Istoria Tecuciului

 

TECUCIUL IN VREMEA CIUMEI ROȘII

CAPITOLUL IV

MĂSURILE LUATE DE COMUNIȘTI PENTRU LICHIDAREA MOȘIERILOR

1. Sistemul de colectare a cotelor

Presiunea asupra proprietarilor de terenuri agricole, fie ei moșieri sau țărani, s-a accentuat, în anul 1948, odată cu reglementarea sistemului de colectare a cotelor la cereale. În baza prevederilor Decretului nr. 121, producătorii agricoli au fost „obligați să predea statului, contra plată, o parte din prisosul recoltei lor de cereale”[1]. Cotele erau progresive, fiind stabilite în funcție de suprafața totală a terenului arabil al exploatării și de producția medie la hectar din regiunea unde se afla amplasată exploatarea. Au fost scutiți de orice obligații cei care dețineau mai puțin de un hectar teren arabil, precum și producătorii agricoli cu terenuri cuprinse între 1 și 3 hectare a căror producție era mai mică de 600 de kilograme de cereale la hectar. Strângerea cerealelor se făcea pe baza unui plan județean de colectare, realizat în funcție de cantitățile de produse stabilite de Comisia de Stat pentru colectarea cerealelor, iar producătorii agricoli primeau, înainte de treierat, un proces-verbal în care se înregistrau cantitățile de cereale ce trebuiau predate[2].

Deoarece cantitatea datorată statului (între 20 și 60% din producția estimată de comuniști) era stabilită înainte de recoltare și nu putea fi modificată în funcție de cantitățile reale recoltate, de multe ori cota ce trebuia predată statului era mai mare decât producția obținută. Astfel, producătorii agricoli au fost nevoiți să cumpere cereale pentru a le preda statului, în caz contrar putând fi acuzați de speculă ilicită și sabotaj economic. În această situație, sistemul cotelor a fost un instrument foarte eficient pentru a convinge țărănimea să intre în gospodăriile colective.

În județul Tecuci, după apariția legii cotelor, s-a constituit Comisia județeană pentru colectarea cerealelor. Aceasta a fost formată din: prefectul județului (Gheorghe Gavrilescu, președinte al comisiei), directorul Direcției Comerciale Județene (Mircea Theodor), șeful Serviciului Agricol Județean (Timoianu Gheorghe) și comandantul Legiunii de Jandarmi Tecuci (Napoleon Zmeu). Sub directa conducere și îndrumare a acesteia și-au desfășurat activitatea atât comisiile de plasă, cât și cele comunale[3].

Dintr-o dare de seamă a prefectului Gheorghe Gavrilescu din 17 noiembrie 1948 aflăm că în aceste comisii „s-au infiltrat reprezentanți ai clasei burgheze”, fapt care a determinat comisia județeană să îndepărteze 23 de primari[4] și 9 agenți agricoli din comisii, iar doi primari, un notar și cinci delegați de batoză au fost destituiți din funcții[5].

Prefectul a consemnat în raport și numeroasele probleme întâmpinate în realizarea planului de colectare a cotelor de cereale în campania din 1948. Printre acestea se numărau următoarele: Suprafața însămânțată cu grâu a fost mai mică cu 1.300 de hectare decât cea declarată la întocmirea planului de cultură. Din cauza condițiilor atmosferice, producția medie la hectar a fost mai scăzută (800 kg) decât cea raportată la 25 iunie (1.200 kg) și care stătuse la baza planului de colectare întocmit de Comisia de Stat. Pe lângă acestea, inundațiile din 1948 au distrus în totalitate recolta de pe 2.118 hectare[6]. În raport au fost menționate și alte dificultăți întâmpinate de comisia județeană în acțiunea de strângere a cotelor: întocmirea planului de colectare „din birou”, fără cercetarea terenului; faptul că tuturor producătorilor le-au fost aplicate aceleași cote, fără a se face diferență între clasele de randament ale terenurilor agricole și producția medie la hectar; interesul personal al unor membri din comisie – interes de clasă, spirit de rudenie; datele false furnizate de producători cu privire la exploatațiile agricole; lipsa batozelor. Toate aceste neajunsuri au determinat Comisia județeană pentru colectarea cerealelor să întocmească mai multe rapoarte prin care solicita Comisiei de Stat revizuirea planului de colectare pentru județul Tecuci. La rândul său, prefectul propunea forurilor superioare ca planul de colectare să se întocmească pe baza producției medii reale obținute, și nu după media probabilă, așa cum se procedase[7]. Un rol important „în aplicarea justă a cotelor sub semnul ascuțirii luptei de clasă” îl avea și factorul politic, astfel încât din raport nu lipseau atacurile la adresa „elementelor chiabure”. Acestea erau acuzate că exercită o influență nefastă asupra unor membri ai comisiilor de colectare. Chiaburii au fost învinuiți că „au folosit toate mijloacele – de la zvon până la faptă – pentru împiedicarea bunului mers al colectărilor. Au mers până la a se abține de multe ori de la treierat” și s-au sustras de la obligațiile de transport al cerealelor la centrele de colectare[8]. „Chiaburimea și elementele reacționare” au fost acuzate de presupuse acte de sabotaj comise în timpul campaniei de colectare. În comuna Tudor Vladimirescu, țăranii care se opuneau cotelor au introdus în batoze bucăți de fier pentru a le distruge. În comunele Glăvănești și Crăești au dat foc terenurilor cultivate cu cereale și au distrus batozele. Pagubele s-au cifrat la 215.000 de lei, respectiv 480.000 de lei[9]. Într-o situație referitoare la incendiile care au avut loc în timpul secerișului, cele două incendii din comuna Glăvănești, satul Răzășu (pagube: 2,5 vagoane de grâu și batoza lui C. Titere arsă), respectiv comuna Crăești, satul Benești (pagube: 8 tone de cereale și batoza lui Nae Ionescu din Poenari-Vulpești, județul Ilfov, arsă) au fost înregistrate la categoria „incendii din neglijență”. La rubrica „incendii intenționate” sunt menționate cele din comuna Puțeni (în gospodăria lui Costin și Neculai Dumitrache, incendiu produs de copiii lor de 4 și, respectiv, 11 ani, cu o pagubă de 73.000 de lei) și din comuna Bucești. În această localitate au ars gospodăriile locuitorilor Matei M. Alexe, Ion M. Alexe și Iorgu Brăilescu. Incendiul a provocat o pagubă de circa 30.000 de lei și a fost produs de un copil de 3 ani la locuința bunicului său, I. Alexe. Incendii izolate s-au produs în comuna Umbrărești, pădurea Valea Largă (Gheorghe Gh. Bulai, Leonte și Druță) și în comuna Ivești (au ars 3 hectare de pădure)[10].

În județul Tecuci, mari suprafețe cultivate cu cereale au fost afectate în cursul anului 1948 de inundații și grindină. Situația se prezenta astfel: 2.336 de hectare cultivate cu grâu (90% din cultură distrusă), 83 de hectare cu grâu de primăvară (90%), 2 hectare cu secară (100%), 835 de hectare cu ovăz (92%) și 1.062 de hectare cu orz (92%). Mari pagube au fost produse și de invazia șoarecilor. Au fost afectate în câmp: 16.213 hectare cultivate cu grâu, 4.482 de hectare cu orz, 4.230 de hectare cu ovăz și 126 de hectare cu secară. Pagubele cauzate au fost: 113 vagoane de grâu, 33 de orz, 31 de ovăz și un vagon de secară. Pagubele produse de șoareci în depozite au fost estimate la: 58 de vagoane de grâu, 18 de orz, 13 de ovăz și un vagon de secară[11].

Din cauza acestei situații, planurile de colectare stabilite nu au putut fi realizate, iar comuniștii au început să caute vinovații. Primii dintre aceștia au fost considerați, de către prefect, cei aflați în posturile de conducere din comune și plase, respectiv comisiile județene, de plasă și comunale, în care ar fi pătruns „elemente străine de interesele clasei muncitoare, exponenți ai clasei burgheze”[12]. Producătorii mari și mijlocii au fost și ei acuzați că ar fi folosit diverse metode pentru a se sustrage de la colectare: divizarea proprietății, împărțirea recoltei între rude, împărțirea snopilor către cei scutiți de colectare, treieratul numai a unei părți din recoltă, treieratul acasă, în timpul nopții[13].

În baza prevederilor Decretului nr. 121/1948, o bună parte dintre cei acuzați că împiedică acțiunea de colectare a cerealelor au fost reținuți, anchetați și condamnați (închisoare corecțională de la 6 luni la 2 ani pentru neglijență sau întârzieri în aplicarea măsurilor prevăzute în decret, respectiv muncă silnică de la 5 la 20 de ani pentru abuz și rea-voință)[14]. Iată câteva exemple. Dumitru Bănescu, pretorul plasei Ivești, a fost reținut de Siguranță. Dumitru Bostan, notar în comuna Ivești, arestat pe motiv de neglijență în operațiunile de colectare. Constandache Ghiță, primar în comuna Munteni, arestat pentru furt de cereale. Oprescu Ion, secretarul comunei Oncești, arestat pentru neglijență în operațiunile de colectare. Preotul Țarălungă Gheorghe, din comuna Oncești, a fost arestat întrucât a treierat acasă fără aprobare. Preoții Tenie Ioan, din Corod, Donici Vasile și Decuseară Gheorghe, ambii din Țepu, au fost arestați întrucât au transportat grâul acasă. Costică Gh. Popa, din Corod, și Dobrotă Ioan, din Bucești, agenți agricoli, au fost arestați pentru că au permis transportul grâului acasă. Apostol Ioniță, din Tudor Vladimirescu, agent agricol, a fost arestat pentru sabotaj în repararea mașinii de treierat și pentru furt de piese[15].

Măsuri au luat comuniștii și împotriva țăranilor acuzați că lansează zvonuri sau instigă împotriva colectărilor, precum și împotriva chiaburilor și proprietarilor de batoze învinuiți de acțiuni care ar fi împiedicat activitatea de colectare a cerealelor. Titere Costică, din Gohor, și Nae Ionescu, din Vulpești-Poenari, județul Ilfov, proprietari de batoze, precum și Moraru Ion, tot din Vulpești-Poenari, proprietar de tractor, au fost arestați fiindcă erau bănuiți că au incendiat batozele și ariile cu cereale. Hâncu I. C., din Umbrărești, și Oprișan Gheorghe, din Buda, arestați pentru că au refuzat să pună batozele la punct. Grozavu Costică, din Nicorești, și Chiscop Gheorghe, din Țepu, declarați „agricultori chiaburi”, au fost arestați întrucât s-au sustras colectării. Ionescu I. Constantin, din Țepu, morar de profesie, a fost arestat pentru că a măcinat grâu fără adeverință. „Chiaburii” Popa Ion și Jenică Bărbieru, ambii din Vultureni, precum și Chiscop Șerban, din Țepu, au fost arestați pe motiv că s-au sustras de la colectări. Dodan Ion, din Gohor, arestat pentru că l-a lovit pe primar și a instigat împotriva colectărilor. Constantin Tabacaru și Dumitru Gafton, ambii din Tălpigi, au fost arestați pentru instigare împotriva colectărilor[16]. Nicolae Grigoraș, Dumitru D. Vițu, Vasile Pavel, Dumitru Perju (toți din Oncești), Ștefanache Lungu, Vasile Pralea (ambii din Huruești), Constantin I. Popa (din Colonești), Ion I. Postolache, Constantin I. Postolache (ambii din Munteni), Vasile Mihalache, Toma Mihalache, Gheorghe Tomozei, Constantin Bejan (din Găiceana), Radu Ailenei (din Furceni), cu toții agricultori, au fost arestați pe motiv că au treierat acasă. Sandu Rusu, agricultor din Barcea, a fost arestat pentru lovirea mecanicului venit să ridice cota de cereale. Agricultorul Ion Pistea Moraru, din Găiceana, a fost arestat întrucât a măcinat fără autorizație. Dumitru Frunză, din Huruești, agricultor, arestat fiindcă nu a predat grâul la colectare. Agricultorii Gheorghe Frâncu, din Tudor Vladimirescu, Iftimie Radu, din Nicorești, și Toader Matei, din Corbasca, au fost arestați pentru că au introdus fiare în batoze[17].

Comuniștii au recurs la măsuri represive și împotriva celor acuzați că, prin manifestările lor, aduceau atingere ordinii publice sau instigau împotriva autorităților. Astfel de cazuri sunt menționate într-un raport de activitate, pe perioada 1 ianuarie – 30 iunie 1948, al Legiunii de Jandarmi Tecuci. În comuna Drăgănești, în cursul lunii ianuarie 1948, cetățeanul Mihai Horoceanu a fost surprins în timp ce cânta pe stradă cântece legionare, iar mai apoi, la o nuntă, a adresat cuvinte înjurioase guvernului. La percheziția domiciliară făcută ulterior s-au găsit un tablou al fostului rege Mihai și o broșură intitulată „Pentru legionari” de C. Codreanu, ediția a III-a, din 1940. În seara zilei de 11 martie 1948, locotenentul în rezervă Miron I. Ștefan, din comuna Puțeni, a lansat zvonul că un regiment din Divizia „Tudor Vladimirescu” a fost trimis să lupte în Grecia și că s-ar fi predat americanilor. Iftode Costandache, din comuna Mândrești, s-a exprimat împotriva guvernului, în localul primăriei, de față cu Maria Rosetti, deputată P.M.R. Săteanul a afirmat că „actualul regim a luat porumbul de la locuitori, lăsând podurile caselor goale, și că mai bine era sub regimurile trecute”. În comuna Cosmești, pe 23 martie 1948, Ion N. Roșu, aflat în stare de ebrietate, a adus insulte guvernului și „generalissimului Stalin”. În ziua de 10 iunie 1948, Brumă Ștefan, agent administrativ în cadrul Serviciului Administrației Financiare Tecuci, a spus, de față cu cetățenii, că cei care nu plătesc taxele față de stat vor rămâne fără vite și pământ, chiar și fără cel provenit din împroprietărire. În ziua de 16 iunie 1948, Vasile Dodu, primarul comunei Matca, a fost ultragiat de Costică P. Pohrib[18].

