Dimitrie (Tache) Petre Anastasiu
(1836-1900)
Mare proprietar, prefect al județului Tecuci, deputat și senator în mai multe legislaturi, filantrop, decorat cu Ordinul Coroana României
Cu toate acestea, imaginea publică a politicianului tecucean nu este una favorabilă, fiind distorsionată de opiniile exprimate de adversarii săi politici în ziarele vremii. Deși trecerea sa în neființă s-a petrecut în urmă cu 123 de ani, percepția negativă care i-a fost asociată a persistat până în prezent. Mai mult, unii așa-ziși specialiști au contribuit la perpetuarea acestei imagini prin răspândirea unor informații neadevărate și fabulații, preluate de o presă avidă de senzațional.
Prin acest demers, ne propunem să aducem și o minimă reparație morală celui care a fost Dimitrie Petre Anastasiu, cunoscut mai ales sub numele de Tache Anastasiu.
Este cunoscut faptul că s-a născut în familia lui Petre Anastasiu la Tecuci, la data de 8 noiembrie 1836. Conform informațiilor disponibile, tatăl său, cunoscut ca Petru Grecul, era cârciumar[1], în timp ce mama sa era, se pare, descendentă a lui Stere Juvara, nepotul lui Dumitru și Hristudor, care s-au stabilit în Moldova în 1812[2].
Unchiul său, Alexie Anastasiu Zavalessi (1801-1868), a dat în anul 1860, ,,pentru nepotul său Tache Anastasiu 2 asigurări în folosul moșiei Brehoaia, cu asigurare, purtătoare a sumei de 1900 galbeni” [3].
Opt ani mai târziu, după moartea unchiului său, Tache a devenit proprietarul moșiei Călmățui din fostul județ Tecuci și s-a implicat activ în administrarea acesteia. A urmat studii juridice și s-a implicat în politică.
Tache Anastasiu a fost un personaj istoric, al cărui nume a fost legat de guvernul lui Ion C. Brătianu[4]. De asemenea, s-a aflat printre cele 11 personalități care la 24 mai 1875, în casele Lordului Lakeman (Mazar Paşa) din str. Biserica Enei nr. 18, au semnat programul ce a stat la baza întemeierii Partidului Național Liberal[5].
Tache Anastasiu a fost un lider important al liberalilor atât la nivel național, cât și local. Între anii 1876-1888, a îndeplinit funcția de prefect al județului Tecuci[6], iar ulterior a fost ales ca deputat şi senator în circumscripțiile electorale Covurlui, Tutova şi Tecuci.
Pentru contribuțiile sale importante în administrația publică și viața politică, a fost distins cu înalte onoruri regale. În 1882, a primit Ordinul Coroana României în grad de Comandor, iar, prin decretul nr. 3313 din 31 decembrie 1886, a fost ridicat la rangul de Mare Ofițer[7].
Pe 20 ianuarie 1881, Tache Anastasiu a achiziționat de la Emanoil Conachi-Vogoride, fiul Cocuței Vogoride, partea situată la est de râul Bârlad a moșiei de la Țigănești și conacul. Menționăm că partea situată la vest de râul Bârlad a fost cumpărată de Anton Cincu.
Conform hotărniciei întocmite de inginerul Leon Botez în 1882, suprafața totală a moșiei de la Țigănești deținută de Tache Anastasiu era de 4249 hectare și 2300 de metri pătrați.
În același an, prin actele nr. 534 și 321 din 7 noiembrie, a donat în suburbia ,,Sf. Dumitru” un teren în suprafață de 8541 m.p., pe care se aflau trei clădiri vechi, un șopron și grajd, cu scopul de a fi folosit ca locație pentru o școală. Comisia instituită de primărie a constatat că respectivele clădiri nu erau adecvate pentru această destinație, astfel că a recomandat ,,reparații radicale”. Cu toate acestea, doar un singur imobil avea să fie reabilitat și folosit ca locuință pentru directorul școlii. Clădirea care a servit ca local școlar (Școala de băieți nr. 2 - ,,Tache Petre Anastasiu”) a fost ,,făcută din nou de către comună”[8].
