TECUCIUL ÎN ANII PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL
3.3. Bombardarea orașului
În anul 1917, pe lângă provocările și distrugerile produse în Tecuci de trupele ruse, locuitorii au avut de suportat și bombardamentele trupelor germane, efectuate atât cu artileria grea, cât și cu avioanele.
La 3 ianuarie 1917, în urma bombardamentelor aviației inamice, o bombă a căzut asupra casei proprietarului Constantin R. Vișan, situată pe strada Elena Doamna nr. 88, omorându-l pe Nicu Vișan, nepotul în vârstă de șase ani al proprietarului, precum și pe un soldat rus[1]. Bombardamente puternice au mai avut loc în zilele de: 22 martie, când a fost bombardat cartierul Satu Nou și au fost afectate unele case de pe strada Cimitir[2]; la 24 martie, o formaţie de 10 avioane germane a bombardat prin surprindere aerodromul Tecuci, fără a produce mari pagube[3]; la 18 aprilie 1917, între orele 6:30 și 7:00, a avut loc un raid al avioanelor germane în timpul căruia au fost aruncate bombe pe cuprinsul orașului, fiind afectate case de pe străzile Ștefan cel Mare[4], Elena Doamna[5] și Ghica Vodă[6]. La 24 aprilie, un nou bombardament a afectat case de pe strada Bulgari[7] și strada Cimitir[8].
În luna mai, bombardamentele au fost aproape zilnice. Cele mai puternice au fost înregistrate în zilele de 1 și 7 mai. Acestea, de altfel, au produs și victime[9]. Dintr-un tabel întocmit la 24 mai 1917, de poliția orașului, aflăm că până la acea dată, în urma bombardamentelor, își pierduseră viața cinci locuitori ai Tecuciului: Solomovici Marcu, Elena Țănuc, Veta Țănuc, Toader Petrea și Nicu Vișan[10].
Un raport referitor la victimele bombardamentelor inamice în Tecuci a întocmit și prefectul județului (raportul nr. 491/1919), în care sunt menționate următoarele persoane decedate: Hristache D. Mihail, în vârstă de cinci ani, ucis de o bombă aruncată de avioanele inamice pe strada Elena Doamna la data de 3 ianuarie 1917; Marcu Solomonovici, profesor de ebraică, tată a șase copii, ucis de o bombă căzută pe strada Sfântul Nicolae; în aprilie 1917, o bombă ce a lovit casa lui Petre Țenea de pe strada Mihail Kogălniceanu a omorât pe Gheorghe T. Nacu (socru), Elisabeta Nacu (fiică, nouă ani) și Ilinca Nacu Costin (27 de ani), iar fiul acesteia, Gheorghe Enache Costin (zece ani), a fost rănit[11].
Pentru constatarea și evaluarea pagubelor produse de bombardamente, exista la nivelul orașului o comisie compusă din: Iancu Demetriade[12] – președintele Consiliului Județean Tecuci, Toussaint Albert – șeful Serviciului tehnic al Județului Tecuci și Alexandru Andreescu - arhitectul comunei urbane Tecuci (ulterior, acesta din urmă a fost mobilizat)[13]. În prima fază, din cauza neînțelegerii unor prevederi din Decizia Ministerială nr. 58021/1916, se făceau constatări doar pentru distrugerile provocate de bombele aruncate de avioane, nu și pentru cele provocate de artileria de pe front[14]. În urma corespondenței purtate de primar cu Direcția Administrației Generale din cadrul Ministerului de Interne, la 15 septembrie 1917, acesta a primit un răspuns în care se menționa: „cazurile semnalate, credem că comisiunile respective pot să le constate”[15]. În cele din urmă, printr-o decizie ministerială din 31 octombrie 1917, s-a prevăzut constituirea în fiecare oraș a unei comisii pentru „constatarea și evaluarea pagubelor cauzate de bombardările avioanelor și artileriei inamice”[16].
