Prezențe regale la Tecuci în anii neutralității
și ai Războiului de Întregire Națională
II
Regele Ferdinand la Tecuci în timpul luptelor
din iulie–august 1917
În vara anului 1917, când luptele de la Mărășești atinseseră o intensitate fără precedent, iar soarta României se decidea pe malurile Siretului, Regele Ferdinand I (24 august 1865 — 20 iulie 1927) împlinea 52 de ani. Ziua de 11/24 august 1917 l-a găsit nu în confortul unui palat, ci în mijlocul oștenilor, pe front. Presa vremii a marcat evenimentul prin evocări solemne ale personalității suveranului. Dintre acestea, redăm mai jos un fragment din articolul intitulat ,,Aniversarea Regelui”, publicat în ziarul ieșean „Evenimentul", care surprinde, în limbajul epocii, imaginea unui monarh identificat cu destinul națiunii în unul dintre cele mai dificile momente ale sale.
„Azi toată suflarea românească sărbătorește aniversarea nașterii Regelui nostru, care împlinește 52 de ani. În scurta sa domnie, Marele nostru Suveran a știut, prin faptele ce-a săvârșit, să se facă respectat de dușmani și iubit de poporul peste care domnește. Armata îl adoră ca pe un căpitan destoinic și viteaz. Ca un adevărat domn pământean, a legat faptele de tradiția acelora dintre înaintașii lui care ne-au făcut demni să privim cu mândrie soarele drept în față. A tras sabia împotriva dușmanilor neamului nostru, pe care vajnicii lui soldați îi macină la hotarele țării. Ca Mihai, țintește la realizarea idealului național; ca Ștefan, îi răpune în codrii țării, lăsându-i să sângereze; ca Cuza-Vodă, și-a încordat toată putința sufletului ca să dea țăranilor brazda de pământ; ca și Regele Carol, dorește să asigure în viitor o pace temeinică țării sale"[1].
Ziarul ieșean „Mișcarea" scria că această aniversare, „în împrejurările de astăzi, atât de severe dar atât de majestoase în desfășurarea lor", era „un prilej mai bine venit parcă decât oricând pentru ca poporul român să-și exprime toată dragostea și toată recunoștința Suveranului care i-a întrupat atât de minunat aspirațiile." Același ziar evoca momentul intrării României în război ca pe un act de conștiință morală exemplară, citând chiar cuvintele regelui: „Conștiința mea triumfă, ea cere să fie așa. Germanii spun că Germania e mai presus de toate, dar datoria mea e mai presus de tot." Totodată, „Mișcarea" sublinia că în vremea restriștilor care urmaseră primei faze a războiului, Ferdinand „a fost părintele tuturor suferințelor noastre, a fost ochiul care a veghiat la toate sforțările noastre și sufletul care a pătruns toate nevoile vieții noastre naționale" și că „a mers pe front și acolo, sub ploaia de obuze, a rostit acele cuvinte de îmbărbătare prin care a făgăduit pământ și drept de vot bravilor ostași, chezășuind îndeplinirea unui mare ideal de dreptate socială și politică"[2].
Pe tot parcursul luptelor de pe frontul de la Mărășești, desfășurate între 24 iulie/6
august și 8/21 august 1917, comandamentul Armatei I române a fost instalat la Tecuci.
În această perioadă, în oraș s-a aflat și Regele Ferdinand, care s-a informat cu privire
la desfășurarea operațiunilor militare și a vizitat răniții din spitale.
Ziarele din Iași (care devenise practic capitala țării după ce autoritățile române părăsiseră Bucureștiul în toamna anului 1916) au consemnat cu promptitudine prezența suveranului pe front. Sub titlul „Vizita M. S. Regelui Ferdinand I al României în zilele de 4, 5, 6, 7 și 8 august 1917 pe frontul Armatei 1 române", „Evenimentul" (din 11 august) și „Mișcarea" (din 12 august) prezentau, pe baza unei „relații oficiale", aspecte ale inspecției suveranului în rândurile trupelor de pe frontul din zona județului Tecuci.
