Dezordini petrecute la Tecuci în timpul Paștelui
din anul 1870
Pentru pasionații de istorie din orașul Tecuci, evocarea principalelor evenimente din anul 1870 aduce în discuție, aproape invariabil, mișcarea antidinastică cunoscută sub numele de Republica de la Ploiești. La 8/20 august, un grup de liberali radicali, condus de Eugeniu Carada și Alexandru Candiano-Popescu, a inițiat o acțiune menită să ducă la detronarea Principelui Carol și înlocuirea acestuia cu o Regență condusă de generalul Nicolae Golescu, având ca scop final instalarea pe tron a unui văr al împăratului Napoleon al III-lea.
Planul prevedea izbucnirea simultană a mișcării în șapte orașe, printre care și Tecuciul, unde deputatul Constantin Racoviță fusese desemnat să organizeze un „nucleu de acțiune”. Conform strategiei stabilite, operațiunea urma să fie declanșată la Tabăra Militară de la Furceni, unde mai mulți ofițeri își exprimaseră deja sprijinul pentru conjurați2. Totuși, conspiratorii militari de la Furceni au solicitat amânarea acțiunii până la clarificarea deznodământului războiului dintre Franța și Prusia. În ciuda acestui fapt, Alexandru Candiano-Popescu, liderul grupului din Ploiești, a hotărât să inițieze operațiunea înainte de obținerea unui consens general. Lipsa unei coordonări eficiente a condus la eșecul mișcării, care a fost rapid înăbușită de un batalion al armatei.
În urma represiunii, au fost arestați 41 de conspiratori, printre care și Ion C. Brătianu, alături de 400 de locuitori ai orașului Ploiești. Totuși, la 17/29 octombrie 1870, Curtea cu Jurați din Târgoviște a decis achitarea tuturor inculpaților.
Pentru tecuceni, anul 1870 are o semnificație deosebită și datorită inaugurării, pe 25 iulie, a liniei ferate Galați-Tecuci.
În continuare, ne vom concentra asupra unui alt eveniment, mai puțin cunoscut și aproape absent în articolele, studiile sau lucrările dedicate istoriei orașului Tecuci. Este vorba despre „dezordinele petrecute în timpul Paștelui” din acel an, evenimente pe care procurorul Mihaiu Gregoriade Bonacchi le-a descris, în raportul său înaintat ministrului justiției, nu ca pe „o infracțiune obișnuită, ci un act ce atrage atenția întregii lumi civilizate asupra României”.
Ziarul ,,Românul” din 13 aprilie 1870 publica un comunicat din ,,Monitorul Oficial”, în care se relatau următoarele: ,,La Tecuci, în duminica Paștelui, spre seară, mai mulți greci, care petrecuseră ziua cu lăutari, mergând la o cofetărie și găsind acolo câțiva evrei, au provocat, așa cum se crede, în mod intenționat, o ceartă. Între unul dintre acei evrei și un român ar fi avut loc o luptă, care a degenerat repede într-un conflict pentru izgonirea evreilor. Îndată, mulțimea s-a răspândit pe străzi și a început să spargă prăvăliile evreilor, aruncând efectele lor afară și devastându-le.
În orașul Tecuci nu erau mai mult de 15 dorobanți, care au fost nevoiți să se retragă în fața unei mulțimi înarmate cu cuțite, ciomege și revolvere, cei mai mulți dintre aceștia fiind străini și lucrători la calea ferată, veniți în oraș pentru a sărbători Paștele. După două ore de agitație și devastare, tulburătorii s-au oprit de la sine. Spre ajutor, pentru restabilirea ordinii, au fost trimiși soldații din tabăra de la Furceni. Noaptea s-a petrecut în liniște, iar a doua zi parchetul a început să ancheteze aceste tulburări. Din tabăra de la Furceni au fost trimiși doar 60 de soldați, iar compania de geniu din Focșani nu a putut să sosească din cauza revărsării apelor Siretului.
