Istoria Tecuciului

Despre procesele de revendicare post-comunistă 

ale urmașilor familiei Cincu din Tecuci 

 

Familia Cincu, una dintre cele mai importante din Tecuci în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea, a constituit deja subiectul unor lucrări anterioare ale noastre[1]. Membrii săi se numărau printre cei mai înstăriți și respectați locuitori ai orașului, deținând întinse suprafețe funciare și controlând, în consecință, o mare parte a resurselor economice locale. Prin poziția lor socială și economică, Cinculeștii au avut un rol determinant în administrarea orașului și a județului.

Transformările socio-politice survenite după cel de-Al Doilea Război Mondial au schimbat însă radical statutul acestor mari proprietari. Regimul comunist a deposedat familia Cincu de toate bunurile pe care le deținuse. Conform situației privind exproprierile și împroprietăririle la 2 mai 1945 pentru județul Putna (întocmită de Prefectură și înaintată Ministerului Agriculturii), în plasa Vidra, din cele 1.500 de hectare expropriate, 500 proveneau din proprietățile familiei[2].

Într-un raport al Curții de Conturi a României, publicat în anul 2013, se menționează: „Familiile Apostoleanu şi Cincu mai deţineau la nivelul anului 1948 cel mult 2.771 de hectare de pădure ce puteau fi retrocedate moştenitorilor în cazul formulării de cereri. De menţionat că Tamara Apostoleanu (domiciliată în Elveția) nu a solicitat reconstituirea pentru cele 754 de ha pădure la care avea dreptul”[3].

După anul 2000, în contextul adoptării legislației privind restituirea proprietăților, numeroase averi ale vechilor familii boierești au fost revendicate, inclusiv cele aparținând descendenților familiei Cincu. În baza cadrului legislativ instituit prin Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005 și, ulterior, prin Legea nr. 165/2013, cererile de restituire au fost formulate, în principal, de Tatiana Cecilia Apostoleanu, soția lui Apostoleanu Dan (decedat), acesta fiind nepot al lui Nestor Cincu, prin fiica acestuia,

Fernanda (căsătorită cu George Apostoleanu)[4].

Demersul prezentului material este acela  de a expune, într-o manieră documentată și coerentă, situația terenurilor revendicate de familia Cincu, în special prin ramura Apostoleanu, între care existau alianțe matrimoniale și succesiuni directe între generațiile de la sfârșitul secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea[5].

Pentru susținerea acestei analize au fost utilizate informații provenite din surse publice (presă locală și națională, rapoarte ale Curții de Conturi, sesizări adresate Direcției Naționale Anticorupție și Camerei Deputaților) privind suprafețele retrocedate, beneficiarii acestora și hotărârile judecătorești care au stat la baza transferurilor de proprietate.

În procesul de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor deținute odinioară de aceste familii, un rol important l-a avut, începând cu anul  2005, omul de afaceri vrâncean Marcel Cosor, patronul firmei Aldmar Forest SRL și co-deținător al Didamar Prodex SRL, precum și fiul său, Alexandru Cosor, care deținea societatea  Alcos Prodcomimpex SRL[6]. În calitate de procurator al moștenitorilor (Tatiana Cecilia Apostoleanu, Gheorghe Leonida Gussi și Nestor Șerban Cincu), Marcel Cosor a obținut mandatele de reprezentare și, ulterior, drepturile litigioase asupra unor vaste suprafețe de pădure situate în județele Vrancea, Bacău, Galați, Vaslui și Suceava[7].

Cadrul juridic al revendicărilor a avut la bază un document succesoral din 14 iulie 2000. La această dată, Dan Apostoleanu redacta, pe o simplă foaie  A4, în apartamentul său din Lausanne, un testament (ulterior autentificat la un notar din același oraș), prin care îi lăsa întreaga avere soției sale, Tatiana Cecilia Apostoleanu. Acest document a făcut obiectul unor investigații judiciare, iar autoritățile elvețiene au stabilit, în cele din urmă, că actul prezentat de mostenitorii familiei Apostoleanu este legal, iar semnatura este autentică[8].

Pe baza acestui testament s-au formulat revendicări pentru peste 10.000 de hectare de pădure, devenind totodată punctul de plecare al afacerilor cu păduri derulate de Marcel Cosor. Acesta a devenit reprezentantul moștenitorilor Apostoleanu după ce a realizat câteva tranzacții minore cu păduri, declarând:

„Nu i-am găsit eu, m-au găsit dânșii. Eu le-am cumpărat niște pădure, 40 de hectare, lângă Buciumeni, Galați, prin 2003 sau 2004. M-au contactat și mi-au cerut să-i reprezint. Dânșii nu vor să vândă pădurile, vor să le exploateze. Am făcut contract cu dânșii, mi-o lasă în administrare”[9].

Ulterior, însă, în anul 2013, moștenitoarea Tatiana Cecilia Apostoleanu, considerând că a fost înșelată, i-a retras procura de reprezentare.

În continuare, ne vom concentra exclusiv asupra acțiunilor întreprinse pentru recuperarea terenurilor și pădurilor deținute de familia Cincu în județul  Vrancea,  menționând doar tangențial aspecte legate de retrocedările urmașilor familiei Apostoleanu.

În cadrul procesului de restituire a proprietăților forestiere, Comisia Județeană Vrancea a validat, la data de 18 octombrie 2006, o serie de suprafețe de pădure solicitate de urmașii familiei Cincu, în mai multe localități ale județului.

În Mărășești, Gheorghe Leonida Gussi a primit 330 de hectare de pădure, moștenite de la Anton Cincu.

În Bolotești, cererile formulate de Tatiana Cecilia Apostoleanu, Gheorghe Leonida Gussi și Nestor Șerban Cincu vizau o suprafață de 928 de hectare în comuna Bolotești și de 56 de hectare în satul Pădureni- Mărășești[10],

 ambele fiind validate de comisie. În același cadru, Tatiana Cecilia Apostoleanu a solicitat și 39 de hectare de vie, moștenite de la Fernanda Apostoleanu, însă cererea a fost respinsă.

În Răcoasa, Tatiana Cecilia Apostoleanu și Gheorghe Leonida Gussi au solicitat 578 de hectare, cererile fiind integral validate de comisie.

În Soveja, urmașii au cerut 11,3 hectare de pădure, suprafață aprobată de comisie, fiind însă solicitat sprijinul Comisiei Vidra pentru identificarea unui amplasament corespunzător.

În Tifești, Gheorghe Leonida Gussi a solicitat 231 de hectare de pădure, moștenite de la Theodor Cincu, însă cererea a fost respinsă. În aceeași localitate, Tatiana Cecilia Apostoleanu și Gheorghe Leonida Gussi au cerut 33,91 hectare de pădure și 2,1876 hectare aferente conacului Vitănești; comisia a validat doar suprafața forestieră și a solicitat Comisiei Bolotești identificarea amplasamentului   corespunzător    pentru  terenul  aferent conacului. În Garoafa, la 20 noiembrie 2006, moștenitorii lui Theodor Cincu au solicitat 299,6 hectare de pădure, din care 70 de hectare au fost validate de comisie[11].

Începând cu anul 2005,  aceste solicitări au fost gestionate de  Marcel Cosor, în calitate de procurator, care a desfășurat o serie de intervenții administrative pe lângă Primăria Mărășești, Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate și Prefectura Vrancea, solicitând o suprafață de peste 6000 de hectare de pădure. În urma verificărilor, s-a constatat că localitatea Mărășești nu deținea peste 4000 de hectare de pădure în zona indicată în cererea de restituire. În realitate, terenul se afla în locul micii păduri a fostului boier Dodici, menționat în Arhivele Statului, într-un document de expropriere din 1946. Zona respectivă aparține satului Modruzeni, pe malul râului Siret.

