Prezențe regale la Tecuci în anii neutralității
și ai Războiului de Întregire Națională
I
Regina Maria la Tecuci (1915–1918)
I.1. Vizitele din perioada neutralității (1915–1916)
Legăturile reginei Maria cu orașul Tecuci și cu împrejurimile sale s-au conturat înainte ca România să intre în război. Prima vizită documentată datează din vara anului 1915, când suverana se afla deja în centrul unui vast efort umanitar, patronând societăți de binefacere și sprijinind categoriile defavorizate ale populației.
La 19 iunie 1915, prefectura și garnizoana locală au fost înștiințate că duminică, 21 iunie, la orele trei și jumătate după-amiaza, Majestatea Sa Regina Maria va sosi în localitate, venind de la Ghidigeni, de pe moșia domnului Chrissoveloni, pentru a onora cu prezența sa concursul hipic organizat de ofițerii Brigăzii 4 Roșiori. După încheierea competiției, urma să se îndrepte cu automobilul spre moșia Drăgușeni, reședința Constanței Cincu[1], doamnă de onoare a Majestății Sale[2].
Sosirea a avut loc la 21 iunie 1915, la ora 15:20, în gara orașului, regina Maria fiind însoțită de principesele Elisabeta și Mărioara. Pe peron, oaspeții au fost întâmpinați de inspectorul general administrativ Ermil Zaharia (delegat ca prefect al județului), de colonelul Botea, comandantul garnizoanei, precum și de deputați, senatori, reprezentanți ai autorităților civile și militare și de numeroase doamne din elita locală.
Primarul Constantin Condrache a oferit tradiționala pâine și sare, iar o companie cu drapel și muzică din Regimentul 6 Tecuci, comandată de căpitanul Constantin Pârvulescu, a prezentat onorul militar. Suverana a trecut apoi în revistă compania de onoare. La festivitate a participat o mulțime numeroasă, alcătuită atât din locuitori ai orașului, cât și din săteni din comunele învecinate, mulți dintre aceștia purtând costume naționale.
Cortegiul oficial a parcurs bulevardul Elisabeta, strada Carol și strada Bacău, îndreptându-se spre hipodromul amenajat de maiorul Comăneanu în partea de vest a orașului. Regina a fost întâmpinată de soția colonelului Rusescu și de Theodor Cincu, care i-au oferit flori. Concursul a început cu proba de dresaj, la care au participat mai mulți ofițeri (căpitanii Capșa și Sihniu, locotenenții Petrașcu, Pantazi și Coroneanu și sublocotenenții Tomescu, Marinescu și Jipa), însă o ploaie torențială a întrerupt competiția. După aproximativ douăzeci de minute de așteptare, ploaia nu a încetat, iar întrecerile au fost amânate. Presa consemna că în afara programului a concurat și maiorul Comăneanu, cu calul Milcov II, proprietatea lui Nicolae Filipescu, fiind răsplătit de regină cu un ceas de aur[3].
În toamna aceluiași an, cu prilejul pomenirii unui an de la decesul regelui Carol I, mareșalul curții a adus la cunoștința primarului că, în baza punctului 17 din testament, urmează a se face distribuirea ajutoarelor pentru săraci. Autoritățile locale au primit în acest scop suma de 5.000 de lei, împărțită populației nevoiașe din oraș[4].
La 21 mai 1916, regina Maria a anunțat oficial autoritățile locale că, în ziua de 23 mai, va sosi la Tecuci pentru a împărți fondul destinat persoanelor aflate în nevoi[5]. Majestatea Sa a fost însoțită de principesele Elisabeta și Mărioara (Mignon), iar distribuirea ajutoarelor s-a făcut în Grădina Publică, într-un pavilion amenajat special în acest scop, întrucât „era singurul loc unde putea fi primită M.S. Regina și unde se puteau împărți ajutoarele”[6].
