Elena Anastasiu
Așa
cum este și cazul soțului său, informațiile despre viața Elenei Anastasiu sunt
limitate, majoritatea provenind din presa vremii. Născută Roșu, era fiica
Elenei și a lui Ioan Roșu din Focșani, iar unele surse sugerează că familia sa
avea origini ardelene[1].
Contemporanii
au descris-o ca pe o persoană amabilă, cu o fire blândă și de o rară noblețe,
mereu gata să ofere sprijin moral și material celor aflați în suferință. Și-a
dedicat viața faptelor de caritate, susținând inițiative educaționale și
sociale, precum și familiile aflate în dificultate. Adesea era văzută
străbătând cartierele orașului, împărțind daruri celor nevoiași, în special în
preajma sărbătorilor de Crăciun și Paște. A sprijinit căsătoria multor tinere
din Tecuci și a oferit burse elevelor aflate în situații precare, ajutându-le să-și
continue studiile.
A activat în
numeroase societăți filantropice, printre care „Viitorul” din Tecuci, căreia i-a
donat un drapel în valoare de peste 800 de lei, și „Vatra Luminoasă” din București,
căreia i-a oferit suma de 5.000 de lei. A susținut, de asemenea, Societatea
Regională „Vatra Luminoasă”, Societatea „Doamnelor din Tecuci”, organizația „Crucea
Roșie” și instituția de ocrotire „Leagănul”, contribuind cu 10.000 de lei și cu
o cotizație anuală.
A sprijinit constant
și Societatea „Altarul” din Galați, căreia i-a donat 1.000 de lei. În calitate
de membră a societății corpului didactic primar din Tecuci, a contribuit la
sprijinirea elevilor prin oferirea de cărți, haine și hrană, rămânând un
exemplu de generozitate și devotament[2].
În anul 1898,
Biserica Catedrală din Tecuci, dedicată Sfântului Gheorghe, a fost închisă din
cauza prăbușirii unor pereți. Deși Casa Bisericii dispunea de fonduri, Primăria
Tecuci nu dorea doar repararea lăcașului de cult, ci și reconstruirea acestuia,
precum și deschiderea unei străzi care să facă legătura între casa comunală și
biserică. Însă, din cauza dificultăților economice prin care trecea orașul,
lucrările nu au putut fi realizate. În aceste condiții, protopopul I. Andreescu
a inițiat o campanie de strângere de fonduri, apelând la sprijinul cetățenilor.
Prima persoană căreia i s-a adresat a fost Elena Tache Anastasiu, descrisă de
contemporani drept „o persoană cunoscută în oraș pentru caritatea sa”. În
1903, aceasta a donat 5.000 de lei pentru restaurarea bisericii[3].
Una
dintre cele mai importante realizări ale sale a fost înființarea, în 1898, a
Școlii Profesionale de Fete din Tecuci. După mai multe demersuri pe lângă
ministrul instrucțiunii publice, Spiru Haret, Elena Anastasiu a obținut aprobarea
necesară[4].
În cadrul adunării generale a Comitetului
de inițiativă al doamnelor din Tecuci, susținut de familia Anastasiu, s-a hotărât
înființarea acestei instituții de învățământ. Elena Anastasiu a fost aleasă
președintă a „comitetului diriginte”, din care mai făceau parte Olga Pătărlăgeanu
– vicepreședintă, L. Mărculescu – casieră, Zoe Pelin – secretară, precum și Natalia
Albu, Olga Șendrea și Turtureanu – membre.
Decizia de a înființa această școală, într-o
perioadă în care educația fetelor era adesea neglijată, a reprezentat o oportunitate
importantă pentru dezvoltarea tinerelor și construirea unui viitor mai bun pentru
ele și familiile lor. Pe 12 noiembrie 1898, școala și-a deschis porțile cu 30
de eleve, marcând un început promițător pentru această nouă instituție de
învățământ [5].
La un an de la înființare, presa consemna că „mulțumită doamnei Elena Anastasiu, ajutată fiind de doamnele tecucene”, debutul școlii fusese unul de succes. La festivitatea de acordare a premiilor de la sfârșitul anului școlar, corespondentul ziarului Adevărul observa „mai multe rochițe și diferite lucrări de lenjerie, care mi-au indicat cu prisos destoinicia și îngrijirea doamnelor profesoare”. Subliniind importanța croitoriei pentru familiile nevoiașe, „fie ca mijloc de trai, fie ca realizare a unei economii însemnate”, acesta solicita ca școala să fie susținută de administrația locală și preluată „de comună, pentru a evita împrejurările nefavorabile ce ar face-o să dispară”[6].