Ultimul moștenitor pe linie directă, care a avut terenuri în fostul județ Putna (incluzând comuna Movilița, satul Haret, fosta comună Pădureni și satul Călimănești) a fost Lucica Cincu, nepoata lui Anton Cincu și fiica lui Iancu Cincu.

O parte din terenurile revendicate au fost lotizate în baza Decretului-lege nr. 3697/1918 (de expropriere) și a Legii de împroprietărire din 1921.

Deși comisia locală și cea județeană au respins ca neîntemeiate solicitările procuratorului, acesta a apelat la instanțele vrâncene, obținând câștig de cauză în procesele desfășurate la Judecătoria Panciu și Tribunalul Vrancea în perioada 2007–2008. În baza Legii nr. 1/2000 (art. 24) și a Legii nr. 247/2005, a cerut modificarea amplasamentului, reușind astfel să obțină 6000 de hectare de pădure de conifere, suprafață echivalentă cu jumătate din Ocolul Silvic Soveja. Ulterior, Direcția Silvică Vrancea a sesizat Curtea Constituțională, invocând excepția de neconstituționalitate a textelor de lege pe care se întemeiau cele două hotărâri judecătorești. Decizia nr. 605 a fost pronunțată la 28 aprilie 2009[12].

Din momentul începerii acțiunilor de revendicare și până la începutul anului 2007, comisia județeană Vrancea a retrocedat urmașilor familiei Cincu 1.000 de hectare de teren forestier[13].  În alte cauze din 2007, prin sentința civilă nr. 50/2007, s-au restituit 37 de hectare de pădure în comuna Străoane, iar prin hotărârea pronunțată în  dosarul nr. 627/275/2007, 19 hectare de teren extravilan. De asemenea, la Panciu, în numele moștenitorilor din ramura Cincu Maria – Apostoleanu, Cosor a obținut, prin intermediul Agenției Domeniilor Statului, o suprafață de 50 de hectare de teren extravilan, deși revendicase 1000 de hectare[14].

În  ianuarie  2007,  Anica  Tudora,  referitor  la   situația moștenitorului Nestor Șerban Cincu, al cărui reprezentant legal era, a acuzat membrii Comisiei Județene de Reconstituire a Dreptului de Proprietate că nu respectă legislația fondului funciar și nu recunosc o ramură descendentă a familiei Cincu. Aceasta a declarat:

„Sunt pe drumuri, stau cu geanta de hârtii și le întind, am arborele genealogic cu care dovedesc că Nestor Șerban este moștenitor al lui Apostoleanu și al lui Cincu. Am depus documente la Comisia județeană, însă nu am primit nimic, nu am văzut să fiu și eu trecută în validarea cererilor. Nu se aplică un regulament de aplicare a fondului funciar.”

Ea menționa că motivul acestui refuz ar fi fost susținerea pe care o avea Marcel Cosor, un alt reprezentant legal al unor moștenitori ai familiilor Cincu și Apostoleanu, descendenți ai moșierului Anton Cincu:

„Ceilalți moștenitori au un reprezentant care are trecere la autorități. Eu lupt de una singură și nu sunt băgată în seamă de nimeni din Prefectură. Mi s-a spus că dosarul lui Cincu este acolo, într-o pungă, și când are să-i vină rândul va fi discutat. [...] Noi, legal, vrem să ni se dea în proprietate acele terenuri pentru care avem acte. Dar, în loc să fim împroprietăriți, domnul prefect și domnul subprefect au spus că «ce ramură este asta Nestor Șerban, pentru că nu au auzit de ea», pentru că se știa în Prefectură de doi moștenitori și nu de trei, cîți sunt în realitate. La comune ni s-a recunoscut dreptul de proprietate, dar ni s-a spus că totul depinde de comisia județeană. Am un răspuns de la Prefectură în care se spune că s-au validat suprafețe, dar nu la cererile mele”.

În privința proceselor verbale și a cererilor de retrocedare depuse, Anica Tudora a spus:

„De ce în procesele verbale apar numai doi moștenitori pentru Cincu, Apostoleanu Tatiana și Gussi? Al treilea moștenitor care este de drept, Nestor Șerban Cincu, nu este trecut în procesele verbale. [...] Cincu Nestor Șerban a depus în termen, la opt localități, cereri pentru retrocedare pădure, arabil și vie. Am depus acte de proprietate, acte de stare civilă. La comune am găsit înțelegere. Oamenii ne-au primit; localnicii știau despre acest boier a cărui familie este înrudită și cu familia Apostoleanu. Maria Cincu face parte din familia Apostoleanu, fiica lui Gheorghe Apostoleanu. Noi am avut o parte din acte. Erau corecte, legale, de la Arhivele Statului. Am auzit că mai sînt cereri depuse și de alți moștenitori. Așa ni s-a explicat de la comune, că ar mai fi și alt reprezentant. Acesta ar avea mai mare dreptate, mai mare trecere”.

Susținerea de care se bucură Maricel Cosor în rândul Comisiei Județene de Reconstituire a Dreptului de Proprietate a fost demonstrată în cazul pădurilor de pe raza comunei Bolotești. Peste 900 de hectare de pădure ar trebui să fie retrocedate moștenitorilor familiilor Cincu și Apostoleanu, însă pe lista moștenitorilor care trebuiau să primească teren nu figura și numele lui Nestor Șerban.

„Când am vrut să verific dacă și proprietarul Cincu Nestor Șerban este moștenitor în această suprafață validată, cererea mea nu s-a găsit. Am făcut contestație, pentru că cererea mea a fost depusă în termen. După aceea s-a găsit cererea și am fost trecută și eu”, a precizat Anica Tudora[15].

De altfel, în februarie comisia a suspendat analizarea cererilor în urma unei reclamații făcute la DNA chiar de Nestor Șerban Cincu, ale cărui cereri de punere în posesie nu fuseseră validate de Comisia județeană[16].

După acest episod, membrii Comisiei județene de reconstituire a dreptului de proprietate din județul Vrancea s-au întrunit, în luna iunie 2007, într-o ședință specială dedicată analizării cererilor de retrocedare a pădurilor și terenurilor arabile care au aparținut marilor proprietari din familiile Apostoleanu și Cincu. Aceste revendicări au devenit obiectul unor dispute între procuratorii Marcel Cosor și Anica Tudora, fiecare susținând că reprezintă interesele legitime ale moștenito- rilor de drept.

Anica Tudora îl reprezenta pe Nestor Șerban Cincu, solicitând reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de aproximativ 3.000 de hectare de pădure. În schimb, Marcel Cosor a revendicat, în numele altor presupuşi moștenitori, peste 10.000 de hectare de pădure situate în diferite zone ale județului Vrancea[17].

Din sentința civilă nr. 1764 din 30 aprilie 2007 reiese că Anton Cincu, tatăl lui Nestor Șerban Cincu, și-a lăsat întreaga avere surorii sale, Fernanda. La rândul ei, Fernanda și-a lăsat averea fiului său, Dan Apostoleanu, căsătorit cu Tatiana Cecilia.

„Conform certificatului de moștenitor nr. 7 din 1971, Anton Cincu o lasă pe sora sa, Fernanda, legatară universală și executore testamentară a tuturor bunurilor sale, care se vor împărți cu fiul lui Cincu Șerban, căruia îi revine o cotă”,

se arată în motivarea sentinței[18].

Totuși, într-un alt articol se menționează că „o hotărâre a Tribunalului Galați îl atestă pe Nestor Șerban Cincu drept unic moștenitor al moșiilor deținute în trecut de celebrul boier Anton Cincu, după ce urmașul a contestat testamentul adus ca dovadă de Cosor, fapt care îi scoate din ecuație pe Tatiana-Cecilia Apostoleanu, care locuiește în Elveția, dar și pe matematicianul Gheorghe Leonida Gussi, care are domiciliul în București” [19].

