Protoiereul Ioan Andreescu
Protoiereul Ioan Andreescu se numără printre cele mai importante personalități ecleziastice ale spațiului tecucean de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. S-a născut la 26 septembrie 1855, a fost hirotonit diacon la 22 octombrie 1878, pe seama Bisericii „Sfântul Dumitru” din București (str. Carol I), iar la 4 martie 1884 a fost hirotonit preot pentru Biserica „Sfântul Gheorghe” din Tecuci. Cu puțin timp înainte, la 1 martie 1884, fusese numit protoiereu al județului omonim[1], ceremonia de hirotesie având loc la 18 martie, în același an, în Catedrala orașului [2].
În paralel cu activitatea pastorală, Andreescu și-a desăvârșit pregătirea teologică obținând la 25 aprilie 1902 diploma de licențiat în teologie nr. 2674, eliberată de Facultatea de Teologie din București[3].
În perioada păstoririi sale, părintele Andreescu s-a remarcat printr-o activitate susținută în domeniul organizării vieții bisericești și al formării personalului de cult. Din inițiativa sa a fost înființată, în anul 1891, Școala de cântăreți bisericești din Tecuci[4], instituție care a contribuit la pregătirea personalului auxiliar necesar bunei desfășurări a serviciului liturgic în parohiile din subordine.
Activitatea sa nu s-a limitat la domeniul pastoral, ci s-a extins și în cercetarea și valorificarea patrimoniului istoric local, colaborând îndeaproape cu Theodor N. Ciuntu la elaborarea lucrării „Dicționarul geografic, statistic și istoric al județului Tecuci”, publicată în anul 1897. Părintele a pus la dispoziția autorului informații referitoare la bisericile din cuprinsul protoieriei și l-a însoțit în călătoriile de documentare efectuate în anul 1893[5]. Contribuția sa capătă o importanță aparte, întrucât lucrarea lui Ciuntu rămâne și astăzi una dintre cele mai valoroase surse pentru cercetarea istoriei locale a fostului județ Tecuci.
Părintele Andreescu a manifestat, totodată, un interes deosebit pentru studiul trecutului și al vestigiilor naturale. Potrivit mărturiei lui Theodor N. Ciuntu, acesta deținea o remarcabilă colecție de piese paleontologice descoperite pe teritoriul județului. Între acestea se aflau o falcă fosilizată, cu dimensiunile de aproximativ 30 cm lungime și 16 cm lățime, descoperită într-o carieră de piatră situată la est de satul Glăvănești, comuna Muncel, plasa Zeletin[6], precum și „o măsea de mărimea unui pumn", găsită la izvorul pârâului Blăjeri, la est de satul Țigănești, comuna Godinești[7].
După ce, la 8 august 1898, Episcopia Romanului a decis suspendarea definitivă a slujbelor religioase la Biserica „Sfântul Gheorghe”, din cauza „lăsării prea mult a unor pereți ai ei, ceea ce a dat mult de temut”[8], protopopul Andreescu a depus eforturi susținute pentru repararea acesteia.
La 20 aprilie 1900, într-un memoriu adresat primarului, arăta că „lipsa bisericii catedrale este mult simțită de întregul oraș… și închiderea ei nu se mai poate prelungi decât în detrimentul așezământului religios al poporului parohiei”[9].
În acest context, a inițiat o campanie de strângere de fonduri, apelând la generozitatea cetățenilor. Prima donație consistentă a fost oferită în 1903 de Elena Tache Anastasiu, „o persoană cunoscută în oraș pentru caritatea sa”, care a donat suma de 5.000 de lei pentru restaurarea bisericii.
Totuși, după puternicele cutremure produse în regiunea Vrancea la 13 septembrie 1903 (magnitudine 6,3; intensitate VIII pe scara Mercalli) și la 6 februarie 1904 (magnitudine 6,6; intensitate VIII), care au afectat și orașul Tecuci, autoritățile au hotărât să renunțe definitiv la refacerea vechiului lăcaș și au considerat necesară ridicarea unei noi catedrale.