Deși școala a fost bine primită de tecuceni,
a întâmpinat dificultăți în obținerea finanțării din partea autorităților. În
februarie 1900, ziarul ,,Voința Tecuciului” anunța că „școala profesională
din urbea Tecuci, spre nenorocirea cetățenilor și spre rușinea neamului
românesc, a fost lovită de urgia conservatoare Cinco-bulgărească”, care a
refuzat să aloce fondurile necesare funcționării acesteia.
În aceste împrejurări, „mai multe doamne
din înalta societate tecuceană, împinse de simțământul umanitar, au găsit de
cuviință a forma un comitet de susținere pentru sprijinirea morală și materială
a acestei școli”.
Din comitet făceau parte: Elena Tache Anastasiu
– președintă, Lucreția N. Mărculescu, Zoe A. Lascarof, Z. G. Popovici, Anica
Hîncu, Maria S. Popovici, Maria Viorescu, Maria N. Crivetz, Zoia Lentz, Olga
Șendrea, Olga Pătărlăgeanu, Dorothea Protopopescu, Natalia Albu și Zoe N.
Pelin. În ședința din 20 ianuarie 1900, comitetul a decis ca școala să
primească numele Școala Profesională „Tache și Elena Anastasiu”, în onoarea „generoșilor
donatori și susținători ai acestei instituțiuni, încă de la fondarea ei și până
astăzi, cu toată abandonarea culpabilă a administrației conservatoare”.
Deși sumele provenite din cotizații erau
insuficiente, iar fondurile necesare funcționării lipseau, „statul, județul
și comuna nu au venit în ajutor ca să poată subsista în viitor”. Prin
urmare, Elena Anastasiu a fost solicitată să intervină. În cei doi ani de la
înființare, școala fusese susținută financiar în mare parte de ea, astfel că și
de această dată „a primit cu multă mulțumire ca școala să rămână în sarcina
sa și pe comptul d-sale propriu, fără a avea nimeni vreun amestec”. Totodată,
erau acceptate contribuțiile celor care „ar voi să dea ajutor pentru acest
scop filantropic”[7].
În
decembrie 1902, Elena Anastasiu l-a găzduit timp de trei zile pe principele Ferdinand,
aflat la Tecuci pentru a inspecta regimentele 3 și 6 cavalerie, comandate de
coloneii Florescu și Slătineanu. Cu această ocazie, principele a vizitat și Școala Profesională
„Tache și Elena Anastasiu”, fondată de cei doi soți”[8].
Relația
Elenei cu Casa Regală Română era una apropiată, fiind primită în audiență atât
de Majestatea Sa Regina, cât și de Alteța Sa Regală Principele Moștenitor.
Astfel, la începutul lunii martie 1903, „doamna Anastasiu, soția decedatului
Tache Anastasiu din Tecuci, împreună cu doamna Stroe Popescu, sora sa, au fost
primite în audiență de Prințul Ferdinand și Prințesa Maria”. Cu această
ocazie, „A. S. R. Principesei Maria i-au fost prezentate niște batiste
lucrate de elevele școlii profesionale din Tecuci”. Altețele Regale au
purtat un dialog de o jumătate de oră cu cele două doamne, „promițându-le că
în vara aceasta vor vizita orașul Tecuci și vor găzdui la castelul doamnei
Anastasiu”[9].
Două săptămâni mai târziu, cele două surori
au fost primite în audiență și de Majestatea Sa Regina, care „a primit să
patroneze Școala Profesională «Tache [și Elena] Anastasiu» din Tecuci,
fondată de răposatul Tache Anastasiu”. În timpul întrevederii, Majestatea Sa
i-a oferit Elenei Anastasiu o fotografie a acoperământului potirului bisericii
din Roznov, pictat de Regină, exprimându-și dorința ca elevele școlii profesionale
din Tecuci să îl aibă drept model. La rândul său, Elena Anastasiu „a spus
Majestății Sale că, după moartea sa, castelul său din Tecuci va fi făcut dar
Școlii Profesionale «Tache [și Elena] Anastasiu»”[10].
