Ecaterina Anastasiu
Într-un
colț uitat de lume, la Tecuci, a trăit o femeie pe nume Ecaterina (Catina) Anastasiu.
Despre viața soției lui Alexandru Anastasiu nu s-au păstrat prea multe
informații. Se cunoaște că era originară din Fălciu, iar numele de fată era
Gazi. Câteva detalii oferite de Gheorghe
Ghițulescu conturează portretul unei femei cu o inimă generoasă și o voință
puternică de a-i ajuta pe cei aflați în nevoie.
Ecaterina
era o femeie de statură mică, cu părul șaten, presărat cu fire albe, și ochi
mari, expresivi, în care se citea o profundă bunătate sufletească. Întotdeauna
zâmbitoare și plină de viață, avea un temperament blând și nobil, era pasionată
de frumos și înzestrată cu un spirit caritabil rar întâlnit.
Se
remarca printr-o prezență delicată, dar fermă, prin glasul mângâietor,
entuziast și cald. Cu mâinile ei ușoare și diafane, ștergea lacrimi și insufla
curaj celor din jur. Apropiații o numeau „icoana
albă”, căci blândețea și gingășia sa aminteau de imaginea
divinității păstrate în sufletul unui pustnic.
Cultă
și rafinată, iubind tot ceea ce era frumos, Ecaterina își dorea să aducă lumină
și bucurie în viața celor din jur.
Înainte
de Războiul de Întregire Națională, a fost președintă sau membră a mai multor
societăți caritabile[1], iar pe durata
conflictului și-a dedicat timpul și energia îngrijirii și alinării suferințelor
celor răniți. Putea fi văzută zilnic mergând de la casa sa (situată vizavi de
Grădina Publică) către gară și către spitalul Crucii Roșii, fie cu trăsura, fie
pe jos. Acolo, cu glasul său blând, îi încuraja pe răniți și pe bolnavi, iar cu
privirea atentă și pătrunzătoare se asigura că toate lucrurile erau în ordine:
prescripțiile medicale erau respectate, bandajele și așternuturile curate, iar
sălile și bucătăria bine întreținute. Se îngrijea ca hrana să fie de bună
calitate și ca personalul sanitar să-și îndeplinească cu devotament
îndatoririle[2].
În
acele vremuri grele pentru orașul Tecuci, numeroase doamne și domnișoare din
înalta societate s-au implicat activ în acțiuni de ajutorare a refugiaților, au
organizat spitale, au îngrijit răniții de pe front și au participat la
vaccinarea populației împotriva holerei și variolei. Printre acestea, alături
de Ecaterina Anastasiu, se numărau și Ionescu-Darbun Angelica, Dimitriu Alexandrina,
Caragiani Zoe, Caragiani Suzana, Caragiani Florica, Copetzki Lilica, Copetzki
Mimica și Stâlpeanu Florica.
Pentru
devotamentul, abnegația și curajul de care au dat dovadă în îngrijirea
bolnavilor de tifos și în campaniile de vaccinare, aceste femei au fost decorate
în anul 1917 cu Ordinul „Crucea
Regina Maria”, clasa I sau a II-a[3].
Ecaterina Anastasiu, președinta filialei locale a Crucii Roșii, a primit inițial Crucea Regina Maria, clasa a II-a, „pentru zelul și devotamentul remarcabil cu care a condus Spitalul Crucii Roșii, filiala Tecuci, în anii 1916–1917, contribuind astfel la alinarea suferințelor răniților și bolnavilor”[4]. Ulterior, pentru implicarea sa în înființarea spitalului temporar de la Școala de Fete nr. 2 din Tecuci și pentru dăruirea deosebită cu care a îngrijit bolnavii de tifos exantematic în 1917, i-a fost conferit Ordinul „Crucea Regina Maria”, clasa I[5].
A
condus filiala locală a Societății „Crucea Roșie” până la alegerile din iunie
1928, când, în urma votului comitetului de conducere, a fost desemnată
președintă de onoare, iar Cleopatra V. Mironescu a fost aleasă președintă
activă[6]. Ulterior, s-a aflat la
conducerea Societății
Orfanilor de Război și a fost fondatoarea și directoarea azilului
destinat orfanilor de război din oraș, pe care l-a administrat timp de mulți
ani. De asemenea, a deținut funcția de președintă a Comitetului Școlii Profesionale de Fete
din Tecuci.
Ea a fost o prezență activă în viața socială
a orașului. Împreună cu soțul său, Alexandru Anastasiu, a înființat Fondul Alecu și Catinca P. Anastasiu,
din care, anual, treizeci de elevi fără posibilități materiale primeau cărți și
îmbrăcăminte[7].
De asemenea, cei doi au donat un imobil și fondurile necesare înființării și
întreținerii unui azil de bătrâni „pentru foști funcționari, profesioniști
liberi sau persoane cu oarecare poziție”. Considerați principalii ctitori ai
catedralei din Tecuci, soții Anastasiu au contribuit cu sume importante de bani
la ridicarea lăcașului de cult[8].
Tot în spiritul generozității, au sprijinit
financiar studiile universitare ale tânărului medic Petru I. Andreescu, care,
la 25 mai 1941, și-a susținut teza de doctorat în medicină, obținând
calificativul Magna cum laude[9].
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial,
Ecaterina a contribuit la efortul de apărare al țării, cu suma de 45.000 de lei
(chitanța nr. 208.069 din 13 mai 1944) către Împrumutul Apărării Naționale[10].
Această femeie puternică, neobosită și
devotată a avut întotdeauna ușile casei deschise, atât în vreme de război, cât
și în timp de pace, oferind ajutor, speranță și alinare celor aflați în suferință.
[1] Spre
exemplu, în iulie 1913, Ecaterina (Catina) Anastasiu, împreună cu soțul ei, Alexandru
(Alecu) Anastasiu, au fost cooptați în comitetul format din 50 de notabilități
ale orașului, care funcționa sub egida Prefecturii Tecuci și avea ca scop
sprijinirea familiilor celor mobilizați.
[2] ,,Curierul Tecuciului”, anul 1,
nr. 24, 17 ian. 1936, p. 1.
[3] ,,Monitorul Oficial”, Partea
I-a, nr. 240, 10/23 ianuarie 1918, pp. 2640- 2641 și nr. 269 din 11/24
februarie 1918, pp. 3161 – 3162
[4] ,,Monitorul Oficial’’, nr.
240, 10 (23) ianuarie 1918, pp. 2640-2641.
[5] ,,Monitorul Oficial”, Partea I,
nr. 269, 11 (24) februarie 1918, pp. 3161-3162.
[6] „Viitorul”, anul
20, nr. 6094, 14 iunie 1928, p. 3.
[7] ,,România”, anul 2, nr. 322, 25
aprilie 1939, p. 5.
[8] ,,Universul”, anul 54,
nr. 145, 29 mai 1937, p. 11; ,,Curentul”, anul 11, nr. 3743, 5 iulie 1938, p.
2;
[9] „Universul”,
anul 58, nr. 215, 11 august 1941, p. 10.
[10] „Monitorul
Oficial”, Partea II-a, nr. 200, 4 septembrie 1945, p. 6485.
