Despre culturnici
La peste trei decenii de la căderea comunismului, „specia” culturnicilor nu doar că nu a dispărut, ci s-a înmulțit ca ploșnițele în mușama. Își fac veacul în birourile instituțiilor de cultură, confortabil pe scaune tapițate, cu burta la butonieră și zâmbet unsuros pentru orice vizită oficială. Nu au ajuns acolo prin merit sau competență, ci prin pile, combinații și lingușeli grosolane.
Acești „trepăduși culturali” trăiesc din cafele lungi, bârfe și pândirea permanentă a „ocaziilor culturale”. Tecuciul le oferă pâine moale, iar ei își consumă timpul planificând chiolhanuri și fotografii. Când apare o aniversare sau o manifestare, li se aprinde brusc sângele-n obraz: devin apostoli ai culturii, cu entuziasm de paradă, și se sacrifică teatral pentru scenarii, coregrafii și ceremonii. Aleargă agitați, pupă mâini, scutură scame imaginare, promit orice – numai să fie văzuți și fotografiați. După ce „totul iese bine”, se retrag în tihnă până la următoarea ocazie. Scena culturală din Tecuci e bântuită de figuri de carton: „intelectuali” cu diplome de vitrină și anonimi care se agață de personalități doar pentru a fura un strop de strălucire.
Și mai grav este veninul lor: adevărații creatori devin dușmanii de moarte ai imposturii. Sunt atacați, marginalizați și transformați în paria, doar pentru că simpla lor existență le amintește culturnicilor cât de goi sunt de fapt.
Rămâne întrebarea: mai există respect pentru criterii și valori autentice? Câtă vreme culturnicii se strecoară cu coatele și pilele lor de mahala, cultura autentică e împinsă la margine, iar munca celor dedicați rămâne înecată în gălăgia nulităților și foșnetul hârtiilor oficiale ale mediocrilor zgomotoși.
P.S. Zilele trecute [septembrie 2025], la o manifestare desfășurată la Casa de Cultură, unul dintre acești culturnici a avut nesimțirea să-mi smulgă din mână o carte tipărită din banii Consiliului Local, adică din taxele și impozitele contribuabililor tecuceni, susținând, cu un tupeu ieșit din comun, că autorul dă cărțile cui vrea el.