La 12 august 1917, ziarul „România” a publicat un amplu reportaj semnat de scriitorul Corneliu Moldovan, intitulat „Suveranul pe front”, în care acesta descria legătura profundă dintre Ferdinand și ostașii săi. Se arăta că dragostea soldaților pentru monarhul lor depășește respectul formal, transformându-se într-o „pasiune omenească”:
„Dragostea ostașilor noștri pentru suveran nu are numai strălucirea respectului adânc și aproape cucernic, ca pentru cele sfinte, ci de multe ori ia forma unei pasiuni omenești, a unei iubiri simple și calde, care șterge pentru o clipă depărtarea dintre Coroană și baionetă”[3].
Moldovan observa apoi cum răniții, mai mult decât îngrijirile medicale, așteptau prezența „luminoasă și mângâietoare a reginei sau domnițelor", iar pe front „ostașii voinici și hotărâți, la luptă pe viață și pe moarte, tânjesc deopotrivă de dorul suveranului" ca după o „binecuvântare și o chezășie de biruință." Era subliniat faptul că regele nu era privit cu „admirație rece și umilă", ci că „îl primesc cu urale și chiote nesfârșite, cu priviri fierbinți de copii cărora le surâde bucuria, cu iubire și avânt de ostași", simțind în el pe cel „deopotrivă cu drapelul, în cinste și în glorie." Era consemnată totodată dorința nestăvilită a ostașilor de a vorbi cu Ferdinand și încrederea lor în cuvântul monarhului, pe care îl considerau „regele ostașilor — regele țăranilor." Sosit pe front după „atâtea crâncene valuri de sânge", regele venea să aducă „mulțumirea și răsplata" pentru eroismul ostașilor de la Siret[4].
4 august. În seara zilei de 3 august, trenul regal părăsea Iașul la ora 21:00, îndreptându-se spre front. Dimineața zilei următoare, la ora 8:30, convoiul regal oprea la Ghidigeni, de unde cortegiul s-a îndrepta tspre Spitalul Crucii Roșii al Misiunii Engleze, instalat în casa Cincu [vila Mouka de la Țigănești – n.n.], unde au vizitat răniții de la Mărășești[5]. Apoi, regele s-a îndreptat spre camera unde zăcea trupul neînsuflețit al aviatorului francez Texier Thomas, căzut cu o zi înainte în luptă aeriană. Majestatea Sa i-a pus mâna pe frunte, i-a aninat pe piept „Virtutea Militară” și i-a rostit un adevărat panegiric:
„Dormi în pace, viteaz soldat al Franței, care te-ai jertfit pentru noi!... Fie ca pământul primitor al patriei surori să-ți înflorească amintirea cu admirație și recunoștință veșnică”[6].
Seara, la ora 19:30, suveranul a ajuns la postul de comandă al armatei, unde generalul de divizie Eremia Grigorescu i-a prezentat situația de pe front. Ferdinand s-a interesat în detaliu de mersul operațiunilor, de starea sanitară a trupelor și de problemele de aprovizionare, dând dispoziții imediate[7].
5 august. În dimineața zilei de 5 august, suita regală s-a deplasat la Grupul 2 Aeronautic, unde Regele și Alteța Sa Regală au decorat mai mulți ofițeri aviatori pentru faptele lor de vitejie. Reîntorși la postul de comandă al Armatei 1 pentru dejun, după-amiaza a fost rezervată vizitării spitalelor din Tecuci.
În jurul orei 15:30, Regele a ajuns la Spitalul de triaj Tecuci, unde s-a urcat în vagoanele cu răniți, a stat de vorbă cu aceștia și le-a ascultat „isprăvile și minunile de vitejie săvârșite", povestite ca pe „cel mai firesc lucru din lume", iar ochii le luceau de mândrie când vorbeau despre camarazii rămași pe câmpul de luptă. Corespondentul de presă nota entuziasmul ostașilor, care își arătau „dorința grabnică de vindecare și de întoarcere în luptă." Suveranul, „adânc încântat de ostașii săi, împărțea cu dărnicie mângâieri și îmbărbătări." Un sergent rănit pentru a treia oară, căruia i se amputase un braț, a fost decorat chiar de către Rege[8].
Între orele 16:20 și 18:10, suveranul a mai vizitat Spitalul de evacuare nr. 5 (de mare chirurgie) și nr. 15, mulțumind medicilor și șefilor de spital pentru modul în care își îndeplineau datoria[9].