I.2. Regina Maria pe front
Odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, în august 1916, regina Maria și-a asumat o nouă misiune: aceea de a fi prezentă acolo unde suferința era mai mare. Convinsă că războiul crea condițiile împlinirii idealului național, suverana s-a implicat nemijlocit în organizarea serviciului sanitar, patronând prin societatea care îi purta numele trei spitale de campanie (la Ghidigeni, Căiuți și Coțofenești) și un serviciu de ambulanțe. Nicolae Iorga remarca faptul că, odată cu intrarea în război, regina „își începea lupta ei contra durerilor fizice ca și contra descurajării rănilor sufletești, cu încredere în normele superioare după care se îndreaptă, peste toate încercările trecătoare, viața națiunilor"[7].
În timpul marilor bătălii din vara lui 1917, suverana a fost permanent prezentă acolo unde primejdia era mai mare:
,,în tranșee printre combatanți în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în toate posturile sanitare printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba de molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile, provocate de dorința ei de mai bine”[8].
Astfel și-a câștigat supranumele de „Mama răniților" sau „Regina soldat." În ianuarie 1918, a primit din partea șefului Marelui Cartier General distincția „Virtutea Militară" clasa I, cea mai înaltă decorație militară de război, acordată, în mod excepțional, unei femei, întrucât regulamentele militare excludeau această posibilitate[9].
Este de subliniat că, în timpul războiului, regina Maria a vizitat și regimentele tecucene care participau la lupte. La 18/31 martie 1917, în timpul perioadei de refacere a Brigăzii 4 Roșiori Tecuci în nordul Moldovei, suverana a inspectat Spitalul Regimentului 6 Roșiori Tecuci, instalat la Plopeni, județul Botoșani[10]. Cu acest prilej, corul regimentului, alcătuit din ofițeri și soldați și aflat sub conducerea iconomului Ștefan Iordănescu (confesorul Brigăzii 4 Roșiori Tecuci), a interpretat cântece religioase și patriotice în fața Majestății Sale[11].
În toamna lui 1917 (23 octombrie / 5 noiembrie), pe un câmp din apropierea orașului Onești, soldați și ofițeri din Regimentul 24 Infanterie Tecuci au fost decorați de regina Maria. La prânzul oferit de regiment după ceremonie, suverana a remarcat discursul colonelului Bădescu, comandantul regimentului: „a vorbit cu o elocvență extraordinar de poetică. E un om foarte entuziast și loial, care dădea pe dinafară de bucurie că am venit în vizită"[12].
O evocare a acestui eveniment a fost consemnată și de Grigore T. Popa, medic al regimentului la acea dată:
„În această atmosferă s-a auzit într-o zi exclamația tuturor, pornită nu se știe bine dincotro: A venit Regina Maria! Într-adevăr venise. A intrat prin toate barăcile exantematicilor, s-a interesat de rufăria oștenilor și a schimbat câte o vorbă cu mai fiecare soldat întâlnit în cale. Într-o magazie de scânduri, pe mese improvizate, rămase cu lemnul gol, ofițerii au luat masa cu regina. Buna dispoziție revenise. Totul era sărăcăcios și din lipsă, dar nădejdea sclipea din ochii tuturor. Nu s-au ținut toasturi, nu s-a făcut vorbărie, dar din când în când se auzea în munți bombardamentul, ca un tunet care vestește ploaie cu grindină. Mulți din cei care au sărutat atunci mâna reginei au fost peste trei zile îmbrățișați de pământul rece"[13].
Întrucât acest text a fost redactat la două decenii după producerea evenimentelor rememorate, unele informații trebuie privite cu circumspecție. Este cazul afirmației potrivit căreia, la trei zile după întâlnirea cu regina Maria, numeroși ostași ar fi murit pe câmpul de luptă. În realitate, după încheierea marilor bătălii de la Mărăști, Mărășești, Oituz și Cireșoaia, pe linia frontului s-au mai înregistrat doar incidente minore, soldate cu un număr redus de victime.
I.3. Vizitele la spitalele din Tecuci și împrejurimi în 1917
Județul Tecuci și orașul său de reședință au intrat în atenția suveranei în mai multe rânduri, pe parcursul campaniei militare din 1917.