În anul 2009, familia Cosor apare pe rolul instanțelor (dosarul nr. 481/275/2009, înregistrat la Judecătoria Panciu) cu o cerere de revendicare a unei suprafețe de 112 hectare de teren extravilan, în numele moștenitorului Șerban Sturza (din ramura Smaranda/Esmeralda Cincu), născut la Iași în anul 1915 și stabilit la Düsseldorf, Germania. Mandatul de procurator a fost autentificat prin împuternicirea notarială nr. 1394/2008 din 25 septembrie 2008, emisă de notarul german Franz Norbert Büten.

Terenul revendicat era situat pe teritoriul fostei comune Pădureni, desființată între timp, pe un amplasament aflat dincolo de satul Haret, pe dealul comunei Movilița. La aceeași judecătorie, în dosarul nr. 363/275/2009, familia Cosor a solicitat o suprafață de 1.087 de hectare de teren intravilan, parțial împădurit, incluzând și izlazul comunei Străoane. În acest dosar, Primăria Mărășești a avut calitatea de intimat. Procuratorii au invocat dispozițiile Legii nr. 247/2005, care permit restituirea terenurilor pe un alt amplasament[20].

La începutul lunii iunie 2011, oficialitățile județului Vrancea susțineau că moștenitorii familiilor Cincu și Apostoleanu erau îndreptățiți să solicite doar suprafața de 2.771 de hectare, care se regăsește ca amplasament pe teren și este identificată în mod exact pe hărțile silvice, în corespondență cu actele de proprietate existente până în anul 1948. În același timp, procuratorii Marcel Cosor (tatăl) și Alexandru Cosor (fiul) revendicau aproximativ 15.000 de hectare de pădure în județul Vrancea și în județele învecinate, în numele unor moștenitori ai foștilor moșieri, susținând, la rândul lor, că sunt împiedicați în mod ilegal să intre în posesia suprafețelor revendicate[21].

Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din cadrul Camerei Deputaților a verificat, în luna iunie 2011, o sesizare referitoare la o serie de fapte penale privind retrocedarea ilegală a unor suprafețe de pădure, proprietate a statului, din fondul Ocolului Silvic Soveja, „pădure care a aparținut statului după secularizarea averilor mănăstirești”. Cu toate acestea, aproape 6.000 de hectare de pădure au fost retrocedate descendenților unor mari moșieri, respectiv Apostoleanu și Cincu, care au deținut domenii în județul Vrancea, prin intermediul direct al procuratorilor Marcel Cosor și Alexandru Cosor. Această suprafață a fost transferată de la Mărășești, din Lunca Siretului, la peste 60 de kilometri distanță, pe terenuri aparținând fostei Case Autonome a Pădurilor Statului (CAPS), unde diferența de valoare a fost estimată la zeci de milioane de euro.

Dintre persoanele fizice, printre cei mai mari proprietari de păduri din județul Vrancea în anul 2011 se aflau Tatiana Apostoleanu și Gheorghe Gussi, care dețineau o suprafață de 761 de hectare, situată în zonele Soveja, Panciu și Focșani[22].

Procuratorul Marcel Cosor a obținut, printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă a Judecătoriei Panciu, 536,94 de hectare de pădure în zona Soveja, deși proprietățile moștenitorilor familiilor Apostoleanu și Cincu erau identificate la Mărășești. Cosor a refuzat retrocedarea acestor terenuri, motivând că pădurea fusese defrișată. Pe baza unei expertize realizate de Eusebiu Martiniuc, care încadra pădurile de la Pădureni – Mărășești în categoria celor cu rol de protecție, s-a solicitat transferul suprafeței de la Mărășești la Soveja, deși legea prevede că retrocedările se pot efectua numai lângă vechiul amplasament. Această situație a determinat sesizarea Direcției Naționale Anticorupție (DNA)[23].

Dintr-o informare transmisă de Direcția Silvică Focșani către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) în luna aprilie 2008, referitoare la reconstituirea, în anul precedent, a 437 de hectare de pădure pentru Leonida Gheorghe Gussi, Tatiana Apostoleanu și Petru Șerban Sturza, prin intermediul procuratorilor Alexandru Cosor și Marcel Cosor, rezultă următoarele:

La 18 octombrie 2006, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată a validat, prin Hotărârea nr. 144, o suprafață de 386 de hectare de pădure la Mărășești: 330 de hectare pentru moștenitorii Cincu și 56 de hectare pentru Anton Cincu. La aceeași dată, comisia a validat, prin Hotărârea nr. 145, 51 de hectare de pădure, tot la Mărășești: 20 de hectare pentru Margareta Herescu și 31 de hectare pentru Petru Șerban Sturza.

Conform informării trimise la minister, la 8 martie 2007, prin procesul-verbal încheiat între reprezentanții moștenitorilor Cincu (respectiv Anica Tudora și Alexandru Cosor), delegați ai Comisiei Locale Mărășești și reprezentanți ai Ocolului Silvic Focșani, s-a constatat că aceștia nu puteau dovedi amplasamentul cu documente sau hărți. Reprezentanții Ocolului Silvic Focșani au identificat suprafața de pădure ce urma să fie retrocedată, conform actelor care atestă proprietatea, în trupul de pădure Pădureni, liber, potrivit legilor fondului funciar. Însă cei doi procuratori au refuzat vechiul amplasament, fiind nemulțumiți de starea pădurii și de categoria acesteia.

     La 2 mai 2007, Direcția Silvică a fost citată în calitate de pârâtă în procesul cu Leonida Gheorghe Gussi, Tatiana Apostoleanu și Petru Șerban Sturza la Judecătoria Panciu, fiind solicitată punerea la dispoziție a unui alt amplasament pentru 437 de hectare de pădure, incluzând și 56 de hectare pentru Anton Cincu.

La 6 iulie 2007, Judecătoria Panciu a admis cererea de ordonanță președințială formulată de Marcel Cosor, în numele reclamantei Tatiana Apostoleanu, prin care s-a dispus ca Comisia Județeană, Comisia Locală Soveja și cea de la Câmpuri să nu restituie terenurile către alte persoane – terenuri situate în Unitățile de Producție I și II Soveja, cu o suprafață totală de 4.689 de hectare. De asemenea, Direcția Silvică Focșani a fost obligată să nu pună la dispoziție această suprafață și să nu exploateze masa lemnoasă existentă pe ea.

Judecătoria Panciu, printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă pronunțată la 12 octombrie 2007, a obligat Direcția Silvică să pună la dispoziție un alt amplasament în zonele Câmpuri și Soveja, în pădurea de stat, cu o suprafață totală de 536,94 de hectare, mai mare decât cea solicitată inițial de Comisie (437 de hectare). Ulterior, prin recurs la Tribunalul Vrancea, sentința a fost casată parțial: cele 100 de hectare solicitate în instanță fără documente nu au mai fost acordate, însă restul suprafeței a rămas în posesia moștenitorilor[24].

La data de 15 martie 2011, firma de avocatură Stoica & Asociații anunța că „echipa formată din Valeriu Stoica și Claudiu Galu a obținut un important succes în fața Tribunalului București, care a admis irevocabil cererea doamnei Tatiana Cecilia Apostoleanu, unica moștenitoare a bunurilor familiei boierești Apostoleanu, de reconstituire a unei suprafețe de teren împădurit. În acest sens, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de aproximativ 2.500 de hectare de teren cu vegetație forestieră, amplasată în județul Vrancea”[25].

Nu se cunoaște dacă firma de avocatură a fost contactată direct de doamna Apostoleanu sau a reprezentat-o prin procuratorul Cosor.