Între demersurile susținute de protoiereul Ioan Andreescu s-a numărat și inițiativa edificării unei noi biserici în târgul Ivești. Cu prilejul începerii lucrărilor, la sfârșitul lunii iunie 1905, acesta a oficiat slujba de punere a pietrei de temelie. Materializarea proiectului a fost posibilă datorită implicării susținute a preotului iconom Alexandru Cristea, licențiat în teologie, precum și contribuției financiare oferite de Alexandrina M. Balș și Paul Balș, care au asigurat fondurile necesare ridicării edificiului[10].
În timpul răscoalei țărănești din primăvara anului 1907, părintele Andreescu a coordonat activitatea clerului din județ într-un context deosebit de dificil. Într-un raport adresat Episcopiei Romanului, acesta arăta că toți preoții aflați în subordinea protoieriei au rămas la posturile lor, contribuind la calmarea spiritelor și la îndeplinirea sarcinilor primite din partea guvernului și a Episcopiei[11].
Evaluând comportamentul clerului tecucean, protoiereul aprecia că: „Peste tot, preoții din acest județ și-au făcut pe deplin datoria de adevărați luminători ai poporului, sfătuind pe poporenii lor la pace și liniște"[12]. De asemenea, sublinia faptul că niciun preot nu fusese acuzat că ar fi participat la răscoală, ,,că ar fi luat parte cu răzvrătiții sau că ar fi îndemnat, cel puțin cu cuvântul, la răscoale"[13].
La începutul secolului al XX-lea, Ioan Andreescu era și paroh al Catedralei „Sfântul Gheorghe” din Tecuci, fiind sprijinit în activitatea administrativă de subprotoiereul iconom Ioan Vasilescu, născut la 15 octombrie 1858, absolvent al Seminarului teologic inferior și numit în această funcție la 1 mai 1908[14].
În vara anului 1912, protopopul a avut un rol important în organizarea vizitei canonice efectuate la Tecuci de episcopul Romanului, Teodosie. Sosit în oraș la 9 iulie 1912, ierarhul a fost întâmpinat de prefectul C. Bobeică și protoiereul Ioan Andreescu. După primirea oficială din gară, cortegiul s-a îndreptat către catedrală, unde a fost oficiat un serviciu religios. În ziua următoare, episcopul a săvârșit Sfânta Liturghie și a efectuat vizite canonice la bisericile din oraș, fiind găzduit pe întreaga durată a șederii sale de protopop[15].
La 30 iulie 1912, părintele Andreescu a participat la inaugurarea podului peste râul Bârlad din orașul Tecuci, oficiind slujba de sfințire împreună cu iconomul Ioan Vasilescu și diaconul Budescu. Ceremonia a reunit reprezentanți ai administrației locale, ai guvernului și numeroși locuitori ai orașului, reprezentând unul dintre cele mai importante evenimente publice ale orașului în acea perioadă.[16].
Anul următor, cu prilejul unei noi vizite pastorale a episcopului Romanului la Tecuci, protoiereul Andreescu a fost invitat să îl însoțească pe ierarh în inspecțiile canonice efectuate în parohiile aflate sub jurisdicția protoieriei[17].
Prestigiul de care se bucura în societatea vremii a fost recunoscut și de autoritățile statului. În anul 1913, protoiereul Ioan Andreescu a fost decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler[18], distincție acordată pentru meritele sale în slujba Bisericii.
Implicarea sa s-a făcut simțită și în viața culturală și filantropică locală. În februarie 1902, presa relata că acesta era membru cotizant al societății „Steaua”, al cărei obiectiv îl constituiau răspândirea învățământului în rândul populației prin tipărirea și difuzarea unor scrieri și publicații cu caracter moral, patriotic și practic, precum și combaterea, prin toate mijloacele legale, a circulației publicațiilor considerate imorale sau contrare statului și idealului național românesc[19].
Preocuparea sa pentru susținerea educației și a inițiativelor cu caracter filantropic este ilustrată și de participarea, la 20 mai 1912, la un pelerinaj comemorativ organizat la mormântul lui Constantin Racoviță, important binefăcător al școlilor locale. Cu acest prilej, protoiereul județului a oficiat un parastas în memoria celui care lăsase prin testament suma de 40.000 de lei, destinată sprijinirii elevilor săraci[20].
