Povești despre Cinculești
Din dorința de a
reconstitui istoria meleagurilor tecucene, am publicat, de-a lungul timpului,
mai multe lucrări în care au fost analizate diverse aspecte ale trecutului
orașului Tecuci și ale fostului județ cu același nume.
Prin
prezentul demers ne propunem să aducem în atenție o serie de date referitoare
la una dintre cele mai importante familii din Tecuci, în secolele al XIX-lea și
al XX-lea, și anume familia Cinculeștilor.
Deși numele acesteia este frecvent evocat în cadrul manifestărilor culturale organizate la Tecuci, iar realizările unora dintre reprezentanții săi sunt vizibile și astăzi, informațiile documentare privind istoria familiei rămân surprinzător de puține.
Lipsesc studiile genealogice, memoriile sau monografiile dedicate acestui neam. Materialele apărute în presa locală ori județeană sunt rare și îl vizează, în principal, pe Anton Cincu, reluând, de regulă, datele publicate în broșura 100 de ani de la nașterea lui Anton Cincu. Comemorarea de la 8 noiembrie 1931[1]. Întrucât o parte dintre aceste informații s-au dovedit inexacte, am considerat necesar ca, în lucrările noastre anterioare, să abordăm activitatea unor membri ai familiei Cincu, în vederea corectării și completării datelor cunoscute[2].
Povestea acestei familii a fascinat și continuă să-i captiveze pe tecuceni, în special datorită acelora care s-au remarcat prin activitatea desfășurată în slujba
Despre începuturile prezenței lor în Tecuci se cunosc puține lucruri. Totuși, ascensiunea socială a fost rapidă, reușind într-un timp relativ scurt să joace un rol important în viața urbei și să-i influențeze destinul.
Unii autori susțin că originea acestei familii se află în ,,orașul Cincu din Transilvania”, afirmație bazată pe broșura menționată anterior. Alții presupun o descendență ,,dintr-o familie de vechi boieri moldoveni”. O altă ipoteză vehiculată este aceea că, ,,în 1824, s-ar fi pripășit la moșia Nămoloasa a lui Costache Conache un bulgar din Târnova, numit Tudoran Cincu”[3]. Această ipoteză este susținută și de paharnicul Constantin Sion, care notează în Arhondologia Moldovei: ,,Cincu. Bulgar. Un Tudoran Cincu a fost multă vreme vătaf al Logofătului Conachi, la moșia Nămoloasa, unde făcând stare s-au boierit la domnul Mihai Sturza”[4].
În Catalogul documentelor grecești din Arhivele Statului de la orașul Stalin, vol. I, care cuprinde documente redactate în limba greacă și provenite de la negustori care utilizau această limbă în tranzacțiile comerciale, numele Cincu este menționat frecvent: Teodoran Cincu - zaraf din București (p. 5, 23, 33, 36, 39, 256, 262, 270, 274, 280, 288-290, 293, 522, 524, 600 etc.), vărul său Ioan/ Ianache Cincu- negustor din Sibiu (p. 48, 61, 81, 84, 90, 230, 232, 291,293, 299, 303, etc.), negustorul Teodorache/ Teodor Cincu fiul lui Ioan Cincu (185, 232, 233, 186, 188, 193, 402, 507, 508, 510)[5]. Documentele menționate provin în special din fondurile Mihail Țumbru și Acte diverse grecești, constituite în mare parte din corespondența comercială primită de negustorul brașovean Mihail Țumbru în perioada 1773–1805. Numele Cincu este prezent și în volumul II al aceleiași lucrări, care include scrisorile expediate de Mihail Țumbru și însemnările sale: Teodoran Cincu (pp. 170, 173, 175, 181–185, 195, 199, 204, 210 ș.a.); Ioan (Ianache) Cincu (pp. 175, 180, 195, 200, 208 ș.a.)[6]. În catagrafia din anul 1831, la Târgul Nicorești, Tudoran Cincu este înscris la rubrica „privilegiați fără dare (bir)”, cu mențiunea „cei din neamuri”. La rubrica privind vechimea în slujba statului („cuprinderea cărților fiștecăruia cu veleatul”) se precizează: „din (1)823 maiu 5, tatăl său a fost la niamuri”. Dintr-un înscris al logofătului Costache Conachi reiese că, în anul 1847, „vechilul meu [administratorul moșiei], Tudoran Cincu, mi-au arătat copie după raportul nr. 665’’[7].