2. Legile din 1948 și 1949 prin care statul a preluat în totalitate proprietățile private

În anul 1948, comuniștii au adoptat mai multe decrete prin care au confiscat diverse categorii de proprietăți. La 3 august 1948 au fost confiscate pământurile școlilor confesionale (Decretul 176/1948). În județul Tecuci au fost expropriate proprietățile: Școala de copii mici a Comunității Evreilor din Tecuci, strada Gh. Asachi nr. 1, și Școala primară mixtă a Comunității Evreilor din Tecuci, strada Gh. Asachi nr. 1[19]. Prin Decretul 303/1948, intrat în vigoare la 3 noiembrie 1948, a fost naționalizată industria cinematografică. În orașul Tecuci a trecut în proprietatea statului cinematograful comunal[20]. La 3 noiembrie 1948 au fost naționalizate bunurile instituțiilor sanitare particulare (Decretul nr. 302/1948). La Tecuci a fost naționalizat Sanatoriul Dr. Capotă[21]. Operațiunile de naționalizare ale sanatoriului și cinematografului din Tecuci s-au desfășurat „conform instrucțiunilor, fără incidente sau sustrageri de materiale”. Salariații din întreprinderile și instituțiile din Tecuci „au manifestat bucurie față de acest act și au trimis telegrame către C.C. al P.M.R. și guvern”[22]. În noiembrie 1948, prin Decizia nr. 1486/1948 a Consiliului de Miniștri, au fost preluate bunurile agricole și silvice aflate în proprietatea Academiei Române. Din județul Tecuci au fost confiscate: la Țigănești, comuna Munteni, proprietatea lăsată prin testament de Tache Anastasiu, în suprafață totală de 1.151,09 hectare, din care 351,50 hectare suprafață agricolă pentru Ministerul Agriculturii și 422,56 hectare suprafață silvică pentru Ministerul Silviculturii. Au mai trecut în proprietatea statului școala și biserica din comuna Călmățui, lăsate prin testament de Tache Anastasiu, pentru Ministerul Învățământului Public și, respectiv, Ministerul Cultelor[23]. La 1 februarie 1949, Fabrica de cărămidă „Sagica” S.A. a fost trecută în proprietatea Primăriei Tecuci[24]. În primăvara anului 1949 au fost naționalizate unitățile sanitare și farmaciile (Decretul 134/1949). În județul Tecuci au fost naționalizate farmaciile: Sachelarie Constantin, Tecuci, str. Ștefan cel Mare nr. 253[25]; Iofciulescu Profira, Tecuci, str. Ștefan cel Mare nr. 184; Marcus David, Tecuci, str. Ștefan cel Mare nr. 189; Hasnas Eleonora, Tecuci, str. Ștefan cel Mare nr. 130; Bossie George, Tecuci, str. Ștefan cel Mare nr. 157; Stratulat Florica, Tecuci, str. I. G. Duca nr. 17–19; Scorțaru Silvia, Tecuci, str. Ștefan cel Mare nr. 134; Schaffer Israel, Tecuci, str. Cuza Vodă nr. 8; Șaraga Clara, Tecuci, str. Ștefan cel Mare nr. 210[26].

Profesorul Emil Motovelea, martor al acelor vremuri, descrie faptele petrecute atunci: „În vara anului 1948 s-a decretat naționalizarea[27]. În preajma naționalizării, mulți patroni și-au dat foc întreprinderilor. Atunci s-au produs în Tecuci multe incendii (au ars tăbăcăria de peste podul de piatră, o fabrică de tâmplărie și altele)[28].” O fabrică care producea talpă și piele a fost incendiată în noaptea de 10/11 decembrie 1948, „în urma unei acțiuni a dușmanului de clasă”. A fost afectată cea mai mare parte a clădirii. S-au salvat 3.200 de kilograme de talpă, 8.000 de fuse de piele diverse și cea mai mare parte a mașinilor. În fabrică lucrau 32 de salariați[29]. La Tecuci, Comisia județeană de naționalizare, constituită conform instrucțiunilor primite de la Comitetul Central al P.M.R., s-a întrunit în noaptea de 10/11 iunie 1948. Secretarul organizației județene a P.M.R. și președintele comisiei, Ioan Nicolau, a precizat „semnificația actului revoluționar al naționalizării” și „sarcinile imediate care stau în fața partidului”, în conformitate cu instrucțiunile publicate în ziarul „Scânteia”. La ora 23 au fost repartizați noi directori la cele 31 de întreprinderi naționalizate. Instalarea acestora a avut loc la ora 24. În ziua de 11 iunie 1948, ora 13, s-au ținut, în toate întreprinderile naționalizate, ședințe ale organizațiilor de bază ale P.M.R., iar la ora 14 toți muncitorii au fost mobilizați pentru a participa la mitinguri[30]. În județul Tecuci au fost naționalizate 31 de întreprinderi. Acestea au fost trecute sub conducerea următoarelor ministere: Ministerul Industriei (9), Ministerul Afacerilor Interne (6 în mediul urban și 15 în comune), Ministerul Minelor și Petrolului (1)[31].

3. Aplicarea Decretului 83/1949 în județul Tecuci

Dacă într-un capitol anterior am prezentat câteva aspecte semnificative referitoare la modul în care a fost înfăptuită reforma agrară, în continuare vom analiza ce a însemnat aplicarea Decretului 83/1949 în județul Tecuci și consecințele acestuia asupra moșierilor (proprietarii care dețineau suprafețe de peste 50 de hectare) din acest județ. La 2 martie 1949, prin Decretul nr. 83 pentru completarea unor dispoziții din Legea nr. 187 din 23 martie 1945[32], a fost desăvârșită lichidarea moșierilor și, în același timp, a marcat începutul violent al procesului de colectivizare a agriculturii. În conformitate cu prevederile articolului 2 din decret, treceau în proprietatea statului, ca bunuri ale întregului popor: exploatările agricole moșierești care au făcut obiectul exproprierii, potrivit Legii nr. 187/1945, și fermele model constituite prin efectul aceleiași legi, cu întregul inventar viu, mort și clădiri ce aparțineau sau erau destinate acestor exploatări, indiferent de locul unde se aflau; instalațiile agricole și semi-industriale, bunurile și materialele destinate exploatării agricole, produsele agricole destinate valorificării, oriunde se găseau depozitate și aparțineau exploatării moșierești expropriate; toate creanțele, titlurile, precum și participările și drepturile cuvenite provenite din activitatea exploatărilor moșierești expropriate[33].

Proprietățile expropriate prin acest decret au stat la baza organizării gospodăriilor agricole de stat (G.A.S.), a gospodăriilor colective (G.A.C.) și a stațiilor de mașini și tractoare (S.M.T.[34]). Înființarea acestora a fost prevăzută în rezoluția adoptată la Plenara C.C. al P.M.R. din 3–5 martie 1949. Tot la această plenară s-a hotărât și „lichidarea imediată a proprietății moșierești”[35]. Organizarea acestei acțiuni a fost făcută în cel mai mare secret. Înainte de publicarea decretului și a hotărârilor adoptate la plenară, comuniștii au înființat Comisia Centrală pentru Desăvârșirea Reformei Agrare, care avea rolul de a coordona activitatea comisiilor județene (alcătuite din secretarul județean al P.M.R., delegatul U.S.S.A.R., prefectul județului, directorul județean agricol). Aceste comisii urmau să preia exploatațiile și bunurile agricole (înscrise în niște tabele anexate instrucțiunilor venite de la București), dar aveau și misiunea de a identifica proprietățile agricole care eventual nu fuseseră înregistrate. Comisiile județene erau însărcinate cu înființarea de comisii comunale (câte una pentru fiecare proprietate preluată), iar reprezentanții comuniștilor desemnați în aceste comisii au fost convocați la sediile județene ale P.M.R. pentru instruire și primirea materialului necesar desfășurării acțiunii[36].

Despre modul în care a fost pus în aplicare decretul în județul Tecuci aflăm din documentele păstrate în arhive. Să răsfoim câteva file. Întreaga operațiune de preluare a proprietăților agricole „moșierești” a fost organizată și dusă la îndeplinire de comuniști „în cea mai completă conspirație”[37]. Această acțiune a început simultan pe tot cuprinsul județului în ziua de 1 martie 1949. În ziua respectivă, responsabilii comuniști ai comisiilor s-au prezentat la sediul P.M.R. din Tecuci, unde s-a desfășurat o ședință secretă, în care „tov. secretar al județenei Tecuci ne-a expus planul de preluare, felul în care trebuie să procedăm în această luptă”. După instructajul primit, aceștia s-au dus „la Prefectură, unde s-au îmbarcat în mașini și au plecat la punctul obiectiv”[38]. Din rapoartele de activitate întocmite de responsabilii acestor comisii rezultă că nicio persoană din comunele pe teritoriul cărora s-au desfășurat acțiunile nu avusese cunoștință despre ceea ce urma să se întâmple. Spre exemplificare, prezentăm modul în care s-a produs preluarea proprietăților moșierești în comuna Umbrărești. Delegații Comitetului Județean al P.M.R. Tecuci în Comisia Comunală pentru Desăvârșirea Reformei Agrare au ajuns la sediul Primăriei în jurul orei 23,30. Aici, conform relatării tovarășei Roman Elena, administrator în comisia de preluare a bunurilor (era persoana desemnată de comuniști să se ocupe cu administrarea proprietății expropriate – n. n.), „imediat tov. Popovici, delegatul principal, a chemat primarul într-un birou secret și i-a tras sarcini. Și primarul a trimis omul de serviciu să cheme secretarul de organizație comunală, dându-i dispozițiuni să adune în 20 de minute 20 de membri de partid buni, verificați, fără să le spună pentru ce. Iar primarul a rămas cu noi pe loc. Și la ora 12 [24] am intrat în ședință până la ora 2,25 cu întreaga comisie de preluare. La ora 2,25 am plecat spre conacul d-lui Demetriade. Cu noi au mers și 2 milițieni și 5 m.c. [membri ai comisiei – n. n.]. Am mers până acolo fără ca să știe nimic nici milițienii. Numai un singur membru ..., căci noi nu știam conacul, dar l-am ținut mai aproape ca să nu poată vorbi cu ceilalți. La ora 3 am ajuns la conac și am oprit comisia, iar tov. Nechita, delegatul de preluare, le-a expus scopul venirii noastre, și după 3 minute am intrat înăuntru”[39].

