TECUCIUL ÎN ANII PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL
CAPITOLUL II
TECUCIUL ȘI TECUCENII ÎN TIMPUL CAMPANIEI MILITARE DIN ANUL 1916
3. Distrugerile provocate în oraș de trupele române și ruse
La începutul lunii decembrie 1916, la Tecuci, pe lângă refugiați, se aflau numeroși soldați români și ruși care au provocat pagube însemnate. Spre exemplu, Regimentul 3 Artilerie și Coloana 18 Muniții, în zilele de 3 și 4 decembrie, au deteriorat zaplazul parcului comunal, „tăind și arzând copacii tineri și bătrâni ce făceau podoaba parcului”. O zi mai târziu, Regimentele 2, 3 și 8 Roșiori au distrus zaplazul despărțitor dintre parc și cimitir, precum și crucile din cimitir. Dezastrul a fost desăvârșit la 8 decembrie, când Regimentul 1 Obuziere, Coloana 16 Artilerie, precum și Regimentele 18 și 20 Artilerie au ars ceea ce nu fusese distrus anterior[1].
Devastări au fost produse și la abator, în zilele de 6 și 7 decembrie 1916, de către soldații escadroanelor 3 și 4 din Regimentul 4 Roșiori „Regina Maria”, care i-au distrus împrejmuirea.
În nopțile de 7 și 8 decembrie, trupele coloanelor de etapă ale Corpului I Armată, ale Regimentului 58 Infanterie rus și ale Regimentului 21 Artilerie au distrus gardul de pe bulevard, de la canton până la gară, stâlpii din curtea cantonului, precum și copacii tineri plantați pe bulevard[2]. Soldații din Regimentele 27 și 17 Artilerie au tăiat pomii din parcul comunal[3]. După cum este consemnat într-un raport din 12 decembrie 1916 adresat ministrului de Interne, daunele aduse orașului au fost foarte mari, iar proprietățile particulare au fost devastate de garduri, lemne și vite. Aceeași sursă arată că „consternarea populației orașului și a celei refugiate adăpostite este dureros atinsă de aceste jafuri, nejustificate și produse de frații lor”[4].
Comandantul pompierilor a raportat autorităților pagubele provocate de trupele române în zilele de 3 și 6 decembrie 1916, când acestea au luat cu forța mari cantități de furaje destinate cailor pompieriei (31.000 kg de fân, 12.000 kg de paie de ovăz și 13.000 kg de părâng)[5].
Devastări a suferit și Școala mixtă nr. 4 din Satu Nou. Aceasta fusese ocupată în zilele de 6 și 7 decembrie de trupele Regimentelor 66 și 26 Infanterie (partea sedentară), iar din 8 până în 10 decembrie de Regimentul 9 Artilerie, Regimentul I Dolj și Regimentul 15 Artilerie (bateria a IV-a, condusă de căpitanul Marinescu). Aceste unități au deteriorat interiorul școlii, „stricând și arzând mobilierul, spărgând geamurile și distrugând cercevelele”, au furat un pendul de perete și au distrus o parte din arhivă. În același timp, a fost stricată împrejmuirea școlii pe o suprafață de 250 de metri liniari, la fel ca și cea a ocolului de vite, pe aceeași suprafață[6]. În această situație, parohul bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” i-a solicitat primarului să ia măsuri, deoarece trupele române devastaseră împrejmuirea școlii și a bisericii, lăsând-o „în mijlocul câmpului, încât vitele și porcii se scarpină și scormonesc în jurul ei, fiind expusă la ruinare”[7].
Pentru a pune capăt distrugerii provocate de soldații ruși arborilor de pe strada ce ducea la gară – o arteră considerată de autorități „bulevard care constituie o podoabă a orașului”, având pe ambele părți castani și tei –, primarul i-a cerut comandantului Garnizoanei Tecuci, la 24 decembrie 1916, să pună pază acestui bulevard, întrucât „comuna a făcut atâtea cheltuieli să-l înființeze”[8].
