Tecuciul în timpul ofensivei
Armatei Roșii din 1944
După o perioadă de modernizare și consolidare economică și instituțională în perioada interbelică, orașul Tecuci și județul omonim au fost profund afectate de desfășurarea celui de-al Doilea Război Mondial. Poziția geografică a regiunii, în proximitatea frontului de est, a transformat-o într-un spațiu de importanță strategică pentru armata română și, ulterior, într-un teritoriu traversat de armatele aflate în retragere ori ofensivă. Textul de mai jos surprinde această transformare, de la statutul de „zonă a etapelor” la realitățile dramatice ale anului 1944, culminând cu evenimentele din jurul datei de 23 august și participarea militară a regimentului local în luptele decisive pentru eliberarea țării.
*
În
perioada războiului împotriva Uniunii Sovietice, județul Tecuci a fost transformat
într-o „zonă a etapelor”, cu o importanță strategică deosebită pentru armata
română, datorită poziției sale geografice. Situația s-a deteriorat în urma ofensivei sovietice declanșate la începutul anului 1944, care a
transformat Moldova într-un veritabil teatru de război. În aceste condiții,
teritoriul județului Tecuci a fost inclus în categoria „zonelor operative de război”[1].
În
fața avansului rapid al trupelor sovietice, autoritățile române au ordonat
evacuarea populației civile, a bunurilor de valoare și a arhivelor din
localitățile aflate în apropierea liniei frontului. Primele ordine de evacuare
pentru orașul Tecuci au fost emise la 22 martie 1944 [2].
În
timpul acestei evacuări, directorul muzeului comunal, Mihail Dimitriu, împreună
cu soția sa, Esmeralda Dimitriu, și un reprezentant al primăriei, se aflau la bordul
unui tren ce transporta obiectele de patrimoniu ale orașului. La sosirea în Gara
de Nord din București (conform altor surse, în gara Chitila), pe 4 aprilie
1944, convoiul a fost surprins de unul dintre cele mai devastatoare atacuri
aeriene desfășurate de aviația americană asupra teritoriului românesc.
În
urma acestui raid, o parte considerabilă a patrimoniului muzeal al orașului
Tecuci a fost grav avariată sau pierdută. Printre obiectele afectate se numărau
peste 3.500 de monede, vase geto-dacice și podoabe antice[3]. De
asemenea, biblioteca orașului a suferit daune ireparabile; fondul său, care
includea ,,cărți
vechi, ediții princeps, manuscrise, lucrări de artă și arhive ale școlilor din
secolul trecut”, a fost complet distrus[4].
Tragedia
nu a fost doar culturală, ci și umană: Esmeralda Dimitriu și-a pierdut viața în
urma exploziei provocate de bombardament, iar Mihail Dimitriu, grav rănit, a
fost transportat la un spital din Turnu Măgurele[5]. Obiectele de patrimoniu salvate din trenul
distrus au fost depozitate temporar în acest oraș, constituind ultimele vestigii
ale patrimoniului evacuat din Tecuci.
Pe
fondul panicii și al haosului generat de apropierea frontului, la 30 aprilie
1944, Prefectura județului Tecuci a solicitat Legiunii de Jandarmi identificarea
„elementelor dubioase”
infiltrate printre refugiați[6] .
Un ordin emis de Inspectoratul de Jandarmi Galați la 1 mai 1944 menționa că ostilitatea populației
față de trupele germane era provocată atât de propaganda inamică, cât și de „micile
abateri comise de unii soldați germani”. În consecință,
populația civilă era îndemnată să adopte o atitudine „politicoasă
și îndatoritoare”, asemenea unei „gazde
față de musafiri”[7].
Cu toate acestea, la
Tecuci, încă din 1943, o grupă de muncitori feroviari, descrisă în presă drept
„partizani”, a perturbat circulația trenurilor prin „manevre greșite”, blocând transporturile
de tancuri către front[8].
Aceste
acte de sabotaj au agravat tensiunile dintre autoritățile locale și trupele
germane. Drept urmare, poliția orașului a intensificat supravegherea comandamentului
german, amplasat în clădirea gimnaziului, prin intermediul unor agenți
infiltrați[9].