Episodul bombardamentului din 6 august. Germanii, bine informați,[10] știau că la Tecuci se afla comandamentul Armatei 1, condus de generalul Eremia Grigorescu, motiv pentru care inamicul bombarda regulat orașul. Tirul artileriei inamice îl viza în egală măsură și pe Regele Ferdinand, care „într-o zi era cât pe-aci să fie atins"[11]. Referitor la aceste bombardamente, ambasadorul belgian în România, Van Ypersen de Strihou, comunica Ministerului de Externe al țării sale:
„Cu tunurile pe care armata rusă le abandonează în fuga sa, germanii trag
asupra românilor și, recent, orașul Tecuci, primind astfel numeroase obuze rusești, s-a putut convinge de excelentul material american și japonez, care, în loc să-i distrugă total pe germanii cărora le era destinat, contribuia,
dimpotrivă, la victoria lor"[12].
În dimineața zilei de 6 august, Regele s-a întors la postul de comandă. Generalul Constantin Găvănescu relatează această vizită, petrecută în mijlocul luptei, pe care o descrie drept „mai aprinsă", subliniind stăpânirea de sine și curajul lui Ferdinand. Deși fusese avertizat de comandantul Armatei 1 asupra pericolului iminent al bombardamentelor, suveranul a rămas netulburat:
,,Pe la ora zece și jumătate, în ziua de 6 august, pe când lupta era mai aprinsă, iată că intră în curtea comandamentului Armatei I automobilele regale. Regele Ferdinand venise aici, la postul de comandă al Armatei, însoțit de prințul Carol, moștenitorul tronului, ca să se informeze de mersul luptei și să-și vadă voinicii. La scară, generalul Grigorescu, comandantul Armatei, primește pe regele țării și, după ce-i dă raportul, îi spune între altele: – Raportez Majestății Voastre că postul de comandă este încadrat de artileria dușmană și bătut regulat de azi-dimineață. Locul, aici, este foarte primejdios pentru Majestatea Voastră.
– Tot așa cum este și pentru dumneavoastră – răspunde liniștit și surâzător regele. Apoi adaugă: Să mergem înăuntru să vedem situația”[13].
Continuându-și relatarea, generalul Găvănescu descrie episodul bombardamentului, petrecut în timp ce „generalul Grigorescu și-a început expunerea situației, arătând tot ce știa despre inamic", iar cei prezenți stăteau aplecați asupra hărților:
„Un obuz se sparse, cu un zgomot asurzitor, în grădină, la piciorul terasei salonului unde se afla regele cu întreaga sa suită și tot statul major. Geamurile toate ale întregii clădiri cad în țăndări cu un zuruit sinistru, casa se cutremură, iar din pâlnia făcută de obuzul spart ies nori groși de fum.”
Generalul susținea că regele și-a păstrat calmul, a privit o clipă harta, apoi:
„spune liniștit, cu un ușor zâmbet pe buze: «– Continuați, generale Grigorescu.» Se urmează cu explicațiile, în care timp alte trei obuze au căzut în vecinătate, între 30 și 50 de metri depărtare de postul de comandă”[14].
Această evocare, în care suveranul dădea pildă de eroism și stăpânire de sine, nu era pe deplin conformă cu realitatea (după cum reiese din mărturiile care urmează) și pare să fi fost concepută mai degrabă pentru a întări moralul soldaților și al populației decât pentru a reda fidel desfășurarea faptelor.
Spre deosebire de această versiune, colonelul Ath. Negru, într-un discurs susținut la 11 noiembrie 1918 în aula Universității din Iași, cu ocazia solemnă a înmânării Săbiei de Onoare și a unui prețios album omagial, prezintă o altă imagine a realității acelei zile, mai apropiată, de altfel, de consemnările din Jurnalul de Operații al Armatei I. Iată ce spunea el:
„Dar postul de comandă și cartierul din Tecuci, instalat în casa «Cincu» [clădirea adăpostește în zilele noastre Muzeul «Teodor Cincu» – n. n.], a cărei împrejmuire este jalonată de cei mai înalți Populus pyramidalis, formând un reper ușor de găsit și de cel mai slab artilerist, și care nu era situat decât la circa 9–11 kilometri de linia artileriei grele inamice, ei bine, această clădire era în fiecare zi, fără greș, cercetată de ghiulele inamice. Acest post de comandă nu a fost părăsit până în ultima zi, când condițiunile armistițiului au obligat strămutarea la Bârlad. Cei care au fost de față, dintre care unii sunt prezenți aici, își reamintesc cum, în urma unei vizite a Majestății Sale în ziua de 6 august 1917, muzica cu care vrăjmașul ne delecta în fiecare zi după-amiaza a schimbat programul și și-a început cântecul de dimineață, căci, desigur, fusese informat de prezența augustului oaspete”[15].
