Despre construirea spitalului
,,Anton Cincu” din Tecuci
În anul 1894,
Anton Cincu a donat Primăriei orașului Tecuci suma de 200.000 de lei pentru
construirea unui spital în localitate. Ca garanție pentru buna administrare a
fondurilor și realizarea lucrărilor, donatorul a dispus constituirea unei
comisii care urma să supravegheze și să conducă procesul de edificare a
așezământului medical. Comisia era alcătuită din: Constantin Bobeică, Costache
Racoviță, Th. Vârgolici, dr. Constantin Petrașcu și Teodor Cincu, fiul
donatorului[1].
Arhitectul O.
Maugsch din București a întocmit planul spitalului, prevăzut a fi realizat în
sistem pavilionar, cu instalații de distribuire a apei calde și reci în
întreaga clădire. Proiectul prevedea, de asemenea, construirea unui rezervor de
apă care să asigure un debit constant (8–10 metri cubi) necesar diluării și
evacuării reziduurilor printr-un sistem de canalizare adecvat.
Deoarece
amplasamentul vechiului spital a fost considerat impropriu pentru construirea
noii clădiri, s-a propus un teren situat „pe malul râului Bârlad, în sus de
podul de pe șoseaua Cahul”. Studiile de teren au fost realizate de Ștefan
Ciocîrlan, arhitect-șef al comunei București. La indicațiile acestuia, Teodor
Cincu a achiziționat cu suma de 14.000 de lei un teren în suprafață de 12.000 de
metri pătrați, în zona indicată. Totuși, Ministerul de Interne nu a aprobat acest amplasament și a
impus construirea spitalului „pe locul vechi al spitalului”[2].
Comisia a
contestat decizia și a solicitat trimiterea unor experți pentru efectuarea unei
cercetări la fața locului. Obstacolele apărute în calea construirii spitalului
au determinat, în februarie 1899, formularea unei interpelări în Senat,
adresată ministrului de interne de către senatorul George Panu[3].
În această conjunctură, a sosit la Tecuci doctorul Iacob Felix,
care a inspectat terenul propus pentru construirea noului spital și a purtat
discuții cu cei care se opuneau acestui amplasament: primarul orașului, N. Mărculescu,
doctorul Petraș și cunoscutul spițer Racoviță. Aceștia argumentau că terenul
este situat în centrul orașului, într-o zonă joasă și nesănătoasă, iar
realizarea canalizării în râul Bârlad ar putea duce la infectarea apei și,
implicit, la dispariția peștilor din râu.
În raportul înaintat Ministerului de Interne la nouă februarie 1898, doctorul Iacob Felix recomanda „cu stăruință acel loc”, respingând în mod „științific” toate obiecțiile formulate și declarând „cu totul impropriu” terenul vechiului spital pentru ridicarea noii clădiri[4].
Inaugurarea oficială a avut loc la 25 aprilie 1904. La acea dată, spitalul era considerat o construcție monumentală, formată din mai multe pavilioane și dotată cu baie publică, dușuri și un bazin cu apă rece[6].
La dotarea cu
mobilier și aparatură medicală au contribuit numeroși donatori: Elena Jurgea
(10.000 lei), I. Naville (instrumente chirurgicale și o pompă în valoare de 4.000
lei), Petre Sachelary (instrumente chirurgicale rămase de la tatăl său, dr. Filip
Sachelary), Anica Hâncu (1.400 lei – pentru instalarea și întreținerea unui
pat), precum și Sultana, Maria, Teodor și Nicu Cincu (diverse obiecte, aparate
și sume de bani)[7]. Teodor Cincu a donat suplimentar 10 paturi,
Nicolae Cincu a oferit un aparat Roentgen, iar Darie Donici a contribuit cu
10.000 de lei pentru îmbunătățirile necesare[8]. Spitalul
era deservit de un medic, un subchirurg, un intendent, o moașă, un preot, o „lingeriță”,
13 servitori, un bucătar și un ajutor.
Datorită condițiilor
moderne oferite, Direcția Generală a Serviciului Sanitar din cadrul
Ministerului de Interne, prin Decizia nr. 7321 din 13 aprilie 1905, a dispus
transferul a 15 paturi de la spitalul rural „Cincu” din Nicorești și 5 paturi
de la spitalul rural din Ivești către Spitalul Comunal „Anton Cincu” din
Tecuci. Pentru întreținerea acestora, Serviciul Sanitar acorda o subvenție de
7.935 lei[9].