Tache Anastasiu a sprijinit comitetul de inițiativă al doamnelor din Tecuci, format din 45 de membre și condus de Elena Anastasiu, care, la 22 octombrie 1898, au hotărât, într-o adunare generală, să înființeze Școala Profesională de Fete. În ,,comitetul diriginte” au fost alese: Elena Anastasiu – președinte, Olga Pătărlăgeanu – vicepreședinte, L. Mărculescu – casieră, Zoe Pelin – secretară, doamnele Albu, Șendrea și Turtureanu – membre. Inaugurarea școlii, cu 30 de eleve, a avut loc pe 12 noiembrie 1898[9]. Doi ani mai târziu, școala a primit numele „Tache şi Elena Anastasiu”.
Despre ,,neuitatul prefect de Tecuci” s-au scris numeroase lucruri, mai mult sau puțin adevărate. În oraș, lupta dintre conservatori și liberali era înverșunată, iar această încleștare se
Pe durata mandatului său de prefect, Tache Anastasiu a fost subiectul unui număr considerabil de articole în ziarele vremii, care au reflectat pozițiile politice ale redacțiilor respective.
Publicațiile conservatoare au încercat să-l ,,demonizeze” pe adversarul lor politic, susținând că administrația liberală (aflată la conducere timp de 12 ani, între 1876 și 1888) a supus mulți tecuceni la ,,împilări și oropsiri”. În același timp, prefectul era înfățișat ca un ,,satrap” și ,,tiran” care ,,a făcut tot ce poate face unul ca dânsul, dar nimic din ce reclama trebuințele județului”[10].
Pe de altă parte, Alexandru Radu a publicat în 1884, în ziarul ,,Vocea Covurluiului”, un articol intitulat Pașa de Tecuci, în care a încercat să îl ,,descrie cu fidelitate pe acest om original și faptele sale”, devenit ,,atât de popular în țară grație zelului neobosit al inamicilor săi”, care i-au dat ,,epitetul de Pașa de Tecuci”.
Autorul a arătat că Tache ,,nu este un om cu multă carte, dar este înzestrat de natură cu o rară inteligență și o voință de fier”. Aceste calități, asociate cu ,,munca onestă”, l-au făcut să acumuleze o mare avere, pe care a știut să o administreze ,,în mod înțelept, fără risipă, departe de luxul obișnuit ce a ruinat pe mulți proprietari”. În ciuda atacurilor adversarilor săi politici, care îl acuzau de incorectitudine, ,,n-au putut aduce o singură probă în contra onestității sale. Tot ce au putut zice contra acestui om original prin patriotismul și zelul său de a-și face în sinceritate datoria, a fost că «face ce vrea, că e despot, pașă»”. Pornind de la această poreclă, ziaristul considera că ceea ce făcea Tache Anastasiu era benefic și a enumerat, în zece puncte, realizările acestuia din perioada în care a fost prefect și a condus județul.
În continuare, redăm fragmentul din articol în care sunt prezentate aceste realizări :
,, 1. D. Tache Anastasiu, prefectul de Tecuci a pus în lucrare șoselele județene și a voit să le facă în realitate. S-au făcut și terminat, așa că astăzi județul Tecuci este brăsdat cu mai multe rețele de șosea, și nemaiavând ce lucra în această privință a desființat postul de inginer al județului, lăsând numai un conducător pentru întreținerea șoselelor.
2. Anul trecut a terminat o frumoasă clădire pentru școala de băieți nr. 1.
3. Acum se ridică un nou local pentru o școală de băieți pe locul dăruit de D. Tache Anastasiu.
4. Localul școlii de fete nr. 1 se zidește acum.
5. Palatul justiției cu o sală mare pentru Curtea de jurați s-a făcut acum doi ani.
6. Palatul Primăriei, un edificiu foarte frumos, cu etagiul de sus pentru primirea distinșilor oaspeți este acum terminat.
7. Orașul Tecuci s-a dotat cu un frumos teatru, aranjat astfel ca să poată servi și ca hală pentru exposițiune.
8. Orașul Tecuci s-a dotat și cu un turn de observațiune[11].
9. Toate stradele Tecuciului sunt pavate, parte șoseluite.
10. S-a făcut un pod superb peste Bârlad și altul este în lucrare”.
La finalul articolului, se consemna faptul că ,,afară de aceste crime comise [desigur, este vorba despre o ironie la adresa contestatarilor - ad. n.] de pașa de Tecuci, prefectul Tache Anastasiu a dotat mare parte din comunele rurale cu școli, a introdus o administrație harnică și a curățit județul de hoți, care erau spaima județelor vecine”, toate acestea fiind făcute ,,în liniște, în tăcere, fără sgomot, fără fanfară”[12].