Colonelul Negru arăta apoi că proiectilele artileriei germane au început să cadă în oraș, chiar în fața cartierului general:
„Atunci, din portativul infernal al muzicii, se desprinde un «do major»: un proiectil de mare calibru care cade în șosea, în fața clădirii cartierului, la doar câțiva pași și cam la 150 de pași în spatele automobilului care transporta pe Majestatea Sa Regele. Generalul Grigorescu se afla în acel moment pe treptele clădirii, înconjurat de Statul Major și de unii dintre adjutanții regali, care încă nu se urcaseră în automobile pentru a-i însoți pe membrii Familiei Regale. Când explozia s-a produs, geamul marii clădiri din spatele generalului Grigorescu s-a prefăcut în țăndări, iar noi, sub impulsul reflexului de a ne proteja, ne-am împrăștiat în toate direcțiile, căutând adăpost. Singur el a rămas neclintit, ca o întrupare a invulnerabilității, fără ca o fibră de pe obrazul său să trădeze vreo emoție. Când impresiunea primului moment s-a risipit, ne-am întors din nou în jurul său, la adăpostul delicateții care-l caracterizează. Singura dojană pe care ne-a adresat-o a fost un singur zâmbet născut în colțul buzelor sale”[16].
Bombardamentul din ziua de 6 august a fost înregistrat și în Jurnalul de Operații al Armatei 1, unde se precizează:
„În cursul zilei de 6 august, artileria inamică a tras din direcția Ciușlea mai multe proiectile asupra orașului Tecuci, dintre care, la ora 11:30, două au căzut în apropierea localului ocupat de Comandamentul Armatei, unul chiar în poarta casei domnului comandant al Armatei, la două minute după plecarea Majestății Sale, Regele”[17].
Informații concordante ofereau și ziarele ,,Evenimentul” și ,,Mișcarea”:
„Chiar în timpul expunerii comandantului armatei, un proiectil de calibru mare a trecut deasupra postului de comandă și a explodat la cincizeci de metri de locul unde se aflau suveranul și Principele Carol. Cei doi au continuat să asculte în liniște planul de operațiuni stabilit de generalul Grigorescu pentru acea zi. După câteva momente, un alt proiectil a explodat la aceeași distanță, în jurul postului de comandă. La ora 10:55, după încheierea expunerii, Regele și Alteța Sa Regală au părăsit postul de comandă, îndreptându-se cu automobilele spre cartierul unei divizii. Zece secunde după plecarea suveranului, un proiectil de calibru mare a explodat exact în locul pe care tocmai îl părăsiseră”[18].
„Bombardamentul era un infern, iar Majestatea Sa Regele primea raportul operațiilor și dădea înaltele sale ordine chiar de la postul de comandă al Armatei I, care, fiind reperat, era bombardat cu furie de către dușman. Obuzele cădeau peste tot și loveau chiar clădirea în care stătea Majestatea Sa. Dumnezeu l-a apărat și l-a păstrat pentru fericirea Țării și a Neamului”[19].
Defilarea prizonierilor. În dimineața zilei de 8 august, Regele și Alteța Sa Regală, însoțiți de suită, s-au deplasat cu automobilele către postul de comandă al armatei, unde au ajuns la ora 11:00. Acolo au fost întâmpinați de generalul Grigorescu, care a prezentat raportul și a expus situația de pe front.
La ora 12:00, cortegiul s-a îndreptat pe jos către sediul Primăriei din Tecuci. În fața clădirii, monarhul și însoțitorii săi au asistat la „defilarea a 600 de prizonieri germani și austrieci sosiți la armată până la acea oră, care au defilat în ținută corectă, privindu-l pe suveran”[20].