Acțiunile comisiilor de preluare a exploatărilor și bunurilor agricole s-au desfășurat în mod similar pe tot cuprinsul județului Tecuci. În urma acestei operațiuni, au fost trecute în proprietatea statului, conform unei situații realizate de Camera Agricolă a județului Tecuci, 121 de proprietăți agricole, și anume: terenuri expropriate – Ecaterina S. Ascher – 19 ha, Teodor Apolzan și Petre Oțetea – 16 ha, Maria și căpitanul Țuchel – 6 ha, Silvia și dr. Popescu – 17 ha, col. Jean Crăciunescu – 7 ha, generalul Alexandru Eftimescu – 11 ha, Dumitru Velicu – 22 ha, moștenitorii N. Păcleinu(?) – 220 ha (Nicorești), Adela dr. Romalo – 80 ha, Maria col. Ștefan Pungă – 66 ha (Negrilești), Otelo Beceanu – 232 ha, Elena Zamfiropol și Alexandru Paleologu – 112 ha (Blânzi), Liza și Rene Bogdan – 107 ha, Alina dr. Taicu – 30 ha, Marta, Elena și George Swan – 214 ha[40] (Ungureni), Ioan N. Miron – 95 ha (Puțeni), D-tru Demetriade – 56 ha, Angela Demetriade – 31 ha, Jana căpitan Dumitriu – 33 ha (Movileni), ing. Radu Gh. Rosetti – 205 ha, Ileana Rosetti – 250 ha, Ioana căpitan Sturza – 227 ha, Elisabeta Varlam – 215 ha (Mândrești), Anton N. Cincu – 276 ha, Fernanda Apostoleanu – 187 ha, Magdalena Gusei – 147 ha, Artemisa Ionașcu și generalul Ionașcu – 20 ha (Munteni), I. Pastia – 14 ha, Cecilia Ronescu și Lucia Berlescu – 159 ha (Tălpigi), Constantin Sachelarie – 268 ha, Grigore Sturdza – 17 ha (Tecuci), Antonela Varvara și moștenitorii S. Vartinez [Cristea Vartinez, Valeriu Vartinez și Deodat Vartinez] – 55 ha, Nicolae Robovici – 127 ha, Sofica I. Tomița – 52 ha (Barcea), Elena Constantinescu – 30 ha, Ștefan Moisă – 4 ha, Petru Moisă – 143 ha, Tița Iordache Bulai – 50 (Bucești), Virgil Mironescu – 20 ha (Drăgănești), Maria general Baranga – 100 ha, Vera P. Vereș – 100 ha (Fundeni), Corneliu Fărcășanu – 50 ha, moștenitori M. Alexandriu – 144 ha (Grivița), Alexandru general Averescu – 614 ha (Ivești), soții Al. Dănăilă – 1 ha (Liești), Paul Pienescu – 243 ha, Eliza Alexiu – 283 ha, Gh. Gheorghiade – 651 ha, Valentina Orleanu – 295 ha (Șerbănești), Olga Oretos – 51 ha, Denis Vertos – 38 ha, Sanda Tatușescu – 50 ha, Maria col. Lupașcu – 129 ha (Tudor Vladimirescu), Petre Demetriade – 44 ha, Persofonia Demetriade – 46 ha, Alexandru Demetriade – 54 ha, Angela Demetriade – 32 ha, Romulus Itu și Elena Itu – 210 ha, Jana căpitan Dumitriu – 33 ha (Umbrărești), moștenitorii generalului Ioan Istrati – 99 ha [Ionel Istrati, Georgeta Istrati, Ecaterina Alexandrescu (n. Istrati) și Elena Vernescu (n. Istrati)] (Buciumeni), Cornelia Cnadel – 70 ha, Aurel Vidrașcu – 270 ha, generalul Davidoglu – 240 ha, Ițic Haimovici – 46 ha (Florești), Ștefănica Diamandi – 65 ha, I. El. George N. Buzdugan – 98 ha (Cerbești), Romeo Vidrașcu – 293 ha (Corni), moștenitorii Matei – 146 ha (Găiceana), I.M.C.D. Frâncu – 52 ha, El. Văsei și M. Tracău – (Homocea), Jean Boureanu – 24 ha, Ștefănică și V. Banea – 23 ha, I.C. Derebintu – 250 ha (Huruești), preot Cârlan Gh. și T. Lepădatu – 72 ha, Cerasela și Gh. Pelin – 62 ha, M. și I. Decuseară – 9 ha (Negulești), G. Istrate – 30 ha, Gh. Nicolau – 30 ha (Ploscuțeni), Gh. Guriță – 39 ha, col. Traian Mironescu – 48 ha, Marta și C. Lupu – 10 ha, preot I. Mironescu – 3 ha, Victor Milea – 10 ha (Burdusaci), Ion Cristian – 13 ha, Eugen Cinchi – 3 ha, Gheorghe V. Apostoleanu – 199 ha (Colonești), Lucreția Dumitrescu – 3 ha [204,80 ha conform raportului întocmit de delegatul principal Popa (ibidem, f. 16)], Safta Dumitrescu – 23 ha, Ioan Mucenica – 10 ha, moștenitori Cel Beldiman – 25 ha (Crăești), Iancu M. Ilie – 72 ha (Stănișești), Alexandru Zisu – 400 ha, C. Panu și D-tru Balaban – 50 ha, C. Gh. și Vasile Plitos – 87 ha (Slobozia), Romeo Vidrașcu – 217 ha, moștenitori preot Lepădatu – 57 ha, Ștefan Racoviță – 18 ha, Ioan N. Cârlan – 74 ha, moștenitori Demetriade – 39 ha, Eliza și N. Mihăilescu – 61 ha, Smaranda Mihăilescu – 67 ha, Artemiza Ionașcu – 25 ha (Vultureni), Alexandru Crețu – 100 ha, Paul Crețu – 100 ha, Ion Crețu – 92 ha, Maria Crețu – 50 ha (Godinești), Aurel Atanasiu – 2 ha, Elena Atanasiu – 4 ha, Ioan Gh. Berza – 57 ha, moștenitori Genoiu [Virginia și Coca Genoiu] – 2 ha, Aurelia Ponrug (?) – 26 ha, moștenitori T. Beran – 26 ha (Brăhășești), Sultana și Nicolae Beldie – 30 ha, Ioan N. Beldie – 5 ha, Mărioara Suter – 18 ha, Maria Plagino – 111 ha (Galbeni), Dumitru Velicu – 85 ha (Gohor), Anton N. Cincu – 383 ha (Nărtești), Anton N. Cincu – 52 ha (Țepu), Primăria orașului Tecuci – 52 ha[41].

Facem mențiunea că, în unele cazuri, suprafețele înscrise în această situație, întocmită de Camera Agricolă a județului Tecuci, nu concordă cu cele din procesele-verbale încheiate cu prilejul preluării acestor proprietăți. Omisiuni sunt și în ceea ce îi privește pe proprietarii expropriați (de pildă, cazul lui Constantin Cristofil din comuna Galbeni). Legile și decretele date de comuniști, în perioada 1945–1949, prin care proprietățile au fost împovărate cu impozite și cote obligatorii, au făcut ca atât moșierimea, cât și țărănimea să fie sărăcite și puse în imposibilitatea de a lucra pământul. La acestea s-au adăugat și măsurile luate de comuniști în anul 1948, când au limitat spațiul locativ al moșierilor, prin rechiziționarea parțială sau totală a conacelor. Rechiziționarea atât a conacelor de la moșii, cât și a imobilelor din orașul Tecuci se făcut încă din toamna anului 1944, atât pentru satisfacerea nevoilor armatei sovietice, ale diverselor instituții și organizații ale statului, cât și pentru asigurarea spațiului locativ cadrelor partidului comunist. Iată câteva exemple: conacul Cincu de la Țigănești (rechiziționat de trupele U.M. sovietică nr. 18.840)[42], imobilul Maria Penescu din Tecuci, str. Dr. Copetschi nr. 3 (U.M. sovietică nr. 24.599)[43], imobilul A. Teodorescu din str. Elena Doamna nr. 4 (U.M. sovietică nr. 49.694)[44], imobilul I. Kaț din str. Catedralei nr. 2 (Școala primară sovietică nr. 2)[45], imobilul D. Ghețu din str. Mărășești nr. 60 (Spitalul pentru copii sovietici)[46], clădirea moștenitorilor Dumitriu din str. Carol nr. 45 (Maternitatea sovietică)[47].

În aceste condiții, multe dintre proprietățile moșierești ajunseseră într-o stare jalnică. De pildă, în comuna Liești, la momentul exproprierii moșiei Dănăilă, „bătrânul trăia în mizerie”[48]. În comuna Gohor, la proprietarul Velicu „nu s-a găsit nimic”[49]. Moșierul Ludovic Pană, din comuna Slobozia, este „găsit dormind într-un bordei razant cu pământul. I s-au dat 2.000 de lei de la cooperativă pentru drum”[50]. La moșiile Buciumeni și Poiana, „vitele și oamenii nu au ce mânca”[51].

4. Inventarul bunurilor confiscate de la moșiile expropriate

Comisiile comunale pentru organizarea identificării și preluării exploatărilor și bunurilor agricole au primit dispoziții speciale cu privire la obiectele confiscate de la proprietățile preluate și cu privire la transportul imediat al acestora la depozitele indicate de comisiile județene. În tabelele anexă primite de comisii, odată cu instrucțiunile, erau menționate doar obiectele de valoare găsite la conacele moșiilor expropriate: bijuterii din metale prețioase, pietre prețioase, tablouri de artă, sfeșnice și tacâmuri din metale prețioase, porțelanuri de valoare, bibelouri de artă, covoare de valoare artistică, cărți de valoare, colecții de mărci poștale de valoare, colecții de note muzicale de valoare, blănuri de valoare, obiecte de uz comun din metale prețioase – tocuri, rezervoare, ceasuri și alte obiecte din platină, aur sau argint[52].

Din procesul-verbal de inventariere a obiectelor aduse de comisiile comunale de la gospodăriile expropriate, încheiat pe 10 martie 1949 la depozitul de obiecte de valoare al Prefecturii din Tecuci, situat pe str. Vișinski nr. 14, rezultă că s-a luat totul, inclusiv obiectele personale. Fuseseră inventariate bunurile aduse de la 34 de proprietăți moșierești de pe cuprinsul județului. Inventarierea s-a făcut în baza telegramei nr. 350/1949 transmise de Ministerul Agriculturii. Din comisia de inventariere au făcut parte: Gheorghe Gavrilescu – prefectul județului Tecuci, Motaș B. Brânzei – directorul Direcției Agricole Tecuci, T. Nicu – subprefectul județului Tecuci, Vasile Ariton – pretor la dispoziția Prefecturii, Vasile Daraban – șeful Serviciului Administrativ, Popescu I. Ion – inginerul șef al Secției Tehnice, Traian Despotide – șeful biroului Primăriei Tecuci, Balica Mihai – milițian, Mandea Alexandru – responsabil[53].

Pe baza proceselor-verbale încheiate de comisiile comunale de expropriere a fost realizat un „centralizator pe categorii de bunuri” cu 89 de poziții. Iată lista bunurilor de cea mai mare valoare înregistrate în acesta: 5 piane, 9 acordeoane, o vioară, 3 patefoane, 7 mașini de cusut, 2 mașini de scris, 10 aparate fotografice, 6 pendule, 12 ceasuri de masă, 11 aparate radio, 11 binocluri și ocheane, o cutie cu monede, 11 blănuri diferite, o vulpe argintie, 8 medalioane, 8 coliere-mărgele, un inel, 2 brățări, 4 broșe, 1.679 de cărți diferite, 127 de covoare, 2 biciclete. Cele mai numeroase au fost tacâmurile: 331 de farfurii mari, 126 de farfurii mici, 20 de farfurii de compot, 104 pahare diferite, 135 de lingurițe, 217 furculițe. Numeroase au fost și obiectele de îmbrăcăminte (6 paltoane, 19 costume de haine, 43 de rochii, 4 costume de damă, 2 pardesie bărbătești, 8 trenciuri, 21 de bluze de damă, 14 fuste, 59 de cămăși bărbătești, 4 costume militare) și lenjerie (8 plăpumi, 134 de cearceafuri, 147 de fețe de masă, 692 de șervețele de masă, 27 de bucăți de lenjerie bărbătească, 16 pijamale, 55 de bucăți de cămăși de damă, 77 de batiste, 72 de prosoape)[54].

Între acest centralizator și procesul-verbal de inventariere din data de 10 martie 1949 există unele diferențe din punct de vedere cantitativ și calitativ (nu sunt înregistrate albumele cu mărci poștale, picturi, sculpturi, colecțiile de monede, bijuteriile din fildeș, colierele etc.). De la moșia fraților Moisă din Liești [Petre și Ștefan Moise din Bucești – n. n.], județul Tecuci, au fost ridicate, printre altele: 21 de covoare, 2 tablouri, o mașină de scris marca Continental, o pendulă de perete, un patefon cu 6 plăci, 2 aparate radio, 4 aparate de fotografiat, 10 monede diferite etc. De la proprietatea Adela dr. Romalo, din Negrilești, au fost confiscate: un album cu mărci poștale de colecție, 100 de monede de metal vechi, 30 de bibelouri, un aparat de fotografiat Kodak, 10 decorații diferite, un colier de perle, un crucifix din fildeș, un ceas metal Aflingher, 2 picturi din 1897, 2 sculpturi din lemn, câteva sute de cărți (în limbile română, engleză, franceză, italiană, germană), instrumentar și aparatură medicală, diverse medicamente etc.[55]. De la unele conace au fost luate, printre altele: cărți de valoare, colecții de partituri și note muzicale, instrumente muzicale. Astfel, în inventarul efectuat la conacul lui Costache I. Miron, din Puțeni, sunt înregistrate: un patefon, o tobă mică de piele, un acordeon, o vioară cu arcuș, 2 săbii, un ochean de artilerie, 3 binocluri, 4 busole, un aparat de fotografiat, 11 decorații diferite, mari cantități de textile și stofe etc.[56]. La gospodăria preotului I. Mironescu, din comuna Vultureni, s-au găsit 5 enciclopedii agricole[57]. De la proprietara Maria Guriță, din Burdusaci, a fost ridicat un pian[58]. Un pian „în bună stare” a fost luat și de la gospodăria Emiliei Robovici din comuna Barcea[59]. Asemenea obiecte au fost ridicate și de la moșierii: Romeo Vidrașcu (comuna Vultureni) – un patefon marca Columbia cu 62 de plăci, un aparat de fotografiat cu trepied, un binoclu, 396 de cărți în diferite limbi[60]; Mișu Mihăilescu (Vultureni) – 22 de tablouri, un pian cu coadă, 27 de cărți diferite[61]; Neculai Platon, administratorul fostei moșii a fraților Rosetti [Radu Gh. și Ileana Rosetti – n. n.] – un aparat radio, o mașină de cusut Zingher, o lunetă germană, un binoclu, 102 monede[62]; Tului Marin (Vultureni) – un pian cu coadă, 110 cărți diferite[63]; de la moșia Dumitrescu, fostă moșia Lucreția Demetrescu (Crăești-Benești) – o pianină, 31 de partituri muzicale, 2 aparate radio, diverse bijuterii[64]; Ion Cârlan (Vultureni) – o pendulă de perete, 140 de cărți străine, 21 de monede de metal, 4 decorații diferite, 10 tablouri diferite, diverse bijuterii[65]; Dumitrache Demetriade (Movileni) – un album cu timbre de colecție, diverse volume de note muzicale, un aparat de fotografiat, 202 cărți diferite, blănuri, stofe, cristaluri, porțelanuri etc.[66].

În unele cazuri există diferențe și între inventarul făcut la depozitul de la Tecuci pe 10 martie 1949 și procesele-verbale încheiate în noaptea de 1/2 martie 1949 cu prilejul exproprierii. La luarea în primire a bunurilor mobile și imobile, foste proprietate a lui A. Dănăilă, membrii comisiei comunale au înregistrat în inventarul întocmit: „3 napoleoni de aur, brățări, inele și monede de argint”[67]. Dar în procesul-verbal încheiat la Tecuci, în lista cu obiectele aduse la depozit, la niciuna dintre cele 58 de poziții nu sunt înregistrate bijuteriile și monedele[68], ceea ce înseamnă că au fost furate. Potrivit unui inventar încheiat la 5 septembrie 1949, care prezintă situația obiectelor de valoare (piese din aur și argint, bijuterii, pietre prețioase, monede din aur și argint) ridicate de la 1.304 de moșieri din 42 de județe în 58 de localități, valoarea totală a acestora se ridică la suma de 35.371.970 de lei (gramul de aur și argint fiind apreciat la prețul oficial al Băncii de Stat)[69].

