VASILE S. RADU (1879–1941)
Avocatul Vasile S. Radu a fost una dintre cele mai distinse și apreciate figuri intelectuale din Tecuci, implicat activ în viața culturală a orașului.
În
perioada antebelică, Vasile S. Radu a deținut funcția de președinte al filialei
locale a Gărzii Demnității Naționale. În această calitate, a condus un grup de
voluntari care, la 28 august 1915, au pătruns în depozitul de ziare din Tecuci
și au distrus publicațiile cu orientare filogermană: Ziua, Minerva și Moldova[2].
În timpul
Războiului de Întregire Națională, în calitate de locotenent în rezervă, a
luptat pe front cu Regimentul 50/64 Infanterie Tecuci. Pentru faptele de vitejie
și eroismul demonstrat pe câmpul de luptă, a fost decorat cu Ordinul Coroana României cu spade, în
gradul de Cavaler, cu panglica de Virtutea
Militară[3]. De asemenea, „pentru zelul și
devotamentul remarcabil cu care a contribuit la combaterea epidemiilor în anul
1917”, a fost recompensat cu Ordinul Crucea
Regina Maria, clasa a III-a[4].
Încă din 1911, Vasile S.
Radu s-a remarcat ca unul dintre colaboratorii revistei Freamătul. A fost membru fondator al Ateneului Cultural
„Ștefan Petică”, înființat la 25 noiembrie 1923[5], instituție în cadrul căreia
a desfășurat o activitate intensă, fiind ultimul său președinte. A susținut
numeroase conferințe, prin care „a revărsat lumina asupra celor setoși de cultură”
și, împreună cu I. Brițican, a dirijat orchestra de cameră a amatorilor,
considerată „cea bună din Moldova”[6].
Într-un articol publicat în Cuvântul nostru din 2 octombrie 1933, avocatul Radu reflecta asupra stării culturale a orașului și a destinului Ateneului: „A trăit din greu câțiva ani în orașul nostru. Intelectualii noștri, după scurt timp, au abandonat orice activitate la această instituție și ea a trebuit să sucombe, cu toate stăruințele puse de a o menține. În acest timp, ca urmare a politicii, unii dintre intelectualii noștri țineau totuși conferințe sub alte auspicii cari nu reprezentau o mișcare culturală obștească, ci una de un interes restrâns la un anumit cerc și pusă în serviciul unei anumite cauze”.
Tot
în cadrul acelei anchete culturale, Vasile S. Radu a oferit o imagine lucidă,
dar critică, a realităților culturale ale Tecuciului – aprecieri care își păstrează
actualitatea și astăzi: „Orașul nostru n-a strălucit printr-o prea accentuată
mișcare culturală, dimpotrivă, în această privință, a lâncezit întotdeauna. În
trecut, câteva mișcări sporadice aprindeau câte o luminiță, repede stinsă de vântul
ignoranței și indolenței. Astfel, revista Freamătul
a fost mai mult o năzuință decât o mișcare culturală propriu-zisă, ca și
societatea Mihai Eminescu.
Actualmente, Tecuciului îi lipsește idealismul și generozitatea celor de
altădată, capabili de apostolat. În al doilea loc, dragostea de cetit și de
cultivat este scăzută la intelectualii de astăzi, iar materialismul
atotstăpânitor al sufletelor nu poate produce elanul și entuziasmul trebuitoare
marilor mișcări. În al treilea loc, elementele de valoare care se află și astăzi
în orașul nostru sunt absorbite prea mult în alte direcții de activitate. În
special politica este una din cauzele de căpetenie a lipsei de mișcare
culturală. Ea nu numai că absoarbe energiile și le îndepărtează de preocupațiunile
înalte de ordin intelectual, dar învrășmășește puținii intelectuali ai orașelor
de provincie, îi împiedică să se solidarizeze chiar pentru un scop atât de
înalt și, în mod regulat, împiedică opera culturală a adversarului” [7].
Vasile
S. Radu a fost, de asemenea, un membru activ al Comitetului de inițiativă
pentru ridicarea bustului folcloristului Tudor Pamfile, inaugurat la 17 iunie
1928 în Grădina Publică.
În calitate de vicepreședinte al Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor, în anul 1933, a participat la mai multe acțiuni culturale în satele din împrejurimi. Cu prilejul parastasului oficiat în biserica din Bucești, unde se află mormântul poetului Ștefan Petică, „ca unul din foștii prieteni ai defunctului poet a ținut o cuvântare relevând frumusețea operei lui poetice”.
La
1 octombrie 1933, în biserica din satul Țepu, cu ocazia comemorării lui Tudor
Pamfile, Vasile S. Radu a subliniat: „În ciuda greutăților cu care a avut de
luptat, sufletul lui Tudor Pamfile a rămas simplu ca al țăranului nostru, cu
toate învățăturile căpătate”. În aceeași intervenție, a îndemnat comunitatea
locală „să cinstească memoria lui T. Pamfile, căci numai așa vor învăța să
prețuiască oamenii de valoare și să înființeze în Țepu o casă de citire în care
să se citească culegerile și scrierile acestui mare fiu al satului”.