Potrivit unui articol publicat în ziarul Universul
din 3 aprilie 1903, a vizitat Școala externă de menaj a statului din București
și a decis „să îmbrace trei eleve sărace, pe spezele sale”[11]. Trei ani mai târziu, a donat 5000 de lei Școlii de orbi
din București[12].
În urma unei înțelegeri prealabile cu ministrul instrucțiunii publice, Academia Română a stabilit în 1908 ca Școala Profesională de Fete din Tecuci să fie preluată de stat, iar „Academia să-i dea o subvenție de 10.000 lei pe fiecare an. Școala va purta pentru totdeauna numele de «Tache [și Elena] Anastasiu»”[13]. Patru ani mai târziu, școala profesională era inclusă printre „școlile de gradul I din România, în care se învață croitoria și rufăria”[14].
Pentru activitatea sa filantropică, în
1910, Elena Anastasiu a primit „Medalia de Aur” din partea Academiei Române[15].
În mai 1915, un eveniment petrecut la
Tecuci a atras atenția presei din capitală. Un avocat pe nume N. Georgescu, fost
portărel la Tribunalul Tecuci, a fost arestat și acuzat de furtul sumei de
1.000 de lei în aur, al cheii de la casa cu bani, al mai multor bijuterii și
obiecte de valoare, precum și al unui act care atesta dreptul de proprietate al
doamnei Elena Anastasiu asupra unei vii și a unei vile evaluate la 120.000 de
lei, „avere obținută prin mijloace viclene, proprietara fiind ademenită prin
diverse stratageme”. În urma a două percheziții la domiciliul avocatului,
parchetul a dispus arestarea acestuia[16].
În același timp, Elena Anastasiu a inițiat
o acțiune în instanță pentru instituirea unui sechestru judiciar asupra averii
lui N. Georgescu, fiind reprezentată de avocații Anghelescu, Condrache și
Casan. Tribunalul Tecuci a admis cererea la 12 iunie 1915, desemnându-l drept
sechestru judiciar pe Costică Gorciu, inspector viticol din Focșani, cu un
onorariu de 10% din venitul net al bunurilor sechestrate, care includeau o vie
la Buciumeni și o vilă la Predeal[17].
În februarie
1916, Elena Platon a solicitat Tribunalului Tecuci punerea
sub interdicție[18] a Elenei Tache Anastasiu, pentru a preveni
repetarea unor situații similare. Cererea a fost aprobată cu executare provizorie,
însă, în urma unui apel, Curtea de Apel a suspendat executarea hotărârii[19].
În toamna anului 1918, Elena Anastasiu a
decis înființarea unei clase de gimnaziu în cadrul Școlii Profesionale de Fete,
având ca obiectiv pregătirea elevelor și a cadrelor didactice necesare pentru
deschiderea unui liceu.
La 28 octombrie 1923, Liceul de Fete „Tache
și Elena Anastasiu” a fost inaugurat printr-o ceremonie la care a participat și
ministrul Instrucțiunii Publice.
Presa relata că liceul, care dispunea de
cinci clase și găzduia un număr de 280 de eleve, era amplasat în centrul
orașului și beneficia de o clădire impunătoare, descrisă drept „un palat
foarte frumos, dăruit de răposații Tache și Elena Anastasiu”[20].
În realitate, însă, imobilul a fost achiziționat
cu suma de 350.000 de lei, din care 250.000 de lei au fost alocați de
Ministerul Instrucțiunii Publice, iar 100.000 de lei au fost plătiți de Primăria orașului Tecuci. Tranzacția
a fost încheiată de colonelul L. Cerchez, nepotul Elenei T. Anastasiu, în
schimbul renunțării la orice pretenție asupra imobilului[21]. Liceul
a funcționat în această clădire până în anul 1963.
Din păcate, Elena Anastasiu nu a mai avut
ocazia să-și vadă visul împlinit, încetând
din viață la 12 mai 1923. A fost înmormântată două zile mai târziu, pe 14 mai,
în cavoul familiei din comuna Călmățui, județul Tecuci[22].
[1] ,,Transilvania”, Sibiu, anul 31, nr. 4, 15.04.1900, p. 77.
[2] „Provincia literară”,
anul I, nr. 4, 28 aprilie 1908, p. 1; „Voința Galaților”, anul 5, nr. 7, 17 ianuarie
1899, p. 2.
[3] ,,Adevărul”, anul 11, nr. 5071, 11 septembrie 1903, p. 4.
