Clarificări în privința înființării Muzeului
din Tecuci. Analiza unor surse și
documente de arhivă
Majoritatea
articolelor privind înființarea Muzeului din Tecuci, în care autorii susțin că
profesorul Constantin Solomon a fost fondatorul acestuia, sunt fundamentate pe manuscrisul
intitulat ,,Începuturile muzeului regional din Tecuci”. Acesta conține
discursul rostit de Constantin Solomon cu ocazia aniversării a 40 de ani de la
înființarea muzeului, și a fost publicat recent de Muzeul tecucean în lucrarea
,,Restitutio Constantin Solomon”[1]. Trebuie menționat că în acest
text, autorul își expune argumentele ,,pro domo” pentru a-și promova propria cauză
și ,,meritele” în privința acțiunilor desfășurate pentru înființarea muzeului. Faptul
că noi ne exprimăm un punct de vedere nu înseamnă că dorim să diminuăm în vreun
fel imaginea profesorului Constantin Solomon, o figură importantă în orașul Tecuci
în perioada interbelică. Totuși, în textul menționat anterior, pe lângă
caracterul său subiectiv, se observă și existența unor afirmații care sunt
contrazise de documente.
Pentru
început, este important să subliniem că în Tecuci existau două muzee distincte.
Primul a fost înființat în 1925 și aparținea lui Mihail Dimitriu, purtând denumirea
de ,,Muzeul de Arheologie și Științe Naturale”. Al doilea, cunoscut sub numele
de Muzeul Regional, a fost înființat în 1932[2] și era subordonat Ministerului
Instrucțiunii, Comisiunii Monumentelor Istorice. Acesta își desfășura activitatea
în incinta Școlii Comerciale, avându-l pe Constantin Solomon în calitate de
director[3].
Pe de altă parte, se considera că pentru a
pune în valoare descoperirile arheologice din zona Tecuciului era nevoie de un
muzeu aflat sub administrarea autorităților locale. În publicistica tecuceană, atunci
când se discută problema înființării muzeului, se face referire la broșura ,,Un
muzeu regional în Tecuci”, publicată de Constantin Solomon în 1932.
În aceasta se arată că ideea unui muzeu în Tecuci ,,s-a născut mai ales prin descoperirea în acest ținut a multor resturi antice, de acum două mii de ani, precum și a altor rămășițe cu mult mai vechi, datând de la sfârșitul epocei de piatră, sunt cinci mii de ani de atunci, când omul de prin aceste locuri necunoscând încă metalele, se servea de topoare de piatră, cuțite și săgeți de cremene sau vase de lut lucrate numai cu mâna, fără întrebuințarea roatei, de asemenea și alte urme de viață s-au aflat din vremuri foarte îndepărtate, fosile, ce se găsesc în diferite straturi ale pământului; toate acestea ar putea să formeze în Tecuci, cea mai frumoasă operă de cultură și educație”[4].
Facem
precizarea că discuții și demersuri pentru înființarea unui muzeu comunal în Tecuci
au avut loc încă înainte de publicarea broșurii menționate. Într-un articol apărut
în iulie 1929 în ziarul ,,Universul”, Nicolae Berha, primarul orașului Tecuci,
a expus proiectele pe care dorea să le
realizeze, evidențiindu-l în special pe cel ce viza construirea unui palat cultural
destinat să adăpostească și un muzeu: ,,Pentru viitor se proiectează construirea unui palat
cultural, în care să fiinţeze ateneul actual, sub preşedenţia d-lui Vasile
Radu, o sală de cinematograf, una de conferinţe şi un muzeu al Tecuciului”.
Primarul arăta că pentru realizarea acestui proiect, Virgil Mironescu, fostul
primar al orașului, era și el implicat activ[5].
La ședința Consiliului Local din 15 decembrie 1930, s-a propus ca din împrumutul de 50.000.000 de lei
pe care Primăria intenționa să-l acceseze, să se realizaze, printre altele, o
,,amenajare a teatrului distrus de incendiu pentru a deveni o casă culturală”.
Acesta urma să adăpostească muzeul și biblioteca[6]. Ulterior,
,,chestiunea muzeului și bibliotecii comunale” a fost dezbătută și în ședința Comisiei Interimare a orașului
Tecuci, din data de 20 mai 1932[7]. Primarul Gheorghe Casan, având în vedere ,,interesul
orașului”, a propus înființarea muzeului comunal. De asemenea, el a
propus ca muzeul și biblioteca să fie instalate la etajul clădirii Societății
,,Prevederea” din Tecuci, care urma să fie disponibil începând cu data de 26 octombrie
1932[8].