În ziarul brăilean Trompeta, din 4 septembrie 1885, un autor anonim a publicat un articol intitulat Îmbunătăţirile judeţului Tecuci, în care activitatea prefectului era lăudată, fiind enumerate, în 80 de puncte, numeroase realizări – printre care poduri, șanțuri, fântâni, școli, o tipografie, un spital, zugrăvirea catedralei, „construirea unui edificiu pentru espoziţia judeţului şi, în timpul când nu este ocupat cu această necesitate, să serve ca local de teatru”[13]. Toate acestea au fost posibile „numai prin buna administraţie şi activitatea ce a pus actualul prefect, domnul Tache Anastasiu’’[14].
Căderea guvernului
Cu toate acestea, ziarul local ,,Tecuciul”, în numărul său din 2 aprilie 1899, susținea că Tache Anastasiu nu mai avea influența de altădată. Acest lucru era sugerat și de atacurile celor doi frați ai săi, Iancu și Alecu Anastasiu, care doreau mai multă putere în cadrul organizației locale a liberalilor.
Spre exemplu, în 1897, Iancu Anastasiu, care era ,,polițaiul orașului”, a demisionat în urma neînțelegerilor cu prefectul Pătărlăgeanu, un apropiat al lui Tache Anastasiu, iar mai apoi a înființat ziarul ,,Tecuciul” în care l-a atacat pe prefect[17].
Probabil că aceste neînțelegeri l-au determinat pe Tache să nu-i includă pe cei doi frați ai săi în testament și să lase întreaga avere Academiei Române. Testamentul a fost redactat în 1897, după ce, în anul anterior, apăruseră primele semne de slăbiciune fizică și, la recomandarea medicilor, a plecat la Cairo.
Tache Anastasiu a încetat din viață pe 11 martie 1900, la București. În necrologul publicat de Voința Națională se arăta: „Partidul Național Liberal pierde într-însul pe unul din cei mai devotați membri ai săi. Ca prefect al județului Tecuci, ca deputat, ca senator, Tache Anastasiu, cu devotament și pricepere, a adus reale servicii țării, partidului și județului său.
Cei ce l-au cunoscut mai de aproape, prietenii, nu vor uita niciodată pe acela al cărui caracter le furase inimile. Cei săraci, locuitorii de pe moșiile lui, orfanii plâng în el pe un binefăcător, căci lacrimile unora au fost uscate, nevoile altora satisfăcute, grație dărniciei lui. Bolnav de mai mult timp, de câteva săptămâni boala îl țintuise în pat și numeroșii săi prieteni vedeau cu ochii cum, zi cu zi, se stingea.
Om de bine, generos, iubitor al țării, care l-a văzut de mai multe ori milionar, Tache Anastasiu lasă ca moștenitoare universală a averii sale Academia Română”[18].
Ziarul Adevărul relata faptul că, în momentul în care, la Tecuci, s-a aflat că Tache Anastasiu a murit, „nimeni nu îşi poate închipui deznădejdea şi dezorientarea ce-a cuprins pe toţi acei cari îl urmau. Golul lăsat e aşa de mare, încât şi astăzi cetăţenii liberali din oraşul şi judeţul Tecuci nu şi-au revenit din deznădejdea în care au căzut. A fost prea mare, de prea multă autoritate se bucura Tache Anastasiu în
La două zile după deces, luni, 13 martie 1900, prim-preşedintele Tribunalului Ilfov, Oscar Niculescu, în prezența Elenei Tache Anastasiu, Dimitrie Sturdza, Constantin G. Cociaş şi Dimitrie Roşu, fratele doamnei Anastasiu, a deschis plicul sigilat cu testamentul olograf. Prin acest document, Tache Anastasiu ,,instituia ca legatar universal pe Academia Română din București”. Averea moştenită era evaluată la peste patru milioane de lei, iar executor testamentar a fost desemnat Constantin G. Cociaş[20].
