ANTON CINCU (1831-1894)
Mare proprietar, om politic, fost primar al orașului Tecuci, deputat și senator, mare donator al orașului
S-a născut la 9 noiembrie 1831, la Tecuci, fiind fiul lui Tudoran și al Smarandei Cincu. S-a căsătorit cu Sultana Nistor (1837–1918). Dintre cei zece copii pe care i-au avut, doar șase au ajuns la maturitate: Maria (căsătorită cu Dimitrie Boldur Epureanu, iar după decesul acestuia cu Constantin Mille), Smaranda (căsătorită cu Leon Sculy Logotheti), Ion/ Iancu (căsătorit cu Maria Dimitrescu), Nicolae, (căsătorit cu Constanța Greceanu), Teodor (căsătorit cu Maria Alexandrescu) și Nestor (căsătorit cu Maria Apostoleanu)[1].
În anul 1856, la doar 25 de ani, Anton Cincu a fost ales deputat în Camera Deputaților. Ulterior, a fost reales în repetate rânduri atât în Cameră, cât și în Senat. Între 29 august 1864 și 30 iunie 1871, cu o întrerupere de două luni în anul 1866[2], a ocupat funcția de primar al orașului Tecuci[3].
A fost ales consilier local la alegerile din: 1864, 1866, 1869, 1870, 1872, 1874, 1878, 1883, 1884, 1888, 1889 și 1890. Între anii 1864 și 1894, anul morții sale, a lipsit din Consiliul local doar șapte ani (din consiliile alese în noiembrie 1873, noiembrie 1875, noiembrie 1877 și noiembrie 1881)[4].
Spre deosebire de majoritatea proprietarilor care își arendau moșiile, Anton Cincu s-a ocupat personal de administrarea acestora, devenind un agricultor pasionat și priceput. Aceste calități i-au fost recunoscute în aprilie 1883, când, odată cu înființarea Ministerului Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor, a fost numit membru, cu titlu provizoriu, în Consiliul Superior al acestui minister[5].
Prin Decretul nr. 2904 din 1884, lui Anton Cincu, „mare proprietar în județul Tecuciu”, i-a fost conferită Crucea de Ofițer al Ordinului „Coroana României”[6]. În activitatea sa administrativă, a inițiat sau susținut
Anton Cincu s-a implicat activ și în amenajarea Grădinii Publice, pentru care Isprăvnicia a acordat, în anul 1844, un teren generos, situat pe locul unde se află astăzi Parcul „Carol I” și Cimitirul „Eternitatea”. Adevărata amenajare a grădinii s-a realizat în timpul mandatului său de primar, când au fost plantați aproximativ 14.000 de arbori[7].
În anul 1874, într-o ședință a Consiliului Comunal, Anton Cincu a solicitat „o grădină mai aleasă” pentru oraș[8].
În cele din urmă, autoritățile locale au amenajat o nouă Grădină Publică la apus de Piața Observatorului, pe un teren cumpărat în anul 1873 de județ de la Petrache Ciucă[9].
Încă din timpul vieții, Anton Cincu a realizat numeroase acte caritabile. În anul 1892, a dat în folosință un spital cu 40 de paturi, construit și dotat din fonduri proprii, în localitatea Nicorești, „pentru a servi la căutarea populațiunei rurale suferinde”. Spitalul a fost oferit „ofrandă statului”, iar Ministerul de Interne i-a transmis „viile sale mulțumiri generosului donator pentru această patriotică și umanitară ofrandă”[10].
Pentru întreținerea spitalului din Tecuci, Anton Cincu a donat moșiile Capoteasca (comuna Gulianca, județul Râmnicu Sărat) și Micleasca (comuna Liești, județul Tecuci și comuna Călieni, județul Putna).
Prin testamentul din 22 iulie 1894, a lăsat Primăriei orașului Tecuci moșia „Cozmasca”, cu o suprafață de aproximativ 92 hectare de teren arabil. Donația a fost autorizată prin Decretul Regal nr. 1.444. Veniturile obținute din această moșie erau destinate lucrărilor de reparație ale bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Tecuci, ridicată în anul 1850 de părinții săi, Smaranda și Tudoran Cincu. Familia Cincu a întreținut această biserică până în anul 1896, când lăcașul a fost donat Primăriei orașului. Ulterior, moșia destinată întreținerii bisericii a fost expropriată de stat, fiind considerată „moșie de mână moartă”, iar în schimb, primăriei i s-a acordat un „titlu de rentă perpetuă” în valoare de 4.000 de lei anual. Aceste fonduri, administrate de primarul orașului, puteau fi folosite exclusiv pentru reparațiile majore ale bisericii[11].