La 31 mai/13 iunie 1917, după ce vizitase Spitalul „Principele Mircea" de la Ghidigeni (instalat în conacul familiei Chrissoveloni, bine condus și apreciat de regină pentru organizarea sa exemplară), regina Maria s-a îndreptat spre o proprietate din apropierea Tecuciului, aparținând familiei Cincu, la Țigănești, „unde câțiva doctori și surori de caritate din Anglia conduc un spital în corturi, pentru ruși”, personalul sanitar fiind format din sârbi [14]. Era vorba de Spitalul Femeilor Scoțiene, instalat pe proprietatea lui Nestor Cincu, unde, din 9 august 1917, avea să fie transferat Spitalul nr. 5, aflat până atunci în pădurea de la Țigănești[15]. Potrivit mărturiilor personalului medical al așezământului, Majestatea Sa era „foarte frumoasă, îmbrăcată cu o robă albă, înfășurată precum o călugăriță"[16].
O nouă vizită la Tecuci a avut loc la 1/14 august 1917. Aceasta a fost una dintre cele mai intense și mai dramatice zile petrecute de regină în zona frontului moldovean. Prima unitate inspectată a fost Spitalul Cincu[17], unde erau trimiși răniții cu leziuni grave. Aici activau doi medici francezi, Bonnet și Reinbourg, sprijiniți de surorile de caritate maior Petrescu și domnișoarele Kopetzky. Administrarea spitalului revenea soților Vrabie, doamna Vrabie fiind singura femeie medic și director de spital din oraș, fiind o prezență atât de respectată încât, potrivit mărturiilor, trecătorii se opreau și se înclinau în fața ei[18].
Regina a părăsit Spitalul Cincu cu impresii nefavorabile: instituția era slab întreținută, mirosul era neplăcut, iar bolnavii nu păreau îngrijiți corespunzător („când mă gândesc la acel groaznic spital Cincu, atât de rău mirositor”, consemna ea). Această apreciere contrastează cu cea a doctorului George Miron, care, în memoriile sale, descria același spital drept bine amenajat, fiind dotat chiar și cu baie[19]. Divergența nu este însă neapărat contradictorie: ea poate reflecta fie perspectivele diferite ale unui medic și ale unei suverane obișnuite cu standarde ridicate, fie evoluția stării spitalului între momentele distincte ale vizitelor. În schimb, Spitalul „Principele Mircea” de la Ghidigeni[20], era văzut cu alți ochi de suverană, socotindu-l „cât se poate de bine condus și cei ce sunt îngrijiți în el au un mare noroc"[21].
De la Spitalul Cincu, Majestatea Sa s-a deplasat la Spitalul de triaj, situat în apropierea gării, unde erau aduși răniții de pe front. În timpul vizitei, gara a fost bombardată de trupele germane: „când plecarăm, văzurăm cum explodau șrapnelele în apropierea noastră, azvârlind nori groși de fum și de țărână”, nota suverana în memorii[22]. Aici se afla și trenul sanitar nr. 1, condus de Maria Radu Mihai[23], care transporta răniții triați spre zona interioară[24].
În aceeași zi, regina Maria s-a întâlnit la Tecuci cu generalul Eremia Grigorescu, aflat în plin Consiliu de Război. Suverana a participat la ședință, urmărind deliberările, examinând hărțile și adresând întrebări: „a fost o experiență nouă pentru mine, mai ales că ne aflam în fața unei noi primejdii atât de apropiate"[25].
În cursul după-amiezii, însoțită de generalul Grigorescu, a făcut o vizită pe front, la Cosmești, „într-un punct foarte înaintat pe o înălțime deasupra Siretului, de unde puteam vedea totul, adică prea puțin lucru, afară de obuzele care explodau înaintea noastră sau chiar deasupra capetelor noastre"[26].
Pe drumul de întoarcere spre Tecuci, cortegiul a ajuns din urmă un convoi de camionete sanitare pline cu răniți. Dorind să-i vadă, regina a dispus oprirea convoiului și a trecut din vehicul în vehicul, mângâindu-i și împărțindu-le bomboane și țigări. Generalul Constantin Găvănescu, martor al scenei, povestea că într-una dintre ambulanțe, un ofițer rănit grav și-a deschis ochii și a întrebat dacă satul Doaga fusese recucerit. Acesta era preocupat de soarta luptei, nu de propriile răni, deși fusese lovit în piept de trei gloanțe de mitralieră[27].