5. Evacuarea moșierilor

Deși Decretul 83/1949 prevedea doar confiscarea pământului și a inventarului agricol, în noaptea de 1/2 martie 1949, în județul Tecuci, odată cu acțiunea de preluare a proprietăților, a avut loc (în mod ilegal) și evacuarea foștilor moșieri, precum și a administratorilor acestora, dacă se aflau la moșii. Celor găsiți în alte localități li s-a fixat domiciliu obligatoriu acolo (în mod legal, abia peste un an, prin Hotărârea nr. 1154/1950 a Consiliului de Miniștri). În raportul Comitetului Județean Tecuci al P.M.R. privitor la definitivarea reformei agrare se specifică faptul că au fost ridicați cu această ocazie toți proprietarii sau administratorii găsiți și familiile acestora[70].

Iată câteva exemple. Virgil Mironescu, proprietar din orașul Tecuci, a fost ridicat împreună cu soția Cleopatra și îmbarcat la stația Frunzeasca, de unde au fost trimiși la Focșani[71]. De la moșia general Ionașcu, din comuna Vultureni, au fost evacuați Maria Marinescu (Ionașcu) și fiica sa în vârstă de 7 ani. Au fost îmbarcați la stația Cosmești și trimiși la Făurei, județul Brăila[72]. La Huruești, moșia Jean Boureanu, doamnei Aurelia Boureanu, căreia i s-a făcut rău, membrii comisiei i-au pus la dispoziție o căruță și, mai apoi, a fost evacuată la Focșani[73]. De la proprietatea lui Constantin Sachelarie, din Tecuci, au fost evacuați El. Sachelarie și fiica sa, Ivona Sachelarie. Aceștia au fost îmbarcați la stația Frunzeasca și trimiși la Focșani. Au luat cu ei îmbrăcăminte și alimente, conform instrucțiunilor[74]. Din comuna Galbeni au fost ridicați trei capi de familie (Constantin Cristofil, Jean Beldie și Neculai Beldie) cu soțiile lor. Aceștia au fost îmbarcați la gara Berheci[75]. În comuna Mândrești, de la moșia lui Neculai Voinescu, cele 3 persoane (Neculai Voinescu, soția sa Elena Voinescu și nepoata Rodica Ungureanu) au fost transportate la gara Barcea cu destinația Râmnicu Sărat. Pe de altă parte, persoanele găsite pe moșia fraților Rosetti (administratorul Neculai Platon împreună cu soția sa Ortansa Platon și fiul, precum și femeia de încredere Leanca Neagu cu copiii ei, Alexandra Neagu și Mihai Neagu) au fost evacuate prin gara Frunzeasca și trimiși la Focșani[76]. De la moșia Romalo, din comuna Negrilești, au fost evacuați Romalo împreună cu trei membri ai familiei, care și-au luat îmbrăcăminte și alimente[77]. Proprietarul Ion Cristian, din comuna Colonești, a fost ridicat împreună cu soția și copilul, după care au fost trimiși la Tecuci. Pentru că nu aveau bani, au primit 1.000 de lei pentru transport[78]. Din comuna Slobozia au fost evacuați Lupu Grigore și Ludovic Pană. Ultimul „a fost găsit dormind în paie, într-un bordei razant cu pământul. I s-a dat 2.000 de lei de la Cooperativă pentru drum”[79]. La moșia generalului Baranga, din comuna Fundeni, a fost găsit administratorul Cincu, împreună cu soția și un copil. Inițial au fost evacuați la Hanu Conachi, dar, după ce au luat legătura cu partidul, au revenit în comună[80]. Proprietarul Ițic Haimovici, din comuna Corbasca, a fost ridicat împreună cu soția sa și trimis la Bacău, iar mai apoi la Focșani[81]. Se întâlnesc și cazuri de familii numeroase care au luat calea domiciliului obligatoriu. Proprietarul Gheorghe Perju, din comuna Giurgioana, a fost ridicat împreună cu soția și cinci dintre copiii săi, iar alți cinci copii au rămas în comună. După ce și-au luat cu ei îmbrăcăminte, au fost îmbarcați pentru Adjud[82]. În comuna Puțeni, la moșia lui Ion Miron, doi membri ai familiei acestuia au fugit. El a fost ridicat împreună cu soția, un nepot și o fată. Au fost evacuați și Tinca Miron cu soțul. Cu toții au fost trimiși la Vaslui. Tot din comuna Puțeni a fost ridicat și Melinte Ștefanache împreună cu cei 4 membri ai familiei sale[83]. În comuna Crăești au fost evacuate 3 persoane de la moșia Lucreția Dumitrescu și 6 persoane de la proprietatea Nazarie[84]. Proprietarii I. Chirvăsuță și D. Velicu, din comuna Gohor, au fost ridicați și trimiși la Miercurea Ciuc[85]. În comuna Burdusaci, la proprietarul Gheorghe Guriță au fost evacuate 6 persoane, la Gheorghe Mironescu – 4 membri ai familiei acestuia, iar la Maria Lupu – o persoană[86].

Întreaga operațiune de evacuare a proprietarilor s-a desfășurat fără incidente. Pentru moșieri, surpriza a fost totală. Practic, nu a existat niciun fel de ripostă și nu s-a opus rezistență în momentul ridicării acestora. Un mic incident s-a produs la evacuarea familiei Jean Boureanu. Soția acestuia, Aurelia, a suferit un șoc nervos și a avut nevoie de îngrijiri medicale, fapt pentru care a fost evacuată două zile mai târziu[87]. Au reușit să fugă doi membri ai familiei proprietarului Ion Miron din Puțeni și băiatul mai mic al proprietarului Nicolae Boureanu din Huruești[88].

Din procesele-verbale întocmite cu prilejul preluării proprietăților moșierești rezultă că proprietarii din județul Tecuci au fost trimiși (cu domiciliu obligatoriu), în special, în localitățile: Focșani[89], Râmnicu Sărat[90], Adjud[91], Vaslui[92], Bacău[93], Făurei[94] și Miercurea Ciuc[95].

Membrii comisiilor implicate în acțiunea de preluare a bunurilor foștilor moșieri au fost însărcinați și cu organizarea de mitinguri pentru lămurirea sătenilor în legătură cu aceste operațiuni ce vizau „definitivarea reformei agrare”. Pe lângă consemnările seci referitoare la numărul participanților (între 35 și 300), activiștii comuniști făceau în rapoartele lor și mențiuni cu privire la starea de spirit existentă în rândurile sătenilor din comunele județului Tecuci. La Munteni, populația era calmă. În comuna Fundeni, cei 200 de participanți s-au manifestat prin aplauze și mulțumiri față de acțiunea de definitivare a reformei agrare. La Huruești, cei 60 de săteni participanți au primit cu bucurie legea pentru înfăptuirea reformei agrare. Însă nu în toate comunele populația a fost entuziasmată. Spre exemplu, în comuna Liești, „starea de spirit este rece, întrucât în această comună sunt mulți locuitori înstăriți”. La Bucești, „starea de spirit era foarte agitată din cauza fricii, care a făcut pe unii să se ascundă prin poduri”. La Ploscuțeni și Crăești nu s-au ținut mitinguri, iar în comuna Corbasca mitingul a fost întrerupt din cauza incendiului de la Scărișoara[96].

Aceste rapoarte conțin și informații referitoare la modul în care s-au comportat membrii comisiilor de preluare a proprietăților moșierești. La Fundeni, inventarierea bunurilor s-a făcut încet, fiindcă „membrii comisiei au început să cânte cu patefonul și și-au părăsit munca, ducând moartea a câteva oi și purcei”[97]. În comuna Liești, la moșia Dănăilă, membrii comisiei „s-au supărat pentru că nu au avut voie să bea vin mult”[98]. La proprietatea Ștefan Moise, din Bucești, tovarășul Sava Dumitrescu s-a îmbătat în sat[99]. În Tecuci, la proprietatea lui Anton N. Cincu, din greșeala unui milițian, un anume Vulpe a fost împușcat în picior și internat la spitalul din oraș[100].

În județul Tecuci, „la inventarierea și preluarea bunurilor rezultate din exproprierea efectuată la 1 martie 1949”, conform Decretului nr. 83/1949, au participat 240 de activiști de la organizația județeană P.M.R. Tecuci[101]. Dintr-un calcul consemnat la sfârșitul situației cu numele comuniștilor prestatori de muncă în cadrul executării D.L. 83/1949, rezultă că au lucrat în medie câte 5 zile fiecare și au primit o diurnă de 300 de lei/zi, aceasta ridicându-se la un total de 360.000 de lei[102]. Într-un tabel întocmit la 1 martie 1949 de Comisia Județeană pentru Desăvârșirea Reformei Agrare sunt înregistrate moșiile la care au lucrat acești indivizi. În tabel sunt consemnate numele membrilor comisiilor care au acționat la 64 de proprietăți[103]. De regulă, erau 1-2 delegați și un administrator – persoana însărcinată cu administrarea bunurilor expropriate (vezi câteva exemple în tabelul alăturat)[104].

Numele și Prenumele proprietarului	Localitatea	Delegați	Administrator
Maria Baranga	Fundeni	Melinte Vasile Costăchescu Dumitru	Nechifor Mihai
Ștefan Moisă	Bucești	Șerbănescu N. Cosma Vasile	Capriș Gheorghe
Gh. Grigorescu	Ivești	Simion Ioan	Șușara Boris
D. Demetriade	Umbrărești	Popovici Sava Nechita Emil	Roman Elena
Zaporoșenco V.	Umbrărești	Ardeleanu Ștefan	Moisă Alecu
Anton Cincu	Tecuci	Iotei Petru	Lungu Simion
Const. Sachelarie	Tecuci	Gologanov Vladimir	Stan Gheorghe
D. Demetriade	Movileni	Buciu Vasile	Mardare Vasile
Virgil Mironescu	Tecuci	Giogloman Tudose	Pătrântaș Vasile

 

 

 

 

 

Într-un raport al comitetului județean P.M.R. Tecuci sunt nominalizați mai mulți comuniști evidențiați în această muncă: Giogloman Tudose, Lungu Simion, Bulgaru, Vladimir Golovanov, Mircea Vlad, Matei Gheorghe și Ghiță Marin[105] – primarul orașului Tecuci. În document este menționat faptul că acești „tovarăși” au dat dovadă de „spirit revoluționar și au fost hotărâți în luptă, ducându-și sarcinile la bun sfârșit pentru cauza clasei muncitoare”[106].

La nivelul întregii țări, au fost expropriate 6.317 conace, dintre care Ministerul Agriculturii a reținut 5.000 de clădiri (transformate în sedii administrative ale G.A.S.-urilor și locuințe pentru muncitori), iar pentru 1.317 conace s-au făcut propuneri (în ședința Secretariatului Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 18 octombrie 1949) să se împartă Comitetelor Provizorii (377), să devină cămine culturale (132), școli (86), grădinițe, creșe (50), case de nașteri (20), dispensare umane și veterinare (90), case de odihnă (31), spitale și ambulatorii T.B.C. (33), localuri pentru instituții și organizații de masă (320) și diverse (178)[107].

6. Finalul acțiunii de aplicare a Decretului 83/1949

La încheierea procesului de aplicare a Decretului 83/1949, suprafața totală de pământ expropriată din cele 58 de județe era de 464.142,29 hectare, inclusiv terenurile fermelor model particulare (110 ferme cu suprafață de 12.281 ha), create prin legea de reformă agrară din 1945. Au fost expropriați 6.675 de proprietari[108]. Autoritățile comuniste susțineau că prin această acțiune „s-a smuls din mâna moșierilor hrăpăreți toate suprafețele de teren și inventarul agricol viu și mort, creându-se gospodării agricole de stat, acestea devenind astfel bunuri comune ale întregului popor”[109].

În județul Tecuci au fost expropriate 121 de proprietăți cu o suprafață totală de 11.604,02 hectare[110], din care: 4.600 ha teren arabil, 61 ha grădini de legume, 51 ha orezării, 481 ha pășuni, 130 ha fânețe, 83 ha plantații de pomi, 371 ha plantații de vii, 4.789 ha păduri etc.[111]. Pe lângă acestea, au fost expropriate 780 de clădiri și construcții (185 de clădiri de locuit, 91 de grajduri, 92 de magazii de cereale, 50 de remize de mașini, 28 de crame, 51 de puțuri de apă, o uzină electrică, 9 ghețării, 6 cuptoare de uscat fructe, 10 ateliere diferite etc.)[112]. Au fost trecute în proprietatea statului și animalele domestice existente la momentul exproprierii pe proprietățile moșierești: 87 de cabaline, 402 bovine, 566 de porcine, 2.050 de ovine, 1.916 păsări[113].