În raportul Curții de Conturi a României publicat în anul 2013, se arăta:

„Moștenitorii celor două familii [Apostoleanu și Cincu – n.n.], reprezentate de același procura-tor, Marcel Cosor, au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate la mai multe comisii locale de pe raza județelor Galați și Vrancea. Prin mai multe hotărâri, cele două comisii județene au validat o suprafață de pădure cu 1.024 de hectare mai mare decât cea care putea fi reconstituită. În unele cazuri (spre exemplu, la Buciumeni), procuratorul refuză punerea în posesie pe vechile amplasamente și obligă comisia locală, prin executor judecătoresc, să facă punerea în posesie pe amplasamente mult mai valoroase, în foste păduri CAPS (ale statului). Nemulțumit că nu s-au validat suprafețele solicitate, procuratorul inițiază acțiuni în instanță, în prezent [anul 2012 – n. n.], pe rolul acestora înregistrându-se cauze (în diferite faze procesuale) care însumează pretenții pentru încă 8.585 de hectare de pădure”[26].

Litigiile dintre Tatiana Cecilia Apostoleanu și Marcel Cosor au început în anul 2013, când procuratorului i-a fost retras mandatul de reprezentare. Colaborarea dintre cei doi a început la 22 iulie 2005. La acea dată, Tatiana Cecilia Apostoleanu a încheiat un contract de mandat cu Marcel Cosor, prin care acesta era împuternicit să o reprezinte în vederea obținerii retrocedării proprietăților familiilor Apostoleanu, Gussi și Cincu. Contractul prevedea o remunerație de 30% din imobilele retrocedate, plătibilă în natură, după obținerea titlurilor de proprietate.

Ulterior, la 5 mai 2006, a fost încheiat un contract suplimentar de vânzare-cumpărare a dreptului de uzufruct, prin care procuratorul primea dreptul de a exploata pădurile retrocedate, cu obligația de a achita 13 euro/m³ de lemn exploatat, preț care urma să rămână valabil timp de cinci ani, urmând a fi negociat între părți după această perioadă. Pentru celelalte bunuri retrocedate, Cosor urma să primească, în echivalent bănesc, la prețul pieței, un procent de 25% din valoarea „fructelor” obținute. Prețul urma să fie plătit anual de Cosor Tatianei Apostoleanu prin intermediul celuilalt comoștenitor, respectiv profesorul Gussi Leonida, conform unei declarații notariale din mai 2007. Acesta urma să încaseze veniturile obținute din exploatare, urmând să plătească datoriile către stat aferente proprietăților obținute, respectiv taxe și impozite.

Între anii 2005 și 2013, procuratorul Marcel Cosor a inițiat numeroase acțiuni în instanță pentru retrocedarea suprafețelor de pădure – 2.358 de hectare în zona Panciu–Soveja și a fostei case Apostoleanu din municipiul Focșani, respectiv clădirea fostei secții de Reumatologie a Spitalului Județean. Deși unele dintre aceste acțiuni au condus la obținerea titlurilor de proprietate, în alte cazuri s-au constatat suprapuneri sau revendicări multiple asupra acelorași suprafețe, ridicând suspiciuni privind legalitatea unor demersuri. După revocarea procurii în aprilie 2013[27], între Tatiana Apostoleanu și Marcel Cosor au urmat litigii civile și plângeri penale, unele privind înșelăciune, tăieri ilegale de pădure, executări silite nejustificate și vânzarea prin licitație a proprietăților.

Retrocedările forestiere în județul Galați. În baza legislației funciare, între anii 1990 și august 2015, au fost restituite în natură suprafețe însumând 16.522 de hectare, dintre care 5.287 de hectare conform Legii nr. 18/1991, 3.245 de hectare potrivit Legii nr. 1/2000 și 7.990 de hectare în temeiul Legii nr. 247/2005. La data menționată, mai rămâneau de retrocedat 340 de hectare de fond forestier, către Mănăstirea Buciumeni (20 de hectare) și către Mănăstirea Adam (320 de hectare), terenuri validate de Comisia Județeană Galați în baza prevederilor Legii nr. 261/2008[28].

Printre beneficiarii reconstituirilor s-a numărat și omul de afaceri Marcel Cosor, care, până în martie 2014, a obținut prin instanță dreptul de proprietate asupra unor terenuri forestiere din județul Galați. Astfel, la Nicorești i-au fost atribuite 245,32 de hectare de pădure, cu titluri de proprietate emise în anul 2008, iar în comuna Munteni – o suprafață de 124,64 de hectare, de asemenea prin titlu emis în 2008. Tot la Munteni, acesta a intrat în posesia fostului conac boieresc (vila Mouka), care aparținuse lui Nestor Cincu, împreună cu terenul aferent, de aproximativ patru hectare[29].

Presa relata că, în urma cererilor de revendicare a terenurilor și construcțiilor aferente fostului conac Cincu din satul Țigănești, comuna Munteni, județul Galați, depuse de Gheorghe Leonida Gussi, Șerban Nestor Cincu și Tatiana Apostoleanu, Tribunalul București le-a dat câștig de cauză prin sentința pronunțată la 6 octombrie 2015, în procesul intentat S.C. Romaqua Group S.A. Hotărârea a fost contestată de reprezentanții societății, cauza fiind ulterior înaintată Curții de Apel București.

Terenul revendicat, în suprafață de 3.199 de metri pătrați, includea și fosta cramă a moșiei, întinsă pe o suprafață de peste 2.000 de metri pătrați. Împotriva deciziei instanței de fond au formulat apel atât S.C. Romaqua S.A., cât și moștenitorii lui Anton Cincu, ultimii susținând că proprietatea autorului lor se întindea, de fapt, pe aproximativ 60.000 de metri pătrați.

În cererea de revendicare, aceștia precizau:

„În fapt, suntem proprietarii silozului și ai imobilelor anexe, astfel cum am arătat la punctele 1–7 (...) ale lui Cincu Nestor, defunctul nostru bunic, și moștenite de părinții noștri. În anul 1945, prin exces de zel al organelor locale în aplicarea Legii 187/1945 pentru reforma agrară, se prevedea exproprierea de terenuri agricole pentru împroprietărirea țăranilor. (...) După anul 1994, din dorința privatizării bunurilor statului (tot prin exces de zel) s-a privatizat și Comchim SA, care deținea bunurile noastre imobile, care (...) au intrat în administrația statului fără titlu legal, iar în timp au fost tratate ca proprietăți, omițându-se la privatizare verificarea legalității provenienței lor”.

Pentru a justifica exproprierea integrală a averii familiei, autoritățile comuniste l-au acuzat, în anul 1945, pe Anton Cincu[30], fiul moșierului Nestor Cincu, de colaborare cu regimul nazist. La peste șapte decenii distanță, instanța a reanalizat aceste acuzații, constatând lipsa oricărei probe care să confirme vinovăția. În motivarea Tribunalului București se precizează:„Legea 187/1945 prevede exproprierea în vederea reformei agrare prin împroprietărirea unor categorii de cetățeni a moșiilor persoanelor fizice ce dețineau terenuri mai mari de 50 de hectare, precum și în totalitate pentru cei care au colaborat cu Germania hitleristă. Deși în raportul informativ din 6 iunie 1945 se face mențiunea că Anton Cincu ar fi avut activitate fascistă și a părăsit conacul, aceasta nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză pentru a se aprecia asupra legalității exproprierii din acest motiv”.

În apelul formulat de moștenitorii familiei Cincu se solicita restituirea integrală a moșiei, argumentându-se că, potrivit procesului-verbal din 1 martie 1949, prin care Primăria Munteni a preluat bunurile mobile și imobile ale lui Anton Cincu de la Direcția Gospodăriei de Stat, rezultă că moșia acestuia însumează 60.000 de metri pătrați, dintre care 6.000 de metri pătrați reprezentau construcții și anexe.