La 30 decembrie 1916, directorul Școlii primare nr. 2 de băieți l-a informat pe primar că o companie de telefoniști ruși veniți din Suraia ocupase de două zile localul școlii. Acesta a fost nevoit să le pună la dispoziție lemnele primite de la Spitalul Crucii Roșii. Soldații respectivi proveneau din Batalionul 10 Sibirschi și din Regimentul 2 Divizion, iar comandantul lor era dispus să plătească pagubele. Menționăm că aceste unități au fost cantonate în localul școlii până la sfârșitul lunii iunie 1917. Directorul unității de învățământ preciza că, din 29 decembrie 1916, a sosit și artileria rusească (Brigada 12 Artilerie) cu caii, pe care i-au legat împrejurul școlii. Aceste trupe au distrus tot gardul, băncile și 35 de pupitre, pe care le-au ars[9].
Trupele rusești au făcut distrugeri și în piața Observatorului. În timpul nopților, soldații ruși „au ars treizeci de mese de lemn cu stinghii și vopsite, în mărime de trei metri fiecare, proprietatea Comunei, ce serveau pentru a se expune articole alimentare spre vânzare”[10].
La începutul lunii ianuarie 1917, supraveghetorul orașului, Vasile Hudulescu, a observat în urma unei inspecții efectuate la digul de la podul de peste râul Bârlad, din Crivițeni, că unitățile rusești cantonate în zonă distrugeau digul, „sustrăgând traversele ce formează acel dig”[11].
Ulterior, primarul a fost înștiințat că soldații din Regimentul 14 Artilerie rus, cantonați în curtea bisericii „Sfântul Dumitru” de pe strada Tache Anastasiu, „au distrus și ars pe toată întinderea și până la suprafața pământului digul de apărare contra inundațiilor [...] tăind de asemenea strajele vechi în număr de patru, care serveau la sfărâmarea gheții și care, în același timp, apărau podul contra sloiurilor”[12]. Distrugerea digului crea probleme orașului, întrucât acesta avea rolul de a apăra de inundații cartierele Crivițeni, Peri și Mălureni, situate în partea de răsărit a localității. Prin urmare, primarul a cerut comandantului Garnizoanei Tecuci să asigure paza cu jandarmi a digului, pentru a împiedica distrugerea părții rămase[13].
La 10 ianuarie 1917, ministrul de Interne i-a comunicat telegrafic primarului orașului Tecuci că, în conformitate cu hotărârile adoptate, fusese interzisă orice distrugere fără ordinul Marelui Cartier General și al Guvernului[14].
În concluzie, distrugerile provocate în Tecuci de trupele române și ruse în perioada decembrie 1916 – ianuarie 1917 au fost de o amploare considerabilă, afectând atât spațiile publice (parcul comunal, bulevardele, piețele, digurile de protecție), cât și instituțiile esențiale (școlile, abatorul, bisericile). Devastarea sistematică a infrastructurii locale, coroborată cu jaful resurselor (furaje, mobilier, lemne de foc), a generat o profundă consternare în rândul populației locale și al refugiaților. Deși autoritățile centrale au interzis ulterior astfel de acțiuni fără ordinul Marelui Cartier General, măsura a venit tardiv, după ce pagubele fuseseră deja consumate.
[1] SJAN Galați, fond Primăria orașului Tecuci, dosar 23/1916, f. 10.
[2]Ibidem, f. 112, 7.
[3] Parcul situat lângă cimitir; actualul parc Crâng.
[4] SJAN Galați, fond Primăria orașului Tecuci, dosar 23/1916, f. 14, 16.
[5]Ibidem, f. 8.
[6]Ibidem, f. 8, 18.
[7]Ibidem, f. 21.
[8]Ibidem, f. 23.
[9]Ibidem, dosar 23/1916, f. 24, 31, 39, 90.
[10]Ibidem, f. 30.
[11]Ibidem, f. 40.
[12]Ibidem, f. 47.
[13]Ibidem, ff. 40 v, 50.
[14]Ibidem, f. 25.