Începând cu luna iulie 1944, retragerea trupelor germane către vestul țării a devenit tot mai vizibilă. Raportul Prefecturii județului Tutova pentru acea lună consemna: „Scurgerea trupelor germane de pe frontul din nordul Moldovei și trecerea trenurilor cu tancuri dinspre Iași spre Tecuci fac ca îngrijorarea populației să crească”[10].
În județul Tecuci, Prefectura a raportat Ministerului Afacerilor Interne, pentru perioada 6 iulie – 6 august 1944, următoarele: „În cursul lunii iulie, starea de spirit a populației a rămas foarte alarmantă; în legătură cu retragerea trupelor germane se discută că s-ar fi deplasat la Iași numeroase vagoane din depoul Tecuci pentru transportul trupelor germane care au ordin să se retragă în Germania”[11].
Ofensiva Armatei Roșii a
dus la prăbușirea frontului apărat de Grupurile de Armate „Sud” şi „A” ale Wehrmachtului.
Până la sfârșitul lunii martie 1944, trupele sovietice traversaseră Nistrul, pătrunzând pe teritoriul României[12].
Evoluția evenimentelor anunța transformarea iminentă
a teritoriului național într-un teatru de operațiuni militare, determinând autoritățile
de la București să caute soluții pentru ieșirea din conflict[13].
În noaptea de 13/14 iunie 1944, regele Mihai, împreună
cu Emil Bodnăraș și colonelul Dumitru Dămăceanu, a convenit în secret asupra
deschiderii unui sector de front de 25 de kilometri, între Erbiceni și Rediu
Mitropoliei, la nord de Iași. Acest sector, cunoscut sub numele de „Poarta Iașiului”,
urma să faciliteze
atât înlăturarea lui Ion Antonescu, cât și accelerarea ieșirii României din alianța
cu Germania[14].
Ulterior, în cea mai strictă conspirație, un grup de
generali a pus în aplicare acest plan. Între 16 și 20 august 1944, în zona Târgu Frumos –
Valea Oilor, într-un tanc sovietic distrus în luptă, generalii Gheorghe Mihail
și Aldea, din partea României, au negociat cu generalul Losev, din partea
Uniunii Sovietice, principiile unei cooperări militare. Prin acest acord,
culoarul Siretului a fost deschis pentru trupele sovietice, ca urmare a
retragerii unor unități ale Armatei a IV-a române spre trecătorile Carpaților
Orientali[15].
Astfel, înaintarea Armatei Roșii în sudul Moldovei s-a desfășurat rapid și aproape fără opoziție. La 22 august 1944, sovieticii au ajuns la Bârlad, iar în următoarele 45 de zile au desfășurat cu succes Operațiunea Debrețin[16].
Tecuciul la 23 august 1944
În după-amiaza zilei de 23
august, Grupul „Braun” s-a angajat în lupte la nord și nord-vest de Bârlad[17], iar Corpul 57 Tancuri german
rezista pe linia defensivă a Siretului, în zona orașului Roman. În același timp, Gruparea „Mieth”
se confrunta, la nord de Huși, cu unități ale Armatei a IV-a de Gardă și ale
Armatei 52 sovietice. Între cele două mari unități germane exista o breșă de
aproximativ 100 de kilometri, ceea ce a permis trupelor Frontului 2 Ucrainean,
în special Armatei a VI-a Tancuri, să înainteze nestingherite spre sud, atingând
Bârladul.
După 23 august 1944, Regimentul 24 Infanterie Tecuci-recruți, aflat sub
comanda colonelului Constantin Doroș, a fost trimis cu două batalioane în luptele
de la Băneasa. Misiunea
acestora era de „a
ataca și cuceri localitatea Băneasa, aeroportul și stația de radiodifuziune”.
Soldații acestor batalioane, aflați încă în etapa de „instrucție a grupei”,
nu efectuaseră nicio tragere înainte de a fi trimiși pe front și, în prima zi a
luptelor, erau complet lipsiți de armament. Cu toate acestea, datorită
curajului și spiritului de sacrificiu al tinerilor militari, aceștia au reușit să
învingă inamicul, deși trupele adverse erau superioare atât numeric, cât și în
ceea ce privește pregătirea și dotarea cu armament[18].