Intensificarea bombardamentelor. Profesorul dr. Ion Jianu arăta, referitor la bombardarea spitalului și a gării din Tecuci în iulie 1917, următoarele: „Eu am fost chirurgul care am operat răniții în iadul de la Tecuci, în plin bombardament de obuze, de la orele 2 după-amiaza până la 8 seara, în clipa când, după ce arsese spitalul, începuse să ardă și sala de operație”[17].
Pagube însemnate au produs și bombardamentele din: noaptea de 21/22 iulie – proiectile ale artileriei de pe front au distrus casa lui Constantin Frangulea, de pe strada Anton Cincu, și au provocat moartea tatălui acestuia[18]; 31 iulie – bombardamentele artileriei au afectat case de pe străzile Ștefan cel Mare[19], Sfântul Nicolae[20] și Traian[21]. La 31 iulie 1917, proiectilul căzut în curtea clădirii situată la nr. 9 pe strada Sfântul Nicolae a ucis-o pe Debora Strulovici (40 ani) și doi tineri refugiați din București: Constantin Ștefănescu (18 ani) și S. Gata (17 ani). În aceeași zi, obuze au căzut și pe strada Traian, unde a fost rănit Michel Caravia. Tănase Prună, șef de coloană, a fost ucis în stația Tecuci, în iulie 1917, de o bombă care a căzut pe liniile de garare[22].
La 1 august 1917 a fost bombardată casa Măndiței P. Damian, de pe strada Elena Doamna nr. 70, unde au murit Elena Fulga (8 ani), Anica Teodor și franțuzoaica Fifi Belterat (după alte surse, Sofia Bertelotti[23]). Tinca Fulga, fiicele proprietarei – Zoe (25 de ani) și Aneta P. Damian (22 de ani) – „au fost rănite și internate la Spitalul Cincu, unde, fiind prea mulți răniți, le-au dat drumul, iar fiicele mele s-au dus regulat la pansat la Spitalul militar Țigănești, din județul Tecuci”[24].
La 2 august, bombele artileriei germane au distrus case situate pe strada Nicorești[25]; la 4 august, bombardamentele au afectat unele case de pe strada Anton Cincu[26]; la 5 august, proiectilele artileriei inamice au produs pagube în cimitir[27]; la 6 august, artileria germană a tras din direcția Ciușlea mai multe proiectile asupra orașului, două dintre ele căzând în apropierea Comandamentului Armatei I[28]; la 19 august, la ora 10:30, șapte proiectile de artilerie au căzut asupra gării. În același timp, un aeroplan inamic a aruncat, de la mare înălțime, patru bombe asupra gării. Au murit un sergent și au fost răniți șase lucrători ai căilor ferate și un soldat[29].
Bombardamentele artileriei germane au afectat și clădirea din strada Carol, proprietatea lui Alexandru P. Anastasiu, care era închiriată Prefecturii Județului Tecuci și găzduia: Protoieria, Serviciul Tehnic al Județului și Judecătoria Ocolului Tecuci[30].
Tecuciul devenise un oraș trist, „cu magazinele golite, case care par părăsite, doar ici-colo câte un rus cu un pachet în mână, care, probabil, a corupt un negustor cu ruble multe”[31].
În județul Tecuci, comunele situate de-a lungul Siretului au devenit teatru de război. Acestea au trebuit să suporte incursiunile frecvente ale escadrilelor și bombardamentele artileriei grele inamice. În continuare, prezentăm o situație a victimelor produse de aceste bombardamente în rândul populației.
În comuna Tudor Vladimirescu, aflată lângă front, avioanele inamice au zburat deasupra satului în fiecare zi și au aruncat bombe care au provocat moartea mai multor persoane: Maria Alexe Corbiceanu (50 de ani), Tinca Alexe Corbiceanu (4 ani), Nicolae I. Ivan (42 de ani), Stana N. Ivan (38 de ani), Neculai Radnicovici (14 ani), Vasile A. Gheorghiță (10 ani), soldatul Pricop Anton (44 de ani), Maria Stoian Gura (5 ani), Călin C. Sârbu (20 de ani), Chirilă C. Sârbu (18 ani) – toți refugiați din Fundeni – și Ion Neamțu, în vârstă de 55 de ani, refugiat din Nămoloasa. Femeile Maria Tudose și Safta Gura au fost rănite.