La 13 iulie 1913, în ziua trecerii la cele veșnice a protoiereului Ioan Andreescu, a fost transmisă o telegramă către Episcopia Romanului prin care se aducea la cunoștința episcopului eparhiot decesul acestuia: „Cu cel mai profund respect supun la cunoștința Preasfinției Voastre că astăzi, la ora 4 dimineața, părintele Ioan Andreescu, protoiereul județului și paroh al Parohiei «Sfântul Gheorghe» din orașul Tecuci, după o scurtă suferință, a încetat din viață”[21].
În ziua următoare, 14 iulie 1913, Episcopia Romanului a comunicat subprotoiereului Ioan Vasilescu, prin telegramă, că este însărcinat cu administrarea provizorie a Protoieriei Tecuci până la numirea unui nou titular: „Sunteți însărcinat cu girarea afacerilor protoieriei până la numirea titularului”[22]. Tot atunci, episcopul Teodosie al Romanului își anunța sosirea la Tecuci pentru participarea la funeralii și pentru rezolvarea problemelor administrative generate de vacantarea postului de protoiereu: „Mâine, duminică, cu trenul de după-amiază, suntem acolo”[23].
Prin adresa nr. 1011 din 16 iulie 1913, înregistrată la Protoieria Tecuci sub nr. 609 din 17 iulie 1913, episcopul Teodosie îl informa pe părintele Ioan Vasilescu, protoiereu girant, că iconomul Toma Petrescu, protoiereul județului Putna, fusese desemnat „pentru a lua în primire și a vi se preda toată arhiva acelei protoierii și a Parohiei «Sfântul Gheorghe» din urbea Tecuci, în urma încetării din viață a titularului, protoiereul și parohul iconom I. Andreescu”[24].
În conformitate cu Ordinul episcopal nr. 1010/1913, la 18 iulie 1913 a fost încheiat un proces-verbal de predare-primire, prin care protoiereul județului Putna s-a deplasat la Tecuci și a preluat de la familia defunctului „toată averea și arhiva Protoieriei și Parohiei”, pentru a le preda ulterior iconomului Ioan Vasilescu, subprotoiereul județului, însărcinat cu administrarea provizorie a instituției. Cu această ocazie au fost inventariate și predate atât arhiva Protoieriei Tecuci, cât și numeroase volume de cărți aparținând instituției[25].
Documentele financiare ale protoieriei consemnează că protoiereul Ioan Andreescu a fost remunerat pentru cele treisprezece zile din luna iulie 1913 în care s-a aflat în viață. La rubrica „Observații” a statului de plată se menționa: „Încetat din viață la 13 iulie 1913”. Totodată, erau enumerați moștenitorii îndreptățiți să primească drepturile salariale restante: soția sa, Zoe Andreescu, și copiii Aurel, Sevasta, Ștefan, Enachie, Maria și Alexandru[26].
La mai bine de un an de la decesul său, Aurel Andreescu solicita Protoieriei Tecuci eliberarea unui certificat din care să rezulte obligațiile financiare rămase în urma tatălui său față de bisericile din județ și față de Parohia „Sfântul Gheorghe” și filiala „Sfântul Nicolae” din Tecuci, document necesar în cadrul unor proceduri aflate pe rolul Tribunalului Tecuci. Certificatul emis de protoierie arăta că „pe urma defunctului Ioan Andreescu, protoiereu al județului Tecuci și paroh al Parohiei «Sfântul Gheorghe», a rămas o datorie de 2.612,63 lei”, provenită din excedentul bugetar al Bisericii „Sfântul Nicolae” din Tecuci pentru anii 1911–1912 și 1912–1913, precum și din cotizațiile achitate la Fondul bisericesc de către mai multe parohii din oraș și din județ[27].
Situația bunurilor aflate în posesia familiei Andreescu a constituit și obiectul unei corespondențe purtate între Protoieria Tecuci și Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. Prin adresa nr. 8 din 19 ianuarie 1914, Administrația Casei Bisericii solicita informații referitoare la modul în care moștenitorii defunctului protoiereu „au aranjat chestiunea obiectelor pe care și le însușise familia”. În răspunsul transmis la 21 ianuarie 1914 se preciza că situația nu fusese încă soluționată. Se menționa, totodată, că orga aflată la noul protoiereu putea fi ridicată oricând de dirijorul corului catedralei, cu condiția semnării unei declarații prin care să recunoască existența unor drepturi ale bisericii asupra instrumentului, având în vedere faptul că „Primăria Tecuci a dat ca despăgubire familiei Andreescu suma de 200 de lei, în echivalentul sumei cu care se zice că ar fi contribuit la cumpărarea ei”[28].