Conform documentelor succesorale, Nestor Cincu a decedat în anul 1927, lăsând ca moștenitori pe Smaranda Dr. Sculy și Maria Boldur Epureanu (surori), pe Constantin Mille (ginere), fost director al ziarelor „Adevărul” și „Dimineața”, precum și pe fiicele Fernanda și Magdalena și pe fiul Anton Cincu. Moșiile familiei au fost împărțite între aceștia.

Prin sentința din 6 octombrie 2015, Tribunalul București a obligat pârâta S.C. Romaqua Group S.A. să emită dispoziție de restituire în natură a bunurilor revendicate, respectiv: Clădirea C1 – depozit (fostă cramă), în suprafață de 2.107 m²; Clădirea C2 – depozit (fost siloz sistematic), în suprafață de 811 m²; Clădirea C6 – birouri (fost imobil destinat personalului angajat), în suprafață de 241 m²; Construcția C8 – rezervor subteran de combustibil, în suprafață de 36 m²; Construcția C12 – fântână de apă, în suprafață de 3 m²; Construcția C13 – fântână de apă, în suprafață de 1 m²; Terenul aferent construcțiilor menționate, în suprafață totală de 3.199 m².

La data publicării articolului în cotidianul ,,Evenimentul Zilei” (4 iunie 2016), procesul se afla în curs de judecată la Curtea de Apel București[31].

Potrivit altor surse, după soluționarea cauzei, vila Mouka a intrat în posesia procuratorului Marcel Cosor, care, în martie 2014, locuia într-o anexă a conacului, dobândit în indiviziune cu un alt moștenitor, respectiv profesorul bucureștean Gheorghe Leonida Gussi (decedat între timp). Fără acordul coproprietarilor, el a reamenajat această clădire secundară a domeniului boieresc din Munteni, prezentând un deviz de lucrări în valoare de 119.689 de lei. Suma respectivă a fost solicitată spre rambursare, potrivit unui răspuns transmis de procurator în februarie 2013 la o notificare a Tatianei Apostoleanu, prin care aceasta cerea informații privind stadiul îndeplinirii obligațiilor mandatarului. În același context, Cosor a mai cerut decontarea altor cheltuieli, printre care costurile deplasărilor efectuate timp de nouă luni între localitatea Arva (comuna Broșteni, județul Vrancea) și conacul din Munteni – 152 de curse în total, evaluate la 10.944 de lei (72 de lei contravaloarea combustibilului la fiecare deplasare). Aceasta, deși doamna Apostoleanu a declarat că, pe întreaga perioadă în care Cosor a avut calitatea de mandatar, i-a înmânat suma de 300.000 de euro, fără ca aceasta să fi primit vreun leu din administrarea terenurilor retrocedate[32].

Tabel genealogic – Familia Cincu-Tecuci

Gen.	Nume	Căsătorit cu	Copii
1	Tudoran Cincu	Smaranda Corban	Anton Cincu
2	Anton Cincu 9.11.1831 – 5.08.1894	Sultana Nistor (1837 – 25.04.1918)	Maria, Ion, Teodor, Nicolae, Smaranda, Nestor
3	Maria Cincu 5.04.1855 – 19.08.1936	1. Dimitrie Boldur Epureanu 2. Constantin Mille	–
3	Ion (Iancu) Cincu 6.01.1859 – 21.03.1891	Maria Dimitrescu (1863 – 28.11.1929)	Lucia († 9.11.1927)
3	Teodor Cincu 1859 – 4.06.1941	Maria Alexandrescu (3.09.1875 – 18.01.1933)	–
3	Nicolae Cincu 13.02.1863 – 27.08.1930	Constanța Greceanu (1875- 1943)	–
3	Smaranda (Esmeralda) Cincu † 14.09.1930	Leon Sculy Logotheti (1853-1912)	Eduard, Marie-Antoinette, Margareta, Georgeta
4	Eduard † 04.04.1938	–	–
4	Marie-Antoinette	Costin Sturdza	un fiu Șerban C. Surdza ?
4	Margareta  (Ritta)	Constantin Herescu	o fiică
4	Georgeta (Geta)	Constantin Iarca	mai mulți fii
3	Nestor Cincu 10.09.1867 – 25.01.1927	Maria (Mouka) Apostoleanu (1877-1966)	Fernanda, Anton (Tony), Magdalena (Madlen)
4	Fernanda 4.12.1901 – 1976	Gheorghe/George Apostoleanu                   (1896 – 1962)	Dan (1930 – 2004)
4	Anton (Tony)1904 – 25.11.1970	Maria/Marion Ranetti (căs. 1941)	Șerban Nestor
4	Magdalena (Madlen)   1906 – 10.12.1999	George Edmuond Gussy	Gheorghe Leonida Gussi
5	Cincu Șerban  Nestor		moștenitori: Zmeu Elisabeta Cincu Iordana

 

Daniel BRADEA

---

[1] Daniel Bradea, Tecuciul în anii Primului Război Mondial, Editura StudIS, Iași, 2017 (ed. a II-a, 2019); idem, Tecuciul în vremea ciumei roșii (1945–1950), vol. I, Editura PIM, Iași, 2019; idem, Răscoala din anul 1907 în județul Tecuci, Editura StudIS, Iași, 2020; idem, Tecuci, file de istorie, vol. II, Editura StudIS, Iași, 2020; idem, Contribuții la istoria orașului Tecuci, Editura StudIS, Iași, 2021; idem, Contribuții la istoria orașului Tecuci, vol. II, Editura PIM, Iași, 2023; idem, Înființarea muzeului din Tecuci, în „Tecuciul literar-artistic", nr. 60/2021; idem, Povești despre Cinculești, Editura PIM, Iași, 2023.

[2]Arhivele Naționale Vrancea, fond Prefectura județului Putna, dosar nr. 7/1945, f. 412, apud Ramona Miron, Aplicarea reformei agrare din 1945 în fostul județ Putna, în „Cronica Vrancei", anul V, 2006, p. 259.

[3] Curtea de Conturi a României, Sinteza Raportului de audit privind „Situația patrimonială a fondului forestier din România, în perioada 1990–2012", București, 2013, p. 32.

[4] Mihai Brahă, „Imperialistul" Cosor încearcă să cucerească Mărășeștii, în „Ziarul Tău", 20–26 mai 2009, conform Sintezei presei locale (16.05.2009–22.05.2009), nr. 2289/12A/22.05.2009, întocmită de Biroul de informare și relații publice al Tribunalului Vrancea.

[5] Silvia Vrînceanu, „Cine a fost boiereasa care a adus DNA-ul la Focşani?”, în „Ziarul de Vrancea”, 2 decembrie 2015, accesat pe 20 octombrie 2025: http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/158882

4209-cine-a-fost-boiereasa-care-a-adus-dna-ul-la-focsani.html.

   [6] Mihai Tufa, Satrapul pădurilor lovește și la Vaslui. Îmbogățiți ai tranziției? Iată unul dintre ei!, în ,,Obiectiv de Vaslui”, 28.7.2009, accesat pe 20 octombrie 2025, http://www.ziaruldeiasi.ro/regional/ vaslui/satrapul-padurilor-loveste-si-la-vaslui~ni5l4h.

[7] Ibidem.

[8] D. G., Cosor, liber la averea fabuloasă a Apostolenilor, în ,,Ziarul de Vrancea”, 15 ianuarie 2009, accesat pe 20 octombrie 2025, https://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/ultimele-stiri/25292-cosor-liber-la-averea-fabuloasa-a-apostolenilor.html.