Spre sfârșitul vieții, Anton Cincu a donat una dintre casele sale Primăriei comunei Cărăpcești, județul Tutova, pentru a fi transformată în școală. Imobilul ,,era compus din 6 camere şi 2 saloane; plus un alt rând din dos unde se află: una bucătărie, două camere pentru servitori, un grajd şi o bucătărie cu beciu sub ele, toate de zid şi învelite cu tinichea albă. Curtea lor are o suprafaţă de 2 hectare și 86 ari şi este împrejmuită cu zaplas, iar costul lor total e de 30 mii lei”. Însă, Anton Cincu ,,nu s-a mărginit numai în a contribui la cultivarea spiritului şi a inimei junei generaţiuni, ci şi a alina şi vindeca suferinţele fisice a celor malazi, prin ridicarea măreţului spital în una din cele mai frumoase posiţiuni din județul Tecuci, Târgul Nicoreşti şi actualmente prin punerea la disposiţiunea oraşului Tecuci a sumei de 200 mii lei în scop de a se ridica un nou spital. Orice laudă este de prisos, faptele domnului Cincu vorbesc singure”[12].
Marele proprietar funciar (deținător a peste 30.000 de fălci de pământ) și filantrop Anton Cincu a încetat din viață la data de 5 august 1894, la ora 11 noaptea[13].
Ziarul Lupta din 9 august 1894 publica o corespondență trimisă din Tecuci de N. Theodor, în care era adus un ultim omagiu „celui mai ilustru fruntaș al orașului nostru”. Din acest panegiric redăm următorul fragment: ,,Emoțiunea e adâncă, căci o stea conducătoare a apus. Anton Cincu a avut suprema fericire de a vedea încununată de succes uriașa sa muncă, de a culege roadele activității sale neobosite, energiei sale fără seamăn și patriotismu-lui său înfocat, lăsând demnilor săi fii un nume nepătat și glorios. Român și patriot cu toată puterea cuvântului, de 40 și mai bine de ani numele lui era podoaba și fala orașului... Anton Cincu a făcut parte din acele generațiuni cari de-a pururea vor rămâne nepieritori în inimile concetățenilor săi”[14].
În anunțul publicat de familie în presă se preciza: ,,ceremonia funebră va avea loc marţi, 9 august, la orele 10 a. m. Cortegiul va porni de la casa defunctului şi înmormântarea va avea loc la cimitirul din Tecuci”[15].
O descriere a modului în care s-a desfășurat înmormântarea ne este oferită de filosoful Ion Petrovici: ,,La moartea lui s-au făcut funeralii grandioase, cu placarde îndoliate, care traversau de-a curmezișul, ca niște arcade, străzile pe unde avea să treacă convoiul mortuar. Pe toate aceste placarde stă scris: ,,Marelui filantrop”, iar mulțimea reculeasă le-a găsit îndreptățite”[16].
Așa cum afirma și Dimitrie Balaban, fost primar al orașului Tecuci, Anton Cincu a fost ,,un om hotărât, tenace și cu o voință de fier, [...] nu striga ca mulți astăzi: Tecuci! Tecuci! În orice timp și în orice ocazii; ci lucra, făcea pentru Tecuci, îl acoperea cu binefacerile lui. Nu era omul vorbelor, ci al faptelor, prin excelență”[17].
În amintirile sale, Ion Petrovici îl evocă astfel: ,,Un tecucean proeminent, cel mai bogat din localitate. Avea nu știu câte moșii, pe lângă alte forme de avere. La moartea sa au fost calculate vreo 7 milioane, cifră colosală pentru epoca de atunci. Își făcuse averea încetișor, cu iscusință, pornind de la foarte puțin. A ajuns bogat în puterea cuvântului, n-a așteptat să moară, ci a făcut donații din viață”[18].
(Daniel Bradea, Povești despre Cinculești, Editura StudIS, Iași, 2023, p. 27-33).
[1] Vezi și Viorel Burlacu, Câte ceva despre familia Cincu, https://www.facebook.