Această împrejurare a împiedicat autoritățile locale să poată face arestarea șefilor acelor perturbatori. Văzând că nu mai sosiseră alte trupe până la ora opt seara, aceștia s-au coborât din nou pe străzi, continuând devastările începute în ziua precedentă. Soldații, neprimind ordine de a trage asupra lor, s-au limitat doar la sprijinirea somațiilor autorităților locale până la potolirea tumultului, deși unii dintre ei au fost răniți, iar dintre israeliți niciunul nu a fost rănit. Conform primelor informații, rezultă că aceste tulburări au fost premeditate și puse în aplicare de către indivizi străini în colaborare cu unii perturbatori locali, care nu aveau niciun statut semnificativ în societate.
Guvernul, aflând acestea, a dat ordine corespunzătoare pentru a expedia de urgență trupele disponibile din garnizoana Galați, cu scopul de a captura tulburătorii care, fiind numeroși și înarmați, au putut rezista forței publice din Tecuci. De asemenea, au fost emise ordine către toate prefecturile de peste Milcov să vegheze cu atenție asupra acestor uneltiri culpabile și să concentreze dorobanți în localitățile respective, pentru a preveni apariția unor asemenea evenimente în districtele lor. În momentul de față, batalionul din Focșani a sosit, iar liniștea nu a mai fost tulburată. Parchetul a reluat cercetările, iar arestările vor fi efectuate fără nicio împotrivire”.
Potrivit redacției ziarului „Românul”, comunicatul emis de guvern privind „gemetele tristei lupte de la Tecuci”, publicat în „Monitorul Oficial” înainte de finalizarea anchetei judiciare, a fost perceput în capitalele europene ,,într-un mod foarte nevaforabil țării”. Jurnalul punea întrebări în legătură cu scopul urmărit de guvernanți prin această declarație prematură.
În această situație, ministrul justiției de la acea vreme, Dimitrie Vioreanu, l-a desemnat pe procurorul general al Curții din Focșani, Mihaiu Gregoriade Bonacchi, ,,să investigheze dacă aceste evenimente din Tecuci au fost organizate anterior și instigate de inamicii țării”.
Un nou comunicat referitor la evenimentele de la Tecuci a fost publicat în „Monitorul Oficial” și preluat de „Românul” din 17 aprilie, în care se preciza: „Tulburările din Tecuci au fost reprimate îndată ce a sosit compania de geniu din Focșani. Domnul prefect de Putna, trimis acolo ca și comisar extraordinar, a început arestările. Dintre cei patruzeci de preveniți [suspecți] care au fost arestați până acum, niciunul nu este indigen. Arestările continuă, iar instrucția, coordonată de domnul prim-procuror de la Curtea de Focșani, își urmează cursul. Aceeași mână ascunsă care a uneltit devastările din Tecuci, pregătise asemenea tentative de dezordine și la Nicorești; acolo însă, puterea publică a intervenit la timp pentru a respinge încercarea chiar de la început. Toate prefecturile de peste Milcov sunt vestite să pândească și să descopere acele uneltiri perfide care încearcă să compromită liniștea în țară și să discrediteze națiunea română în străinătate”.
La o săptămână după producerea confruntărilor, presa solicita explicații suplimentare în legătură cu declarațiile guvernului, care afirmase că „o mână ascunsă a pregătit faptele de la Tecuci”. De asemenea, se cerea identificarea „părții interesate să provoace dezordini în chestiunea evreilor” și tragerea la răspundere a celor responsabili pentru aceste acte. Totodată, se sublinia că în spațiul public circulau zvonuri potrivit cărora guvernul ar fi exploatat incidentele pentru a justifica suspendarea unor drepturi constituționale fundamentale, precum libertatea presei și dreptul la întrunire, cu scopul de a instaura un control mai strict asupra populației. Mai mult, se sugera că autoritățile „ar fi lucrat de mai mult timp pe lângă puterile garante, pentru a le convinge de necesitatea unei suspendări a Constituției”. În același timp, se vehicula existența unei conspirații generale în România, al cărei obiectiv ar fi fost expulzarea evreilor, acțiune care urma să fie coordonată simultan în mai multe orașe.