[4] ,,Adevărul”, anul 11, nr. 3329,
22.10.1898, p. 3.
[5],,Voința Națională”, anul 15,
nr. 4155, ediția a 3-a, 26.11/
8 decembrie 1898, p. 2.
[6] ,,Adevărul”, anul 12, nr. 3570,
2.07.1899, p. 2.
[7] ,,Voința Tecuciului”, anul 2, nr.
8, 4 februarie 1900, p. 1.
[8] ,,Adevărul”,
anul 15, nr. 4799, 7 decembrie.1902, p. 3.
Pe 5 decembrie, „la ora
8 seara, s-a organizat un banchet la Cercul Militar. Au participat toți ofițerii
garnizoanei și domnul Teodor Cincu, primarul orașului. Primul toast a fost ridicat
de domnul colonel Florescu, în sănătatea principelui și a familiei regale. Principele,
răspunzând, a băut în sănătatea cavaleriei. Acesta a adăugat că a fost mulțumit
de inspecția efectuată. La ora 10, a părăsit Cercul Militar, îndreptându-se
direct spre gară. Principele a fost salutat de ofițeri cu urale. La ora 3
noaptea, trenul a părăsit gara cu direcția spre Bârlad” (Ibidem).
[9] ,,Universul”, anul 21, nr. 67,
10.03.1903, p. 4.
[10] ,,Universul”, anul 21, nr.80,
23.03.1903, p. 4.
[11]
,,Universul”, nr. 91, 3.04.1903, p. 2.
[12] ,,Neamul românesc”, anul I, nr. 15, 29 iunie 1906, p.
239.
[13],,Universul”, anul 26, nr. 87,
29.03.1908, p. 2.
[14] ,,Mișcarea”, anul 4, nr. 263,
28.11.1912, p. 2.
[15]Parohia „Sfântul mare Mucenic Dimitrie”
Călmățui - Scurt istoric al parohiei, www.parohiacalmatui.ro.
[16] ,,Adevărul”, anul 28, nr.
10131, 28.05.1915, p. 4.
[17] ,,Universul”, anul 33, nr. 163,
15.06.1915, p. 3.
[18] Interdicția, este mijlocul
de ocrotire judiciară a persoanelor lipsite de discernământ, aflate în imposibilitatea
de a se îngriji de interesele lor sau de a-și exercita drepturile civile.
[19] ,,Universul”, anul 34, nr. 58, 28.02.1916, p. 5.
[20] „Cultura Poporului”, an 3, 11
noiembrie 1923, p. 5.
[21] SJAN Galați, fond
Primăria orașului Tecuci, dosar nr. 6/1923, f. 73v. și f. 74. Potrivit Decretului regal nr. 4525
din 9 octombrie 1923, publicat în „Monitorul Oficial”, nr. 161
din 19 octombrie 1923, p. 8103, regele Ferdinand I ,,a autorizat Comuna
urbană Tecuci să încheie o tranzacție cu
domnul colonel L. Cerchez, în calitate de moștenitor rezervatar al defunctei Eleria
Anastasiu. Astfel, în schimbul evacuării imediate și a renunțării la orice
drepturi și pretenții asupra caselor construite în orașul Tecuci, strada Carol
Nr. 1, de către defuncta sa bunică, Elena Anastasiu, în locul caselor rămase de
la defunctul Tache Anastasiu, să i se plătească domnului colonel Cerchez odată
pentru totdeauna suma de 350.000 lei”. Tranzacția a fost aprobată în baza
art. 90 din Legea pentru Organizarea Comunelor Urbane și a Jurnalului Consiliului
de Miniștri nr. 1.993/1923.
[22] ,,Universul”,
anul 41, nr. 125, 16 mai 1923, p. 3. În anunțul publicat în ziar se menționează:
„Colonelul Leon Cerchez, împreună cu soția și copiii săi, nepoții Emilian
Stroe, Maria Caian Popescu, surorile Constanța Roșu Alecu și Cătină Anastasiu,
cumnatul Dumitru Caian, maiorul Ioan Caian, farmacistul C. Roșu, farmacistul
Alexandru Roșu, nepoți, anunță încetarea din viață a iubitei lor soră, mătușă,
bunică și cumnată, Elena Tache Anastasiu, trecută în neființă pe 12 mai 1923,
la ora 9 p.m. Înmormântarea a avut loc luni, 14 mai, în cavoul familiei din
comuna Călmățui, județul Tecuci”