Memoria protoiereului Ioan Andreescu a rămas vie în rândul clerului tecucean și după moartea sa. În octombrie 1913, preotul Alexandru Cristea din Ivești adresa un apel confraților săi din Protoieria Tecuci pentru ridicarea unui monument la mormântul fostului protoiereu. Autorul scrisorii îl evoca drept „acel ce ne-a fost ca un tată”, îndemnând clerul să contribuie financiar la realizarea unui „bust ca omagiu”. În același timp, el sublinia că prin „această măreață și creștinească faptă care înalță sufletul și nobilează inima” preoții își manifestau recunoștința față de cel care „ne-a condus pe calea binelui și a păcii timp de 29 de ani împliniți”[29].
Dispariția sa a marcat sfârșitul unei perioade rodnice pentru viața bisericească tecuceană, în cursul căreia protoiereul Andreescu și-a adus o contribuție importantă la consolidarea administrației bisericești și la dezvoltarea activităților religioase și culturale locale, impunându-se drept una dintre cele mai reprezentative personalități ale clerului din sudul Moldovei de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
[1] Arhiva
Protoieriei Tecuci, cutia cu documente nr. 63/1904, dosarul nr. 17/1904, adresa
Parohiei „Sfântul Gheorghe” Tecuci nr. 21/24 iulie 1904, înregistrată la
Protoieria Tecuci sub nr. 1241/27 iulie 1904.
[2]
Ibidem, cutia nr. 33/1884, dosar nr. 24 (Circulare preoților din județ pe
anul 1884), adresa nr. 316 a Protoieriei județului Bacău nr. 316 din 13
martie 1884, prin care protoiereul A. Athanasiu înștiințează clerul din Tecuci
că a fost desemnat de Episcopie să oficieze instalarea noului protopop al
Tecuciului: ,,Cucernici Părinți,
În urma ordinului nr. 170 din 12
ale curentei, ce am primit de la Preasfințitul Episcop al Eparhiei, duminică,
la 18 ale curentei, urmând a face instalarea cuvenită noului protoiereu al
județului Tecuci, Preacucernicului preot Ion Andreescu, se roagă
cucerniciile voastre a veni în arătata zi la Biserica Catedrală «Sfântul
Gheorghe», după terminarea serviciului de pe la bisericile parohiilor
cucerniciilor voastre, pe la orele 10 dimineața, cu veșmintele trebuitoare,
spre a participa la facerea Te Deum-ului de mulțumire ce urmează a
se cânta cu acea ocazie. Veți regula totodată ca, atunci când se va da semnalul
de la Biserica Catedrală, parohii ecleziarhi de pe la toate bisericile din
oraș să tragă clopotele. De vedere acestui ordin să subscrieți pe contrapagină.
Protoiereu A. Athanasiu”.
[3]
Ibidem, dosarul Statul Protoieriei pe anul 1904, adresa Protoieriei
Tecuci nr. 1000/27 noiembrie 1904 (răspuns la adresa Ministerului Cultelor și
Instrucțiunii Publice, Administrația Casei Bisericii, nr. 23.879/26 noiembrie
1904).
[4]
„Ziarul Științelor Populare și al Călătoriilor”, anul XXVI, nr. 25, 20 iunie
1922, p. 296.
[5].
Theodor N. Ciuntu, Dicționarul geografic, statistic și istoric al județului
Tecuci, Stabilimentul Grafic I. V. Socecu, București, 1897, p. VIII.
[6].
Ibidem, p. 93.
[7].
Ibidem, p. 23.
[8] „Adevărul", anul 11, nr. 5071, 11 septembrie 1903, p. 4.
[9] Monografia orașului Tecuci, coord. Lazăr Gheorghe,
Editura pentru Literatură și Artă Geneze, Galați, 1999, p. 269.
[10] ,,Amvonul”,
anul 8, nr. 4, 1 iulie 1905, p. 347.
[11]. Serviciul Județean al Arhivelor Naționale (SJAN) Galați, fond Protoieria
Tecuci, dos nr. 1/1907, f. 17.
[12].
Ibidem, f. 15.
[13].
