2.2. Activitatea preoților mobilizați la unitățile
militare din Tecuci
Mobilizarea din vara anului 1916 a antrenat în efortul de război și corpul preoțesc al Bisericii Ortodoxe Române. La nivel național, au fost chemați sub arme 252 de preoți ortodocși, repartizați ca preoți militari (confesori sau de campanie) acolo unde nevoile armatei o cereau, fără a se ține seama neapărat de proveniența lor geografică[1]. Aproximativ 30 dintre aceștia proveneau din Eparhia Romanului, din care făcea parte și județul Tecuci[2].
Această realitate explică o trăsătură definitorie a listei preoților mobilizați la unitățile militare tecucene: diversitatea lor geografică. Clerici veniți din Tutova, Tulcea, Prahova, Dâmbovița, Brașov sau Râmnicu Sărat (oameni pe care războiul i-a scos din parohiile lor și i-a așezat în mijlocul unor comunități militare necunoscute) au fost chemați să devină, de la prima zi, păstori, mângâietori și, uneori, eroi.
Cu prilejul campaniei începute în vara anului 1916, la unitățile militare din Tecuci au fost mobilizați preoții:
1. Ilarion Dodu (comuna Băcani, județul Tutova), la Regimentul 24 Infanterie [3];
2. Grigore Mihăilescu (comuna Boldu, județul Râmnicu Sărat), la Regimentul 64 Infanterie[4];
3. Galaction Negulescu (comuna Lascăr Catargiu, județul Tulcea), la
Regimentul 50/64 Infanterie din 1917 până în martie 1918[5];
4. Constantin Pavel (comuna Bucești, județul Tecuci), la Brigada VI Mixtă[6];
5. Gheorghe Popescu Gornet (de la biserica ,,Sfântul Vasile” din Ploiești, județul Prahova)[7], la Brigada 4 Roșiori;
6. Ștefan Iordănescu (de la biserica ,,Sfinții Împărați” din Ploiești, județul Prahova)[8], la Brigada 4 Roșiori;
7. Alexandru Dolinescu (Mănăstirea Dealu, județul Dâmbovița), la Sectorul de fortificații Tecuci-Bujor ,,C”[9];
8. Ion Nanu (Râșnov, județul Brașov), la Sectorul de fortificații Tecuci-Bujor ,,C”[10].
Cu prilejul campaniei începute la 28 octombrie 1918, în cadrul Regimentului 24 Infanterie Tecuci a fost mobilizat, la 1 noiembrie 1918, preotul Ilarion Dodu[11]. La Regimentul 6 Roșiori, care în octombrie 1918 se afla în Basarabia, la Romanovca, raionul Leova, activa preotul Andrei Gâlea din Sibiu[12]. La Brigada 4 Roșiori Tecuci a fost mobilizat, prin Ordinul nr. 558, la 4 martie 1919, preotul Constantin Dincescu[13].
Preotul Mircea Brăescu din Muncel (astăzi comuna Glăvănești, județul Bacău) a fost mobilizat la Regimentul 10 Infanterie, fiind avansat la gradul de căpitan la 1 decembrie 1918[14]. Ulterior a fost transferat la ambulanța Diviziei a XIV-a, unde, conform rapoartelor întocmite de superiori, și-a îndeplinit cu conștiinciozitate îndatoririle. Colonelul Toiescu consemna: „A executat ordinele, ținând predici și oferind trupei sfaturi duhovnicești. A făcut slujbe cu smerenie și abnegație"[15].
Părintele Ilarion Dodu, de la Regimentul 24 Infanterie Tecuci, originar din Băcani, județul Tutova, a participat la bătăliile din vara anului 1917 și s-a remarcat îndeosebi în timpul luptei de la Pasul Încărcătoarea[16]. S-a aflat necontenit în mijlocul trupei și, sub tirul bombardamentelor inamice, a sprijinit activitatea medicilor, alături de care a pansat sute de răniți — fapte care aveau să se repete și în timpul luptelor de pe Valea Guriței. Comandanții nu au avut decât cuvinte de prețuire la adresa sa. Locotenent-colonelul Bădescu, comandantul Regimentului 24 Infanterie Tecuci, îl caracteriza astfel: „Este un exemplu de virtute sufletească și jertfă în fața trupelor. În timpul liber se pune cu toată voioșia la dispoziția corpului, dirijând lucrări de băi, infirmerii etc., ce sunt în legătură cu curățenia trupului, pe lângă cea a sufletului." Colonelul Botea adăuga, la rândul său: „În tot timpul cât a stat la postul de prim ajutor a înfruntat un bombardament intens și continuu, făcându-și datoria cu seninătate și calm"[17]. Pentru „curajul și devotamentul cu care a ajutat pe medicii regimentului de la postul de primul ajutor la pansarea răniților, sub bombardamentul intens inamic în luptele de la 11 iulie–27 iulie și 6 august 1917", preotul Ilarion Dodu a fost decorat cu Ordinul „Coroana României" cu spade în grad de Cavaler și cu panglica de „Virtutea Militară"[18].