I.4. Vizitele din anul 1918
Vizitele reginei Maria în zona Tecuciului din anul 1918 s-au desfășurat într-un context marcat de agravarea dramatică a suferinței populației civile.
Ziua de 28 ianuarie 1918 a fost consacrată în întregime locuitorilor din Tecuci și din așezările învecinate. Sosită în cursul dimineții, însoțită de reprezentanți ai misiunilor străine, suverana s-a deplasat direct la Nicorești, unde o așteptau „numeroși refugiați care, goi și îndurerați, o priveau ca pe salvatoarea lor”. Regina le-a oferit îmbrăcăminte, încălțăminte și alimente, ,,îndulcindu-le, pentru o clipă, durerea lor din lungul calvar al pribegiei”. De aici s-a îndreptat spre Movileni, ,,pentru a completa opera inimii”, fiind întâmpinată pretutindeni ,,cu dragoste de nedescris”.
Revenită la Tecuci, regina Maria a inspectat cu atenție spitalele militare din oraș (pe cel de contagioși, precum și spitalul de evacuare) și a vizitat parcul de aviație. Ulterior, s-a deplasat la triajul de la Frunzeasca, unde funcționa un orfelinat. Presa relata că „mănunchiul de copilași priveau cu uimire la Majestatea Sa", până au văzut bomboanele. „Era impresionant să vezi cum ochișorii lor scânteiau voioși, iar mânuțele tremurânde se întindeau spre Majestatea Sa Regina. Fiecare căpăta un cuvânt de mamă, o alintătură, o mână de bomboane." Condusă de doamna Radu Mihai, descrisă drept „mama sufletească" a copiilor, Regina a vizitat orfelinatul (dormitoarele, sala de mese și bucătăria), oprindu-se la infirmerie, lângă patul unui copil de patru ani, aflat în convalescență după febră tifoidă[28].
La 10 februarie 1918, Regina a revenit la Tecuci, răspunzând solicitărilor venite din partea localnicilor, între care soția generalului Vasilescu, implicată activ în ajutorarea persoanelor defavorizate și a refugiaților. Majestatea Sa, „fericită că poate ajuta pe toată lumea, destul de mult", a împărțit ajutoare la Primărie, a vizitat spitalul regimentului, spitalul aviatorilor, un orfelinat construit de armată, trenul sanitar al doamnei Maria Radu Mihai și orfelinatul de care aceasta se îngrijea la triaj. A distribuit totodată materialele aduse Yvonnei Cămărășescu[29] (care administra o cantină la Frunzeasca cu sprijinul reginei), doamnei Maria Radu Mihai și medicilor. Cu același prilej, suverana a vizitat „un orfelinat deschis într-o casă mare din Țigănești", precum și o așezare în care se aflau „sute de refugiați în niște bordeie extraordinare, săpate în pământ, o așezare pitorească, sărăcăcioasă, nefericită, în care oamenii trăiau cum puteau, cu o mulțime nesfârșită de copii"[30].
Printre instituțiile inspectate în această zi s-a numărat și Spitalul Grupului 2 Aeronautic, organizat de locotenentul doctor Victor Anastasiu (5 octombrie 1886 – 4 august 1972) în localul unei foste școli profesionale de fete și destinat personalului grupului aeronautic. Anastasiu a fost primul medic care a acordat îngrijire medicală sistematică piloților, fiind avansat la gradul de maior la 1 septembrie 1917 și numit medic-șef al Serviciului Sanitar al Aeronauticii. Spitalul de la Tecuci a fost astfel primul spital al aviației române, iar personalul său sanitar a fost apreciat de oficialitățile care l-au vizitat[31]. În jurnalul de război, la 28 ianuarie / 10 februarie 1918, Regina îl descria drept „un spital mic și tare frumos, organizat de aviatori, pentru invalizii din rândul lor"[32].