Generalul Constantin Găvănescu preciza, la rândul său, că „numărul prizonierilor luați numai la 6 august de către diviziile 9, 10 și 13 a trecut de 1.000, iar aceștia au defilat în ziua de 8 august la Tecuci, prin fața Augustului nostru Suveran, Majestatea Sa Regele”[21].
După ceremonie, regele l-a decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul" pe unul dintre comandanții care se distinsese în mod deosebit. La ora 15:00, însoțit de generalul Grigorescu, a plecat la cartierul unei divizii de pe front, unde a cercetat acte și ordine capturate de la inamic. Suveranul a decorat cu același ordin pe comandantul diviziei care rezistase eroic atacului a trei divizii dușmane în ziua de 6 august, precum și pe comandantul altei divizii care dăduse aceleași probe de vitejie. La întoarcere, regele a vizitat un spital al Crucii Roșii din Nichișeni, unde a decorat mai mulți ofițeri și soldați răniți[22].
Mărturia unui ziar rusesc. Colonelul doctor Vasile Bianu consemna în jurnalul său, la 15/28 august 1917, relatările unui ziar rusesc despre vitejia armatei române în luptele de la Mărășești, în care se remarca și atitudinea curajoasă a Regelui:
„După declarațiile celor ce au fost de față, armatele române s-au condus mai presus de orice laudă, provocând admirația tuturora și aducând dușmanului pierderi îngrozitoare. Regele României a fost tot timpul pe front, în regiunea luptelor aprinse și a localităților bombardate de artileria inamică. Prezența regelui a înflăcărat mult pe soldații români”[23].
În concluzie, prezența suveranului la postul de comandă al Armatei I, vizitele la spitalele de răniți, precum și gesturile sale de recunoștință față de soldați și aliați (cum a fost cazul aviatorului francez Texier Thomas) au contribuit la consolidarea încrederii ostașilor în victorie, într-un moment crucial al războiului.
Relatările presei, mărturiile militarilor și documentele oficiale oferă versiuni parțial diferite ale acelorași evenimente. Dacă generalul Constantin Găvănescu subliniază, într-o cheie aproape providențială, curajul și stăpânirea de sine a suveranului sub bombardamente, discursul colonelului Ath. Negru și consemnările din Jurnalul de Operații al Armatei I indică o realitate mai nuanțată: obuzul german a căzut la puțin timp după plecarea regelui. Această diversitate a mărturiilor nu diminuează însă meritul suveranului, ci arată mai degrabă modul în care memoria evenimentelor a fost modelată de contextul fiecărui martor. Unii au scris sub imperativul moralei și al exemplului, alții au consemnat cu mai multă detașare faptele.
Dincolo de neconcordanțele detaliilor, prezența fizică a regelui Ferdinand la Tecuci și atitudinea sa publică au fost percepute de contemporani ca un simbol al rezistenței și al unității naționale. Această imagine a contribuit la consolidarea moralului armatei și al populației în timpul campaniei din vara anului 1917.
Daniel BRADEA
[1] „Evenimentul", organ al Partidului Conservator, Iași, anul 25, nr. 155, 11 august 1917, p. 1.
[2] „Mișcarea", ziar național-liberal, Iași, anul 11, nr. 181, 12 august 1917, p. 1.
[3] „România", anul I, 12 august 1917, p. 1.
[4] Ibidem.
[6] „România", anul I, 12 august 1917, p. 1.
[8] „România", anul I, 12 august 1917, p. 1.