[9] Mihai Boicu, Afacerile lui Cosor cu aurul verde, în ,,Ziarul de Vrancea”, 5 martie 2007, accesat pe 10 octombrie 2025 http://www.ziaruldevrancea.ro/arhiva/11138-afacerile-lui-cosor-cu-aurul-verde.html.

[10] În  această  speță,  Judecătoria  Panciu a validat cererea formulată de cei doi procuratori Cosor, care au solicitat și au obținut, prin hotărâre definitivă, retrocedarea unei suprafețe de 56 de hectare de pădure, atribuită defunctului Anton Cincu. Totuși, în fața instanței s-a prezentat și Tudora Anica, în calitate de mandatar al lui Nestor Șerban Cincu, moștenitorul legal al lui Anton Cincu, revendicând aceeași suprafață. Această situație a ridicat suspiciunea că unul dintre cele două contracte de mandat ar fi putut fi falsificat (Mihaela Beșleagă, Cosor se vrea sef peste aurul verde din Soveja, în ,,Ziarul de Vrancea”, 13 mai 2008, accesat pe 12 octombrie 2025, https://www.ziarul devrancea.ro/actualitatea/ultimele-stiri/19571-cosor-se-vrea-sef-peste -aurul-verde-din-soveja.html).

 

      [11] Ibidem.

[12] Mihai Brahă, art. cit.

[13] Doina Ganea, Sătenii din Bolotești s-au răsculat iar pentru păduri, Ziarul de Vrancea, 23 ianuarie 2007, accesat la 17 octombrie 2025, https://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/stiri-locale/10548

-satenii-din-bolotesti-s-au-rasculat-iar-pentru-paduri.html.

[14] Mihai Brahă, art. cit.

[15] F. a., Prefectura refuză să recunoască un descendent al boierului Cincu, în „Monitorul de Vrancea”, 11 ianuarie 2007, accesat pe 15 octombrie 2025 : https://www.monitoruldevrancea.ro/2007/01/11/

prefectura-refuza-sa-recunoasca-un descendent-al-boierului-cincu.

[16] În unele dosare, la documentațiile depuse de Marcel Cosor lipseau acte justificative esențiale, precum schițele de amplasament ale terenurilor forestiere sau agricole. De exemplu, la cererile depuse în numele Luciei Cincu, au fost atașate procese-verbale de expropriere, deși legislația în vigoare prevedea explicit că terenurile expropriate nu pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate. Mai mult, Marcel Cosor a depus o cerere la Primăria Garoafa pentru reconstituirea unei suprafețe de 70 de hectare de pădure și teren arabil, la care a anexat doar o hartă generală a comunei, fără alte documente cadastrale. De asemenea,  acesta ar fi depus aceeași documentație în mai multe localități – o dată la Răcoasa și de două ori la Străoane – solicitând, în total, peste 700 de hectare de pădure, deși nu avea dreptul decât la 240 de hectare de pădure (F.a., Ședință specială pentru proprietățile boierilor Apostoleanu și Cincu, în ,,Monitorul de Vrancea”, 13 iunie 2007, https://www.monitoruldevrancea.ro/2007/06/13/sedinta-speciala-pentru-proprietatile-boieri- lor -apostoleanu-si-cincu.

[17] Ibidem.

    [18] F.a., Instanţa i-a dat dreptate procuratorului Cosor, în „Monitorul de Vrancea”, 24 septembrie 2009, accesat la 8 octombrie 2025, disponibil la: https://monitoruldevrancea.ro/2007/09/24/

instanta-i-a-dat-dreptate-procuratorului-cosor. În articol se menționează că, la începutul anului 2009, Elena Manoli, o altă moștenitoare, a formulat o plângere împotriva Tatianei Cecilia Apostoleanu, reprezentată de Marcel Cosor, solicitând instanței să constate că aceasta nu are calitatea de moștenitor al defuncților Constantin Apostoleanu, Vasile Apostoleanu, Smaranda Apostoleanu, Eliza Varnav, Maria Apostoleanu, Maria Nestor și George Apostoleanu, toți fii și fiice ai fostului boier Gheorghe Apostoleanu. În baza documentelor depuse de părți, instanța a respins acțiunea formulată împotriva Tatianei Cecilia Apostoleanu și i-a recunoscut acesteia calitatea de moștenitor

[19] Conf. Mihai Țuță, Satrapul pădurilor lovește și la Vaslui. Îmbogățiți ai tranziției? Iată unul dintre ei!, în „Obiectiv de Vaslui”, 28 iulie 2009.

      [20] Mihai Brahă, art. cit.

      [21] Doina Ganea, „Revendicările familiei Apostoleanu, în atenția DNA”, în „Ziarul de Vrancea”, 7 iunie 2011, accesat pe 14 octombrie 2025: https://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/ultimele-stiri/

64969-revendicarile-familiei-apostoleanu-in-atentia-dna.html.

[22] Ibidem. Suprafața fondului forestier național din județul Vrancea era, în același an, de 183.924 hectare, reprezentând aproximativ 40% din suprafața totală a județului. În medie, unui locuitor al județului îi revenea 0,47 de  hectare de pădure, comparativ cu 0,29 de hectare la nivel național. Cea mai mare parte a pădurilor se afla în proprietatea privată a asociațiilor – 64.700 de hectare, urmată de proprietatea publică a statului – 60.700 de hectare, proprietatea privată a persoanelor fizice – 38.000 de hectare și proprietatea privată a persoanelor juridice – 15.800 de hectare. Fondul forestier din Vrancea era administrat, la acea dată, prin ocoale silvice de stat (Focșani, Dumitrești, Soveja, Panciu – Valea Caregnei și ocolul experimental Vidra) și ocoale silvice private (Năruja, Zăbala-Nereju, Tulnici, Oriolus și Obștea Tulnici).

     [23]Procuratorul Marcel Cosor afirma că transferul s-a realizat în conformitate cu legea, pe baza unei hotărâri definitive și irevocabile. Cosor a acuzat Direcția Silvică că ar fi defrișat pădurile de pe vechiul amplasament de la Pădureni. El susținea: „S-a comis un abuz. Au tăiat pădurile după Revoluție, iar schimbul a fost cerut după ce o mare parte din pădurea de la Mărășești a fost defrișată. În amonte de baraj există zone de protecție, neretrocedabile. Nu mai au de unde fura? Proprietarii vor cere despăgubiri pentru ultimii ani; vor plăti daune care îi vor afecta serios.” Marcel Cosor a subliniat că nu are niciun interes propriu legat de pădurile revendicate la Soveja, precizând că proprietarii intenționează să își organizeze un ocol silvic privat: „Ce interes am eu? Eu sunt un simplu mandatar, am procura de la persoanele pe care le reprezint. Ei decid dacă vor să exploateze pădurea și cu cine vor să facă acest lucru; dacă aleg să lucreze cu mine, bine, dacă aleg altcineva, este decizia lor. Legea 247 prevede că se poate acorda un alt amplasament, cu acceptul proprietarului” (Mihaela Beșleagă, art. cit.).

 

[24] Mihaela Beșleagă, art. cit.

[25] Stoica & Asociații, „Echipa STOICA & ASOCIAȚII a câștigat irevocabil litigiul de reconstituire a unei suprafețe de teren împădurită”, accesat pe 20 octombrie 2025, https://www.stoica-asociatii.ro/Echipa-STOICA-ASOCIATII-a-castigat-irevocabil-litigiul-de-reconstituire-a-unei-suprafete-de-teren-impadurita-s448-ro.htm

[26] Curtea de Conturi a României, Sinteza Raportului de audit privind „Situația patrimonială a fondului forestier din România, în perioada 1990–2012”, București, 2013, p. 32-33.