În urma aplicării Decretului 83/1949, statul s-a ales cu importante rezerve de teren (și-a completat patrimoniul funciar cu 500.000 de hectare[114]), care au fost înglobate Gospodăriilor Agricole de Stat deja existente, iar o parte au fost utilizate pentru înființarea altora noi. Fermele constituite pe teritoriul județului Tecuci aparțineau de Direcția Gospodăriilor Agricole de Stat Putna[115]. Ferme noi s-au format la Mândrești (cu o suprafață de 1.177,65 ha)[116], Brăhășești (908,20 ha)[117], Ivești (1.762,75 ha)[118], Bucești (435,60 ha)[119], Umbrărești (272,63 ha)[120], Huruești (883,85 ha)[121], Burdusaci (294,70 ha) și Crăești (608,23 ha)[122]. Au fost înglobate importante suprafețe agricole și la Gospodăriile Agricole de Stat existente înainte de aplicarea Decretului nr. 83/1949, precum cele de la: Țigănești (1.680,60 ha)[123], Șerbănești (568,80 ha)[124], Drăgănești (226 ha)[125], Vultureni (2.919,37 ha)[126], Nicorești (569,90 ha)[127], Tecuci (602,4 ha)[128].

În martie 1949, comuniștii se lăudau că, prin muncă de lămurire, au atras în partid 800 de membri noi, în special „plugari săraci”. În ședințele de partid, aceștia erau învățați „ce înseamnă asociație, colectivizare și socialism”[129]. Cu toate acestea, lucrurile nu erau chiar așa simple. Dacă în unele comune munca de lămurire a dat rezultate (Ungureni, Burdusaci, Răchitoasa, Buda, Mândrești)[130], în altele, mai ales la Matca și Corod, unde locuitorii erau în marea lor majoritate „chiaburi și chiaburași”, era mai greu de convins. De pildă, pentru a-i obliga pe săteni să accepte grâul pentru însămânțări, distribuit prin comisiile locale, în aceste comune comuniștii au „antrenat întreaga comisie comunală și organizațiile politice, care au dat lămuriri la fața locului, în special celor săraci”[131].

În timpul iernii anului 1948–1949, organizațiile de partid și de masă ale comuniștilor au organizat ședințe și conferințe pentru lămurirea țăranilor în legătură cu problemele ridicate de „dezvoltarea agriculturii la sate, de mecanizarea agriculturii și de folosirea din plin a uneltelor agricole care se găsesc la cooperative”, de unde țăranii puteau să le închirieze[132]. Menționăm faptul că, pentru comuniști, G.A.S.-urile (Gospodăriile Agricole de Stat) și S.M.T.-urile (Stațiunile de Mașini și Tractoare) au fost atât centre de dezvoltare a agriculturii, cât și mijloace de agitație politică în rândurile țărănimii sărace[133].

În județul Tecuci, la începutul lunii aprilie 1949, existau un număr de 62 de cooperative de consum și aprovizionare, cu un număr de 56.405 de membri asociați[134]. În toamna anului 1949, pe cuprinsul județului nu au fost efectuate comasări de terenuri; în schimb, au fost organizate 420 de asolamente (tarlale), cu o suprafață totală de 24.652 ha. Pe 8.798 ha, lucrările agricole au fost executate de către proprietari în mod individual[135]. Până în septembrie 1949, în județul Tecuci s-au înființat 13 G.A.S.-uri, dintre care 3 viticole (Ivești, Umbrărești și Nicorești), iar cele de la Țigănești și Drăgănești dețineau și sectoare zootehnice. Conacele considerate „plusuri” la aceste Gospodării au fost predate Comitetelor Provizorii[136] din comunele pe raza cărora se găseau, „pentru a le întrebuința acolo unde se simte nevoia”[137]. O Gospodărie Agricolă de Stat a fost inaugurată în 1950 la Frunzeasca. Sediul acesteia a fost instalat în vila „Mouka”, fostă proprietate a moștenitorilor lui Nestor Cincu[138]. În același timp, în cartierul „Nicolae Bălcescu” a fost înființată o Întovărășire Agricolă la care s-au înscris 1.404 țărani[139].

În concluzie, Decretul 83/1949 a reprezentat certificatul de deces al moșierimii române, iar timp de 45 de ani ciuma roșie avea să pună stăpânire peste România.

7. Lupta dusă de comuniști împotriva chiaburilor

Comuniștii susțineau că „exploatarea” țărănimii nu a încetat odată cu eliminarea moșierilor, întrucât la țară a rămas „chiaburimea, oameni vicleni și hrăpăreți în mijlocul satului, care mai dețin ... o parte din pârghia economică și mai țin sub influența lor o parte din țărănimea săracă și mijlocașă”[140]. Pentru noile autorități, „chiaburul e periculos, e tenace, e combativ. Chiaburul se deosebește chiar de confrații săi, burghezii de la oraș, prin aceea că nu face multă teorie. El pune mâna pe topor, pe ciocan, trage din ascunziș, își apără cu prețul vieții proprietatea, pentru că la el a intrat în sânge acest sentiment de proprietate”[141]. Prin urmare, în rapoartele de activitate ale organizației județene Tecuci a P.M.R., chiaburii erau numiți „reacționari” și acuzați că i‑ar instiga pe „plugari” să nu însămânțeze grâul de primăvară. În aceste rapoarte se consemna faptul că, de frica exproprierilor, în unele comune chiaburii și-au vândut proprietățile. Se dădeau ca exemple comunele Boghești, Țepu și Ploscuțeni[142].

În condițiile în care „lupta de clasă la țară este tot mai ascuțită, plugărimea și țărănimea săracă și mijlocașă demască pe cei care au împiedicat acțiunea de definitivare a Reformei Agrare din 1948”. Iată câteva exemple. În comuna Scărișoara, chiaburimea („unealta moșierilor”) a fost acuzată că a incendiat pădurea din localitate în timpul preluării conacului fostului moșier Diamandi[143]. În comuna Ploscuțeni, Iorgu Frâncu a fost învinuit că a înstrăinat întregul inventar al moșiei. Perceptorii „necinstiți și dușmănoși” din comunele Șerbănești, Buda, Răchitoasa și Burdusaci au fost demascați pentru faptul că favorizau chiaburimea la plata impozitelor. De vigilența comuniștilor nu au scăpat nici chiaburii strecurați în conducerea cooperativelor din comunele Corni și Huruești[144]. În urma măsurilor de epurare luate de comuniști aveau să sufere și elevii excluși din licee din cauză că proveneau din familii de chiaburi[145].

Despre necazurile locuitorilor din Buciumeni, după ce autoritățile comuniste au emis Decretul 83/1949, a relatat generalul maior (rt.) Neculai I. Staicu-Buciumeni: „Ce a urmat a fost un dezastru[.] La Buciumeni au fost gospodari scoși din casă, după ce li s-a luat tot pământul, silindu-i să se înstrăineze; s-a înființat G.A.C. «11 iunie» cu pământul luat samavolnic de la gospodarii fruntași; fiii acestora au fost epurați din armată, magistratură, funcții publice; unii dintre ei chiar arestați și trimiși la Canal pe baza unor pedepse administrative; cei mai curajoși, opozanți vădiți, găsindu-și sfârșitul violent, prin lagăre de muncă brută sau în închisori cu regim de exterminare, prin muncă forțată, cu norme mari, malnutriție, lipsă de medicamente și chiar prin neomenească tortură, cum s-a întâmplat la Pitești, Sighet, Gherla... de fapt, aproape în toate închisorile vremii, aplicate de călăi abrutizați, aleși special pentru atare inumane acțiuni”[146].

Scriitoarea Natalia Negru locuia în comuna Buciumeni, satul Tecucel. Poeta deținea aici o proprietate de 2, ¾ hectare de vie și 3 hectare de teren arabil. Întrucât nu poseda locuință în sat sau în altă localitate, locuia în căsuța din vie, situată în vârful unui deal, la marginea unei păduri, într-o zonă izolată, unde își cultiva singură via și terenul. Scriitoarea era foarte mândră de gospodăria ei model[147]. Poeta se împăca foarte bine cu aerul curat, verdeața și singurătatea. Însă această viață solitară, tihnită, avea să fie tulburată după instalarea la conducerea țării a comuniștilor. Pentru noua putere proletară, intelectualul reprezenta un adevărat pericol și era considerat un parazit de care țara trebuia curățată. Șobolanii roșii instalați la conducerea primăriei din Buciumeni au luat-o în vizor și pe poeta de la Tecucel, căreia i-au aplicat ștampila de „chiaburoaică”. Așa cum au pățit, de altfel, și ceilalți gospodari ai comunei, fiindcă „așa voia tovarășul primar, numit preponderent dintre voluntarii Diviziei «Tudor Vladimirescu» – acolo unde existau – ori dintre membrii P.C.R. recrutați din pătura cea mai puțin avută, unii dintre ei chiar semianalfabeți”[148]. Menționez faptul că în anul 1949 primar în comuna Buciumeni a fost instalat Gheorghe Stoica, fost prizonier în Rusia, voluntar în Divizia „Tudor Vladimirescu”[149]. Acest individ își bătea joc de așa-numiții chiaburi, pe care îi convoca în fața Primăriei, unde, mai apoi, erau puși să aștepte câte 2-3 ore, „pe arșița de cuptor, pentru a fi beșteliți de tovărășia sa primarul”. Iată cine au fost acești nefericiți: prof. univ. dr. D. Negru – creatorul școlii radiologice românești, sora sa, poeta Natalia Negru, colonelul Gheorghe Palade – fost șef de Stat Major al mareșalului Ion Antonescu, conf. univ. Viorica Demetrescu, podgoreanul Ștefan Dimitrescu, căpitanul în rezervă Anastase Ștefăniță – participant la cel de-al Doilea Război Mondial, M. Filimon – proprietar a 8 ha de vie nobilă, văduva învățătorului Armencea din Tecucel, ginerele ei, profesorul Donciu, Maria T. Angheluță – mamă a 4 fete, văduvă de aproape 15 ani, fostul jandarm C. Vremir, Mărgărit Durilă – proprietara a 36 de hectare de pământ, Ionel Nițu – podgorean înstărit[150].

Despre prigoana, umilințele, persecuțiile și agresiunile la care a fost supusă Natalia Negru în timpul regimului comunist aflăm din bruioanele de petiții rămase de la scriitoare și publicate de Ionel Necula[151]. Aflăm, astfel, că în registrul agricol Natalia Negru a fost înscrisă cu suprafețe mai mari de pământ decât cele pe care le deținea în realitate, că locuința sa din satul Tecucel a fost vandalizată în mai multe rânduri, că a fost omisă din listele electorale pentru alegerile din 1956. Deoarece în registrul agricol al Primăriei Buciumeni a fost înregistrată la categoria „gospodărie chiaburească” și impusă la tot felul de impozite și cote împovărătoare, poeta a trimis o petiție Sfatului Popular al raionului Tecuci, regiunea Galați, prin care solicita îndreptarea erorilor din acest registru: „Tovarășe Președinte, Subsemnata N. N. (Natalia Negru, n. n.), scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor din R.S.R., am onoarea a vă ruga să luați în considerație următoarele: Subsemnata vă rog să binevoiți a dispune să se revină asupra marii nedreptăți ce mi s-a făcut atunci când am fost trecută în registrul agricol ca posesoare de șapte și jumătate de hectare de pământ, când în realitate eu am avut numai trei hectare (subl. aut.) de pământ de cea mai inferioară calitate”[152]. Întrucât nu a primit niciun răspuns la această reclamație, poeta a revenit cu o altă petiție în care susținea că a cedat statului terenul arabil, iar în urma comasării mai deținea doar un hectar și 0,75 ari de vie, din venitul căreia își ducea existența. În memoriu, poeta solicita „să fie luată în considerare starea de fapt a situației mele și să se dispună să mi se ridice starea de chiaburie care, după averea ce am astăzi, pe nedrept mi se aplică”[153]. Bineînțeles că și această solicitare a rămas fără răspuns, iar poeta a continuat să se lupte și în anii următori cu autoritățile comuniste pentru a ieși din „categoria dură a chiaburiei”. Într-un memoriu adresat Consiliului Provizoriu Central – București, poeta relatează despre o adevărată agresiune la care a fost supusă de către o bandă de lăutari: „Muzicanții au înconjurat căruța, au sunat cu trompeta în urechile iepei, unul dintre ei s-a suit în căruță la spatele meu (la deal), altul mergea alături de iapă, o bătea cu furie, a rupt o nuia, a dat cu pumnul și cu o măciucă în flancul iepei și spunea: iapă trebuie învățată la drum și cucoana la muncă. Și zicând acestea, bătea iapa. În tot acest timp eu eram amorțită de groază și n-am spus niciun cuvânt. La un moment dat, iapa n-a mai mers. Căruța s-a oprit în perfectă stabilitate. Pe nesimțite, eu m-am simțit ridicată cu scaunul căruței. Am fost aruncată în drum, de-acolo mi s-a dat un brânci și m-am rostogolit în șanț. Peste puțin, scaunul căruței a căzut cu greutate aruncată peste șalele mele. Am avut umărul drept scrântit și șalele zdrobite”[154].

În regimul comunist, scara de valori era inversată, iar adevărul umbla cu capul spart, așa încât lăutarii – din agresori – au devenit victime, iar poeta a ajuns să fie anchetată de „tovarășul controlor agricol Telebașa”. Acesta avea să-i rețină iapa și căruța. Oficial, atelajul a fost rechiziționat de Comitetul Provizoriu Buciumeni; în realitate, acesta era folosit în interes personal de tovarășul vice-președinte al Comitetului Provizoriu[155].

De altfel, abuzurile în Buciumeni au fost, în acea perioadă, la ordinea zilei. Generalul maior (rt.) Neculai I. Staicu-Buciumeni povestește despre fărădelegile comise de primarul comunist din comună. Din dispoziția acestuia a fost rechiziționată în mod abuziv casa fostului învățător pentru a instala sediul G.A.C. În această acțiune, primarul a fost însoțit de „preotul Înroșit[156] și de toți voluntarii Diviziei Tudor Vladimirescu”[157]. Ulterior, în mod ilegal, a trecut la „strămutarea unor chiaburi din casele lor, pentru a-i sărăci de tot, pe care nu i-a lăsat să ia aproape nimic din ce mai agonisiseră. Prima familie care a primit dispoziție în fapt, de seară să plece, a fost a părinților”[158].