[10] Informații obținute prin intermediul spionilor infiltrați în oraș, „mulți ticăloși" fiind arestați de autorități (Radu Cosmin, op. cit., p. 332). Spionii trimiși la Tecuci, Bârlad și Galați strângeau informații referitoare la: trupele care soseau, pe ce front soseau, numărul lor, dacă cei mobilizați erau mai tineri de 21 de ani, când se va efectua mobilizarea contingentelor 1919 și 1920, dacă existau poduri peste Siret și unde anume (Ion Rîșnoveanu, Școli germane de spionaj pe frontul românesc în anul 1917, în „Gândirea militară românească", an XXVIII, nr. 3–4/2017, nota 21, p. 180). Căpitanul J. D. Scale prezenta într-un raport trimis Cabinetului de Război de la Londra, în ianuarie 1917, haosul care domnea pe frontul românesc: „în gări nu exista niciun fel de ordine, nicio verificare a actelor și astfel un agent german poate și chiar călătorește nestingherit” (www.historia.ro/secțiune/general/articol//haosul-stapanea-tot-frontul-romanesc-in-primul-razboi). Pentru combaterea acestor acțiuni, Direcția Poliției și Siguranței Generale a înființat brigăzi speciale în orașele Roman, Bârlad, Tecuci, Piatra-Neamț și Vaslui. La 31 mai 1917 a fost publicată o listă cu numele a 31 de spioni condamnați la moarte (Marcel Proca, Prezența Marelui Cartier General la Bârlad (noiembrie 1916- martie 1917), în ,,Gândirea militară românească”, an XXX, nr. 1/2019, p. 214).
[11] George Miron, Note din Războiul pentru întregirea neamului, ,,Adevărul”, București, 1923, p. 102-103.
[12]Neculai Moghior, Ion Dănilă, Leonida Moise, Ferdinand I. Cuvânt pentru întregirea neamului românesc, Editura Metropol, 1994, pp. 69-70.
[13]Mărturii contimporane, Regele Ferdinand I. Amintiri de pe la cei ce l-au apropiat, adunate de G. N. Budişteanu, 1933, p. 86. Vezi și ,,Evenimentul”, anul 25, nr. 155, 11 august 1917,p. 1; ,,Mișcarea”, anul 11, nr. 181, 12 august 1917, p. 1.
[14] Mărturii contimporane, p. 86-87.
[15] M. P. Florescu, inginer consilier silvic, căpitan de rezervă, 6 august 1917 – 6 august 1937. După 20 de ani. În memoria generalului Eremia Grigorescu, în „Curentul", anul 10, nr. 3419, 8 august 1937, p. 3.
[16] Ibidem, p. 3. La final, inginerul consilier silvic M. P. Florescu, căpitan de rezervă, menționa: „În acest moment, când 20 de ani s-au așternut peste acea zi de 6 august 1917, când Regele Ferdinand I și cei din jurul său erau să fie jertfiți la Tecuci, lângă casa «Cincu», între care era și generalul Eremia Grigorescu, socotim că trebuie cel puțin acum să i se ofere și lui distincția de «Mareșal post-mortem», iar cei care au luat inițiativa și i-au turnat în bronz chipul său să facă astfel încât acel simbol al acestui viteaz ostaș să străjuiască pe cea mai înaltă cotă de la Mărășești în vecii vecilor sau în mijlocul acelei mult trâmbițate «păduri sacre»” (Ibidem).
[17]C.S.P.A.M.I, Registrul Jurnal de Operații al Armatei I/ august 1917, f. 62,
[18] ,,Evenimentul”, anul 25, nr. 155, 11 august 1917,p. 1; ,,Mișcarea”, anul 11, nr. 181, 12 august 1917, p. 1.
[19] Generalul C. Găvănescul, Epopeea Română. Răsboiul nostru pentru întregirea neamului (august 1916- aprilie 1918), Iași, Serviciul Geografic al Armatei, 1918, p. 112.
[20] „Evenimentul”, Iași, anul 25, nr. 155, 11 august 1917, p. 1; Mișcarea”, anul 11, nr. 181, 12 august 1917, p. 1.
[21] Generalul C. Găvănescul, Epopeea Română, p. 112. După alte surse, Majestatea Sa „a trecut în revistă cei 500 prizonierii luați de Divizia 10-a și 13-a în ziua de 6 august la est de Panciu” (C.S.P.A.M.I, Registrul Jurnal de Operații al Armatei I/ august 1917, f. 66). Ziarul ,,Mișcarea” din 12 august 1917, prelua impresiile lui Brechho Brechhovski la întoarcerea de pe frontul român publicate în ,,Gazeta Bursei” din care preluăm următorul fragment: ,,la acest moment se aduce generalului o telegramă. Iată o frumoasă surpriză spune el, românii au făcut 1000 de prizonieri şi au luat 30 de tunuri” (,,Mișcarea”, anul 11,nr. 181, 12 august 1917, p. 1.)..