În comuna Ivești, aflată la șase kilometri de front, două familii de refugiați au fost victime ale bombardamentelor: Radu Filip și Profira Gheorghiu, din Nămoloasa. În total, au fost ucise trei persoane și alte patru rănite. În comuna Liești, un șrapnel de obuz a rănit grav pe locuitorul Ștefan I. Marin. La Fundeni au fost uciși 18 oameni și alți 9 răniți. Victime au fost înregistrate și în comuna Movileni, unde, din cauza gazelor asfixiante, au murit locuitorii Tache Mihai și Dumitru Popa.
În satele de pe malul stâng al Siretului, datorită bombardamentelor intense la care au fost supuse mai bine de o lună, au fost înregistrate numeroase victime. În comuna Cosmești au fost uciși: Marin Tănase, Ioniță Cristea, Ilie Munteanu și soția acestuia, Anica Munteanu. La Hanu Conachi, Ioan Popeiu a fost ucis de un proiectil. În județul Tecuci, în timpul luptelor din vara anului 1917, din cauza bombardamentelor inamice, au fost înregistrate 58 de decese în rândul locuitorilor[32].
La Tecuci, în acele zile teribile, se afla și Alexandru Lascarov-Moldovanu, care era bolnav și internat într-un spital. De la el avem descrierea situației grave în care se găsea orașul: „Zile și nopți în șir buhăesc tunurile, iar unul apropiat bate urbea Tecuciului fără cruțare. Trec deasupra școalei ghiulele vâjâitoare, încolo, spre smârcosul Bârlad, întru îngrozirea oamenilor și a broaștelor orăcăitoare… E un fâșâit sinistru, care parcă se oprește în gât, dând trupului un rău melancolic”. Iar de pe front soseau mereu răniți: „O săptămână la șir veniră răniți… Mirosea aerul a răniți. Internul șoptea: toate spitalele din oraș sunt pline. Și tunurile buhăiau necontenit, venea pe sub pământ sobolescul huet… Dar ca un strigăt de furie și ură alergau despletite prin aer vorbele: nu pot trece, nu pot trece!… i-am hăcuit ca pe varză, ticăloșii… Au să treacă în Moldova pe lumea cealaltă… Seara, ne adunam la fereastra dinspre Siret și ne șopteam gândurile: Sărmanii frați căzuți… sărmanii frați… Tunurile se auzeau necontenit”[33].
Doctorul Ștefănescu-Galați, șeful secției sanitare a Diviziei a 2-a Cavalerie, se afla la Bârlad și a primit ordin să se deplaseze în marșuri de noapte cu cei 400 de oameni ai săi la Nămoloasa, trecând prin Tecuci. Orașul fusese supus unui necruțător bombardament la 2/15 iulie 1917. Atacul aerian a vizat în special gara. Tecuciul era un important nod feroviar care adăpostea și mari depozite de subzistență ale armatei. Acestea au fost complet distruse. Bombele aruncate de avioanele inamice au lovit și incendiat două trenuri de muniție, precum și un mare spital al armatei instalat lângă gară. De cele mai multe ori s-a dovedit că inamicul cunoștea orele de plecare a trenurilor din gara Tecuci. „Era bombardată – relatează doctorul Ștefănescu-Galați – chiar locuința generalului comandant și uneori chiar la ceasurile când pleca sau se întorcea el acasă”. Gara de la Ivești a fost și ea bombardată, iar depozitul de subzistență de aici a fost incendiat. Gara de la Hanul Conachi a fost la rândul ei distrusă[34]. Iveștiul și Lieștiul, cândva comune frumoase, erau distruse de bombardamentele inamice, la fel și vila Gheorghiade din Șerbănești[35].
Personalul civil și militar de la gara din Tecuci a depus eforturi supraomenești pentru stoparea incendiilor și salvarea bunurilor din depozitele de subzistență. Pentru aceste fapte, mulți dintre ei au fost recompensați cu medalii și ordine militare[36].