La 14/27 aprilie 1918, după deplasarea efectuată împreună cu generalul Eremia Grigorescu în zona Siretului, unde a fotografiat, potrivit propriei consemnări, „pe stânca de peste Siret și vederea spre câmpul de luptă de la Mărășești”, Regina Maria a revenit la Tecuci. A trecut pe la orfelinatul administrat de doamna Vasilescu, unde copiii beneficiau de o îngrijire atentă. De asemenea, a savurat „un prânz excelent, în casa Cincu" [vila Mouka -n.n.], alături de „marele Grigorescu"[33], după întoarcerea lui Nestor Cincu de la Odesa, unde fusese arestat împreună cu familia de către bolșevicii conduși de doctorul Cristian Racovski[34].
În concluzie, prezența repetată a reginei Maria la Tecuci și în împrejurimile sale constituie o mărturie a preocupării sale față de populația locală, atât în timp de pace, cât și în anii de foc ai războiului. De la concursuri hipice și distribuirea de ajutoare în Grădina Publică a orașului de pe malurile Bârladului, până la spitalele mirosind a moarte, convoaiele de răniți pe șoselele bombardate și bordeele refugiaților din câmpia Siretului, drumul reginei Maria prin Tecuci urmează cu fidelitate traseul tragic al României însăși în anii neutralității și ai Primului Război Mondial.
[1] Constanța Cincu, născută Greceanu, soția lui Nicolae Cincu, a fost doamnă de onoare a Reginei Maria. Suverana o numește în Jurnalul de război Tațulina sau Cinculaki, descriind-o drept „o ființă tare bună și, probabil, cinstită, dar de o inteligență extrem de limitată." În ciuda caracterului dificil și conflictual al doamnei Cincu în relațiile cu celelalte doamne de onoare, aceasta se bucura de simpatia reginei, care o gratula cu epitete precum „draga și grăsuna de Tațulina" sau „simpatica Tațulina." În perioada războiului, din însărcinarea reginei, Constanța Cincu s-a ocupat de trenurile sanitare. În zilele dificile din septembrie 1918, când Carol fugise în Rusia, a fost una dintre puținele persoane primite de regină dintre cele care veniseră să-și exprime îngrijorarea. (Maria Regina României, Jurnal de Război 1917–1918, vol. I–III, traducere din engleză de Anca Bărbulescu, ediție îngrijită și prefață de Lucian Boia, Editura Humanitas, București, 2014–2015).
[2] „Dimineața", anul 12, nr. 4058, 21 iunie 1915, p. 1.
[3] „Universul", anul 33, nr. 172, 24 iunie 1915, p. 1.
[4] SJAN Galați, fond Prefectura județului Tecuci, dosar 12/1915, f. 1, 21.
[5] „Dimineața", anul 13, nr. 4390, 23 mai 1916, p. 1.
[6] SJAN Galați, fond Primăria orașului Tecuci, dosar 7/1916, f. 134v.
[7] Nicolae Iorga, Regina Maria, Editura Porțile Orientului, Iași, 1996, p. 88.
[8] Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri. vol. 3, partea V, Ediție de Stelian Neagoe, Editura Humanitas, București, 1992, p. 109.
[9] Maria Regina României, Jurnal de Război, vol. II, p. 341. La 23 iulie/5 august 1917, Yvonne Cămărășescu a primit și ea Virtutea Militară, ,,o decorație bărbătească pe care nu o are nici o femeie în România - menționa regina în memoriile sale - fiindcă a fost uimitor de curajoasă pe toată durata războiului și a fost mereu prezentă acolo unde situația era mai disperată” (Idicem, pp. 103-104).
[10] Maria Regina României, Jurnal de Război 1917-1918 ,vol. I, pp. 397-401. Brigada 4 Roșiori Tecuci se afla la refacere în nordul Moldovei; regimentele tecucene de roșiori erau afectate de tifos și febră recurentă și făceau parte din Divizia 2 Cavalerie, comandată de generalul Petre Greceanu (16 ianuarie 1917 – 10 aprilie 1918). În martie 1917, Regimentul 6 Roșiori Tecuci era comandat de locotenent-colonelul Nicolae Popescu și se afla cantonat în satul Plopeni, iar Regimentul 11 Roșiori Tecuci, comandat de colonelul Constantin Neagu, se refăcea la Burdujeni — localitate situată la granița dintre România și Bucovina.