Prin urmare, informația potrivit căreia, în anul 1820, ar fi avut loc căsătoria cu Smaranda Corban și că „serdarul Tudoran Cincu era un boier de rang mijlociu” nu se confirmă.
În broșura Partidul Conservator din Tecuci, apărută în anul 1902, se face referire la Tudoran Cincu, despre care se afirmă: „a stat un timp servitor, dar fiind harnic și prea supus stăpânului, după cum era deprins la pașalele turcești, a fost ridicat la rangul de vătaf boieresc... După ce s-a înstărit mai bine, Tudoran Cincu s-a căsătorit și i s-a încuviințat de Costache Conachi să ia parte la administrarea moșiei
Această informație este confirmată și de actele unui proces desfășurat între anii 1841–1844, între Smaranda Cincu și Vasile Frunză, vecinul său de moșie și de sat. În noiembrie 1841, Smaranda Cincu a solicitat amânarea procesului, motivând: „fiindcă eu mă aflu la Eși zăbovind în trebuințele dumisale cuconul Costache Conachi și nu pot fi prezentă la vadeaoa [termenul] hotărâtă”[9].
În stadiul actual al cercetărilor, nu se cunoaște cu exactitate data stabilirii familiei Cincu la Tecuci. Numele acesteia nu este menționat nici în Vidomostie de boierii Moldovei aflați în țară la 1829, Ținutul Tecuciului, și nici în Lista de toți boierii și fii de boieri aflători în cuprinsul acestui ținut Tecuci[10].
Despre Tudoran Cincu se cunosc puține informații, majoritatea preluate din broșura aniversară publicată în anul 1931, unele dintre ele fiind marcate de elemente de legendă și exagerare.
Tudoran Cincu (fiul lui Ion, nepotul lui Dumitru) a fost căsătorit cu Smaranda Corban, fiica lui Anton Corban. Despre acesta din urmă, paharnicul Gheorghe Sion menționează că „pe la 1824 s-au ridicat la boerie un Anton Korban, ce-i dice și Bîță, de la Nicorești, având o parte de moșie pe lângă vistiernicul Petrache Sturza, au dat-o și l-au făcut paharnic”[11]. În Vidomostia de boierii Moldovei aflați în țară la 1829, Ținutul Tecuciului figurează și „Anton Corban, paharnic de 70 de ani, născut în târgul Nicorești, fiul lui Constantin Corban, locuiește în târgul Nicorești”[12]. Din aceste date reiese că familia a locuit inițial la Nicorești, mutându-se ulterior la Tecuci, unde Tudoran Cincu avea să deschidă drumul ascensiunii sociale a neamului său.
Smaranda și Tudoran Cincu au fost ctitorii bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Tecuci, sfințită la 14 octombrie 1852. Primul preot paroh al acestei biserici a fost Gheorghe Patrichi († 27 martie 1882). În biserică se afla următoarea inscripție: „Doamne Iisuse Hristoase, primește hramul acesta care s-au zidit cu al Tău ajutor, întru slava și cinstea Botezătorului Tău, Sfântul Proroc Ion, și Tu, Stăpâne, acoperește pe noi cu mila Ta, de acum și până în veac. Teodor Cincu, serdar, am început și făcut hramul acesta pentru rugăciuni, pentru mine, soția mea Smaranda și fiii noștri, și s-a săvârșit la anul 1850”[13].