Doctorul Ștefănescu-Galați a găsit gara din Tecuci pustie. De frica unui nou bombardament, funcționarii părăsiseră stația C.F.R.: serviciul de telegraf se făcea dintr-o tranșee acoperită, iar casele de bilete, serviciul de mișcare și celelalte compartimente ale gării erau mutate într-un canton îndepărtat. În gară, „totul era cenușă, din care se ridicau scheletele contorsionate ale vagoanelor explodate, ale cisternelor azvârlite de pe șine, ale clădirilor hăcuite în cele mai stranii forme”.
Centrul pregătirilor pentru ofensivă, care duraseră o sută de zile de efort continuu și mari investiții de bani – gara Tecuci –, cu o săptămână înainte de a porni ofensiva, era distrus. Ceea ce se făcuse într-o sută de zile se cerea reconstruit în mai puțin de o săptămână. În locul depozitelor distruse de la Tecuci, s-au construit altele în gara Frunzeasca. Spitalele afectate de bombardamente, deși se aflau sub protecția legilor internaționale, au fost și ele refăcute. Un astfel de spital s-a ridicat în doar patru zile, la un kilometru în spatele gării Ivești, în satul Blăjerii de Sus. Acesta putea primi până la 500 de răniți[37].
Germanii erau bine informați[38]. Ei știau că în Tecuci se afla comandamentul Armatei I, condus de generalul Eremia Grigorescu. Acesta era motivul pentru care inamicul bombarda regulat orașul. În același timp, tirul artileriei inamice îl viza și pe regele Ferdinand, care, în timpul luptelor desfășurate între 24 iulie și 8 august 1917, se afla la Tecuci[39].
Referitor la aceste bombardamente, ambasadorul belgian în România, Van Ypersen de Strihou, comunica Ministerului de Externe al țării sale: „Cu tunurile pe care armata rusă le abandonează în fuga sa, germanii trag asupra românilor și, recent, orașul Tecuci, primind astfel numeroase obuze rusești, s-a putut convinge de excelentul material american și japonez, care, în loc să-i distrugă total pe germanii cărora le era destinat, contribuia, dimpotrivă, la victoria lor”[40].
Din cauza multitudinii și preciziei acestor bombardamente, comandamentul Armatei I s-a străduit mult timp să depisteze locul unde era ascuns tunul cu care era bombardat regulat orașul. Cu ajutorul avioanelor de pe aerodromul din Tecuci, acesta a fost depistat pe o insulă de nisip de pe Siret și, în cele din urmă, a fost atacat și distrus[41].
La identificarea bateriilor inamice, o contribuție importantă a avut și Compania a 2-a Aerostație. În ziua de 30 iulie, balonul 3 al companiei a localizat bateriile care bombardau gara Tecuci, iar la 7 august a corectat tragerile bateriei Petculescu de 150 mm. Aceasta avea tirul orientat asupra tunului german de mare calibru care bombarda Tecuciul[42]. La acțiunea de nimicire a artileriei inamice a participat și Regimentul 4 Artilerie Câmp. La 11/24 iulie 1917, regimentul a bivuacat în pădurea Dorasca, lângă Tecuci, unde bateria a 5-a a ocupat o poziție de tragere asupra artileriei germane, ale cărei proiectile cădeau în oraș. În acest regiment, funcția de ofițer adjutant și de legătură la comanda Divizionului 1 era deținută de sublocotenentul Gheorghe I. Brătianu, viitorul mare istoric, fiul prim-ministrului Ion I. C. Brătianu[43].
Referitor la aceste evenimente, istoricul Gheorghe I. Brătianu a consemnat în File rupte din cartea războiului, la data de 10/23 iulie 1917: „La ora 20, plecarea bateriilor; ne vom încolona pe șoseaua cea mare a Tecuciului. Aproape fără voie, privirile se opresc asupra colțului în care am poposit trei zile, pierdut în tufa fără nume, care ne-a adăpostit nădejdile și grijile călătoriei războinice”. Marele istoric îi asemuia pe ostașii noștri – „cu fețele lor arse de soare și de vânt, oțelite de un an de război” – cu legiunile Romei. Tecuciul a fost străbătut noaptea, în lătratul câinilor: „ca niște strigoi din basme, fugim de zorii zilei, în pădure, pentru a nu fi văzuți de aviația inamică”[44].
