Pietrele
tăcerii
În perioada interbelică, pe teritoriul
orașului Tecuci funcționau trei necropole evreiești: cimitirul vechi de pe
strada Dr. Boteanu, cimitirul vechi de pe strada Vânători și cimitirul nou,
situat în suburbia „Poșta”. Dintre acestea, cimitirul evreiesc de pe strada
Galați a dispărut, în timp ce cimitirul de pe strada Vânători s-a păstrat până
în prezent. Acesta a fost înființat ca urmare a donației unui teren de către
Casa Obștei, oferit Comunității Evreilor din Tecuci la 15 decembrie 1839, în
vederea amenajării locului de înhumare. Necropola este amplasată între fosta
Fabrică de Spirt și vechea mahala Bulgari, cunoscută în epocă sub denumirea de
Lutărie.
În prezent, în acest cimitir se mai păstrează aproximativ 30 de pietre funerare, ornamentate cu diverse stilizări vegetale și simboluri specifice. Inscripțiile consemnează, în limba ebraică, numele persoanelor decedate, fiind menționate exclusiv prenumele acestora, însoțite de numele tatălui, fără indicarea numelui de familie. În cazul mormintelor aparținând membrilor cohanimilor, pe lespezile funerare se precizează statutul acestora de „oameni importanți”.
Datorită eforturilor Excelenței Sale, rabinul Elizer Glanz,
cercetătoarei Medy Goldenberg și domnului Ștefan Andronache, o parte dintre
numele săpate în piatră au putut fi descifrate.
Printre persoanele înmormântate în acest cimitir se numără: Feghea, fiica lui Șlomo, decedată în februarie 1848; Nahum, fiul lui Hună, trecut la cele veșnice la 5 octombrie 1849; Estera, fiica lui Șalom, descrisă ca femeie de seamă, decedată la 8 august 1850; David Baruh Iehuda Leib Hacohen, om important, decedat în anul 1851. Singura piatră funerară cu inscripție realizată în alfabet latin aparține lui Haim Leib Waissman, decedat la vârsta de 48 de ani, la 9 iulie 1870. Potrivit datelor disponibile, ultima persoană înhumată în acest cimitir a fost Dov, fiul lui Nusăm, la 15 septembrie 1889.
În anul 2002, prin străduința președintelui Comunității Evreiești din Tecuci, domnul Iancu Aizic, suprafața de 939 m² a cimitirului a fost împrejmuită cu un gard din prefabricate de beton, iar la intrare au fost montate porți metalice[1].
[1] Vezi Daniel Bradea, Contribuții
la istoria orașului Tecuci, vol. II, Tecuci, 2023, p. 384–385; fotografiile
au fost realizate la 24 mai 2021 de Daniel Bradea, cu amabilitatea
președintelui Comunității Evreiești din Tecuci, Iancu Aizic