Intrat
în Parlament pe lista Partidului Național Liberal, în urma unei intervenții de
la tribuna Camerei Deputaților, în ședința din 6 februarie 1934, Vasile S. Radu
nu a fost pe placul reporterului Ion Dimitrescu, care își exersa arta
pamfletului în paginile ziarului Curentul.
În cronica dedicată dezbaterilor din Cameră, acesta îl descrie astfel:
„Instalat la liziera sectorului național-țărănist, un liberal cărunt, dar spătos cât un părlagiu, parcă anume carosat pentru a sugruma în beregăți scâncetele opoziției, aruncă de câteva minute spre abdomenul dlui Ion Răducanu niște priviri de măcelar cuban. Statura lui rectangulară, craniul său poliedric, epiderma lui de turbă și vocea care tot claxonează cu mugete amenințătoare... Comitagiul — o namilă cu două lopeți în loc de șale, iar între ele cu toracele lui Bartek Învingătorul — își înalță trupul de ciclop, clipește iritat, dă să riposteze...”[8]
Și totuși, două zile mai târziu, la finalul unei ședințe parlamentare, cronicarul este abordat de un „necunoscut” care îi adresează o replică demnă, dar tăioasă: „Cum mă cheamă, nu te interesează”, începe acesta, cu o sfătoasă mâhnire în glas. „Am citit însă cum l-ai ironizat alaltăieri pe deputatul acela despre care spuneai că ar fi mamut, comitagiu, ciclop năimit, prostovan, și nu mai știu ce. Află acum și de la mine una: dihania aia care te speriase așa, în sfârșit, este avocatul Vasile Radu, de la Tecuci. Fă odată drumul până acolo. Și cere lămuriri primului drumeț întâlnit în cale, ai să afli că este un excelent avocat, un om de ispravă și dintr-o bucată, președintele Ateneului popular de-acolo, întemeietorul unei admirabile orchestre, conferențiar prețuit — dar, mai presus de toate, corect și cu un suflet integru — unul din cei trei sau patru oameni într-adevăr cinstiți pe care îi mai are Tecuciul astăzi, după atâta democrație”.
Necunoscutul dispare, dând amarnic din cap, iar cronicarul rămâne cu un gust amar, meditând la ironia propriilor rânduri: „Și cu gust de cenușă în gură am părăsit și noi tribuna, gândindu-ne cât de prost se scrie Istoria (vorba lui Walter Raleigh) chiar atunci când o vezi trăind sub propriii tăi ochi, mai ales atunci când o contempli cum îți palpită sub priviri, autentică, misterioasă” [9].
După înființarea bibliotecii, Vasile S. Radu a deținut funcția de director al instituției. Presa vremii nota că „a fost creatorul în mare parte al Bibliotecii Comunale și susținătorul cald al Fundației Cincu” [10].
La
20 decembrie 1936, a fost cooptat în Comitetul de construcție al Catedralei
„Sf. Gheorghe”, iar din 21 aprilie 1938, a fost numit director al Căminului
Cultural Orășenesc „Calistrat Hogaș”[11].
Contemporanii
l-au descris ca fiind „un om voinic și robust cât bradul, cetățean distins,
harnic și gospodar, iubitor al binelui și al frumosului”, care „a cules din
litera cărții lumina pe care a dat-o cu generozitate tecucenilor”. A activat
atât în cadrul Baroului local, cât și în cadrul Bibliotecii Comunale, unde
„și-a imprimat personalitatea în toată acea bogăție de cărți și atâtea valori
documentare legate de trecutul nostru cultural și de istoria orașului Tecuci”
Vasile
S. Radu a „trecut în lumea cea fără de moarte” în anul 1941, la vârsta de 62 de
ani, fiind răpus de „o boală greu de lecuit”[12].
[1]
Irinel Giurgea Kornbaum, Conacul, ePublishers,
București, 2021, p. 47, 49, 50.
[2] ,,Adevărul”, anul 27, nr.
10226, 29 august 1915, p. 4.
[3] ,,Monitorul Oastei”, nr. 155, 29
august 1918, p. 2497 și 2499.
[4] Idem, nr. 63, 30 martie
1918, p. 1184.
[5] ,,Ateneul Cultural”, numărul 1,
1923, p. 8.
[6] Ibidem, p. 4.
[7],,Cuvântul Nostru”, anul 1, nr.
10-11, 2 oct. 1933, p. 1-2.
[10] ,,Curierul Tecuciului”,
anul 7, nr. 12, 20 mai 1941, p. 1.
[11] SJAN Galați, fond Prefectura
județului Tecuci, dosar nr. 18/1939, f. 16; Procesul-Verbal al Adunării constitutive
din 20 martie 1938; vezi și Ionel Necula, Uricar la
Poarta Moldovei de Jos, vol. 8, Editura Betta București, 2015, p.
60-63.
[12] ,,Curierul Tecuciului”, anul 7, nr. 12, 20 mai 1941, p. 1.