În concluzie, bombardamentele germane asupra Tecuciului și împrejurimilor, desfășurate îndeosebi în lunile iulie–august 1917, au provocat pierderi umane însemnate și distrugeri materiale severe. Potrivit documentelor consultate, au fost înregistrate cel puțin 58 de decese în rândul populației civile din județ, la care se adaugă numeroși răniți. Gara Tecuci – nod feroviar strategic – a fost aproape complet distrusă, la fel ca depozitele de subzistență ale armatei, două trenuri de muniție și un spital militar. Comunele Ivești, Liești, Hanul Conachi și Tudor Vladimirescu au suferit, de asemenea, pagube considerabile, iar victimele s-au înregistrat atât în rândul locuitorilor, cât și al refugiaților.
Daniel BRADEA
[1] SJAN Galați, fond Primăria orașului Tecuci, dosar nr. 13/1917, f. 6.
[2]Ibidem, f. 8, 38.
[3] Nicolae Balotescu, Carmen Zgăvărdici, Istoria Aviației române, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984, p.111.
[4] SJAN Galați, fond Primăria orașului Tecuci, dosar nr. 13/1917, f. 1
[5]Ibidem, f. 25.
[6]Ibidem, f. 36.
[7]Ibidem, f. 33.
[8]Ibidem, f. 31.
[9] Costel Coroban, Potârnichile gri. Spitalele femeilor scoțiene în România 1916-1917, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2011, p. 205.
[10] SJAN Galați, fond Primăria orașului Tecuci, dosar nr. 13/1917, f. 4.
[11] Les sacrifices roumains pendant la guerre. Les victimes civiles, Paris, Imprimerie M. Flinikowski, 1919, p. 87.
[12]Iancu Demetriade (n. 2 iulie 1853, Galați – d. 1940) a fost căsătorit cu Persefoni (Proserpina) Gardeli, care i-a dăruit șase copii, ultimul dintre aceștia fiind viitorul mare pianist Alexandru-Ion Demetriad. De origine greacă (părinții săi erau Dimitrie Ioanidi și Zamfira), a obținut cetățenia română în anul 1905. A fost un bun agricultor, devenind ulterior mare proprietar agricol. În anul 1871, ținea în arendă moșia Puțeni (astăzi Valea Mărului), proprietatea generalului Leon Mavrocordat, șeful Casei Militare a regelui Carol I. La începutul războiului, după ce a fost ales senator liberal, s-a refugiat cu guvernul la Iași. În 1917, s-a reîntors la Tecuci, unde a deținut funcția de președinte al Consiliului Județean Tecuci, iar la sfârșitul anului 1918, pe cea de primar interimar.
[13] SJAN Galați, fond Primăria orașului Tecuci, dosar nr. 13/1917, f. 8.
[14]Ibidem, f. 19-20.
[15]Ibidem, f. 41,
[16]Ibidem, f. 71-72.
[17] Doctorul Y, O idilă electorală între doi candidați: mareșalul Averescu și prof. Dr. Ion Jianu, în ,,Adevărul”,16 iulie 1932, p. 3.
[18] SJAN Galați, fond Primăria orașului Tecuci, dosar nr. 13/1917, f. 66.
[19]Ibidem, f. 13 v.
[20]Ibidem, f. 17 v.
[21]Ibidem, f. 75.
[22]Les sacrifices roumains pendant la guerre. Les victimes civiles, Paris, Imprimerie M. Flinikowski, 1919, p. 87, 89.
[23] Ibidem, p. 87.
[24]SJAN Galați, fond Primăria orașului Tecuci, dosar nr. 13/1917, f. 64, 64v.
[25]Ibidem, f. 45.
[26]Ibidem, f. 62
[27]Ibidem, f. 53.
[28] C.S.P.A.M.I, Registrul Jurnal de Operații al Armatei I/ august 1917, f. 62;
[29]Ibidem f. 82;
[30] SJAN Galați, fond Primăria orașului Tecuci, dosar nr. 13/1917, f. 67.