Conform broșurii aniversare,
În realitate, schimbul de moșii s-a efectuat între logofătul Costache Conachi și vornicul Neculai Costache la 15 martie 1835[14], iar vânzarea propriu-zisă a avut loc la 4 septembrie același an. Conachi a vândut moșia târgoveților tecuceni „fără de nici un feliu de tocmeală și cât au voit Obștea a da, atâta am primit, adică 5500 galbeni, preț cu mult mai gios decât moșiile fac”[15].
Este, de asemenea, greșită afirmația conform căreia serdarul Tudoran Cincu „a dăruit orașului său două moșii, cari împreună cu embaticurile răscumpărate la 1820 formează orașul Tecuciu de azi”.
După cum am arătat, schimbul de moșii a avut loc în anul 1835, iar serdarul Cincu nu a fost implicat în acțiunea de răscumpărare a moșiei și a târgului. El a fost, însă, beneficiar al acesteia, cumpărând o suprafață de teren pe teritoriul orașului, așa cum reiese din documentul intitulat „Târgul Tecuciului, anul 1839, documentu nr. 4”:
„Dumnealui slugerul Tudoran Cincu au plătit lei 1700, adică una mie șapte sute lei, pentru două sute stînjeni di loc, măsurați împregiur și anume arătați mai gios, ci din nou i s-au dat pentru casă din locul slobod aice în târg la mahalaua Braniște, în partea apusului pe moșia obștii târgului, care este luată în schimb de la proorocul Samuil și Focșa, rămasă din cumpărătura făcută de la dumnealui marele logofăt și cavaler Costache Conachi... după care s-a plătit pe temeiul documenturilor ci și obștea are pentru proprietoa aceștii moșii, rămâne dumnealui sluger Cincul vecinic stăpân pe mai sus pominit, pentru casă cu urmașii săi din neam în neam, avându-și dritul stăpânirii și afară la câmpu după dreptățile încuviințate de obște... în temeiul de proprietate i s-au dat acest document iscălit de noi epitropii Casei Obștii, spătar Vidră Constantin și neguțătoriul Gheorghe Dobrovici”[16].
Inexactă este și informația din broșură referitoare la înființarea spitalului din Tecuci: ,,în anul 1857, în urma unei donații de trei mii galbeni a lui Tudoran Cincu, se cumpără casele Smaranda Malaxa și se înființează un spital. Acest spital a fost întreținut tot de familia Cincu”. Adevărul este că spitalul a fost inaugurat la 17 noiembrie 1863 și era amenajat în casa cumpărată cu 2000 de galbeni de la Smaranda Malaxa. Într-o adresă a Comisiei de întemeiere a Spitalului din Tecuci către Inspectoratul General al Direcției Serviciului Sanitar din București sunt consemnate numele donatorilor care au contribuit la înființarea spitalului: Leonida Mavrodin cu 500 galbeni, Alexe Anastasău [Anastasiu ad. n.] cu 500 galbeni, Teodor Săndulescu cu 200 galbeni, Constantin Corban cu 100 galbeni, Anton Cincu cu 100 galbeni, Alecul Corban cu 100 galbeni și răposatul acum Ioniță Ghilțu cu 90 ½ galbeni[17]. După doar trei ani, din lipsă de fonduri, spitalul avea să fie închis în plină epidemie de holeră[18].
Informațiile din broșură referitoare la ,,doftoroaia” Smaranda Cincu sunt subiective și exagerate. La ,,doftoroaia” nu aveau cum să vină ,,bolnavi din toate colţurile Moldovei şi chiar din Țara Românească”, în condițiile în care boierii din ținutul Tecuciului apelau la medici adevărați, cu care încheiau contracte. Astfel, în anul 1834, treisprezece boieri din Tecuci şi Nicoreşti au încheiat un contract pe o perioadă de 3 ani (1 aprilie 1834 - 1 aprilie 1837) cu doctorul Ioachim Gropschat, care urma să fie plătit cu 120 de galbeni pe an. În afară de această sumă, ,,boierii s-au mai făgăduit a-i da doftorului câti 1000 lei ca un agiutor pentru ţinerea doftoriilor pentru tămăduirea boalilor di tot feliu; căci prin contract eşti dator a ţine doftoriile numai pentru grabnice întâmplări”[19].