În
privința surselor de finanțare a spitalului, în lucrarea Cartea donatorilor orașului Tecuci,
primarul Dimitrie Balaban menționează că „moșiile Pisera-Gropana, Capoteasca și
Micleasca sunt donate primăriei pentru spitalul orașului, care într-o bună parte
se întreține cu veniturile acestor moșii”[10]. O altă
parte din cheltuieli era acoperită din bugetul local, iar pentru un număr
determinat de paturi se acordau subvenții din partea Direcției Generale a
Serviciului Sanitar.
Despre cele
trei moșii, menționăm următoarele:
Moșia Pisera-Gropana,
cu
o suprafață de 335 ha și 30 ari de teren arabil, imaș și fâneață, plus 33 ha și
39 ari de pădure, a intrat în proprietatea orașului conform testamentului lui
Teodor Săndulescu din 1 ianuarie 1868.
Moșia Capoteasca, situată în comuna Gulianca
(județul Râmnicu Sărat), cu o suprafață de 212 ha de teren arabil, a fost
donată verbal de Anton Cincu în 21 septembrie 1876, iar actul oficial de donație
a fost autentificat la 16 iunie 1889, sub nr. 407, la Tribunalul Tecuci.
Moșia Micleasca, parțial situată în comuna
Liești (județul Tecuci) și parțial în comuna Călieni (județul Putna), avea o suprafață
de circa 160 ha (92 ha în Liești și 68 ha în Călieni) și a intrat în proprietatea
orașului la 24 martie 1895, prin Decretul Regal nr. 1.444, care autoriza Primăria
Tecuci să accepte legatele prevăzute în testamentul lui Anton Cincu din 22
iulie 1894[11].
Veniturile
obținute din aceste moșii au susținut, timp de mai multe decenii, funcționarea
spitalului orașului Tecuci. Această situație a persistat până la exproprierile
efectuate „pentru cauză de utilitate națională, în scopul de a spori întinderea
proprietății rurale țărănești, de a înființa pășuni comunale, precum și pentru
scopuri de interes general, economic și cultural”, ca urmare a aplicării Legii
pentru reforma agrară din 1921.
Conform
documentelor consultate în Arhivele din Galați, până la data de 24 octombrie
1938, în urma exproprierii moșiilor aflate în proprietatea Primăriei Tecuci —
Moșia Târgului Comunei Tecuci, Capoteasca (județul Tecuci), Liești-Micleasca (județele
Tecuci și Putna), Pisera-Gropana (județul Râmnicu Sărat), Călieni (județul
Putna) și Cosmasca (județul Tecuci) —, autoritatea locală a primit 80% din
prețul de expropriere, urmând să primească diferența de 20% după măsurarea definitivă
a moșiilor[12].
[1] Suma a fost pusă la dispoziția
Ministerului de Interne cu recipisa Casei de Depuneri no. 1805/94, în ziua de
23 iulie 1894 (Dimitrie Balaban, op. cit., p. 17-18).
[2] ,,Tecuciul”, anul I, nr. 8, 9 aprilie
1899, p. 1.
[3] ,,Opinia”, anul 2, nr. 232
23.02.1899, p. 3.
[4] ,,Tecuciul”, anul I, nr. 8, 9
aprilie 1899, p. 1.
[5] Dimitrie Balaban, op. cit.,
p. 18; ,,Adevărul”, anul 17, nr. 5291, 27 aprilie 1904, p. 3.
[6] SJAN Galați, fond Prefectura
județului Tecuci, dosar nr. 9/1875, f. 112. Expunerea primarului Teodor
Cincu cu privire la administrația comunală pe anul 1904-1905.
[7] Dimitrie Balaban, op. cit.,
p. 19.
[8] ,,Adevărul”, anul 17, nr. 5291,
27 aprilie 1904, p. 3.
[9] SJAN Galați, fond Prefectura
județului Tecuci, dosar nr. 9/ 1875, f.
115.
[10] Dimitrie Balaban, op. cit.,
p. 12.
[11] SJAN Galați, fond Primăria orașului
Tecuci, dosar nr. 7/1914, f. 70 v, 71v; Ibidem,
dosar nr. 5/1917, f. 30; ,,Monitorul Oficial”,
p. I, nr. 1, din 1/13.04.1895, p.1; Dimitrie Balaban, Cartea donatorilor
orașului Tecuci,… p. 10-12.
[12] SJAN Galați, fond Primăria
orașului Tecuci, dosar nr. 36/1939, f. 1 și 2.