[31] Vasile Mihăilescu, op. cit., p. 86.
[32] Les sacrifices roumains pendant la guerre. Les victimes civiles, Paris, Imprimerie M. Flinikowski, 1919, pp. 86-89.
[33] Alexandru Lascarov-Moldovanu, Peregrinări, ,,Țara Noastră’’, an VII, nr. 37, 12 septembrie 1926, p. 1079.
[34]Vartan Arachelian, Duminica după infern, Editura Eminescu, București, 1983, p. 101.
[35]Virgiliu Ștef. Serdaru, Războiul Nostru. Turtucaia – Mărășești, schițe și note de campanie, Minerva, București, 1918, p. 219-220.
[36]Au fost decorați cu Ordinul ,,Coroana României” cu spade în gradul de Cavaler - intendentul căpitan Chicoș Constantin, șeful depozitului de subzistență Tecuci și administratorul-locotenent de rezervă Dumitru F. Marin, de la depozitul de subzistență Tecuci; cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a II-a - acarul Trifan Constantin; și cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a III-a pentru următoarele grade inferioare de la depozitul de subzistență Tecuci: sergenții - Iagăr Dinu, Vasilescu Iancu, Vartan Avram; caporalii - Petre Dumitru, Nanu Florea, Isbășoiu Nicolae, Bogdănescu Ștefan; soldații - Mitu Stan, Diaconu Tudorache, Marica Ilie, Stoica Ioan, Ilie Marin, Meleașo Victor (,,Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 197, 18 noiembrie/1 decembrie 1917, p. 2082-2084).
[37] Vartan Arachelian, op. cit., p. 145-146.
[38] Informații obținute prin intermediul spionilor infiltrați în oraș. ,,Mulți ticăloși” au fost arestați de autorități (Radu Cosmin, op. cit., p. 332). Spionii trimiși la Tecuci, Bârlad și Galați strângeau informații referitoare la: trupele care soseau în respectivele localități, pe ce front urmau să fie repartizate, numărul lor, dacă cei mobilizați erau mai tineri de 21 de ani, când urma să se efectueze mobilizarea contingentelor 1919 și 1920, dacă și unde anume se aflau podurile peste Siret (Ion Rîșnoveanu, Școli germane de spionaj pe frontul românesc în anul 1917, în ,,Gândirea militară românească”, an 28, nr. 3-4/ 2017, nota 21, p. 180). Căpitanul J. D. Scale prezenta, într-un raport trimis Cabinetul de Război de la Londra, în ianuarie 1917, haosul care domnea pe frontul românesc: ,,în gări nu exista niciun fel de ordine, nicio verificare a actelor şi astfel un agent german poate şi chiar călătoreşte nestingherit” (www.historia.ro/secțiune/general/articol//haosul-stapanea-tot-frontul-romanesc-in-primul-razboi). Pentru combaterea acestor acțiuni, Direcția Poliției și Siguranței Generale a înființat brigăzi speciale în orașele Roman, Bârlad, Tecuci, Piatra-Neamț și Vaslui. La 31 mai 1917 a fost publicată o listă cu numele a 31 de spioni condamnați la moarte (Marcel Proca, Prezența Marelui Cartier General la Bârlad (noiembrie 1916- martie 1917), în ,,Gândirea militară românească”, an XXX, nr. 1/2019, p. 214).
[39] George Marinescu, op. cit., p. 102-103.
[40]Neculai Moghior, Ion Dănilă, Leonida Moise, Ferdinand I - Cuvânt pentru întregirea neamului românesc, Editura Metropol, 1994, p. 69-70.
[41] George Marinescu, op. cit., p. 102-103.
[42]Vasile Tudor, Despre primii aerostieri români și luptele lor din 1917, în ,,Armata Română și patrimoniul național”, Editura Centrului Tehnic- Editorial al Armatei, București, 2010, p. 333.
[43]Aurel Pentelescu, Liviu Țăranu, Gheorghe I. Brătianu, voluntar în Războiul Întregirii