Edilul considera că această clădire oferea numeroase avantaje: era spațioasă,
luminoasă, situată în centrul orașului și construită integral din beton armat,
fiind astfel protejată împotriva incendiilor. Totodată, se conta pe ,,înlesnirile”
pe care conducătorii băncii ,,Prevederea” le-ar oferi primăriei, ,,având în
vedere scopul înalt și superior” urmărit de autorități. Membrii comisiei au
fost de acord cu propunerile primarului și au decis ,,înființarea unui muzeu
comunal în orașul Tecuci”, ce urma să poarte numele de Muzeul Comunal
,,Mihail Dimitriu”. Aceasta s-a aprobat cu condiția ca domnul Dimitriu să
accepte instalarea tuturor colecțiilor sale în acest muzeu, păstrându-și în
continuare calitatea de proprietar. De asemenea, s-a votat alocarea sumei de
50.000 de lei ,,pentru închirierea unui local, instalarea și amenajarea
muzeului și bibliotecii comunale”. În decizia adoptată, s-a menționat că se va interveni
la minister pentru ca Mihail Dimitriu să fie numit în funcția de director al
muzeului[9].
Și în ceea ce privește găsirea unui spațiu adecvat pentru
amenajarea muzeului, majoritatea autorilor
recurg la manuscrisul lui Constantin Solomon,
,,Începuturile
muzeului regional din Tecuci”, în care se menționează: ,,De
câte ori, după cum am arătat mai înainte, duminica sau sărbătoarea, ieșeam cu
M. Dimitriu pe bariera de răsărit și ne întorceam spre seară prin partea de N. a
Tecuciului, pe strada aceasta, adesea privind la casa moșierului Theodor Cincu,
care, singur, rar mai venea și pentru scurt timp să locuiască într-o casă așa
de mare; singur, neavând copii, soția îi murise, moștenitori n-avea decât niște
nepoți și aceia destul de bogați. Ne spuneam: „Ce-ar fi să dea Cincu casa asta cu frontispiciu
și coloane, cu aspect de templu antic, pentru muzeu! În fine, ideea se înfipsese
în mintea noastră și pe diferite căi am tatonat această perspectivă. E
adevărat, însă, că proprietarul Teodor Cincu s-a arătat înțelegător. Am invitat
în această casă, i-am prezentat broșura „Un muzeu regional în Tecuci”, am
discutat toate posibilitățile și apoi a venit să ne vadă și colecțiile. În fine, s-a hotărât
după consultare cu avocatul său să doneze Primăriei Tecuci această casă cu
terenul din jur pentru o fundație care să poarte numele „Fundația Teodor și Maria
Cincu”, astfel ca în corpul principal să fie instalat muzeul, iar în rest să se facă un internat pentru 10
copii, după câte îmi amintesc, care să urmeze
o școală secundară în Tecuci, aleși dintre cei mai buni din satele unde era
moșia lui. Astfel, în 1934, s-a înființat oficial Muzeul Regional Tecuci, cu materialele
adunate de noi până atunci”[10].
În realitate, se pare că
situația nu a fost exact așa. Nu contestăm faptul că profesorul Solomon a
purtat discuții cu Teodor Cincu, însă,
potrivit altor surse, există contribuții semnificative din partea altor personalități
notabile ale orașului pentru a-l convinge pe influentul proprietar și politician
tecucean să doneze imobilul în scopul amenajării unui muzeu. În acest sens,
discuții cu Teodor Cincu au avut loc în timpul mandatului de primar al lui Marin
O. Dumitrescu (1932-1934)[11]. Acesta a subliniat că
înființarea muzeului a fost ,,ideea domniei sale”, văzând-o ca pe o ,,operă de cultură
națională”. A insistat ca muzeul să
fie deschis cât mai curând posibil, afirmând că acesta era considerat ,,unul
dintre cele mai frumoase din toată țara”[12].
Gheorghe Ghițulescu, la
rândul său, afirmă că în anul 1934, ,,Teodor Cincu a convocat la casa sa
persoanele marcante din Tecuci spre a le cere sfatul cu privire la ce anume să
facă cu casa D-sale din Tecuci. I s-a cerut a se da comunei pentru a servi de
Palat Cultural și pentru a se așeza în ea și acest muzeu”[13].