Astfel de situații se întâlneau în toate localitățile județului. Emil Motovelea relatează că în comuna Movileni au fost declarați chiaburi: „Neculai Sonu, Gheorghe Sonu (care fusese și proprietarul morii naționalizate în 1948), Vasile Teodoru, Neculai Gavrilă și părinții mei. Dețineam pe atunci ceva peste 8 hectare de pământ… Chiaburimea noastră era doar în scripte. În realitate, trăiam foarte strâmtorați”[159]. Menționez faptul că măsura abuzivă de categorisire ca și chiabur era luată față de gospodăria respectivă cu scopul distrugerii acesteia și se referă la toți membrii familiei. De cele mai multe ori, măsurile luate împotriva chiaburilor (evacuarea din casele pe care le dețineau, domiciliul obligatoriu, internarea în lagăre de muncă, interzicerea accesului la școală, liceu, facultate) nu se făceau pe baza unor dispoziții scrise. Acesta este și motivul pentru care numărul victimelor comunismului vehiculate în majoritatea lucrărilor apărute după 1989, și care folosesc ca sursă dosarele incomplete ale M.A.I. și Securității, este foarte mic[160].

Pentru „reeducarea elementelor dușmănoase R.P.R. și în vederea pregătirii și încadrării lor pentru viața socială în condițiile democrației populare și construirii socialismului”, prin Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale, s-au înființat legal unitățile de muncă[161]. De fapt, lagărele de muncă existau din anii anteriori. Spre exemplu, Legiunea de Jandarmi Tecuci (în baza Ordinului 50.000 din 12.02.1947 al M.A.I.) propunea trimiterea în lagăr a 5 locuitori de pe cuprinsul județului Tecuci. Trei dintre aceștia au reușit să scape: Constantin Constantinescu, Nicu Hahui și preotul Ion Iftimie (care era bolnav de tifos), toți din comuna Tudor Vladimirescu. Ulterior, a mai fost trimis în lagăr preotul Ștefan Frunză, din comuna Negulești, pentru „delict contra bunelor relațiuni internaționale”. În urma unei adrese venite de la Serviciul Siguranței Tecuci, jandarmii au urmărit și 4 foști membri ai P.N.Ț. Maniu: preotul Iorgu Postelnicu (din comuna Găiceana), căpitanul în rezervă Dârdală Vasile (Corbița), avocatul Dumitru Frâncu (Ploscuțeni) și avocatul Teodor Suliman (Podu Turcului)[162]. Într-un raport al Serviciului de Siguranță Galați, din 27 februarie 1947, se menționa faptul că preotul paroh Gheorghe Motran, din comuna Buda, județul Tecuci, a fost urmărit fiindcă „a lansat zvonul în legătură cu scoaterea preoților din bugetul statului”[163]. Comuniștii nu tolerau zvonurile răspândite de „elementele dușmănoase”, întrucât erau considerate periculoase și „destabilizatoare”. Preotul Ioniță Diaconescu, din comuna Gohor, a fost acuzat de colportarea de știri false, deoarece a spus sătenilor că „americanii au dat ultimatum Uniunii Sovietice și că în scurt timp moșierii se vor întoarce înapoi”[164]. Părintele Albu din Cosmești a împrăștiat zvonul că vor veni americanii. Aceștia urmau să aterizeze cu avioanele la Furceni și Cosmești și, prin urmare, sătenii au început „tăie păioasele de verde”[165].

Comuniștii duceau o luptă dură și împotriva foștilor legionari. În toamna anului 1948, pe teritoriul județului Tecuci, a fost descoperită și dezmembrată organizația subversivă „Vulturii Albi”. Aceasta era formată din „legionari, elemente dușmănoase regimului democrat-popular”. Cu prilejul arestării celor 22 de membri ai organizației, „reacțiunea” (reprezentată de Costică Fluture, funcționar la stația C.F.R. Tecuci) a răspândit zvonul, în comuna Matca, că a văzut în gara Tecuci un tren cu 8 vagoane pline cu deținuți politici, ce urmau să fie duși în Siberia[166]. În perioada noiembrie–decembrie 1949 a fost descoperit un grup de 24 de elevi (Popovici Gh., Marin Florin, Călimănescu Gheorghe, Diaconiță Ghiță ș.a.) din cursul superior al Liceului „D.A. Sturdza”, care fusese instruit să participe la lupta anticomunistă organizată în Munții Vrancei. Membrii acestui grup au fost arestați și condamnați la pedepse cuprinse între 1 și 5 ani[167].

Un alt front de luptă deschis de noua putere a fost cel îndreptat împotriva misticismului, prin care, susțineau comuniștii, „reacțiunea”[168] încearcă să țină populația în întuneric[169]. Într-un raport de activitate al Uniunii Femeilor Democrate – filiala Tecuci, pe perioada 1 iunie – 1 iulie 1949, este menționat cazul „geamurilor năzdrăvane” din stația C.F.R. Barcea, unde pe geamuri ar fi apărut chipul Maicii Domnului, iar ulterior fenomenul s-a extins și „pe toate ferestrele din orașul nostru, unde se adunau femei, copii și bărbați ca să vadă”[170]. În plasele Ivești și Tecuci, preoții au organizat procesiuni, în timpul cărora satele erau străbătute cu prapuri și icoane, apoi, împreună cu sătenii, ieșeau pe câmp pentru a se ruga să vină ploaia[171]. La o astfel de procesiune religioasă pentru invocarea ploii a participat și Emil Motovelea, pe atunci elev la Școala din Furceni[172]. Sub o atentă supraveghere au fost ținuți și preoții. În rapoartele „județenei de partid” se considera că punerea în folosință și sfințirea subsolului Catedralei din Tecuci[173], „în care se face slujbă, are tendința de a arăta poporului întoarcerea la erezia păgânismului din istorie”. Inițiativa unor preoți care au încercat să deschidă o cantină pentru populația săracă a fost „dejucată de Partid prin luarea de măsuri la vreme, punându-se cantina sub conducerea Crucii Roșii”[174].

Comuniștii susțineau că zvonurile și misticismul reprezentau modul de manifestare a „dușmanului de clasă” și nu întâmplător acestea aveau loc în plasele Tecuci și Ivești, unde populația, în cea mai mare parte, era constituită din „chiaburi”[175].

În anul 1951, până la 24 aprilie, în acțiunea de rezolvare a problemei agrare, comuniștii au internat în unitățile de muncă (pentru manifestări dușmănoase împotriva regimului democrat-popular), pe perioade cuprinse între 1 și 2 ani, numeroși locuitori din mediul rural. Iată câteva exemple: Ifrim C. Nicolae, în vârstă de 50 de ani, încadrat la categoria țăranilor mijlocași, din comuna Șerbănești; Mihăilă I. Gheorghe, 58 de ani, chiabur din comuna Crăești; Sobeschi P. Teodor, 46 de ani, chiabur din Umbrărești; Pleșcan Tudorache, 59 de ani, țăran mijlocaș din Furceni; Cichindel Constantin, 35 de ani, țăran mijlocaș din Stănișești; Ioan T. Mândru, 29 de ani, moșier din Țepu; Niță Nistor, 49 de ani, mic burghez din Țepu; Mitriță Oiță, 30 de ani, țăran mijlocaș din Țepu[176]. Din materiale informative ale securității rezultă că elemente foste țărăniste din raionul Liești „se dădeau la manifestări dușmănoase împotriva transformării socialiste a agriculturii”[177]. Teroarea a fost îndreptată împotriva tuturor țărăniștilor din țară. De arestări, condamnări și de celelalte elemente care făceau parte din recuzita prigoanei comuniste nu au fost ocoliți nici țărăniștii din Liești. Dintre cei care au avut de suferit teroarea comunistă, îi menționăm pe: Hodorogea Nicolae (n. 1907), croitor din comuna Liești, a fost condamnat la 3 ani de închisoare corecțională; Bujor Costică (n. 1897), din comuna Șerbănești, și Drăghici Ioan (n. 1906), din comuna Fundeni, au fost condamnați la câte 2 ani și 6 luni de închisoare corecțională fiecare; Stan Nicolae (n. 1884 în comuna Cilibia-Buzău), plugar domiciliat în comuna Fundeni, a fost condamnat la un an și 6 luni de închisoare corecțională[178].

În orașul Tecuci au fost organizate frecvent manifestații politice[179] la care participau obligatoriu toți funcționarii de la instituțiile publice și elevii de la licee, împreună cu profesorii lor. Martor al acelor vremuri, profesorul Emil Motovelea descrie astfel evenimentele petrecute în acele zile: „Elevii de la Liceul de băieți erau scoși în stradă în fața școlii, în coloană și, cu fanfara în frunte, mergeau cântând cântece revoluționare în pas cadențat. Unii purtau portretele oamenilor politici ai zilei. Printre acei elevi mă număram și eu. Ne opream în fața primăriei (actualul local al Casei de Cultură), alteori în fața clădirii băncii «Prevederea» (unde funcționează astăzi Biblioteca Municipală). Balcoanele acestor clădiri erau ocupate de oamenii politici din Tecuci. Unul dintre ei ținea câte un discurs interminabil pe o temă legată de viața politică de atunci. Elevii și unii indivizi din mulțime strigau din când în când lozinci: «Trăiască I. V. Stalin, marele conducător al popoarelor!», «Jos labele de pe Coreea!», «Jos călăul Tito!», «Ana, Luca și cu Dej au băgat spaima-n burghezi!», «Jos imperialiștii americani!» și altele. Aceste lozinci erau urmate de urale îndelungate. Uneori se făcea și retragere cu torțe. Se părea că lumea își ieșise din țâțâni[180]. Și în Tecuci, ca de altfel pe tot cuprinsul țării, socialismul de factură stalinistă se afla în plină afirmare. Epurarea începuse. Toți cei considerați dușmani ai poporului erau alungați din societate, deschizându-li-se perspectiva proceselor, a condamnărilor, a arestării și a morții în detenție. Cei mai de seamă reprezentanți ai societății românești au fost arestați. Aproape că nu exista familie care să nu aibă pe cineva în pușcărie.

 

Note:

[1] Decretul nr. 121, publicat în „Monitorul Oficial”, an CXVI, nr. 153 din 6 iulie 1948, p. 5644-5645. Eliminarea cotelor obligatorii la produsele agricole, vegetale și lapte s-a făcut prin Decretul nr. 728/1956, publicat în „Buletinul Oficial” nr. 3 din 21 ianuarie 1957. Conform articolului 1, „cu începere de la 1 ianuarie 1957, se desființează cotele obligatorii la grâu, secară, porumb, floarea soarelui, orz, ovăz, mazăre, fasole și linte, cartofi, fân și lapte”. Ministerul Colectărilor a fost desființat prin Decretul nr. 49/1957 („Buletinul Oficial” nr. 6 din 19 februarie 1957).

[2] Ibidem, p. 5644-5645 (art. 1, 2, 5 și 6). În lunile iulie și august 1948, străzile orașului Tecuci erau traversate de carele chiaburilor sau țăranilor mijlocași care transportau la siloz cotele de cereale (Ștefan Andronache, Tecuciul și împrejurimile sale. File de cronici, ediția a II-a, Editura Pim, Iași, 2014, p. 63).

[3] SJAN Galați, fond Inspectoratul General Administrativ Galați, dosar 240/1948, f. 142, 147.

[4] Prefectul i-a înlocuit din comisiile comunale, pentru neglijență în acțiunile de colectare, pe următorii primari: Dumitrache Albu (Huruești), Simion Dumitru (Găiceana), Costică Bujoreanu (Ungureni), Ivan Gh. Ivan (Munteni), Pieptănaru Constantin (Țepu), Bărbuță Ion (Nicorești), Costică Stoianovici (Blânzi), Matei Toader (Corbasca), Radu Gheorghe (Movileni), Popa Gheorghe (Crăești), Neculai Ion (Barcea), Melinte Petre (Puțeni), Pleșa Ion (Grivița), Avram Gheorghe (Ungureni), Pârâiac Nicolae (Scărișoara), Lazăr Nicolae (Ivești), Maxim Ștefan (Stănișești) și Iancu Gh. Gheorghe (Giurgioana). (Ibidem, f. 163).

[5] Ibidem, f. 142.

[6] Ibidem, f. 142-143.

[7] Ibidem, f. 142-145.

[8] Ibidem, f. 142-145.

[9] Ibidem, f. 143-145.

[10] Ibidem, f. 168.

[11] Ibidem, f. 161.

[12] Ibidem, f. 142.

[13] Ibidem, f. 143.

[14] „Monitorul Oficial”, an CXVI, nr. 153 din 6 iulie 1948, p. 5645.

[15] SJAN Galați, fond Inspectoratul General Administrativ Galați, dosar 240/1948, f. 162.

[16] Ibidem, f. 166.

[17] Ibidem, f. 167.

[18] SJAN Galați, fond Legiunea de Jandarmi Tecuci, dosar 195/1948, f. 157.

[19] Decretul nr. 176 din 2 august 1948 pentru trecerea în proprietatea statului a bunurilor bisericilor congregatiilor, comunităților sau particularilor, ce au servit pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățământ general, tehnic sau profesional, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 177 din 3 august 1948.

[20] Decretul nr. 303/1948 privind naționalizarea industriei cinematografice și reglementarea comerțului cu produse cinematografice, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 256 din 3 noiembrie 1948.