 

[27] Referitor la motivele care au dus la revocarea mandatului acordat lui Marcel Cosor, doamna Tatiana Apostoleanu a declarat că mandatarul său nu a înștiințat-o niciodată cu privire la spețele în care comisiile de retrocedare sau instanțele de judecată au emis decizii de restituire a proprietăților:

„Eu locuiesc în Elveția și obișnuiesc să vin aproape în fiecare an în țară. Din cele discutate cu domnul Cosor, mi s-a spus încă de la semnarea contractului că retrocedările prin instanță sunt de durată, se poate vorbi chiar de ani. I-am acordat toată încrederea mea la acel moment și mult timp după. [...] Când am realizat că au trecut ani buni de când domnul Cosor și familia sa (fiul și soția) îmi tot solicită diverse sume de bani, unele sub formă de împrumut, altele ca urmare a unor cheltuieli pentru executarea mandatului, am realizat că aș putea fi înșelată. Am solicitat atunci (n.r. – în 2012) domnului Cosor să îmi prezinte o situație a acțiunilor întreprinse pentru retrocedarea pentru care fusese mandatat și rezultatele acestora. Eu nu am primit niciodată vreun ban de la domnul Cosor.”

Pe parcursul acestei perioade, conform unui calcul realizat de Tatiana Apostoleanu, familia Cosor ar fi primit suma de aproximativ 300.000 de euro, începând cu data de 11 aprilie 2006, când Maricel Cosor a luat suma de 30.000 de euro cu titlu de împrumut, „care va fi restituită ulterior”. Prima notificare oficială adresată lui Cosor, prin intermediul unui executor judecătoresc, datează din 22 februarie 2012. Răspunsul acestuia, emis la 5 martie 2012, nu cuprindea însă informațiile solicitate în mod expres de mandantă.

Într-un al doilea răspuns, transmis la o nouă notificare a Tatianei Apostoleanu din 20 noiembrie 2012, prin documentul datat 12 februarie 2013, Cosor preciza următoarele:

„Prin notificarea nr. 183/12.11.2012 nu faceți altceva decât să îmi împiedicați activitatea, conform contractului încheiat între mine și dumneavoastră, și ducerea lui la îndeplinire, deoarece interesele sunt comune (sunteți într-o eroare totală, deoarece eu nu sunt angajatul dumneavoastră, ci colaborator). Modul cum puneți problema, prin notificarea formulată, nu ați făcut altceva decât să mă simt tulburat, șantajat, fapta fiind de natură penală.”

Tot în răspunsul din februarie 2013, Marcel Cosor își exprima intenția de a se adresa instanțelor „pentru a cere daune materiale și morale”, cauzate, în opinia sa, de auditul solicitat de Tatiana Apostoleanu. Referitor la acest răspuns, Tatiana Apostoleanu declara:

„Nu am putut să cred când am citit răspunsurile primite de la domnul Cosor. Erau primite de la același om care mă suna și îmi solicita bani, asigurându-mă în același timp că în instanțele din România este de umblat și de «dat» pentru a obține retrocedarea proprietăților. Iar acum (n.r. – în 2012-2013) îmi comunică faptul că îl tulbur, îl șantajez și că îmi va cere daune morale.”

Cu o zi înainte de a-i fi revocate toate documentele prin care o reprezenta, Marcel Cosor a apelat la serviciile unui executor judecătoresc pentru a solicita încuviințarea, cu formulă executorie, a celor două contracte de mandat și a celui de vânzare-cumpărare a dreptului de uzufruct. Prin intermediul instanțelor, cele două contracte au fost investite cu formulă executorie, unul la Judecătoria Focșani, celălalt la Panciu. Încuviințarea contractului de mandat a fost realizată de instanță la 11 aprilie 2013, adică la o săptămână după revocarea documentului.

Executorul a desemnat un evaluator pentru determinarea proprietăților retrocedate Tatianei Apostoleanu. În vara anului 2013, evaluatorul a stabilit o suprafață totală de 11.473 de hectare de pădure, cu o valoare estimată la 21,829 de milioane de euro, în condițiile în care Tatiana Apostoleanu deținea, cu titlu de proprietate, doar 983 de hectare. La cererea reprezentantului legal al proprietarei, expertul a reevaluat bunurile, stabilind o valoare finală de 1,845 de milioane de euro (valoarea reală a terenurilor efectiv retrocedate), din care Cosor ar fi urmat să primească 30%, cu condiția predării bunurilor și titlurilor obținute în timpul mandatului.

Deși valoarea bunurilor retrocedate și cuantumul creanței au fost modificate, executorul judecătoresc nu a revenit asupra somațiilor cu suma actualizată, demarând executarea silită pentru o creanță de peste 6,5 milioane de euro, sumă care, potrivit apărătorului Tatianei Apostoleanu, nu avea temei legal. În baza acestei creanțe, s-a început executarea proprietăților asupra cărora exista titlu de proprietate, unele aflate în indiviziune. Astfel, s-a ajuns la vânzarea acestora prin licitație, adjudecatar fiind însuși Marcel Cosor, care a cumpărat bunurile în limita creanței.

În anul 2014, pe rolul instanțelor vrâncene se aflau zeci de dosare între cele două părți, pentru executare silită, respectiv contestații la executare. În același an, Tatiana Apostoleanu ar fi trebuit să intre în posesia unei suprafețe de 2.358 de hectare de pădure în județul Vrancea; cu toate acestea, până la acel moment, nu fusese emis niciun titlu de proprietate. Tot în litigiu se afla și o altă suprafață de 386 de hectare de pădure situată pe raza ocoalelor silvice Soveja și Panciu, procedura administrativă fiind suspendată prin decizie a instanței judiciare. (Gabriel Sava, „După ce i-a «procurat» mai multe proprietăți, procuratorul Cosor a devenit stăpân peste pădurile Apostoleanu”, în Ziarul de Vrancea, 17 martie 2014 (accesat pe 20 octombrie 2025) .https://www.ziaruldevrancea.ro

.

[28] „Informarea nr. 4153/V.H./16.09.2025 a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică Galați, către Prefectura Galați”, p. 1-2.   Potrivit acestui document, în anul 2025, Direcția Silvică Galați gestiona o suprafață de 20.881 hectare, proprietate publică a statului, și presta servicii silvice de pază pe 13.221 hectare de fond forestier aparținând altor deținători, precum și pe 2.447 hectare de vegetație situată în afara fondului forestier național. Terenurile administrate reprezentau 56% din totalul fondului forestier existent în județ și pe unele zone limitrofe județelor Brăila, Vaslui, Vrancea și Tulcea, fiind estimate la aproximativ 37.000 de hectare.

[29]Gabriel Sava, După ce i-a „procurat” mai multe proprietăți, procuratorul Cosor a devenit stăpân peste pădurile Apostoleanu, în „Ziarul de Vrancea”, 17 martie 2014. În articol se menționa că procuratorul obținuse, de asemenea, prin hotărâre judecătorească, titluri de proprietate pentru o suprafață de 456,7 de hectare de pădure situată în localitatea Balotești, județul Vrancea, în baza unui titlu emis în anul 2006, precum și pentru 151,5 de hectare de teren forestier aflate pe raza comunei Dragomirești, județul Vaslui.

[30] Considerat unul dintre cei mai mari proprietari de pământ din județul Tecuci, Anton N. Cincu a fost, după 23 august 1944, grav afectat de măsurile impuse de autoritățile comuniste.

În urma aplicării Legii de reformă agrară din 23 martie 1945, a fost expropriat de mai multe proprietăți: moșia Frunzeasca (Țigănești), pădurea Țigănești (deținută împreună cu surorile sale, Magdalena Gusei și Fernanda Apostoleanu), moșia Țigănești, moșia Gura Berheci (comuna Nărtești – 375 de hectare), moșia Boteanca (comuna Țepu), poienile din pădurile deținute în comuna Munteni, precum și toate utilajele și mașinile agricole.