[2] Funcția de președinte a Comisiei Interimare a fost deținută de Iancu Diamandescu.
[3] Dimitrie Balaban, Cartea donatorilor orașului Tecuci, Tipografia ,,Gutenberg” Joseph Gobl, București, 1907, p. 37. Tot în 1864, pe 25 noiembrie, era ales deputat în ,,colegiul orașului Nicorești” (,,Progresul”, anul 2, nr. 158, 3 decembrie 1864, p. 1).
[4] Dimitrie Balaban, op. cit., p. 38-42.
[5] ,,Monitorul Oficial”, nr. 2, 2/14 aprilie 1883.
[6] ,,Monitorul Oficial”, nr. 245, 12/24 februarie 1884.
[7] SJAN Galați, fond Primăria orașului Tecuci, dosar nr. 14/1931, f. 9 v.
[8] Monografia oraşului Tecuci, coord. Ştefan Andronache, Ed. Geneze, Galaţi, 1999, p. 200.
[9] A fost agă şi preşedinte al judecătoriei Tecuci. (Constandin Sion, Arhondologia Moldovei. Amintiri şi note contemporane, ediţie îngrijită de Gh. Ghibănescu, Iaşi, 1892, p. 416).
[10] ,,Monitorul Oficial”, nr. 99, 4/16 august 1892, p. 3903.
[11] SJAN Galați, fond Primăria Tecuci, dosar nr. 32/1931, f. 5.
[12] ,,Lupta”, anul 11, nr. 2346, 19 iulie 1894, p. 3. Într-un alt articol, din același ziar, se relata despre donația de 200.000 lei: ,,Domnul Anton Cincu, un mare proprietar din Tecuciu, face donaţiune comunei Tecuciu de 200 000 (două sute de mii) de lei, condiţionat ca din această sumă, consfătuirea obştei poliţiei Tecuciu să creeze o instituţie cu scop de binefacere publică, care să poarte numele din fondul «Cincu». Sfatul obştesc din acest oraş, compus din bărbaţi de vază, cu un capital ideal pentru viitorul oraşului, deliberează în momentul acesta pentru profitarea cu folos de această nobilă donaţiune. Oricare ar fi propunerile făcute, atragem atenţiunea consfătuitorilor a se gândi la neapăratele mari trebuinţe ce avem de instituţiuni de cultură practică şi aplicaţie pentru fiii populaţiunei târgoveţe, atât de săracă şi sleită de a mai putea să dureze în condiţiunile care lucrează, se hrăneşte şi trăieşte astăzi. În Tecuciu nu putem îndrăsni a zice că avem artişti, din causa modului primitiv cu care se propagă meseriile; astfel că nu avem decât meseriaşi. De unde resultă marea necesitate a unei şcoli profesionale şi de meserie, pentru ridicarea oraşului şi edificarea naţională” (,,Lupta”, anul 11, nr. 2334, 5 iulie 1894, p. 3).
[13] ,,Ecoul Moldovei”, anul 4, nr. 5, 11 august 1894, p. 1.
[14]N. Theodor, Moartea senatorului Anton Cincu, în ,,Lupta”, anul 11, nr. 2362, ediția a doua, 9 august 1894, p. 2.
[15] ,,Lupta”, anul 11, nr. 2361, 9 august 1894, p. 3. ,,Soltana A. Cincu, Teodor Cincu, Neculai Cincu, Nestor Cincu, Maria şi Dimitrie Boldur Epureanu, Smaranda şi dr. Leon Sculy şi copii, Maria I. Cincu și Lucia I. Cincu, Elena şi Teodor Virgolici, Necolai Nestor, Major Ș. Nestor şi copiii, Nestor Nestorescu, Maria şi G. A. Drăghici, Elisa și locot. Jean Copeţki, Emil Vărgolici, Iancu C. Corban, loan şi Elena Lupaşcu şi copii, au durerea a vă face cunoscut pierderea prea iubitului lor soţ, tată, socru, bunic, cumnat, moş şi văr” (,,Era Nouă”, anul 5, nr. 255, Iași, 21 august 1894, p. 4).
[16] Ion Petrovici, De-a lungul unei vieți, Editura Ideea Europeană, București, 2007, p. 66.
[17] Dimitrie Balaban, op. cit., p. 25-26.
[18] Ion Petrovici, De-a lungul unei vieți, p. 66.