[21] Decretul nr. 302/1948 privind naționalizarea instituțiilor sanitare particulare, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 256 din 3 noiembrie 1948. Clădirea în care a funcționat Sanatoriul TBC al renumitului dr. chirurg Ion Capotă este situată pe strada 1 Decembrie, nr. 86. Casa fusese achiziționată de la urmașii doctorului Philip Sachelarie. Acesta o construise înainte de 1890 pe locul primit de la socrul său, dr. Jan Copețchi. După naționalizarea din noiembrie 1948 și până în anul 2005, în cele 8 camere ale clădirii a funcționat una dintre secțiile Spitalului Municipal (Ștefan Andronache, Tecuciul și împrejurimile sale…, p. 170). La 17 februarie 1949, în baza unei decizii date de ministrul adjunct al sănătății, s-au dispus următoarele: „Spitalul de Stat nr. 1 Tecuci (fost Anton Cincu) se majorează cu 20 de paturi la chirurgie și se înființează o secție de pediatrie cu 30 de paturi. Deci spitalul va funcționa cu 230 de paturi și va avea următoarea structură: Interne – cu subsecție de contagioase și antirabice: 100 de paturi; Chirurgie: 70 de paturi; T.B.C.: 30 de paturi; Pediatrie: 30 de paturi. Total: 230 de paturi. Secția de T.B.C. va funcționa în Sanatoriul «Dr. Capotă», ca anexă a spitalului, iar în locul secției T.B.C., în spital, va funcționa secția de pediatrie. Se înființează în orașul Tecuci un laborator de igienă, cu secție de bacteriologie, care va deservi întreg județul Tecuci” („Monitorul Oficial”, nr. 40, 17 februarie 1949, p. 1329-1330).

[22] SJAN Galați, fond Comitetul Județean P.M.R. Tecuci, dosar 16/1948, f. 195.

[23] Decizia nr. 1.486 a Consiliului de Miniștri privind trecerea bunurilor mobile și imobile care au aparținut fostelor: Academiei de Științe, Academiei Române și Academiei de Medicină, în folosința unor ministere, publicată în „Monitorul Oficial”, an CXVI, nr. 260 din 8 noiembrie 1948, p. 8983-8989.

[24] Ștefan Andronache, op. cit., p. 64.

[25] În localul acestei farmacii a fost deschis, în anul 1950, primul magazin de stat („Dunărea”), specializat în vânzarea produselor textile (Ștefan Andronache, op. cit., p. 65).

[26] Decretul nr. 134 din 2 aprilie 1949 pentru naționalizarea unităților sanitare, precum: farmaciile urbane reședințe și nereședințe de județ și centre importante muncitorești, laboratoare chimico-farmaceutice, drogherii medicinale și laboratoarele de analize medicale, publicat în „Buletinul Oficial” nr. 15 bis, din 2 mai 1949.

[27] Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, publicată în „Monitorul Oficial” nr. 133 bis/11 iunie 1948.

[28] Emil Motovelea, Sub vremi. Amintirile unui profesor, Editura Pim, Iași, 2014, p. 38.

[29] SJAN Galați, fond Comitetul Județean P.M.R. Tecuci, dosar 2/1948, f. 274.

[30] Ibidem, dosar 16/1948, f. 110.

[31] Ibidem, dosar 2/1948, f. 73. După naționalizare, unele întreprinderi (fabrica de cherestea din Cosmești, presele de ulei) au întâmpinat dificultăți din cauza lipsei de materii prime și materiale. Fabricile de ulei dădeau țăranilor 22-26 kg de ulei la o sută de kg de sămânță, față de 16-18 kg cât primeau înainte de naționalizare (Ibidem, f. 73).

[32] Gheorghe Iancu, „Aspecte din procesul colectivizării agriculturii în România (1949-1960)”, în Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca, nr. XL, 2001, p. 205-230.

[33] Decretul nr. 83 din 2 martie 1949 pentru completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187 din 1945, emis de Ministerul Agriculturii, publicat în „Monitorul Oficial”, nr. 1 din 2 martie 1949.

[34] În octombrie 1948 a luat ființă S.M.T. Tecuci, cu sediul în cartierul „Nicolae Bălcescu” (Ștefan Andronache, op. cit., p. 64).

[35] *Rezoluția Ședinței Plenare a Comitetului Central al P.M.R. din 3-5 martie 1949 asupra sarcinilor partidului în lupta pentru întărirea alianței clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare și pentru transformarea socialistă a agriculturii*, Editura Partidului Muncitoresc Român, București, 1949, p. 9, 15-16, 31-34.

[36] SJAN Galați, fond Comitetul Județean al P.M.R. Tecuci, dosar 59/1949, f. 6.

[37] Ibidem, f. 11.

[38] Ibidem, f. 71.

[39] Ibidem, f. 71.

[40] Familia Swan (originară din Anglia) deținea și la Deleni, județul Botoșani, o moșie de 500 de hectare (Dumitru Șandru, *Reforma agrară din 1945 în România. Aspecte social-economice*, Editura Academiei R.S.R., București, 1975, p. 179).

[41] „Situația terenurilor expropriate de la proprietari pe comune din județul Tecuci”, în care sunt înregistrați 121 de proprietari (Ibidem, f. 81-83).

[42] SJAN Galați, fond Prefectura județului Tecuci, dosar 112/1945, f. 3.

[43] Ibidem, dosar 113/1945, f. 1.

[44] Ibidem, dosar 114/1945, f. 1.

[45] Ibidem, dosar 221/1947, f. 1.

[46] Ibidem, dosar 222/1947, f. 1.

[47] Ibidem, dosar 223/1947, f. 1.

[48] SJAN Galați, fond Comitetul Județean al P.M.R. Tecuci, dosar 59/1949, f. 16.

[49] Ibidem, f. 15.

[50] Ibidem, f. 15.

[51] Ibidem, f. 16.

[52] Ibidem, f. 5.

[53] Ibidem, f. 19-36.

[54] Ibidem, f. 41.

[55] Ibidem, f. 20-23. Lista bunurilor confiscate conține 244 de poziții. În procesul-verbal întocmit de comisia comunală de expropriere este consemnat faptul că de pe moșia Romalo din Negrilești au fost trimise la depozitul de la Tecuci 7 lăzi cu bunuri de valoare și un inel cu pietre prețioase (Ibidem, f. 14).

[56] Ibidem, f. 28v, 29.

[57] Ibidem, f. 29v.

[58] Ibidem, f. 29.

[59] Ibidem, f. 32v.

[60] Ibidem, f. 30.

[61] Ibidem, f. 31.

[62] Ibidem, f. 32.

[63] Ibidem, f. 34.

[64] Ibidem, f. 34.

[65] Ibidem, f. 34v.

[66] Ibidem, f. 35.

[67] Ibidem, f. 16.

[68] Ibidem, f. 23-24.

[69] Nicoleta Ionescu-Gura, „Decretul 83 – începutul sfârșitului la sate”, în „Magazin Istoric”, 2000, anul 35, nr. 11, p. 40-44.

[70] SJAN Galați, fond Comitetul Județean al P.M.R. Tecuci, dosar 59/1949, f. 14-18.

[71] Ibidem, f. 17.

[72] Ibidem, f. 18.

[73] Ibidem, f. 17, 73.

[74] Ibidem, f. 17.

[75] Ibidem, f. 14.

[76] Ibidem, f. 70.

[77] Ibidem, f. 14.

[78] Ibidem, f. 15.

[79] Ibidem, f. 15.

[80] Ibidem, f. 15.

[81] Ibidem, f. 16.

[82] Ibidem, f. 14.

[83] Ibidem, f. 16.

[84] Ibidem, f. 17.

[85] Ibidem, f. 15.

[86] Ibidem, f. 15.

[87] Ibidem, f. 72.

[88] Ibidem, f. 73.

[89] Ibidem, f. 14, 73.

[90] Ibidem, f. 71 (moșierul Demetriade, ridicat de la conacul din Umbrărești).

[91] Ibidem, f. 14.

[92] Ibidem, f. 17.

[93] Ibidem, f. 16.

[94] Ibidem, f. 18.

[95] Ibidem, f. 15.

[96] Ibidem, f. 14-18.

[97] Ibidem, f. 15.

[98] Ibidem, f. 16.

[99] Ibidem, f. 17.

[100] Ibidem, f. 18.

[101] Ibidem, f. 41.

[102] Ibidem, f. 41.

[103] Ibidem, f. 49.

[104] Ibidem, f. 47-49.

[105] A fost primul primar comunist al orașului, instalat în funcție în luna ianuarie 1947 (Ștefan Andronache, op. cit., p. 63).

[106] SJAN Galați, fond Comitetul Județean al P.M.R. Tecuci, dosar 59/1949, f. 18.

[107] Nicoleta Ionescu-Gura, „Decretul 83 – începutul sfârșitului la sate”, în „Magazin Istoric”, 2000, anul 35, nr. 11, p. 40-44.

[108] Ibidem, p. 43.

[109] SJAN Galați, fond Comitetul Județean P.M.R. Tecuci, Comisia țărănească, dosar 62/1949, f. 1.

[110] Ibidem, dosar 59/1949, f. 81-83, „Situația terenurilor expropriate de la proprietari, pe comune, din județul Tecuci”, realizată de Camera Agricolă a județului Tecuci.

[111] Ibidem, dosar 59/1949, f. 44.

[112] Ibidem, f. 44.

[113] Ibidem, f. 45.

[114] Nicoleta Ionescu-Gura, „Decretul 83 – începutul sfârșitului la sate”, în „Magazin Istoric”, 2000, anul 34, nr. 10, p. 27-31.

[115] SJAN Galați, fond Comitetul Județean P.M.R. Tecuci, Comisia țărănească, dosar 59/1949, f. 50.

[116] Ibidem, f. 50. Ferma a fost constituită din moșiile: Ottelo Beceanu (Blânzi, 67 ha), Zarifopol El. (Blânzi, 36 ha), Sturza S. (Blânzi, 50,5 ha), frații Rosetti (Mândrești, 329,25 ha), N. Voinescu (Mândrești, 47,4 ha), I. Miron (Puțeni, 161,2 ha), T. Miron (Puțeni, 233,4 ha), Ștefan Melinte (Puțeni, 65,4 ha), Ferma A.F.S.M. Mândrești (187,5 ha).

[117] Ibidem, f. 51. Formată din moșiile: moștenitorii Berza (Brăhășești, 106,5 ha), moștenitorii Al. Genoiu (Brăhășești, 148,25 ha), Batin Aneta (Brăhășești, 26,45 ha), A. Paiuș (Brăhășești, 11,5 ha), Nicolae Beldie (Galbeni, 76,2 ha), Jean Beldie (Galbeni, 23,4 ha), Cristofil C. (Galbeni, 329 ha), I. Chirvăsuță (Gohor, 65,7 ha), D. Velicu (Gohor, 50,3 ha), Gh. Perju (Giurgioana, 45 ha), I. Mucenica (Podu Turcului, 25,9 ha).

[118] Ibidem, f. 52. Tot terenul provenea din moșia Elena general Grigorescu din Ivești (1.465,5 ha păduri, 135 ha vii, 133,25 ha teren arabil, 6 ha pășune, 0,50 ha livezi, 10 ha orezării, 12,5 ha diverse).

[119] Ibidem, f. 56. Cuprindea moșiile: Petre Moise (Bucești, 93 ha), Ștefan Moise (Bucești, 283,10 ha), Alex. Dănăilă (Liești, 59,50 ha).

[120] Ibidem, f. 58. Terenurile proveneau din moșiile: Dr. Itu (Umbrărești, 49,6 ha), V. Zaporoșcenco (Umbrărești, 123,03 ha), P. Demetriade (Umbrărești, 100 ha).

[121] Ibidem, f. 61. Formată din moșiile: C. Candel (Corbasca, 51,25 ha), I. Haimovici (Corbasca, 65,10 ha), Ștefan Diamandi (Scărișoara, 360,20 ha), I. Boureanu (Huruești, 49 ha), Ștefan Banea (Huruești, 27 ha), N. Boureanu (Huruești, 56 ha), A. Vidrașcu (Florești, 49 ha), I. Frâncu (Ploscuțeni, 61,3 ha), moștenitorii Nicolau (Ploscuțeni, 73 ha), Gh. Davidoglu (Florești, 50 ha), Ferma A.F.S.M. Corni (37 ha).

[122] Ibidem, f. 62. Avea în compunere moșiile de pe cuprinsul comunei Burdusaci și anume: Gh. Mironescu (74 ha), preotul Mironescu (50 ha), Gh. Guriță (55 ha), N. Lupu (37,5 ha), V. Milea (78,20 ha). Ferma era formată din terenurile provenind de la proprietarii: N. Dumitrescu (Crăești, 203,75 ha), V. Celmare (41,75 ha), I. și C. Ilie (Stănișești, 108,86 ha), I. Lupu (Slobozia, 105,25 ha), Gr. Lupu (Slobozia, 97,12 ha), I. Cristian (Colonești, 42 ha), Gh. Apostoleanu (Colonești, 9,50 ha). Ibidem, f. 63.

[123] Ibidem, f. 53. A fost formată din moșiile: moștenitorii Nestor Cincu (Munteni, 115,5 ha), Adela Romalo (Negrilești, 89,10 ha), Aron Katz (Negrilești, 22 ha), Maria Pungă (Negrilești, 50 ha), Const. Taicu (Negrilești, 50 ha), generalul Ionașcu (Tecuci, 5 ha), Ferma A.F.S.M. Țigănești (1.149 ha), Ferma A.F.S.M. Tecuci (139 ha).