De asemenea, în anul 1851, boierul Nicu Cașu din Tecuci a încheiat un contract cu doctorul Emanoil Patrichi, ,,care se obliga să steie la dispoziția numitului boier chiar la moșia din Tecuci”[20].
Smaranda Cincu (d. 1872) nu avea studii de specialitate, dar acest fapt nu o împiedica să acorde asistență ,,celor sărmani și suferinzi”. În broșură se afirmă că ,,bolnița serdăresei Smaranda a fost singurul dispensar sanitar al întregului județ” și că în anul 1854, în timpul ocupației austriece, ,,bolnița a găzduit pe bolnavii armatei austriece”. Menționăm că, în acel an, în oraș activa doctorul Moritz Kernbach.
La 30 aprilie 1862, Smaranda Cincu a adresat o cerere Serviciului Sanitar din Moldova „pentru înfiinţarea Spitalului din Tecuci, ca una ce a descoperit mai multe danii [...] şi milostenii, solicitând să rămâie la acel spital în serviciul bolnavilor [...], dorind să se consacre pentru ajutorul omenirii suferinde”[21].
Despre ,,doftoroaia Smaranda” și necazurile ei cu doctorii din localitate relatează și Radu Rosetti în Amintiri din copilărie: ,,De la Galați la Căiuți, am făcut iar călătoria cu birje jidovești, oprindu-ne la Tecuci, [era în 1864 ad. n.] unde am rămas la una mama Smaranda Doftoroaia, o protejată a tatei care exercita profesiunea de medic, fără să fi făcut vreodată studii medicale, dar opera, zicea lumea, leacuri miraculoase și avea necontenit procese cu doftorii cărora li făcea o concurență din cele mai aprigi, iar ei o dădeau în judecată pentru exercițiu ilegal al medicinii”[22].
Maria C. Mille, fiica lui Anton Cincu, povestea și ea, în anul 1934, unui redactor al ziarului ,,Dimineața” despre bunica sa, care ,,îi doftoricea pe cei mulți”: ,,Bunica doamnei Mille a fost o femeie inimoasă, săritoare la nevoile celor mulţi. Se pricepea şi la medicină, avea o încăpere doldora de buruieni lecuitoare şi sticluţe cu „doftorii” binefăcătoare, iar atunci când se întâmpla vreun caz mai grav, vreo vătămătură sau vreo scrântitură de os, da pacientului ospitalitate până se întrema. În acest scop, îşi prefăcuse în „spital”, trei camere, menite să devie marele aşezământ de asistentă din Tecuci, purtând numele Cinculeştilor”. În această relatare se afirmă că, ,,datorită priceperii sale în ale doftoriciei”, bunica Mariei C. Mille ,,a reușit să-l întremeze pe viitorul domn al principatelor”, atunci ,,când, fiind bolnav, câteva săptămâni a fost îngrijit în casa dumneaei”[23].
Nu există - ori nu ne sunt cunoscute - documente care să ateste participarea Cinculeștilor la acțiunile tecucenilor care luptau pentru înfăptuirea Unirii Principatelor în 1859.
Numele lui Anton Cincu apare doar într-un Memoar al Administrației și Trebunalului de Tecuci în cauza electorală pentru proprietarii direcți în Tecuci trecuți în lista electorală nr. 8, și anume spătar Aleco Alecsandresco, comisul Iordache Dimitriu, comis Anton Cincu și Costachi Racoviță. În document se menționează că ,,îndeobște în târg” se cunoștea faptul că aceste persoane nu ,,înfățoșază în parte capitalul de 6000 galbini” cerut de ,,stipulațiile electorale”. Reclamația a fost făcută de postelnicul Mihalache Buzdugan, alegător al Colegiului din Tecuci, care solicita scoaterea acestor persoane de pe lista electorală.