În comuna Țepu, județul Tecuci, la începutul anului 1945, deținea 145 de hectare de teren arabil (52 de hectare la punctul „Boteanca” și 93 de hectare la punctul „Bostana”). La 4 aprilie 1945, Comitetul Comunal din Țepu a hotărât exproprierea integrală a acestor terenuri, motivând că Anton N. Cincu deținea moșii și în alte localități și nu își rezervase cota legală. În acest context, la 19 ianuarie 1946, Comisia de Îndrumare a Reformei Agrare din județul Tecuci a confirmat și a decis exproprierea completă a acestei moșii.

În paralel, comitetele sătești din Țepu, Nărtești și Munteni au hotărât exproprierea tuturor suprafețelor agricole aparținând lui Anton N. Cincu, iar conacul acestuia (vila Cincu din Țigănești) a fost repartizat Comitetului de Expropriere Munteni pentru amenajarea unui centru de experimentare agricolă („Creșterea Grâului”) și pentru „Centrul de Motocultură”. Justificarea invocată pentru exproprierea completă a fost aceea că proprietarul deținea moșii și păduri și în alte județe și nu a indicat, în termenul legal, locul în care își rezerva cota intangibilă de 50 de hectare.

În același timp, autoritățile locale și comisiile de expropriere desfășurau o campanie de denigrare a foștilor mari proprietari, acuzați frecvent de „legionarism, fascism și sabotaj al economiei naționale”. De exemplu, într-un raport informativ redactat de prefectul județului Tecuci, Vasile D. Galan-Ursa, adresat Comisiei de Expropriere a plășii Podu Turcului, se afirma următoarele:

„Anton N. Cincu, în timpul războiului dus contra Uniunii Sovietice, a fost primarul satului Munteni, cu care ocazie a exploatat țăranii, fiind ajutat de Culluri [Aristide – n. n.], un administrator care astăzi lipsește din comună [era refugiat în comuna Deagu, județul Muscel – n. n.]. Proprietarul Anton N. Cincu are activitate fascistă și hitleristă, a părăsit conacul și moșia odată cu armatele germane și nu s-a mai întors nici până în prezent [avea domiciliul în București, str. Piața Cantacuzino nr. 6 – n. n.]. Zeci de ani, acest proprietar a dat moșia în parte și în dijmă, a jefuit țăranii, a activat împreună cu germanii pentru distrugerea poporului român. Bazat pe aceste fapte, țărănimea l-a expropriat, lăsându-l să trăiască din averile și capitalurile pe care le are în alte părți.”

La data de 15 iunie 1945, temându-se de posibilele consecințe penale, Anton N. Cincu a solicitat un certificat din partea Legiunii de Jandarmi Tecuci, în care să se ateste că „nu a fost înscris în nicio mișcare cu caracter subversiv (Mișcarea Legionară) și nu a avut niciun rol în aceste mișcări subversive”.

Anton N. Cincu deținea pe teritoriul comunei Nărtești, plasa Podu Turcului, județul Tecuci, moșia numită „Gura Berheciului”, cu o suprafață totală de 375 de hectare, dintre care: 169 de hectare teren arabil, 25 de hectare fânețe și 181 de hectare pășune (islaz). Această moșie a fost expropriată în întregime prin procesul-verbal nr. 2 din 2 aprilie 1945, întocmit de Comitetul de Expropriere din comuna Nărtești. Proprietarul a înaintat o întâmpinare către Comisia de Plasă, semnalând că mai multe prevederi ale legii reformei agrare au fost încălcate de comitetul local. Printre neregulile invocate se numărau: nerespectarea cotei intangibile, exproprierea unor suprafețe care nu intrau sub incidența legii (precum grădinile și pădurile), precum și încălcarea dreptului asupra semănăturilor din toamna anului 1944. De asemenea, proprietarul reclama faptul că lacătele de la magazii fuseseră sparte, iar cerealele și materialele aflate în acestea fuseseră sustrase.

Comisia de Plasă pentru Înfăptuirea Reformei Agrare Podu Turcului a menținut în întregime hotărârea comisiei locale privind exproprierea moșiei. În aceste condiții, la data de 15 septembrie 1945, Anton N. Cincu a formulat o contestație adresată Comisiei Centrale de Reformă Agrară din București. Aceasta a fost examinată la 21 ianuarie 1946 de către Comisia Județeană de Îndrumare a Reformei Agrare din județul Tecuci. Ținând cont de faptul că Anton N. Cincu mai deținea o altă moșie, situată pe teritoriul comunei Munteni – Frunzeasca, și având în vedere că autoritățile comunale au dovedit arendarea acesteia în ultimii șapte ani consecutivi, comisia a hotărât exproprierea integrală a moșiei Gura Berheciului, împreună cu întregul inventar agricol aferent.

Ulterior, Anton N. Cincu a înaintat un nou memoriu către aceeași comisie, solicitând exceptarea de la expropriere a hanului, brutăriei și fabricii de coniac situate pe moșie. Memoriul a fost analizat în ședința din 14 mai 1946, când comisia a emis un aviz de completare a celui anterior, din 21 ianuarie 1946, „în sensul de a se excepta de la expropriere hanul de la drumul mare, împreună cu terenul înconjurător de 2.000 de metri pătrați, necesar exploatării, precum și fabrica de cognac cu perimetrul ei de teren industrial, de pe moșia Gura Berheciului, comuna Nărtești, județul Tecuci”.

Într-un alt memoriu adresat Comisiei Centrale de Reformă Agrară, Anton N. Cincu, împreună cu Fernanda Apostoleanu și Magdalena Gusei (coproprietari ai moșiei Țigănești–Boteanca, situată pe teritoriul comunelor Munteni și Țepu) au solicitat exceptarea acesteia de la expropriere și recunoașterea dreptului de a fi considerată fermă model, argumentând că proprietatea dispunea de clădiri, instalații și îmbunătățiri funciare deosebite.

Comisia Centrală de Reformă Agrară a analizat, în ședințele din 17, 21, 22, 24 și 29 august 1946, dosarele privind fermele model din mai multe județe, printre care și Tecuci. În acest context, exploatația agricolă a lui Anton Cincu din comuna Munteni a fost selectată pentru a deveni fermă model. Conform prevederilor legale, suprafața maximă admisă a unei astfel de exploatații nu putea depăși 150 de hectare.

Documentele de arhivă relevă că, în primăvara anului 1944, din cauza apropierii frontului, familia Cincu s-a refugiat la București, iar familia Aristide Giovanni Culluri, împreună cu soția și cele două fiice, s-a stabilit în comuna Deagu, județul Muscel.

Din mărturia doamnei Mihaela Profiriu Mateescu aflăm că, după război, Anton N. Cincu „și-a găsit de lucru la o fabrică, ca muncitor, și umbla cu haine tare ponosite. De la mare boier ajunsese un biet muncitor. Bătrâna doamnă Cincu (Maria/Mouka – n. n.) se cocoșase îngrozitor (era înclinată la 90 de grade, cum nu am mai văzut) și ieșea la mici cumpărături însoțită de fiica sa, Fernanda, care era nașa mamei. Pentru a se întreține, vindeau lucruri valoroase din casă, deoarece lumea nu avea bani. Apoi, au început să facă filmări în frumoasa casă”. (Daniel Bradea, Povești despre Cinculești, Editura PIM, Iași, 2019, p. 123–128).

[31] Ionuţ Mureşan, SC Romaqua SA pierde teren în faţa urmaşilor unui moşier antebelic, Ziarul Evenimentul Zilei, 4 iunie 2016, https://evz.ro/sc-romaqua-sa-pierde-teren-in-fata-urmasilor-unui-mosier-antebelic.html.

[32]Gabriel Sava, art. cit.