Dintr-un raport de activitate înaintat Serviciului Religios din Marele Cartier General de către preotul Ilarion Dodu aflăm amănunte despre activitatea sa în cadrul Regimentului 24 Infanterie Tecuci, în timpul campaniei militare din toamna anului 1918 și primăvara anului 1919. Dincolo de limbajul administrativ al documentului, vocea părintelui răzbate vie și directă, restituindu-ne experiența unui om care a trăit războiul nu din spatele birourilor, ci în mijlocul oștenilor, pe drumurile înzăpezite ale Transilvaniei abia eliberate. Raportul reconstituie traseul parcurs împreună cu regimentul prin Transilvania, în iarna aceluiași an. La 23 decembrie 1918 / 5 ianuarie 1919, coloana ajungea la Alba Iulia. La 30 decembrie 1918 / 12 ianuarie 1919, regimentul a primit ordin să se deplaseze prin diverse localități — printre care Băile de Aur — pentru a dezarma populația. La 10/23 februarie 1919, ostașii au părăsit Cluj-Napoca pentru a ocupa poziții pe linia de demarcație, ca urmare a atacurilor declanșate de unguri și secui asupra pozițiilor române. Unitățile au rămas pe front până la 10/23 martie 1919, când Batalionul I a fost retras șapte zile în repaus în localitatea Bánffyhunyad[19].
Pe întreaga durată a acestei campanii, părintele a „cercetat soldații pe front, mângâindu-i pe cei ce erau cam bolnavi sau prea obosiți." La 30 decembrie 1918 / 12 ianuarie 1919 a oficiat un parastas cu prilejul împlinirii a patruzeci de zile de la moartea stegarului Ion Arion, ucis de unguri în ziua Marii Uniri de la Alba Iulia. Singura nemulțumire consemnată în raport privea rația alimentară insuficientă primită de ostași — în special mămăliga, redusă la 500 de grame pe zi[20].
La Brigada 4 Roșiori Tecuci a fost mobilizat preotul Ștefan Iordănescu, de la biserica „Sfinții Împărați" din Ploiești, județul Prahova[21]. La Brigada 4 Roșiori Tecuci a fost mobilizat preotul Ștefan Iordănescu, de la biserica „Sfinții Împărați" din Ploiești, județul Prahova[22]. Dintr-un raport înaintat Serviciului Religios al Armatei în aprilie 1917 aflăm că, încă de la începutul anului, părintele ținuse (cu aprobarea comandantului brigăzii) o serie de prelegeri cu caracter pastoral-militar, prin care încerca „să pună în evidență toate virtuțile ostășești precum: patriotism, credință către drapel și tron, încrederea în șefi, disciplină, curaj, dispreț de moarte, avânt." Totodată, preotul Iordănescu a înființat un cor pe trei voci, alcătuit din ofițeri și soldați, care dădea răspunsurile la serviciile divine organizate pentru trupă duminica și de sărbători, precum și cu alte prilejuri solemne.
La 18/31 martie 1917, pe când regimentele se aflau în zona de refacere din nordul Moldovei, au fost vizitate de Regina Maria, însoțită de Alteța Sa Regală Principele Carol și de Constanța Cincu, doamnă de onoare a reginei[23].
Cu prilejul inspecției efectuate la spitalul din satul Plopeni, județul Botoșani, corul Regimentului 6 Roșiori Tecuci, aflat sub conducerea iconomului Ștefan Iordănescu, confesorul brigăzii, a interpretat în fața suveranei cântece religioase și patriotice[24]. Superiorii îl caracterizau pe părinte drept „erudit și dominat de un sentiment național foarte mare, care se răsfrânge și asupra celor ce îl înconjoară. În tot timpul stă în mijlocul trupei și prin cuvântările sale îmbărbătează sufletul soldatului. În prima perioadă a campaniei a dat probe de curaj, venind pe linia întâi de luptă, alături de subsemnatul" — colonelul Gheorghe Rusescu[25].
Acesta a deservit totodată Spitalul Mobil nr. 12⁷ și a lăsat o impresie deosebită asupra tuturor celor care au lucrat alături de el. Locotenent-colonelul Diamandi Genuneanu, comandantul regimentului, îl descria ca pe un „preot bun și inimos" care „și-a îndeplinit serviciul cu sârguință și multă dragoste de soldat, cât timp a urmat regimentul." Doctorul Băculescu adăuga: „A desfășurat o activitate neîncetată, atât în ce privește serviciul divin, cât și activitatea pastorală. A influențat mult în bine starea sufletească a soldatului, dezvoltând spiritul de abnegație și sacrificiu pentru patrie. Este un exemplu moral și un demn ostaș al creștinismului. Este cult, inteligent, harnic, aplicând prin muncă continuă cunoștințele facultății de teologie." Colonelul Buzătescu îl aprecia, la rândul său, drept „un preot cult, perfect conștient de misiunea sa și în mijlocul populației și al trupei", care „judecă sănătos și despicat", iar maiorul Damian încheia tabloul cu o sinteză memorabilă: „În tot timpul a fost o călăuză sufletească atât pentru ofițeri, cât și pentru trupă, fiind veșnic în mijlocul ei"[26].