Ibidem, f. 115.
[14]. Administrațiunea
Casei Bisericii: Anuar 1909, Tipografia Cărților Bisericești, 1909, p. 372.
[15]
,,Universul”, anul 30, nr. 187, 10 iulie 1912, p. 2.
[16] ,,Universul”,
anul 30, nr. 209, 1 august 1912, p. 2. Acest pod, realizat din beton armat și
având parapet din fier, face legătura între partea de vest și cea de răsărit a
orașului, conectând, totodată, fosta cale națională care unea Tecuciul cu
orașele Bolgrad, Ismail și Cahul din Basarabia. Construit după proiectul
inginerului Ștefan Mirea, podul reprezintă o premieră națională datorită bolții
cu deschiderea de 50 de metri, cea mai mare realizată în România până la acel
moment. Bolta are o grosime de 1 metru la bază și de 60 cm la cheie, fiind
susținută pe o lățime de 4 metri. Partea carosabilă are o lățime de 5 metri,
flancată de trotuare de câte 1,5 metri fiecare, ceea ce oferă o lățime totală
de 8 metri la nivelul șoselei (ibidem).
[17] ,,Universul”, anul 31, nr. 154, 7 iunie 1913, p. 3.
[18]. „Conservatorul",
anul 13, nr. 151, 13 iulie 1913, p. 2.
[19] „Albina”,
anul V, nr. 19, 19 februarie 1902, p. 521. Printre membrii cotizanți ai
societății ,,Steaua” se regăseau, alături de protoiereul Ioan Andreescu, și
numeroși clerici din județul Tecuci: preoții Ion Vasilescu și Ștefan Gologan
din Tecuci (fiecare cu o cotizație de doi lei), Alexandru Cristea din Ivești,
Vasile Isac din Corod, Gheorghe Ștefan Lungu din Bucești, Gheorghe Bărincă din
Torcești, V. Hâncu din Umbrărești, Lazăr Tincoca și Ștefan Ciuntu din Liești,
Gheorghe Chircă din Umbrărești, Vasile Spiridon din Ocheni, Ilie Sevastin din
Ionășești, Gheorghe Sbârnea din Negrilești, Ion Dămăceanu din Cosmești,
Gheorghe Miron din Huruiești, Gheorghe Donici din Țepu, Gheorghe Gafton din
Păutești, Atanasie Nicolau și Gheorghe Popovici din Barcea, precum și Grigore
Dimoftache din Nicorești (fiecare cu o cotizație de un leu).
[20] ,,Universul”, anul XXX, nr. 140, 24 mai 1912, p. 3.
[21] Arhiva Protoieriei Tecuci, cutia nr. 79/1912–1913, dosarul Statul
Protoieriei pe anul 1913, adresa nr. 282 din 13 iulie 1913.
[22] Ibidem, telegrama Episcopiei Romanului, înregistrată la Protoieria Tecuci
sub nr. 600 din 14 iulie 1913.
[23] Ibidem, telegrama Episcopiei Romanului, înregistrată la Protoieria Tecuci
sub nr. 601 din 14 iulie 1913.
[24]
Ibidem, adresa Episcopiei Romanului nr. 1011 din 16 iulie 1913, înregistrată la
Protoieria Tecuci sub nr. 609 din 17 iulie 1913
[25]
Ibidem, Proces-verbal din 18 iulie 1913, întocmit în baza Ordinului episcopal
nr. 1010/1913.
[26] Ibidem, Statul de plată al Protoieriei Tecuci pentru luna iulie 1913.
[27] Ibidem, adresa nr. 1342 din 30 octombrie 1914 și certificatul eliberat de
Protoieria Tecuci.
[28]Ibidem, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, Administrația Casei
Bisericii, Biroul Defensoratului Eclesiastic, adresa nr. 8 din 19 ianuarie
1914, înregistrată la Protoieria Tecuci sub nr. 74 din 21 ianuarie 1914;
răspunsul Protoieriei Tecuci nr. 26 din 21 ianuarie 1914.
[29] Ibidem, adresa Parohiei Ivești nr. 100, octombrie 1913. Iconomul Ioan
Andreescu a deținut funcția de protopop al județului Tecuci între 1 martie 1884
și 13 iulie 1913, adică timp de 29 de ani, 4 luni și 12 zile.