Ioan D. Marcovschi, elev plutonier
în Regimentul 24 Infanterie Tecuci, a participat la luptele de la Otopeni-Băneasa
din august 1944. Despre această bătălie, el a relatat:
„În zorii zilei de 24 august 1944, primim misiunea de a încercui și înfrânge unitățile hitleriste staționate pe aeroportul Otopeni, care erau organizate într-o apărare circulară și dotate cu artilerie, tancuri și aviație. «După mine, băieți!», le-am strigat camarazilor mei. Conduceam un pluton antitanc... Se înainta greu, mai mult târâș. Inamicul s-a năpustit asupra noastră cu tancuri și infanterie. Cade unul, cad doi, dar înaintarea continuă. Pe aeroportul Otopeni se încinge o luptă pe viață și pe moarte. Mitraliere, grenade, baionete, răcnete disperate. Pământul și cerul se unesc în hora morții. Nu ne lăsăm, încă un pas... După două zile și două nopți am putut raporta: «Am îndeplinit misiunea...». Din cei 45, mai rămăseseră doar 30. Cu toții ne-am șters lacrimile pentru cei pierduți și ne-am pregătit pentru alte lupte. Am primit apoi o a doua misiune, alături de unitățile vecine: să punem stăpânire pe aeroportul militar Băneasa și pe pădurea cu același nume, transformate de hitleriști într-o puternică redută... În focul acestor lupte am căzut rănit; unsprezece schije, pe care le-am numărat mai târziu, mi-au perforat burta și intestinele, unele ajungând până la coloana vertebrală, pe care le port cu mine și astăzi... Doi ani m-am târât pe paturile de spital. Doi ani de chin, de miros de iod, de speranțe și de luptă cu moartea”[19].
În aceeași perioadă, Regimentul 24 Infanterie (Partea Operativă), subordonat Diviziei 21 Infanterie, a acționat în zona Pogoanele-Brădeanu (Buzău), alături de Regimentele 11 Dorobanți-Siret și 35 Infanterie. Apărarea sectorului a fost organizată astfel: Regimentul 11 Dorobanți-Siret, condus de colonelul Alexandru Stăncescu, a fost poziționat la Pogoanele, iar Regimentul 24 Infanterie, sub comanda colonelului Gheorghe Udrea, la Brădeanu. Refuzând orice concesii în fața trupelor germane, colonelul Udrea a determinat coloana Corpului 29 german să-și modifice traseul, epuizând astfel trupele inamice și slăbindu-le capacitatea de luptă în timpul deplasării. După eliminarea acestor forțe, la 1 septembrie 1944, Divizia 21 Infanterie a fost transportată cu trenul pentru a ocupa pozițiile stabilite pe frontul din Transilvania, conform planului de luptă[20]. Revenind la evenimentele din Tecuci, unități ale Armatei a VI-a de Tancuri au pătruns oficial în oraș la 25 august 1944[21]. Totuși, mărturiile localnicilor sugerează că avangarda și trupele de recunoaștere ale acestei armate au ajuns în Tecuci încă din 23 august 1944, evitând câmpurile de luptă din jurul Bârladului.
Profesorul
Ion T. Sion relatează că, în dimineața acelei zile, se afla într-un sat din
apropierea Bârladului, unde săpa tranșee. La aflarea veștii că trupele sovietice
reușiseră să străpungă linia frontului, soldații români și germani au început o
retragere dezordonată. Pe drumul spre Tecuci, Sion a asistat la scene dramatice
în care militari români și germani erau împușcați de sovieticii care înaintau
rapid, folosind atât autovehicule, cât și căruțe. Din cauza pericolului iminent,
a fost nevoit să se deplaseze cu mare precauție până la Umbrărești, pentru a evita
să fie observat și executat. Ajuns acasă în miez de noapte, s-a refugiat într-o
pădure din apropierea comunei, unde a rămas ascuns timp de câteva săptămâni, temându-se
de o posibilă
capturare și deportare în Siberia.
Iosif
Alexandru și Petriu Stavăr mi-au povestit că, în ziua de 23 august 1944, după
primirea ordinelor militare, s-au prezentat la Centrul Militar din Ivești. Atmosfera
era extrem de tensionată: zeci de blindate și camioane, alături de coloane nesfârșite
de infanteriști români, se deplasau în direcții diferite. Spre seară, cei doi
s-au retras în piața comunei, unde au încercat să se odihnească pe o tarabă.
Somnul le-a fost însă întrerupt de rafale de arme și de uralele soldaților români,
care sărbătoreau vestea difuzată la radio privind ieșirea României din război.