[11] Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, Preoți în lupta pentru făurirea României Mari (1916-1919), Editura Europa Nova, București, 2000, p. 77-78.
[12] Maria Regina României, Jurnal de Război 1917-1918 ,vol. II, 2015, p. 240.
[13] Grigore T. Popa, Regina Maria în ,,Însemnări Ieșene”, an 3, vol.7, nr. 8, 1, august 1938,
[14] Maria Regina României, Jurnal de război, vol. II, p. 28. Majestatea Sa nu a avut cuvinte prea măgulitoare la adresa proprietarilor: ,,Se pare că familia Cincu n-a arătat pic de generozitate, n-au făcut mai nimic pentru ei. Casa e mare, înconjurată de o grădină mare, lipsită de orice urmă de gust (Ibidem, p. 30-31).
[15] Leontin Vasile Stoica, Serviciul sanitar al Armatei I în campania din vara anului 1917, în „Armata și Mass-media", Brăila, 28 iulie 2013, pp. 363–366.
[16] Costel Coroban, op. cit., p. 208.
[17] În vara lui 1917, la Tecuci și împrejurimi se găseau numeroase spitale civile și militare aparținând Serviciului Sanitar al Armatei 1, dintre care menționăm: Spitalul Comunal (cunoscut în documente și sub numele Cincu), Spitalul de triaj (la gară), Spitalul de evacuare nr. 3, Spitalul de contagioși nr. 2 (Școala de băieți nr. 3), Spitalul de contagioși nr. 3, Spitalul de contagioși din suburbia Tecuciul Nou nr. 203 bis (Școala nr. 4), Spitalul Crucea Roșie (Școala de fete nr. 2), Spitalul român nr. 242 al Crucii Roșii, Spitalul lucrătorilor de la tranșee (în suburbia Tecuciul Nou), Spitalul regional Banca „Tecuciul" și Spitalul Grupului 2 Aeronautic Tecuci.
[18] George Miron, Note din Războiul pentru Întregirea Neamului, Atelierele Soc. Anonime ,,Adevărul”, București, 1923, p. 101; A. P. Samson, op. cit., p. 20.
[19] George Miron, op. cit., p. 101.
[20] Spitalul din Ghidigeni a fost amenajat într-o clădire destinată inițial unui teren de tenis acoperit. În el erau îngrijiți atât ostașii români cât și cei ruși. Medic șef era doctorul francez Codrulier. Armata rusă contribuia cu surori de caritate și la aprovizionarea cu alimente. ( Jurnal de război, vol. II, p. 27-28.)
[21] Maria Regina României, Povestea vieții mele, vol. 3, ed. I, Editura „Adevărul" S.A., 1934, pp. 292–295. De spitalul „Principele Mircea” din Ghidigeni se îngrijea Sybille Chrissoveloni (1879–1931), fiica unui negustor bogat stabilit în Galați. A fost căsătorită cu Jean Chrissoveloni (1880–1926), care, în timpul războiului, s-a ocupat de ambulanțele „Regina Maria”. Majestatea Sa îl prezintă drept „sufletul societății Regina Maria; se ocupă de toate inspecțiile, verifică toate detaliile cu ochii lui” (Jurnal de război, II, p. 183). Menționăm că, în timpul operațiunilor militare din vara anului 1917, de parcul automobilelor sanitare de aici s-a ocupat Jean Massalsky („Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 22, 27 aprilie 1918, p. 268–269).
Sora lui, Elena Chrissoveloni, căsătorită în acea perioadă cu prințul Dimitrie Șuțu, a fost trimisă la Paris încă din luna august 1916, pentru a strânge echipament medical și sanitar în vederea bunei funcționări a ambulanțelor „Regina Maria”. În Franța a organizat „Comitetul automobilelor sanitare Regina Maria” și a trimis în țară, în lunile octombrie și noiembrie 1916, mai multe transporturi de materiale. Pe lângă acestea, a reușit să angajeze patru medici elvețieni și o doctoriță chirurg (Alin Ciupală, Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial, Editura Polirom, București, 2017, p. 105–106).