În şedinţa Academiei Române din 14 martie 1900, secretarul general Dimitrie A. Sturdza a prezentat testamentul din 1897, în care Tache Anastasiu lăsa „întreaga sa avere mişcătoare şi nemişcătoare, şi anume moşiile sale Călmățui şi Ţigănești” Academiei Române[21].
Venitul anual estimat al acestor proprietăţi era între 160.000 şi 200.000 de lei, iar după plata tuturor legatelor, Academia urma să beneficieze de aproximativ 50-60 de mii de lei pe an. În aceeaşi zi, Ministerul Instrucţiunii Publice a comunicat copia Înaltului Decret Regal care autoriza Academia să accepte această moştenire[22].
Pe moşia Călmăţui,
Soţiei i se asigura „o rentă viageră de 2.000 de lei pe lună”, iar după decesul acesteia, casa din Tecuci urma să intre în proprietatea municipalităţii, pentru a funcţiona „ca local de şcoală de fete sub numele Take şi Elena Anastasiu”. La momentul respectiv, în clădire funcţiona deja o şcoală profesională de fete.
Presa a subliniat că acestea au fost „ultimele dorinţe izvorâte din nobilul sentiment al carităţii, ale celui ce, după 63 de ani de o viaţă bogată în fapte ce nu se pot uita, se duce acum dintre noi, lăsând un nume bun şi o amintire scumpă tuturor”[23].
(Daniel Bradea, Portrete din Tecuci, Familia Anastasiu și alte personalități, Editura StudIS, Iași, 2023, p. 11-20).
[1] M. Schwarzfeld, Situația evreilor în România. Privire retrospectivă asupra anului 1888, în ,,Anuar pentru israeliți – cu un supliment calendaristic pe anul 5650 91889-1900)”, București, Tipo-litografia Eduard Wiegand, 1889,p. 191-192.
[2] Marius Mitrof, Adevăr sau minciună în presa vremii, despre Tache Anastasiu, fondator al Partidului Național Liberal, în ,,Mediamorfoze V”, coord. Cătălin Negoiță, Editura Tritonic București, 2020, p. 273.
[3] ,,Progresul”, anul 2, nr. 156, 28 noiembrie 1864, p. 2. În biserica ,,Sfântul Gheorghe” din Călmățui se află o inscripție care dezvăluie că Alexe Anastasiu Jevalexi (1801-1860), ctitorul acesteia, era căminar și proprietar al moșiei Brehoaia. El era de origine elină și provenea din satul Capisovo, districtul Zagora, regiunea Epir. Jevalexi a sosit în Principatul Moldovei la data de 16 mai 1826 și s-a stabilit la Tecuci.
[4] ,, Lupta”, anul 5, nr. 654, 24 septembrie 1888, p. 2.
[5] ,,Alegătorul liber”, an 1, nr. 49, 4 iunie 1875, p. 1.
[6] Contrar informațiilor vehiculate în unele lucrări — de pildă, în volumul lui Săndel Dumitru, Galațiul, așa cum mi-l amintesc (vol. 5, Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, 2018, p. 221) — Tache Anastasiu nu a fost prefectul județului Tecuci în perioada 1877-1878 și 1881-1891. În realitate, Tache Anastasiu a fost prefect între 11 mai 1876 și 7 aprilie 1888. După el, până la sfârșitul anului 1910, au mai deținut funcția de prefect al județului Tecuci următorii: Dr. Constantin Petrașcu (8 aprilie 1888 - 5 august 1888); Petre Barozzi (6 august 1888 - 8 iulie 1889); G. Jurgea (9 iulie 1889 - 11 octombrie 1895); Alexandru Pătărlăgeanu (12 octombrie 1895 - 10 aprilie 1899); Nestor Cincu (10 aprilie 1899 - 1 februarie 1901); I. Caracaș (20 februarie 1901 - 28 noiembrie 1902); Darie A. Donici (29 noiembrie 1902 - 18 ianuarie 1903); Gheorghe Racoviță (27 februarie 1903 - 1 decembrie 1904); Ioan Angelescu (28 decembrie 1904 - 12 martie 1907); Ghiță Glod (13 martie 1907 - 4 iulie 1907); Dr. V. Pandeli (5 iulie 1907 - decembrie 1910). (,,Adevărul”, anul 23, nr. 7650, 24.12.1910, p. 3).