Cu referire la Anton Cincu, în document se menționează: ,,D[omnului] comis Cincu căruia i s-au însușit avere<a> prin listă publică: casă, han, două mori, parte de moșii în țănut și vinit, trăind în casă părintească, nu s-au văzut niciun act publicat // cum că aceli însămnati în listă ar fi trecute în proprietatea dumisali și că, chiar de ar înfățoșa un asămine<a> act, totuși, acareturile pomenite nu i-ar pute<a> întregi capitalul de 6000 #, cu atât mai puțin locurile, nefiind plătite la Casa Obștii acestui târg, însuși obșteni<i>, în vara anului acestuia, au fost hotărâți a-i strica îngrăditurile și că, cât, pentru moșii, dacă le va fi având, dreptul acesta de proprietate nu i-ar pute<a> înființa un drept în Colegiul direct al târgului, ce în Colegiul unde venitul acelor părți de moșii i-ar da dreptul de a intra”[24].
La Tecuci, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, se remarcau două mari familii de proprietari: Cincu și Anastasiu. Acestea se numărau printre cele mai respectate și înstărite familii din oraș, deținând o mare parte a resurselor economice locale și având un rol decisiv în administrarea atât a urbei, cât și a județului.
Viața acestor familii era caracterizată de cumpătare și implicare directă în gestionarea proprietăților, trăind preponderent în conacele de la țară (Țigănești, Călmățui, Drăgușeni). Pe lângă administrarea moșiilor, membrii lor desfășurau activități comerciale, erau acționari la diverse societăți comerciale și instituții bancare. Aceste activități le-au asigurat venituri considerabile, permițându-le extinderea continuă a proprietăților și afirmarea ca latifundiari de prim rang.
Anton Cincu, fiul lui Tudoran Cincu, a fost figura care a conferit strălucire acestei familii, prin implicarea sa activă în viața politică și administrativă a comunității. La doar 25 de ani, a intrat pe scena politică cu o inteligență și un spirit practic remarcabile, devenind rapid una dintre cele mai influente personalități ale vieții politice locale și naționale. În Parlamentul de la București, a fost o voce puternică a județului Tecuci, militând constant pentru drepturile și interesele locuitorilor.
Mai târziu, fiii săi, Teodor și Nestor, aveau să continue această tradiție, jucând un rol important în istoria Tecuciului de la sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului XX. Aceștia au ocupat, în mai multe rânduri, funcțiile de primar al orașului și prefect al județului, fiind totodată aleși ca deputați și senatori.
Întrucât reprezentau județul în Parlamentul de la București, membrii familiei Cincu își achiziționau sau construiau reședințe în Capitală. De asemenea, atrăgeau atenția presei, care relata despre participarea lor la viața politică, socială și culturală din București. Nu lipseau de la balurile elegante și petrecerile rafinate, frecventate de personalități marcante. Astfel, în „Adevărul” din 30 aprilie 1916, se menționează „recepția strălucită dată de domnul și doamna Teodor Cincu în casele lor din strada Brezoianu”, cu prilejul căsătoriei Ioanei Alexandrescu, sora Mariei Teodor Cincu, cu inginerul Florea Pașcanu. Redactorul ziarului consemna că „grație orchestrei lui Ciolac și unui bufet copios servit de casa Capșa, s-a petrecut fericit”[25].
Presa epocii relata și despre participarea membrilor familiei Cincu la evenimente culturale – concerte, spectacole de teatru, expoziții de artă.
De asemenea, se remarcau prin pasiunea pentru automobile. Nicolae, Nestor și fiul acestuia, Anton, își achiziționau mașini moderne, cu care explorau împrejurimile orașului sau întreprindeau călătorii mai lungi. În anul 1906, Nestor Cincu „a făcut un foarte reușit circuit, București – Nisa – Paris – București, la bordul unui automobil decapotabil, avându-i drept pasageri pe cei doi copii ai săi și soția lui”[26].