Curând,
în piață au sosit mai multe vehicule de teren americane, la bordul cărora se
aflau cercetași ruși. Aceștia vorbeau limba română și solicitau informații despre
pozițiile trupelor germane. Petriu Stavăr mi-a relatat că, în zorii zilei de 24
august, în timp ce traversa podul peste râul Bârlad pentru a se întoarce acasă,
la Tecuci, a întâlnit o patrulă sovietică. De teamă să nu fie prins în posesia
unei arme, a decis să arunce pistolul în apă.
Atât
Petriu Stavăr, cât și Iosif Alexandru mi-au mărturisit că soldații sovietici
intrau în casele tecucenilor, de unde furau ceasuri, băuturi și alte bunuri,
iar femeile găsite în gospodării erau adesea luate cu forța.
Doctorul
în matematică Ifrim Gheorghiță a consemnat mărturia avocatului militar
Cantoneanu Alexandru, locuitor al cartierului Satu Nou, pe strada Vornicului
nr. 50, referitoare la modul în care Armata Roșie a intrat în Tecuci pe 23
august 1944: „La întoarcerea armelor, când armata română s-a alăturat celei sovietice,
aceasta a pătruns în Tecuci pe două direcții: prima dinspre nord, prin cartierul
Satu Nou, iar a doua dinspre est, prin comuna Matca”[22].
Existența ,,trupelor sovietice în trecere prin orașul Tecuci” la 23 august 1944 este confirmată și de documente identificate în arhivele S.J.A.N. Galați. Acestea atestă că, încă din zilele de 23 și 24 august 1944, soldații sovietici intrați în oraș s-au dedat la jafuri și furturi din bunurile populației. Localnicii au fost profund îngroziți de rapacitatea și violența noilor ocupanți, cu atât mai mult cu cât aceștia se prezentau drept „eliberatori”, „prieteni” și „aliați”[23]. Având în vedere că aceste aspecte au fost tratate pe larg în alte lucrări ale noastre, nu vom insista asupra lor în prezentul studiu[24].
În
fața abuzurilor, jafurilor și actelor de violență comise de soldații sovietici[25],
populația a fost adesea nevoită să reacționeze, ceea ce a generat numeroase
incidente între localnici și trupele de ocupație. Agresiunile produse de locuitorii
satelor sau de către elemente rămase din armata generalului Vlasof, împotriva
ostașilor sovietici, care s-au soldat cu moartea mai multor ruși, au atras
nemulțumirea Comisiei Aliate de Control pentru Aplicarea Armistițiului. În
aceste condiții, la 3 noiembrie 1944, Prefectura a ordonat comandantului
Legiunii de Jandarmi, comandantului Poliției Tecuci și pretorilor din județ
organizarea de razii, atât în oraș cât și pe teritoriul comunelor din județ,
pentru strângerea tuturor dezertorilor și a militarilor cu situație neclară[26]. În
acest context, se remarcă un eveniment tragic petrecut în seara zilei de 23
aprilie 1946, când doi ofițeri ai Armatei Roșii staționați în garnizoana
Tecuci, căpitanul Vladimir Sidorov și locotenentul Isacenco, au fost uciși.
Presa vremii a catalogat incidentul drept un act
de „asasinat mișelesc comis de elemente fasciste
criminale”. Locuitorii
orașului și ai județului Tecuci au fost chemați să condamne public acest dublu asasinat.
Primarul Ion Alexandrescu a declarat în acest sens: „Ne luăm angajamentul că nu vom avea odihnă până când nu vom
descoperi criminalii, pentru ca aceștia să-și primească pedeapsa meritată”.
Ceremonia
funerară organizată în memoria „celor doi ofițeri ai celei mai glorioase armate, care ne-a
salvat pe noi și întreaga Europă din ghearele cotropitorilor fasciști” a reunit aproximativ 5000 de participanți.
Mormântul celor doi ofițeri a fost amenajat în incinta cazărmii Aviației din
Tecuci. În cadrul evenimentului, mai mulți ofițeri sovietici au evocat eroismul
căpitanului Sidorov și al locotenentului Isacenco, subliniind contribuția acestora
pe front.