[7] ,,Monitorul Oficial”, nr 11, din 15 (27) aprilie, 1887.
[8] Dimitrie Balaban, Cartea donatorilor orașului Tecuci, Tipografia Graphotek Tecuci, 2020, p. 13.
[9],,Voința Națională”, anul 15, nr. 4155, ediția a 3-a, 26.11./ 8.12.1898, p. 2
[10] ,Epoca”, anul III, , 30 mai/11 iunie 1888, p. 2.
[11] În realitate, Foișorul de Foc, amplasat în piața „Observator” din centrul orașului, a fost edificat în anul 1866, în timpul mandatului primarului Anton Cincu.
[12] A. Radu, Pașa de Tecuci, în ,,Vocea Covurluiului”, anul XII, nr. 2.486, 4 iulie 1884, p. 2.
[13] Această clădire a fost construită înaintea Teatrului Județean din Grădina Publică și purta, potrivit presei de la acea vreme, numele de ,,Sala de Expozițiuni Agricole a Județului Tecuci”. În această sală aveau loc concerte și reprezentații teatrale, dar și întruniri politice. Există două variante diferite despre cum a căzut tavanul sălii. Potrivit autorităților, prăbușirea a avut loc în seara zilei de 5 aprilie 1891. Însă, într-o scrisoare trimisă Majestății Sale Regele de către mai mulți locuitori ai orașului, se susținea că prefectul a pus pompierii să dărâme în secret tavanul sălii în noaptea de 4-5 aprilie, pentru a împiedica desfășurarea unei întruniri electorale a liberalilor din oraș (,,Voința Națională”, anul 8, nr. 1959, 17/29 aprilie 1891, p. 1.). În urma acestui incident, orașul a rămas fără o sală care să poată găzdui manifestări, așa că autoritățile au hotărât construirea unui Teatru Județean în Grădina Publică din centrul orașului. Potrivit actorului Petre Sturdza, în cartea sa ,,Amintiri. 40 de ani de teatru” (Editura Meridiane 1966, p. 83, 84), inaugurarea noului teatru a avut loc în 1893, iar cu acest prilej, o trupă de actori de la Teatrul Național din Iași a prezentat piesa ,,Nevasta dintâi” de Eugene Labiche. În acea seară, ,,publicul din Tecuci umplea mica sală. Femeile se prezentau mai elegante decât niciodată în loji, purtând blăni, toalete și bijuterii, iar sala era luminată puternic de cele trei policandre noi și de alte lumânări de spermanțet. Bărbații erau îmbrăcați în ținută de seară, purtând fracuri sau smocuri, iar ofițerii din garnizoană erau prezenți în mare ținută” (Claudia Dimiu, Teatrul din Tecuci, în ,,Teatrul Azi”, anul 13, nr. 12, 1 decembrie 2012, p. 156).
[14] Claudia Dimiu, op. cit., p. 154.
[15] ,,Fulgerul”, anul 1, nr. 29, Iași, 14 octombrie 1888, p. 1.
[16] ,,Voința Națională”, an 14, nr. 3627, 28.01/ 9 februarie 1897, p. 3.
[17] Vezi ,,Epoca”, seria 2, anul 3, nr. 416, 2 aprilie 1897, p. 3. În 1896, apărea la Tecuci ziarul ,,Dorința”. În nr. 3 din 21 iulie, proprietarul și redactorul gazetei, Chriac, îl denunță pe Iancu Anastasiu că ,,a încasat mai multe sute de abonamente în numele Dorinței”, iar ,,banii adunați Iancu Anastasiu i-a păpat pur și simplu, nu i-a remis nimănui” (Epoca”, seria 2, anul 2, nr. 217, 31 iulie 1896, p. 2).
[18] ,,Voința Națională”, anul 17, nr. 4687, 14/27 martie 1900, p. 3.
[19] ,,Adevărul”, anul 13, nr. 3838, luni 3 aprilie 1900, p. 3.
[20] ,,Tribuna Poporului”, Arad, anul 4, nr. 52, 16/29.03. 1900, p. 1.
[21] ,,Transilvania”, Sibiu, anul 31, nr. 4, 15 april. 1900, p. 77.
[22] Ibidem.
[23] ,,Adevărul”, anul 13, nr. 3819, 15 martie 1900, p. 2.