Totodată, obișnuiau să călătorească frecvent în străinătate, fie pentru odihnă, fie din motive medicale. Copiii erau trimiși să studieze la Paris, Viena sau Berlin – o practică frecventă în rândul elitelor acelor vremuri. Astfel, într-un articol din presă se menționa că „domnișoarele Fernanda și Magdalena Cincu concurează actualmente, la Paris, cu fratele lor, Anton, la titlurile academice”.
Ziarele locale și naționale reflectau și frecventele dispute dintre Cinculești și Tache Anastasiu, un alt mare proprietar tecucean. Rivalitatea lor, de natură economică și politică, era bine cunoscută în acea vreme.
După dispariția lui Nestor (1927), Nicolae (1930), Maria (1936) și Teodor (1941), numele acestora a început să fie tot mai rar menționat în paginile ziarelor. Ultimul care a mai apărut în atenția publică a fost
Despre toate acestea, dar și despre alte episoade din istoria Cinculeștilor, veți putea citi în paginile acestei lucrări. Nu ne propunem să fi epuizat și elucidat toate aspectele legate de familia Cincu, ci să oferim un punct de plecare pentru o cercetare riguroasă a documentelor de epocă, care să permită conturarea unei imagini cât mai complete a unei familii ce a marcat profund viața politică, socială și culturală a Tecuciului, în perioada de la sfârșitul secolului al XIX-lea și până la mijlocul secolului al XX-lea.
(Daniel Bradea, Povești despre Cinculești, Editura StudIS, Iași, 2023, p. 11-26).
[1] Lucrări și articole în care găsim informații despre neamul Cincu: Dimitrie Balaban, Cartea donatorilor orașului Tecuci, Tipografia ,,Gutenberg” Joseph Gobl, București, 1907; F. a., 100 de ani de la nașterea lui Anton Cincu. Comemorarea de la 8 noiembrie 1931; Monografia oraşului Tecuciului, coord. Ştefan Andronache, Ed. Geneze, Galaţi, 1999; Ștefan Andronache, Tecuciul în documente și publicații, Editura GraphoPress, Tecuci, 2015; Ionel Necula, Uricar la poarta Moldovei de Jos, Editura Grapho Press, vol. I (2009), vol. III (2021), IX (2016) și vol. X (2017); Tase Dănăilă, Anton Cincu – Omul și faptele sale, în ,,Tecuciul Cultural”, nr. 3, iunie 2006; Ion T. Sion, Note referitoare la familia Cincu (I și II), în ,,Observator T”, nr. 624 și 625, 15 și 29 ianuarie 2007; Gheorghe Joghiu, Marii filantropi din orașul Tecuci - Familia Cincu, Arhiepiscopia Dunării de Jos - Protoieria Tecuci, 2020; Costel Crângan, O poveste cum nu se mai găseşte. Primarul care a muncit 7 ani fără leafă şi a donat o avere ca să ridice în oraş un spital modern, postat la 3.06.2015 pe https://adevarul.ro/stiri-
[2] Daniel Bradea, Tecuciul în anii Primului Război Mondial, Editura Studis, Iași, 2017 și ed. a II-a 2019; Idem, Tecuciul în vremea ciumei roșii (1945-1950) vol. I, Editura PIM, Iași, 2019; Idem, Răscoala din anul 1907 în județul Tecuci, Ed. StudIS, Iași, 2020; Idem, Tecuci, file de istorie, vol. II, Ed. StudIS, Iași, 2020; Idem, Contribuții la istoria orașului Tecuci, Editura PIM, Iași, 2021; Idem, Înființarea muzeului din Tecuci, în ,,Tecuciul literar-artistic” nr. 60/20221; Idem, medalioanele dedicate lui Anton Cincu, Nestor Cincu, Maria Cincu și Nicolae Cincu, pe https://ziarultecucean.com.