Redacția ziarului „Românul” susținea că evenimentele de la Tecuci favorizau agenda politicienilor care sprijineau astfel de planuri. Deși „prezența în dezordinea din acest oraș a lucrătorilor angajați la drumul de fier Strousberg și a unei cete de vagabonzi străini, în special greci, este de natură să inspire serioase îngrijorări”, se opina că „astfel de vagabonzi” erau utilizați drept „agenți ai administrației” și în alte localități, cum ar fi Brăila.
În acest context, redacția considera că era imperativ ca vigilența să fie sporită și că „trebuie să dăm necontenit alarma, pentru a preveni națiunea și tronul, astfel încât [dez]ordinele să nu poată surprinde pe nimeni și să nu ne găsească nepregătiți în apărarea demnității și onoarei naționale”.
Pe 20 aprilie, același ziar publică un articol cu detalii suplimentare despre evenimentele petrecute la Tecuci. Potrivit relatării, originea incidentelor din 12-13 aprilie era atribuită unei întâmplări survenite cu două sau trei săptămâni înainte. Un evreu, angajat la construcția căii ferate Strousberg și găzduit în casa unui cetățean din Tecuci, a tras cu pistolul asupra proprietarului în urma unui conflict, rănindu-l. Se presupunea că actul fusese premeditat, întrucât agresorul își exprimase în repetate rânduri intenții nepotrivite față de soția acestuia.
Deși inițial reținut de poliție, agresorul a fost eliberat ulterior de procuratura locală, fapt care a provocat indignarea locuitorilor. Aceștia au redactat două memorii, semnate de un număr considerabil de cetățeni, pe care le-au adresat Ministerului Justiției și Procurorului General, însă demersurile lor nu au avut niciun rezultat.
Ziua de Paște a marcat o nouă escaladare a situației. Într-o cofetărie, mai mulți indivizi dezbăteau incidentul anterior, iar conversația a degenerat într-o ceartă, urmată de o încăierare, după ce un evreu l-a pălmuit pe un localnic, Ion Frâncu. Se presupune că altercația s-ar fi limitat la interiorul cofetăriei, dacă nu ar fi intervenit brusc un grup de indivizi străini. Aceștia au extins conflictul în stradă, unde au început acte de vandalism și distrugeri. În absența unor măsuri prompte și ferme din partea autorităților, tulburările au continuat, încetând doar în mod natural.
Primarul a delegat coordonarea trupelor consilierului Bâlban (!?), dar, conform relatărilor, acesta ar fi încurajat dezordinea prin diverse mijloace. În ciuda încercărilor liderilor militari de a modera situația, cetățenii îngrijorați s-au adunat pașnic în fața Primăriei pentru a protesta.
Profitând de confuzie, aceiași indivizi străini, alături de muncitorii veniți de pe șantierul căii ferate, s-au mobilizat din nou. Înarmați, aceștia au provocat confruntări violente cu forțele militare, au inițiat acte de vandalism și jafuri, culminând cu ,,dărâmarea prăvăliilor și a sinagogii”. În realitate, nu s-a produs nicio ,,dărâmare” propriu-zisă, ci doar distrugeri de bunuri, aspect confirmat ulterior de raportul procurorului.
Relatarea nu oferă indicii care să sugereze o premeditare a evenimentelor din Tecuci. Această concluzie este susținută și de raportul procurorului Mihaiu Gregoriade Bonacchi, care descrie ,,tulburările și devastările” din 12 și 13 aprilie. Documentul prezintă o perspectivă care diferă parțial de versiunea oficială a guvernului sau de relatările corespondentului ziarului ,,Românul”. În continuare, redăm un fragment din acest raport, care descrie modul în care o ceartă aparent banală a degenerat într-o revoltă:
,,În seara zilei de 12 Aprilie, în fața cofetăriei lui Nicolae Botezatu din Strada Mare a orașului Tecuci, se găsiră un număr de 7-8 copii, care cumpăraseră plesnitori din acea cofetărie și se jucau pocnind cu dânsele. La câțiva pași de ei, câțiva evrei ședeau și vorbeau. Copiii, cu intenție sau din nebăgare de seamă, aruncară o plesnitoare înaintea unuia dintre evrei. Evreul înjură, se trece aceasta, iar copiii, urmând să se joace, încep să se sfătuiască între ei ca să facă din plesnitori legături de câte 12 la un loc, pe care să le slobozească în ordinea armelor ce se descarcă la citirea evangheliilor în ziua de Paști.