Aceste
demersuri au fost continuate și duse la bun sfârsit în anul 1934 de primarul Constantin Condrache[14]. Ca recunoaștere pentru
acest efort, în ședința Consiliului Comunal din 4 august 1934, acesta a primit
felicitări de la fostul primar, Marin O. Dumitrescu, pentru reușita în
finalizarea acestui proiect[15].
În
urma acestor intervenții, la data de 16 iulie 1934, Teodor Cincu a donat imobilul
din strada Carol nr. 12 Consiliului Local al orașului Tecuci, ,,pentru a se
putea înființa un Muzeu original și o Bibliotecă comunală, unde cetățenii mei și
tânăra generație să găsească cărți și studii pentru luminarea minții și
cultivarea lor sufletească”, precum și în amintirea soției sale.
Revenind,
prima decizie referitoare la înființarea unui muzeu a fost aprobată de Comisia
Interimară a orașului Tecuci (care își desfășura activitatea în locul
Consiliului Local) în mai 1932, stabilindu-se ca sediul acestuia să fie la banca
„Prevederea”.
Cu
toate acestea, procesul a fost îngreunat de Ministerul Instrucției Publice, Cultelor
și Artelor, care a întârziat eliberarea avizelor și a insistat chiar ca muzeul
să se instaleze în Școala Comercială, avându-l pe profesorul Constantin Solomon
în postul de director. În stadiul actual al cercetărilor, nu am identificat documente
care să ateste că profesorul tecucean a intervenit la Minister în acest sens. În
viziunea noastră, această insistență din partea reprezentanților ministerului a
afectat, probabil, relațiile dintre Constantin Solomon și Mihail Dimitriu și a
condus la neimplicarea profesorului tecucean în procesul de înființare a
muzeului. Așa cum am menționat anterior, în corespondența oficială dintre Mihail
Dimitriu și Primăria orașului Tecuci, în presa locală, precum și în impresiile exprimate
de oficialități și specialiști care au vizitat muzeul după înființare, nu găsim
nicio mențiune referitoare la Constantin Solomon sau vreo aluzie că acesta ar
fi contribuit la înființarea Muzeului.
Informațiile
referitoare la relațiile dintre Constantin Solomon și Mihail Dimitriu provin exclusiv
din relatările cuprinse în manuscrisul intitulat „Începuturile muzeului
regional din Tecuci”. Datorită faptului că acesta a fost redactat la 40 de ani
de la momentul în care au avut loc evenimentele respective, există incertitudine
cu privire la veridicitatea acestora.
După
spusele lui Constantin Solomon, primele „explorări” ale „împrejurimilor
orașului Tecuci” au fost efectuate în colaborare cu Mihail Dimitriu în
1924, atunci când au „descoperit primele urme antice și resturi paleontologice”[16]. În acel moment, au început
și colecționarea acestor vestigii arheologice și paleontologice. Solomon
subliniază că „până atunci, nici eu, nici M. Dimitriu, n-aveam nici un
fragment de vas antic, nicio monedă, nicio măsea de mamut”[17], iar după 8 ani ,,adunaserăm
destule resturi arheologice și paleontologice suficiente pentru un interesant început
de muzeu al regiunii Tecuciului”[18].
Pe
de altă parte, într-un memoriu adresat primarului orașului Tecuci, la data de 4
aprilie 1932, Mihail Dimitriu menționa că, începând
cu anul 1923, a fost atras de ,,lucrurile de interes istoric folositor neamului”.
Astfel, s-a hotărât să se ,,îndeletnicească cu această ocupațiune grea
și obositoare” și ,,cu mare avânt a început să răscolească trecutul și
natura”. Ca rezultat al acestei
activități, în anul 1925 a înființat Muzeul de Arheologie și Științe Naturale
Tecuci, cu ,,secția arheologică”,
iar în anul 1926 a adăugat ,,paleontologia și entomologia”[19]. În acest memoriu, Constantin
Solomon nu este menționat nici măcar o singură dată. În schimb, se face referire
la Alexei Alexinschi, recunoscut drept
singurul tecucean capabil ,,să discute științific valoarea entomologică și
paleontologică a colecției” sale, cu care autorul memoriului a colaborat.