Spitalul din Ghidigeni beneficia de un personal numeros, din rândurile căruia îi menționăm pe: domnișoara doctor Feyler; domnișoarele Lyda Irimescu, Margareta Bastachi, Natalia Bastachi, Marie-Amelie Bastachi și Magda Mavrodi – infirmiere voluntare; doamnele Irimescu și Guison – infirmiere voluntare; surorile călugărițe Ana Georgescu și Ana Alexandrescu – infirmiere, toate decorate cu Ordinul „Crucea Regina Maria”, clasa I și a II-a. Sora de caritate From Hermina a primit Ordinul „Crucea Regina Maria”, clasa a II-a, „pentru zelul și devotamentul cu care a îngrijit răniții în timpul luptelor din 1917–1918” (Contribuția evreilor la Răsboiul de întregire a României. Ostașii evrei decorați 1916–1918–1919, Tiparul Cultura Națională, București, 1923, p. 53).
[22]Maria Regina României, Povestea vieții mele, pp. 292–295.
[23] Trenul sanitar nr. 1 avea următoarea echipă: Maria Radu Mihai (șefă de echipă), Natalia Slivici, Margareta Cernovodeanu, Natalia Ghica, Margareta colonel Mărășescu, Florica Gavrilescu, Ana Alexandrescu, Elena Budeanu, Nelly Maican, Puica Stănescu, Elena Popp, Aneta Șerbănescu, Maria Dumitru și Maria Bacia. Trenurile sanitare permanente aveau 24 de vagoane pentru 124 de răniți, iar cele improvizate 22 de vagoane pentru 300 de răniți (Alin Ciupală, op. cit., p. 145).
[24] George Miron, op. cit., p. 101.
[25] Maria Regina României, Povestea vieții mele, pp. 292–295.
[26] Ibidem.
[27] General C. Găvănescu, Fapte mari în zile negre 1917–1918, Tipografia Serviciului Geografic, f.a., f.p.
[28] ,,Mișcarea”, anul 12, nr. 23, 30 ianuarie 1918, p. 1.
[29]Yvonne Cămărășescu (1884-1971) era fiica lui Jean-Camille Blondel, ministru plenipotențiar al Franței la București. Căsătorită cu Ion Cămărășescu (1882-1953), prefect de Durostor între 1913-1916 și ministru de interne în guvernul Take Ionescu (1921-1922).
[30] Maria Regina României, Jurnal de Război, vol. II, p. 377-380.
[31] Nicolae Balotescu, Carmen Zgăvărdici, op. cit., p. 540; vezi și Gheorghe Brătescu, Din tradițiile medicinii și ale educației sanitare: studii și note, Editura Medicală, București, 1978, pp. 421–422. Spitalul funcționa pe baza mijloacelor puse la dispoziție de Grupul 2 Aeronautic Tecuci, condus de maiorul-aviator Andrei Popovici, decorat cu Ordinul „Crucea Regina Maria", clasa a II-a, „pentru zelul și devotamentul remarcabil cu care a contribuit la prevenirea epidemiilor între oamenii unității sale, precum și pentru munca stăruitoare depusă la înființarea unei infirmerii-model în 1917–1918" („Monitorul Oficial", Partea I, nr. 22, 27 aprilie 1918, p. 268).
[32] Maria Regina României, Jurnal de Război 1917-1918, vol. II, p. 380.
[33] Ibidem, vol. III, p. 71. Simion Mehedinți a descris în jurnalul său aspecte relevante ale vizitei făcute alături de familia regală prin locurile traversate de taifunul războiului, la Mărăști, Panciu, Mărășești și Tecuci. Aici au luat masa de prânz la familia Cincu (conform Ionel Necula, Uricar la poarta Moldovei de Jos, vol. V, Editura Grapho Press, Tecuci, 2013, p. 78-79).