La aceste cuvinte ale copiilor, evreii începură să le zică cuvinte mârșave și jignitoare pentru religia creștină, spunând că, astfel precum plesnesc de 12 ori la Înviere armele creștinilor, astfel fac și ei noaptea în paturile lor (întrebuințând pentru aceasta un cuvânt murdar). La această insultă, copiii răspund prin a arunca cu țărână asupra evreilor. Unul dintre evrei se repede asupra lor și, ridicând bățul ca să-i lovească, cu lovitura sa pălește pe după cap pe un comerciant care trecea spre cofetărie, anume Ion Frâncu. Lovitul se întoarce către evreu, dându-i un brânci și îl întreabă pentru ce l-a lovit.
Din aceasta se naște o ceartă între evrei și Frâncu. Evreii ceilalți sar, după obiceiul lor, toți pentru unul și îl apucă unul de mână și altul de șorț, iar cearta degenerează în luptă. Evreii, în număr mare, îl trag pe Frâncu într-o dughiană și îl bat cu toții. Frâncu, văzându-se în mâinile lor, strigă la români și la ajutor.
În cofetăria alăturată se găsea un frate al lui Frâncu, Petrea Mavrogeni și Iancu Malaisa; pe dată ce aud strigătele, sar în ajutor, vad pe Frâncu în picioarele evreilor, se aruncă asupra lor și-l scapă din mâinile acestora, iar totodată îi ridică pe evrei și-i duc la poliție. Poporul care se plimba pe ulițe, ca de obicei într-o asemenea zi mare, văzând vălmășagul și aflând despre bătaia lui Frâncu, un tânăr cu pozițiune între comercianți, și auzind despre insultele aduse de evrei copiilor și religiei creștine, se indignă de purtarea evreilor, sare asupra lor și astfel, dintr-o ceartă la început fără însemnătate, se face o răscoală care, mergându-se la havră [sinagogă] și la școala evreiască, le degradează și sfărâmă toate obiectele din ele. Acestea sunt faptele așa cum s-au întâmplat în noaptea de 12 aprilie.
În ceea ce privește cele petrecute în noaptea de 13 aprilie, s-a constatat că mai mulți lucrători de la calea ferată și de mai multe naționalități, și anume: tătari, turci, bulgari, greci, sârbi și nemți, profitând de dezordinea ce se găsea în oraș și de lipsa de energie a autorităților, s-au introdus pe la aprinsul lumânărilor în oraș și au început să facă devastările, degradările și jefuirea mai tuturor prăvăliilor evreiești. Câțiva alți oameni, de naționalitate română, dar oameni netrebnici și tâlhari, s-au amestecat și ei și au luat parte la jafuri, precum se întâmplă întotdeauna în orice țară la asemenea împrejurări. Majoritatea însă au fost străinii arătați mai sus.
Cea ce a făcut ca lucrurile să ia proporțiuni atât de mari a fost, după cum am arătat la începutul acestui raport, faptul că autoritățile au fost departe de a fi la înălțimea misiunii lor.
Primarul orașului [Anton Cincu ad. n.], speriat și îngrijorat de familia sa, în loc de a sta la fața locului pentru a restabili ordinea, s-a refugiat în casa sa. Polițaiul lipsea de la postul său, iar domnul ministru de justiție Dimitrie Vioreanu dăduse un ordin telegrafic substitutului, ca să se evite vărsarea de sânge. Întrucât acest funcționar, fără destulă experiență, văzând ordinul ministerial, uitase instrucțiunile mele și dăduse, împreună cu directorul prefecturii, ordinul ca soldații să se adune în ograda casei în care se află telegraful... La început, soldații, văzând pe unul dintre ei lovit de sticlele unei ferestre ce s-a stricat, s-au aruncat asupra perturbatorilor și au arestat vreo cinci dintre aceștia. La ordinele superioare de a se retrage și de a nu aresta pe nimeni, căpitanul lor a trebuit să asculte și să dea ordinul pentru retragere... Această lipsă de acțiune a făcut ca în acele seri orașul Tecuci să fie, cum se zice în popor, <<ca satul fără câini>>. De acolo a provenit tot răul”.