Observăm
inconsecvențe notabile. Constantin Solomon afirmă că cercetările și colecționarea
„resturilor arheologice” au fost realizate în colaborare cu Mihail Dimitriu,
în timp ce acesta din urmă nu menționează nimic despre aceste activități. De
asemenea, Solomon nu face referire la faptul că piesele strânse de cei doi au
constituit colecții separate, care au stat la baza celor două muzee distincte :
Muzeul particular al lui Mihail Dimitriu și Muzeul Regional de la Școala
Comercială.
Mai
apoi, apare o informație falsă. În legătură cu înființarea muzeului, C. Solomon
afirmă: ,,Astfel, în 1934, s-a înființat oficial Muzeul Regional Tecuci, cu
materialele adunate de noi până atunci”[20]. Așa cum am argumentat în
articolele anterioare, la momentul înființării, ,,Muzeul Comunal Mihail Dimitriu
- Arheologie și Științe Naturale” a preluat
numai colecțiile muzeului privat al lui Mihail Dimitriu, nu și pe cele ale lui
Constantin Solomon de la Muzeul Regional (care a continuat să funcționeze), și
nu este necesar să revenim asupra acestui aspect.
De
asemenea, remarcăm o mențiune legată de profesorul universitar academician Radu
Vulpe, ,,cel care a cunoscut foarte bine începuturile acestui muzeu și a păstrat
un contact permanent cu fondatorii”. Profesorul, alături de doamna Ecaterina
Dunăreanu-Vulpe, începând cu anul 1927, ,,ca
delegați ai Muzeului de Antichități din București”, au ,,explorat sistematic
stațiunea Poiana, în mai multe campanii de săpături”[21].
Să
analizăm acum informațiile dezvăluite de documentele de arhivă cu privire la
relațiile dintre profesorul Radu Vulpe și reprezentanții muzeului. La 5 august 1939, Rezidentul Regal al Ținutului
Dunărea de Jos, înainta prefectului județului Tecuci o
comunicare din partea Muzeului Național de Antichități, care aducea la cunoștință
„săpăturile arheologice neautorizate” efectuate în vara anului 1939 la
Poiana de către directorul muzeului din Tecuci, Mihail Dimitriu[22]. În acea
corespondență, se menționa că Radu Vulpe
i-a solicitat ,,să înceteze săpăturile pe care le practică în mod ilegal”
și se cerea Rezidentului Regal ,,să i se dea ordin d-lui Dimitriu să aducă
la Galați, la același muzeu [,,Cuza-Vodă” din Galați, ad. n.] obiectele
pe care le-a descoperit pană acum în săpăturile clandestine”, deoarece ,,ele
aparțin acestui ținut”[23].
În răspunsul prefectului județului Tecuci către Rezidentul Regal
al Ținutului ,,Dunărea de Jos”, se evidențiază că Mihail Dimitriu a primit instrucțiuni
precise ,,să nu mai continue săpăturile la Piroboridava (Poiana) fără
autorizația și sprijinul Excelenței Voastre”. De asemenea, se solicită conducerii
Ținutului să dispună primarului orașului Tecuci, ,,ca materialul arheologic
găsit și arătat în declarația lui Dimitriu, să se depoziteze la Muzeul
Ținutului Galați”[24].
În anul 1933, în ,,Revista
Istorică Română”, Radu Vulpe publică o notiță referitoare la broșura ,,Un Muzeu
Regional în Tecuci”, apărută în anul 1932 la Tecuci, având ca autor pe
Constantin Solomon. În această notiță se menționează: ,,Broșura a fost
publicată cu intenția de a propaga ideea înființării unui muzeu la Tecuci. În
acest scop, se încearcă să se arate importanța antichităților din județul Tecuci,
menționându-se diferitele localități în care s-au făcut descoperiri și cercetări
arheologice, în frunte cu stațiunea de la Poiana. În sine, propaganda în favoarea
muzeului din Tecuci nu poate fi decât lăudată. În ceea ce privește însă informațiile
arheologice date, este regretabil că autorul, atacând unele probleme ce îi
depășesc competența, n-a căutat să evite măcar incorectitudinea științifică pe care
o comite când utilizează studiul meu despre identificarea Poienii cu Piroboridava
(cf. ,,Viața Românească”, XXII (1930), p. 297 urm., XXIII (1931), p. 162 urm.