Discursuri
de condamnare a „faptei criminale”
au fost susținute de mai mulți oficiali, printre care prefectul județului, Constantin
Bulboacă, primarul Ion Alexandrescu, Theodor Nicolau (secretarul organizației P.C.R.),
învățătorul Nechifor (din partea P.S.D.), judecătorul Balaban (din partea
A.R.L.U.S.), colonelul Malinovschi (comandantul Flotei 2 Bombardament) și maiorul
Iordachi (din partea Cercului Teritorial).
În
alocuțiunea sa, prefectul Bulboacă a menționat: „În numele guvernului dr. Petru Groza și al populației județului
Tecuci, înfierez acest act criminal. Uniunea Sovietică ne-a salvat din ghearele
fascismului și acum din ghearele foamei. La Paris, unde se discută pacea, Uniunea
Sovietică ne apără, deși noi am fost cei care am atacat-o în mod nedrept în 1941.
Rugăm comandantul garnizoanei să transmită Guvernului Sovietic, din partea
populației județului Tecuci, adâncă recunoștință pentru marile ajutoare primite
și regrete pentru pierderea acestor doi bravi ofițeri”[27].
[1] Margareta Guziec, Județul Galați în zilele de august 1944, ,,Revista
Muzeelor și Monumentelor”, 1974, anul 11, nr. 3, p. 75.
[2] Ibidem, p. 75.
[3] Dr. arh.-urb. Buhociu Dragos Horia (coordonator -S.C.
Oppidum S.R.L.), Patrimoniu material şi imaterial. Patrimoniul cultural material.
Muzeul Mixt Tecuci – paleontologie şi arheologie, în
,,Identificarea
de relații teritoriale administrative/frontaliere între U.A.T. din județul Galați,
județele vecine și Republica Moldova/Ucraina”, noiembrie 2013,
Galați, p. 43. Vezi și http://migl.ro/expo/temporare/2009%20mai%2018/
Muzeul%20mixt%20Tecuci.html. De
asemenea, acest autor menționează că trenul a fost bombardat în gara Chitila; Monografia
oraşului Tecuci, coord. Ştefan Andronache, Ed. Geneze, Galaţi, 1999, p. 341;
Paul Ciobotaru, Mihail Dimitriu,
în ,,Dunărea de Jos”, nr. 98, aprilie 2010, p. 46.
[4] Ștefan Andronache, Tecuci –Evenimente, monumente, instituții, personalități,
publicații. Ghid, Ediție revăzută și revizuită, Biblioteca Municipală ,,Ștefan
Petică’’, Tecuci, 2001, p. 128.
[5] Paul Ciobotaru, Mihail
Dimitriu..., p. 46.
[6] SJAN Galați, fondul
Inspectoratul Administrativ, ds. nr. 114/1944, f. 69.
[7] SJAN Galați, Inspectoratul
de Jandarmi Galați, dos. nr. 17/1944, f. 25, apud Margareta Guziec, art. cit., p. 75.
[8] ,,Scânteia”, anul 3, nr. 608,
24 august 1946, p. 2.
[9] SJAN Galați, fond Poliția
Tecuci, dos. nr. 2/1944, f. 119, apud ibidem, p. 76.
[10] SJAN Galați, fond Inspectoratul
Administrativ, dos. nr. 113/1944, f. 11, apud Margareta Guziec, art. cit., p. 76.
[11] Ibidem.
[12]
Ottmar Traşcă, 23 August 1944. Sfârşitul „camaraderiei de arme”
româno-germană, în „Anuarul Institutului
de Istorie «G. Bariţ» din Cluj-Napoca”, tom. XLV, 2006, p. 189.
[13] Ibidem, p. 179.
[14] 23 August 1944 – Salvarea României sau trădare națională?,
https://www.historia.ro, 5.03.2020.
[15] Pe larg despre această acțiune la Alexandru Andronic, După 50 de ani, mărturii inedite privind situația de pe frontul din Moldova în august 1944, în ,,Acta Moldaviae Meridionalis, XV-XX, 1993-1998, p. 148-160.
[16] Ibidem, p. 157.
[17] Grupul „Braun” era alcătuit din
Brigada 905 tunuri, echipată cu 21 de piese de artilerie, unități din Divizia
20 blindată germană, batalionul de instrucție al Armatei a 8-a germane de la Bârlad,
precum și 30 de care de luptă staționate la Tecuci. Acestea din urmă erau destinate
formării celei de-a doua divizii blindate române. (Constantin Corneanu, 23 august 1944. Noi reevaluări (2).