Conform raportului, ancheta ulterioară a beneficiat de sprijinul magistraților tecuceni, alături de procurori și judecători de instrucție din Focșani, Galați, Brăila și Ismail. În cadrul investigației, au fost anchetați 71 de inculpați, dintre care 64 au fost arestați, iar peste 150 de martori au fost audiați. De asemenea, s-a dispus efectuarea unei expertize asupra pagubelor, realizată de o echipă formată din șase membri. Procesul de instrucție a fost consemnat în dosarul nr. 54, însumând 1049 de file.
În situația tensionată din oraș, a circulat ideea că persoanele arestate ar fi fost reținute ilegal. Ca urmare, în seara de 21 aprilie un număr mare de locuitori din satele învecinate s-au înarmat și au pornit spre închisoare, având ca scop distrugerea acesteia și eliberarea celor reținuți. Procurorul a fost nevoit să adopte măsuri de urgență, ordonând dublarea efectivelor de pază, intensificarea patrulelor și consemnarea tuturor soldaților în cazărmi. Deși nu au avut loc incidente majore, în timpul nopții s-au auzit focuri de armă, amplificând neliniștea și amenințând ordinea publică. Astfel de evenimente s-au repetat în mai multe nopți consecutive, menținând o stare de tensiune în oraș.
Prefectul Constantin Racoviță, acuzat ulterior că ar fi cerut „să se înece vițelul în sânge,” s-a aflat la fața locului împreună cu judecătorii de instrucție și procurorii. Mai mult, el a ordonat armatei să încarce puștile și să fie pregătită să deschidă focul, deși nu existau provocări evidente care să justifice o astfel de măsură extremă.
Documentul consemnează, de asemenea, intervenția lui Panaite Balș, care s-a prezentat personal la Tribunal și a ocupat locul unui șef de birou, solicitându-i acestuia să-i cedeze scaunul. Din această poziție, Balș a transmis o depeșă către domnitor, semnalând nereguli grave în desfășurarea anchetei. El a susținut că investigarea evenimentelor din Tecuci nu se desfășura cu seriozitate, că persoanele vinovate circulau în libertate, în timp ce cei nevinovați zăceau în închisoare. Totodată, Balș a cerut declanșarea unei anchete împotriva procurorului.
În ceea ce privește agenții administrativi și judecătorești, responsabili de menținerea ordinii publice, s-a presupus inițial că aceștia ar fi fost implicați într-un complot împotriva statului, alături de persoanele arestate. Cu toate acestea, cercetările nu au identificat dovezi care să susțină o astfel de acuzație. Ancheta a scos însă la iveală grave neglijențe din partea acestor funcționari. În absența unor temeiuri solide pentru acuzare, judecătorul de instrucție, în colaborare cu procurorul, a emis o ordonanță prin care a constatat că nu există motive pentru continuarea urmăririi penale.
Procurorul Mihaiu Gregoriade Bonacchi a semnalat că anumite decizii ale ministerului au împiedicat desfășurarea corespunzătoare a procesului de instrucție. La finalizarea anchetei, acesta a considerat că presiunile exercitate și disfuncționalitățile întâmpinate în gestionarea cazului făceau imposibilă continuarea activității sale în magistratură, motiv pentru care și-a înaintat demisia.
Conform unei note publicate în ziarul „Românul” din 21 iunie 1870, „toți acuzații în pretinsa răscoală contra evreilor din Tecuci au fost achitați de jurații din Galați”.
În încheiere, subliniem că, în general, de-a lungul timpului, autoritățile din orașul Tecuci, fie că a fost vorba despre prefecți sau primari, au întreținut relații foarte bune cu reprezentanții Comunității Evreiești. Acestea s-au străduit să mențină un climat de ordine și liniște, astfel încât incidentele antievreiești au fost rare, iar comunitatea evreiască a conviețuit în mod pașnic alături de celelalte etnii din oraș.
(Daniel
Bradea, Tecuciul de altădată, Editura StudIS, Iași, 2025, p. 195-206).