[124] Ibidem, f. 54. Avea în componență moșiile: Maria Baranga (Fundeni, 100,80 ha), moștenitorii Vretos (Tudor Vladimirescu, 47 ha), I. Cocei (Fundeni, 34 ha), Gh. Gheorghiade (Șerbănești, 15 ha), Ferma A.F.S.M. Șerbănești (272 ha).

[125] Ibidem, f. 55. Ferma a fost constituită din moșiile: V. Vertirez (Barcea, 55,50 ha), I. Tomișă (Barcea, 54,5 ha), Emilia Robovici (Barcea, 61 ha), Virgil Mironescu (Tecuci, 55 ha). În tabel este trecută și Ferma A.F.S.M. Drăgănești, fără nicio suprafață.

[126] Ibidem, f. 57. S-a format din terenurile expropriate de la 17 proprietari: R. Vidrașcu (Vultureni, 50 ha), M. Tuliu (Vultureni, 102,75 ha), N. Mihăilescu (Vultureni, 92,30 ha), preotul Cârlan (Vultureni, 45,60 ha), Gh. Lepădatu (Vultureni, 115,36 ha), S. Mihăilescu (Vultureni, 51 ha), I. Cârlan (Vultureni, 60,50 ha), Ștefan Racoviță (Vultureni, 50 ha), A. Ionescu (Vultureni, 84,5 ha), N. Motoiu (Găiceana, 908,25 ha), Olga Tonov (Găiceana, 858,38 ha), N. Cârlan (Găiceana, 145,53 ha), N. Crețu (Godinești, 100 ha), Gh. Lepădatu (Negrilești, 50 ha), Gh. Pelin (Negrilești, 92 ha), I. Decuseară (Negrilești, 58 ha).

[127] Ibidem, f. 59. Cuprindea moșiile: Alex Buti (42,75 ha), moștenitorii Păcleanu (25 ha), av. Jak Iliescu (12 ha), generalul Eftimescu (50 ha), Emil Constantinescu (53,31 ha), Jana Crăciunescu (57 ha), D. Tiroiu (12 ha), col. Bitescu (51,94 ha), căpitanul I. Țuchel (46 ha), ing. Zotinca (53 ha) – toți din Nicorești –, Ferma A.F.S.M. Nicorești (106,9 ha) și dr. S. Popescu (Tecuci, 60 ha).

[128] Ibidem, f. 60. A fost constituită din terenurile moșiilor: D. Demetriade (Movileni, 185,4 ha), Angela Demetriade (Movileni, 50 ha), Alex. Demetriade (Movileni, 50 ha), generalul Ionașcu (Tecuci, 7 ha), Ferma A.F.S.M. Tecuci (310 ha).

[129] S.J.A.N. Galați, fond Comitetul Județean al P.M.R. Tecuci, Comisia țărănească, dosar 62/1949, f. 4.

[130] Ibidem, f. 4.

[131] Ibidem, f. 1.

[132] Ibidem, f. 2.

[133] Ibidem, f. 2.

[134] Ibidem, dosar 59/1949, f. 3.

[135] Ibidem, dosar 16/1948, f. 223.

[136] Comitetul Provizoriu a fost o autoritate publică locală. Acesta a funcționat la nivelul comunelor, plășilor și județelor, ca organ local al puterii de stat, în perioada 1949-1950, în conformitate cu Legea consiliilor populare nr. 17/1949. Printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri din data de 5 aprilie 1949, în perioada aprilie–iulie 1949, administrațiile județene, de plasă și comunale au fost înlocuite cu Comitete Provizorii locale (au funcționat până la desfășurarea alegerilor locale). Acestea aveau o componență asemănătoare celei a viitoarelor comitete executive ale Sfaturilor Populare, având un secretariat pentru coordonarea secțiilor ce erau organizate pe ramuri de activitate. Alegerile pentru sfaturile populare regionale, raionale și comunale au avut loc la data de 3 decembrie 1950. Primele ședințe ale autorităților alese s-au desfășurat între 16 și 22 decembrie 1950, moment care a însemnat desființarea Comitetelor Provizorii (Andrei Florin Sora, „Comunizarea administrației românești: sfaturile populare (1949-1950)”, în Revista istorică, tom XXIII, nr. 3-4/2012, p. 402, 404).

[137] SJAN Galați, fond Comitetul Județean al P.M.R. Tecuci, Comisia instructorilor județeni, dosar 26/1949, f. 20.

[138] Ștefan Andronache, op. cit., p. 65.

[139] Ibidem, p. 64.

[140] SJAN Galați, fond Comitetul Județean al P.M.R. Tecuci, dosar 62/1949, f. 1. Într-un instructaj elaborat de Direcția Generală a Securității Poporului în iulie 1950 se cerea ca lucrătorii de Securitate să răspundă direct de adunarea cotelor de produse agricole, de colectări și înscrieri în Gospodăriile Agricole Colective. Instrucțiunile precizau că: „dacă vreun chiabur face agitație, poate fi împușcat acolo, pe loc”, și aceasta cu toate că încă nu se stabilise oficial cine era „țăran înstărit”, cine era „mijlocaș” și cine era „chiabur”. Abia ulterior a fost introdus în administrația locală un document administrativ numit „Registru agricol”, care a fost ținut până în 1962, anul încheierii oficiale a colectivizării forțate. În „Registrul agricol”, populația rurală era înregistrată după următoarele criterii: gospodărie chiaburească – cu terenuri de peste 5 hectare, gospodărie mijlocașă – cu 3,5-4,5 hectare, gospodărie mică – 1,5-2,5 hectare; cei care aveau doar grădină și casă erau denumiți „țăran sărac” (https://howlingpixel.com/i-ro/Culac, accesat la 5 mai 2019).

[141] Dan Cătănuș, Octavian Roske, Colectivizarea agriculturii în România. Dimensiunea politică, vol. I, 1949-1953, I.N.S.T., București, 2000, p. 88.

[142] SJAN Galați, fond Comitetul Județean al P.M.R. Tecuci, Comisia țărănească, dosar 62/1949, f. 1.

[143] Ibidem, f. 6.

[144] Ibidem, f. 6.

[145] Emil Motovelea, Sub vremi..., p. 50.

[146] General maior (rt.) Neculai I. Staicu-Buciumeni, Buciumenii din Tecuci. Contribuții monografice, Editura Pim, Iași, 2013, p. 243-244.

[147] Ionel Necula, „Natalia Negru sub teroarea comunistă”, în Uricar – la poarta Moldovei de Jos, vol. 12, Editura StudIS, Iași, 2019, p. 94.

[148] General maior (rt.) Neculai I. Staicu-Buciumeni, op. cit., p. 237.

[149] Ibidem, p. 275.

[150] Ibidem, p. 238.

[151] Ionel Necula, Natalia Negru – Dispuneri ocazionale, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura StudIS, Iași, 2019.

[152] Ibidem, p. 12.

[153] Ibidem, p. 12.

[154] Ionel Necula, „Natalia Negru sub teroarea comunistă”…, p. 94-95.

[155] Ibidem, p. 96-97.

[156] „În Buciumeni, preotul comunei era comunizat, dar continua să oficieze Sfânta Liturghie, căci cine a mai văzut preot șef de celulă comunistă și preot în același timp, dacă propovăduiește în continuare credincioșilor cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos?” (General maior (rt.) Neculai I. Staicu-Buciumeni, op. cit., p. 282).

[157] Ibidem, p. 278-279.

[158] Ibidem, p. 283.

[159] Emil Motovelea, Movilenii de Sus. File de cronică, Editura Pim, Iași, 2014, p. 43.

[160] Din cercetările serioase făcute în ultimul timp, menționăm următoarele estimări. Istoricul Marius Oprea susține că sunt 651.087 de victime directe ale comunismului, cu excepția celor din actele distruse sau neînregistrate. Comisia Prezidențială pentru analiza Dictaturii Comuniste: între 500.000 și 2.000.000 de oameni (*Dicționarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967)*, coord. Andrei Muraru, Editura Polirom, Iași, 2008). Florin Mătrescu (Holocaustul Roșu sau crimele în cifre ale comunismului internațional, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura și Tipografia „Făt-Frumos”, București, 1998, p. 56-57, 79-86, 114): 891.300 de victime pentru România și 1.500.000 pentru Basarabia, nordul Bucovinei și celelalte teritorii înstrăinate ocupate de sovietici. Romulus Rusan, Cronologia și geografia represiunii comuniste în România. Recensământul populației concentraționare, Editura Fundației Academia Civică, București, 2007, oferă o estimare minimală: 2.000.000 de victime, cu precizarea că nu a avut acces la Arhivele Instanțelor militare.

[161] Decretul 6/14.01.1950, http://www.memorialsighet.ro/decretul-614-011950/, accesat la 1 iulie 2019.

[162] SJAN Galați, fond Legiunea de Jandarmi Tecuci, dosar 195/1948, f. 240-241. La sfârșitul anului 1946 a fost urmărit pentru instigare și preotul Vasile Cuza din comuna Ungureni (Ibidem, dosar 151/1947, f. 283).

[163] ACNSAS, fond D, dosar 56, f. 225.

[164] SJAN Galați, fond Comitetul Județean P.M.R. Tecuci, Comisia de Femei, dosar 37/1949, f. 20. Părintele Ioniță Diaconescu avea să fie condamnat și arestat în august 1952 și eliberat în septembrie 1953 (I.I.C.C.M.E.R. – Biblioteca represiunii, http://www.biblioteca-represiunii.ro).

[165] Ibidem, dosar 5/1949, f. 27.

[166] Ibidem, dosar 2/1948, f. 111.

[167] Ștefan Andronache, op. cit., p. 64.

[168] Comuniștii considerau că în Tecuci „reacțiunea” este grupată în jurul lui Nicolae Teodorescu, deputat liberal. Acesta deținea o moară, o fabrică de ulei și o bancă de credit (SJAN Galați, fond Comitetul Județean P.M.R. Tecuci, dosar 16/1948, f. 6, 67).

[169] Ibidem, dosar 37/1949, f. 20, 37. Într-un raport al organizației județene Tecuci a P.M.R. este menționat zvonul „că într-o comună din județul R. Sărat șoarecii s-au transformat în șerpi, fapt care ar constitui o minune Dumnezeiască” (Ibidem, dosar 2/1948, f. 225).

[170] Ibidem, f. 37.

[171] Ibidem, f. 27.

[172] Emil Motovelea, Sub vremi..., p. 31. La aceste procesiuni sătenii cântau „Dăruiește, Mântuitorule, ploaie pământului celui însetat” (Idem, Movilenii de Sus…, p. 31).

[173] În anul 1948 a fost sfințit subsolul catedralei care a fost transformat în paraclis. Din cauză că instalația electrică nu fusese instalată, părintele Nicolae Conduratu ținea slujbele la lumina lumânărilor. După instalarea noii puteri, preotul Nicolae Conduratu a fost persecutat permanent de către comuniști. Din casa parohială pe care o construise și în care locuia nu i-a mai fost lăsată decât o cameră, iar restul locuinței a fost ocupată de un alt preot al orașului. Preotul care i-a luat locul i-a interzis să mai spovedească pe foștii săi enoriași (Neculai I. Staicu-Buciumeni, Din rezervorul de fii demni și devotați ai țării, 1989, manuscris dactilografiat, f. 16). A fost amenințat cu oprirea lucrărilor la catedrală dacă nu-și dă demisia din funcția de paroh. În același timp, a fost împiedicat să participe la sfințirea paraclisului de la subsolul catedralei, întrucât a fost închis timp de 2 zile înaintea ceremoniei, sub pretextul că ar fi furat o icoană etc. (Ing. Ionescu Coman și Ec. Nicolau Florica, Memoriu…, f. 7-8).

[174] SJAN Galați, fond Comitetul Județean P.M.R. Tecuci, dosar 2/1948, f. 225.

[175] Ibidem, dosar 37/1949, ff. 27, 37.

[176] ACNSAS, fond documentar, dosar 4128, f. 49-50.

[177] Ionel Necula, Liești – satul dintre grinduri și cuhalm, vol. II, Editura Performantica, Iași, 2016, p. 131.

[178] Ibidem, p. 138-139.

[179] Iată câteva exemple: 16 februarie 1948, un miting prilejuit de Congresul U.F.D.R. la care au participat 500 de femei. În perioada Congresului P.M.R., 21-23 februarie 1948, s-au organizat 9 mitinguri – unul în oraș și 8 în județ. La Tecuci, mitingul s-a desfășurat pe 21 februarie, la Teatrul Comunal, și au participat la el 600-700 de cetățeni. În ziua de 10 februarie 1948, în gara Tecuci, au fost mobilizați 5-6.000 de cetățeni pentru a primi delegația guvernamentală care se întorcea de la Moscova. La 16 februarie 1948 s-a organizat un miting în oraș (5-600 de participanți) și două în județ pentru comemorarea muncitorilor căzuți la Grivița în timpul grevei din 1933. Pe 1 mai 1948, la Tecuci, s-a organizat o demonstrație (în fața Primăriei) și un miting (în fața Consiliului Sindical Județean) la care au participat 5-6.000 de cetățeni. În ziua de 9 mai, în comunele județului s-au organizat 48 de mitinguri. La Tecuci au participat 3.000-3.500 de persoane (SJAN Galați, fond Comitetul Județean P.M.R. Tecuci, dosar 16/1948, f. 1, 2, 56, 66).

[180] Emil Motovelea, Sub vremi..., p. 45.

Daniel BRADEA 

(Tecuciul în vremea ciumei roșii (1945–1950), Editura PIM Iași, 2019).