[3] Broșura ,,Partidul Conservator din Tecuci”, 1902, p. 3; se găsește la BVAU Galați, cota topografică: F.G. I 16.583.
[4]Paharnicul Constantin Sion, Arhondologia Moldovei – Amintiri și note contimporane, cu o prefață analitică de Gh. Ghibănescu, Tipografia Buciumului Român, Iași, 1892, p. 425-426.
[5]Catalogul documentelor grecești din Arhivele Statului de la orașul Stalin, vol. I, Direcția Generală a Arhivelor statului, București, 1958; Vezi și C. A. Stoide, Ioan Caproș, Relațiile economice ale Brașovului cu Moldova, Editura Chișinău Universitas, 1992, p. 107, 119, 124 și 190.
[6] Catalogul documentelor grecești din Arhivele Statului de la orașul Stalin, vol. II, Direcția Generală a Arhivelor statului, București, 1958.
[7]Ion T. Sion, Note referitoare la familia Cincu (I și II), în ,,Observator T”, nr. 624 și 625, 15 și 29.01.2007, p. 2.
[8]Partidul Conservator din Tecuci, p. 3.
[9] Ion T. Sion, Note referitoare la familia Cincu (I), p. 2.
[10] Idem, Note referitoare la familia Cincu (II), p. 2.
[11] Paharnicul Constantin Sion, Arhondologia Moldovei, p. 147.
[12] Ion T. Sion, Note referitoare la familia Cincu (II), p. 2.
[13] Dimitrie Balaban, op. cit., p. 27.
[14]Ștefan Andronache, Tecuciul în documente și publicații, Editura GraphoPress, Tecuci, 2015, doc. 144, p. 186.
[15] Ibidem, doc. 147, p. 188-189.
[16] Documentul original era deținut de prof. Ion T. Sion, care a realizat și transcrierea acestuia. Vezi și Note referitoare la familia Cincu (II), p. 2.
[17] Ștefan Andronache, Tecuciul în documente și publicații, doc. 325, p. 346-347.
[19] Daniel Bradea, Tecuci, file de istorie, ed. a II-a, revăzută și adăugită, Editura StudIS, Iași, 2019, p. 39. Documentul și transcrierea acestuia ne-au fost puse la dispoziţie de regretatul istoric Ion T. Sion.
[20] I. Lăzărescu, Societatea de medici și naturaliști din Iași, între anii 1830-1850, în ,,Studii și cercetări științifice”, anul 5, 1954, nr. 1-2, p. 484.
[21]SCAN București, Fondul Direcţia Serviciului Sanitar, dosar nr. 159/1862, f. 79 şi 106, apud Ștefan Andronache, Monografia Asociaţiei de Ajutor Reciproc pentru Decese şi a Casei de Ajutor Reciproc Unirea din Tecuci, Editura Sfera, Bârlad, 2012, p. 16.
[22] Radu Rosetti, Amintiri din copilărie, Imprimeria Fundației Culturale ,,Principele Carol”, București, 1925, p. 155.
[23] Potomac, Casa lui Alexandru Ioan Cuza din Galați. O propunere a d-nei Maria Const. Mille pentru muzeul domnitorului unirii, în ,,Dimineața”, anul 30, nr. 9752, 19 februarie 1934, p. 3. Menționăm faptul că autorul articolului face o confuzie între bunica Smaranda (născută Corban) și mama Sultana (născută Nistor). Astfel, cea care îi ,,doftoricea pe cei mulți” era Smaranda Cincu, născută Corban.
[24] Ștefan Andronache, Tecuciul în documente și publicații, doc. nr. 300, p. 323-324.
[25] ,,Adevărul”, anul 29, nr. 10465, 30 aprilie 1916, p. 2.
[26] Istoria motorsportului din România: primele curse din țara noastră, pe https://www.4tuning.ro.
