu şi Panaitescu şi îi somează să le dea dulapurile cu arhiva.
De împotrivire nu mai era vorbă. Nu doară pentru discuţii paşnice se duseseră
emisarii conservatori acolo. Şi, într-adevăr, domnul Papadopol, noul
preşedinte, şi cu ceilalţi domni cedează stăruinţelor făcute cu bâta şi se retrag.
Atunci Gh. Gheorghiu, fără nici un scrupul, începe a răscoli arhiva şi îşi
însuşeşte procesul verbal din 25 martie
1903, dosarul nr. 17 al alegerii de la 3 august, sigiliul Societăţii şi registrul
de ieşire. În urma acestei întâmplări, Consiliul de Administraţie, de sub preşedinţia
domnului Papadopol, hotărăşte mutarea arhivei şi mobilierului Societăţii într-un
alt local, deoarece erau înştiinţaţi că a doua zi se va devasta şi jefui din nou
Societatea”.
Pe 12 august 1903, oamenii
lui Cincu au revenit și „când se pregăteau să pornească cu căruţele la
Societate şi să încarce arhiva, aflaseră că localul <acesteia> era deja golit
şi mobilierul transportat într-o casă a vicepreşedintelui T. Costea. Au reclamat
însă Parchetului că membrii Consiliului de Administraţie au furat Societatea,
ca şi cum ei, care nu aveau nicio calitate, erau răspunzători de averea
Societăţii... Aceşti trei indivizi (Gheorghiu, Raiciu şi Ghiţulescu) erau cei
mai puţin îndreptăţiţi să lucreze în numele Societăţii. Ghiţă Gheorghiu [...]
care n-are niciun scrupul, n-are conştiinţă [...] care face ce face stăpânul
său Nestor Cincu [...], nu plătise cotizaţiile lunare de 13 luni; Ghiţulescu
încasase bani de la societari fără să dea chitanţă; iar Raiciu, săracul, nu mai
plătise cotizaţia de 27 luni, cu câteva luni mai înainte de a fi depus la
Arestul preventiv pentru delict politic. Iată doar oamenii de care se serveşte
Cincu, iată şi mijloacele la care recurge pentru a cuceri politiceşte
Societatea!”
În pledoaria făcută de avocatul Ioan G. Demetriade în faţa Curţii cu
juraţi din Tecuci, la procesul intentat de Ghiţă I. Gheorghiu ziarului Scutul
Tecuciului, întrucât îi afectase „onorabilitatea de comerciant”, se arăta:
„E frumos, domnilor, că şi la Societatea Agricultorilor se face
politică? E just şi echitabil ca Soc<ietatea> să refuze orice ajutor
membrilor ce se îmbolnăvesc sau familiei în caz de moarte, pentru cuvântul că
nu li s-a dat votul ce i s-a cerut de domnul Cincu? E frumos ca şi femeile şi
copiii orfani să se persecute din cauză că bărbaţii şi părinţii copiilor n-au
votat cu domnul Cincu? Căci trebuie să ştiţi, domnilor, că după art. 6 şi 7 din
statutele Soc<ietăţii> au dreptul să participe şi femeile societarilor, precum
şi copiii orfani ai căror părinţi au fost societari. Acest lucru, domnilor,
nu-l putem tolera; politica nu are ce căuta la instituţiunile noastre
economice. Nu trebuie să se speculeze mizeriile şi bolile oamenilor, nici să se
răzbune pe spinarea morţilor refuzând orice ajutor pentru îngropăciunea lor”[3].
[1],,Voința Națională”, anul 13,
nr. 3478, 19/ 31.07. 1896, p. 1.
[2] ,Voința Națională”, anul 13, nr. 3955, 16/ 28.02. 1896, p. 2.
[3] Ștefan Andronache, Monografia Asociaţiei de Ajutor Reciproc pentru Decese şi a Casei de Ajutor Reciproc „UNIREA“ Tecuci, ediția a 2-a revizuită și adăugită, Editura Sfera, Bârlad, 2012, p. 49-56.