Preoții mobilizați la unitățile militare din Tecuci au fost oameni obișnuiți puși în fața unor împrejurări neobișnuite. Veniți din parohii îndepărtate (de la Tutova, Râmnicu Sărat, Prahova, Dâmbovița sau Brașov), ei au descoperit că războiul le cerea mult mai mult decât slujbe și predici: le cerea prezență, curaj și, uneori, sânge.
Ilarion Dodu pansa răniți sub bombardamente la Pasul Încărcătoarea. Ștefan Iordănescu ridica moralul trupei prin prelegeri și cântări corale. Grigore Mihăilescu veghea zi și noapte la căpătâiul bolnavilor, fiind numit de cei care l-au cunoscut „călăuza sufletească" a regimentului său. Fiecare dintre ei și-a găsit propriul mod de a fi util într-o lume în care utilitatea însemna, cel mai adesea, să fii acolo unde nu era ușor să stai.
Rapoartele comandanților lor militari păstrează, dincolo de formulele administrative, o mărturie unanimă: preotul a fost o prezență necesară, a cărei influență asupra sufletului soldatului nu poate fi măsurată în decorații și grade, ci în liniștea cu care ostașul român a știut să înfrunte moartea.
Povestea preoților care au luptat alături de ostașii tecuceni rămâne o mărturie a jertfei pentru întregirea țării. În ceasurile cele mai grele, Biserica nu a stat la o parte, ci a mărșăluit cot la cot cu Armata.
Daniel Bradea
[1] Ilie Manole, Armata și Biserica, în Revista de Istorie Militară, nr. 4, coord. Ilie Manole, București, 1996, p. 153.
[2] Ibidem, p. 153.
[3]Grigore N. Popescu, op. cit., vol. I, p. 97, 121.
[4] Ibidem, p. 124.
[5] Ibidem, p. 120.
[6] Din Brigada VI Mixtă făceau parte Batalionul IV al Regimentului 24 Infanterie și Batalionul IV al Regimentului 64 Infanterie, unitate încadrată în Divizia 19 Infanterie (România în războiul mondial 1916–1919, vol. I, cap. I–VIII, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București, 1934, Anexa X, p. 9). La mijlocul lunii septembrie 1916, Divizia 19 Infanterie a fost reorganizată, iar cele două batalioane ale regimentelor tecucene au fost incluse în Brigada 5 Mixtă din Regimentul 39 bis (lt. col. Alexandru Ioanițiu, Războiul României: 1916–1918, vol. I, Tipografia Geniului, București, 1929, p. 196).
[7] Înlocuit M. St. M. , Ord. nr. 316/1916 (Grigore N. Popescu, op. cit., vol. I, p. 127).
[8] Avansat la gradul de căpitan la 1 decembrie 1918; mutat la Brigada 4 Roșiori Tecuci de la Divizia 16 Infanterie (Grigore N. Popescu, op. cit., vol. I, pp. 127, 130).
[9] Demobilizat cu Ord. 422 din iunie 1917 (Grigore N. Popescu, op. cit., vol. I, p. 139).
[10] Avansat la gradul de căpitan la 1 decembrie 1918 (Grigore N. Popescu, op. cit., vol. I, p. 139); Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, op. cit., p. 350.
[11] Avansat la gradul de căpitan la 1 decembrie 1918 (Grigore N. Popescu, op. cit., vol. I, p. 141).
[12]Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, op. cit., p. 249.
[13]Grigore N. Popescu, op. cit., vol. I, p. 140.
[14]Ibidem, p. 130, 141.
[15]Ibidem, p. 94; Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, op. cit., p. 344.
[16] Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, op. cit., p. 338.
[17] Ibidem, p. 338-339.
[18],,Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 239, 20 ianuarie/2 februarie 1919, p. 4679.
[19] Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, op. cit., p. 286-287.
[20] Ibidem, p. 286-287.
[21] Grigore N. Popescu, op. cit., vol. I, p. 127.
[22] Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1916, Tipografia „Universala” Iancu Ionescu, București, 1916, p. 115.
[23] Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, op. cit., p. 76-77.
[24]Ibidem, vol. I, pp. 397-401; Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, op. cit., p. 77-78.
[25]Ibidem, p. 333.