Studiu care a stat la baza comunicării științifice cu același titlu, susținută
în cadrul mesei rotunde organizate de Centrul de Studii Ruse și Sovietice „Florin Constantiniu” din cadrul
INST, la 23 mai 2019. Evenimentul a fost dedicat împlinirii a 75 de ani de la
actul de la 23 August 1944 și răsturnarea regimului Ion Antonescu. Disponibil
online: https://www.aesgs.ro/23-august-1944-noi-reevaluari-2/.)
[18] Margareta Guziec, art. cit., p. 77.
[19] ,,Tribuna”, anul 31, nr. 34, 20 august 1987, p. 6. Ioan D. Marcovschi a fost rănit a doua
oară în luptele pentru eliberarea orașului Oradea și a fost decorat de 3 ori pentru
fapte de arme.
[20]Margareta Guziec, art. cit.,
p. 78.
Regimentul 24 Infanterie a fost decorat cu Ordinul Militar „Mihai Viteazul”, clasa a II-a, pentru faptele de vitejie dovedite în timpul luptelor din Basarabia. În motivarea oficială a decorației se precizează: „Conferim Ordinul Militar «Mihai Viteazul», clasa a II-a, Drapelului Regimentului VI Tecuci nr. 24 pentru vitejia cu care a luptat în perioada 8-18 iulie 1941 și pentru rolul decisiv pe care l-a avut în bătălia de la Fălciu, când, cu un avânt uimitor, a cucerit Dealul Epureni și apoi, în ciuda pierderilor suferite, a rămas zidul în fața căruia s-au sfărâmat toate atacurile înverșunate ale inamicului, fiind totodată stâlpul în jurul căruia s-au putut reface rezistențele și contraatacurile Diviziei 21 Infanterie” („Monitorul Oficial”, Partea I, anul 109, nr. 249, 20 octombrie 1941, p. 10).
[21] În comunicatul Comandamentului Militar Sovietic
privind operațiunile din 25 august 1944, preluat de agenția de presă Rador, se menționează:
„Trupele de
pe cel de-al Doilea Front Ucrainean, desfășurând o ofensivă încununată de succes,
au cucerit orașul și intersecția feroviară Tecuci, precum și alte 350 de localități”
(„Curentul”, anul 17, nr. 5938, 28 august 1944, p. 2).
[22] Ifrim Gheorghiță, informații
oferite la data de 12 ianuarie 2021, prin amabilitatea domnului profesor Virgil
Pavel.
[23] SJAN Galați, fond Primăria orașului Tecuci, dosar nr. 26/1944, f. 74.
[24] Vezi Daniel Bradea, Tecuciul în vremea ciumei roșii (1945-1950),
vol. I, Editura PIM, Iași, 2019 și Contribuții la istoria orașului Tecuci, Editura StudIS, Iași, 2021.
[25] Arhiva M. Ap. N., fond 379, dosar 204, f. 7, apud Gheorghe Ștefan, Tratamentul aplicat prizonierilor români din lagărele (aliate) sovietice, http://www.proceedings.univ-danubius.ro/ index.php/eirp/article/viewFile/ 1231/1146, accesat la 20. 01. 2019. Raportul prezintă situația existentă în Moldova. Sunt consemnate numeroase jafuri și crime comise de trupele sovietice asupra populației civile, precum și obligațiile impuse locuitorilor din zonă — prizonieri sau funcționari — de a lucra la repararea căilor ferate și a podurilor. Se relevă faptul că trupele sovietice au creat un adevărat haos în orașele Vaslui, Bârlad și Tecuci, unde casele au fost jefuite și, în mare parte, părăsite.
[26] SJAN Galați, fond Pretura
plasei Ivești, dosar 187/1945, f. 366. În respectivul document se menționa
că există informații potrivit cărora resturi ale armatei generalului Vlasov
(comandantul Armatei Ruse de
Eliberare, care a luptat de partea naziștilor împotriva regimului
stalinist-bolșevic), împreună cu soldați germani, desfășurau în anumite regiuni
din țară acțiuni de partizani. Aceste elemente atacau trupele sovietice și
terorizau populația.
[27]„Scânteia”, anul 3, nr. 516, 5 mai 1946, p. 3