și 239 urm., și ,,Revue archéologique”, 1931, p. 237 urm.), afectând chiar a
respinge această identificare, fără ca totuși să mă numească altfel decât prin
expresia «altcineva». Cât despre respingerea identificării, este inutilă orice
discuție din moment ce dl. Solomon nu aduce niciun argument și se mulțumește
doar să-și încerce norocul cu localizarea la Poiana a cetății Polendade la
Ptolemeu, încercare de altfel absurdă, fiindcă Poiana se află pe stânga Siretului,
în vreme ce Polenda (sau mai exact Paloda) este clar menționată de Ptolemeu
printre cetățile din Dacia, deci la apus de acest râu. De asemenea, nu sunt mai
fericite nici celelalte două identificări pe care le hazardează dl. Solomon,
Zargidava cu Corni și Tamasidava cu Brăhășești. Iar tentativa de a-și asocia
pentru cea cu Tamasidava pe Pârvan este cel puțin nejustificată; nicăieri n-a
făcut regretatul învățat o asemenea identificare”[25].
Așadar, se observă o discrepanță între relatările lui Constantin
Solomon și documentele de arhivă și alte surse, precum și subiectivitatea
evidentă în prezentarea evenimentelor. Aceste aspecte accentuează necesitatea
unei abordări critice în evaluarea informațiilor oferite de profesorul tecucean.
[1] Restitutio Constantin Solomon, editorii
coord. Daniela Alecsă, Daniel Dojan, Paul Ciobotaru, Editura Pim, Iași, 2021,
p. 257-264.
[2] Monografia orașului Tecuci,
p. 332.
[3] Anuarul Școalei Comerciale
Elementare de Băieți din Tecuci. Anii școlari
1930-1932, Tecuci, 1932, p. 30.
[4] ,,Un muzeu regional în Tecuci”,
1932, p. 4-5.
[6]. SJAN Galați, fond Primăria
orașului Tecuci, dosar nr. 7/1932, f. 153, 158 ; ibidem, dosar nr.
14/1933, f. 11.
[7]. Ibidem, dosar nr. 7/1932,
f. 153, 158 ; Ibidem, dosar nr. 14/1933, f. 11.
[8]. Ibidem, dosar nr. 7/1932,
f. 158v, ibidem, dosar nr. 14/1933, f. 11.
[9]. Ibidem, dosar nr. 7/1932,
f. 159, ibidem, dosar nr. 14/1933, f. 12. Din Comisia Interimară făceau parte următorii
membri: Gheorghe Casan – președinte, Traian P. Corodeanu – vice-președinte, D. M.
Z. Ionescu, Constantin Gheorghiu, Pr. C. Marin, D. Dimofti și M. Buchman - membri (Ibidem,
dosar nr. 7/1932, f. 153).
[10] Restitutio Constantin Solomon,
p. 261-262.
[11] SJAN Galați, fond Prefectura
județului Tecuci, dosar nr. 5/1934, f. 17.
[12] Ibidem, f. 17.
[13] ,,Curierul Tecuciului”, anul 1,
nr. 19, 2 mai 1935, p. 3.
[14] SJAN Galați, fond Primăria orașului
Tecuci, dosar nr. 14/1933, f. 40.
[15] Ibidem, f. 17. Inițial
Teodor Cincu a dorit să doneze imobilul pentru înființarea unei școli. Pentru a
inspecta imobilul, Casa Școalelor din București l-a trimis pe arhitectul Tiberiu
Onișor. Într-un referat din 22 iulie 1924, acesta considera clădirea drept ,,cea
mai frumoasă” din Tecuci (Ștefan Andronache, Tecuciul și împrejurimile sale.
Ghid turistic, Editura Grapho Press, Tecuci, 2018, p. 64).
[16] Restitutio Constantin Solomon, p. 257.
[17] Ibidem, p. 258.
[18] Ibidem, p. 260.
[19]. SJAN Galați, fond Primăria
orașului Tecuci, dosar nr. 14/1933, f. 1. Pe coperta dosarului este scris:
,,Tranzacția cu dl. Mihail Dimitriu pentru formarea muzeului comunal”.
[20] Restitutio Constantin Solomon,
p. 262.
[21] Ibidem, p. 260.
[22] SJAN Galați, Fond
Prefectura județului Tecuci, dosar nr. 18/1939, f. 9.
[23] Ibidem, f. 11.
[24] Ibidem, f. 12.
